Adăugând însă tranzacţiile cu valoare necomunicată, totalul pieţei este între 500 şi 600 milioane euro, la fel ca în perioada similară a anului trecut, conform estimărilor Deloitte.
“După finalul anului 2017, care a reprezentat un record, activitatea de fuziuni şi achiziţii a debutat lent, însă rămânem optimişti în ceea ce priveşte evoluţia din acest an a pieţei de M&A. Am contabilizat o singură tranzacţie cu o valoare anunţată oficial de peste 100 milioane de euro în acest interval, comparativ cu cinci în ultimul trimestru din 2017”, a spus Ioana Filipescu, Partener Consultanţă Fuziuni şi Achiziţii, Deloitte România.
În total, au fost anunţate 19 tranzacţii în primul trimestru din acest an, inclusiv cele a căror valoare nu a fost anunţată oficial. În perioada similară din 2017 erau anunţate 30 de tranzacţii.
“Finanţarea în serie B prin care start-up-ul românesc UiPath a atras trei dintre cele mai puternice fonduri din sectorul de tehnologie din lume a creat primul unicorn din sectorul de IT din România, o premieră pentru mediul local de business, care a pus definitiv România pe harta marilor investitori specializaţi în tehnologie. UiPath, companie cu o evoluţie fulgerătoare, confirmă ascensiunea sectorului IT, vedeta economiei româneşti din ultimii ani. Ne aşteptăm să vedem şi în viitor numeroase alte tranzacţii în acest domeniu, unde numărul start-up-urilor este în creştere“, a mai spus Ioana Filipescu.
Analiza Deloitte exclude tranzacţiile cu o valoare mai mică de 5 milioane de euro, iar în primul trimestru al acestui an au fost anunţate un număr semnificativ de tranzacţii sub acest nivel.
Leave a Reply