Percheziţii la CASMB după ce două angajate ar fi ajutat unele persoane să se pensioneze anticipat

“La data de 22.03.2018, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei generale Anticorupţie (D.G.A.) – Direcţiei Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov (D.A.M.B.J.I.) şi Structura Centrală, în baza ordonanţei de delegare dispusă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare, din care 2 la sediul a două instituţii publice din municipiul Bucureşti şi pentru judeţul Ilfov. Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere a suspectelor C.C.N. şi B.A., cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar alte 7 persoane care au calitatea de martor au fost conduse la sediul parchetului pentru audieri”, au anunţat reprezentanţii DGA, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Procurorii au intrat pe firul anchetării celor două suspecte în urma denunţurilor a două persoane care au sesizat că: “în perioada anilor 2015-2016, au dat sumele de 700, respectiv 1000 euro şi mai multe documente în original (cărţi de muncă, taloane de pensii etc), suspectelor C.C.N. (persoană fără calitate specială) şi B.A. (fost funcţionar în cadrul unei instituţii publice din Ilfov), pretinse de către acestea în scopul de a-i ajuta să se pensioneze anticipat. În schimbul banilor, cele două suspecte au lăsat să se înţeleagă că au influenţă pe lângă funcţionari din cadrul a două instituţii publice specializate din Bucureşti şi judeţul Ilfov”, potrivit sursei citate.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *