Tag: cetateni

  • Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă: Vom protesta cu cetăţenii în faţa Guvernului. Nu vom avea bani de apă şi curent în şcoli

    „Sunt foarte multe primării care nu au bani să dea tichete de vacanţă. În continuare, bursele elevilor sunt neplătite. Acum ne cheamă să mai rediscutăm, <<poate mai ciordim ceva, poate vă mai luăm ceva>>. Eu sper că le dă Dumnezeu mintea din urmă şi îşi dau seama că nu e în regulă să fie atât de lipsiţi de umanitate. Ce exempu dau guvernanţii, când se vede la lumina zilei că mint cu neruşinare?”, a declarat Negoiţă, miercuri, la ieşirea din Guvern, unde s-a întâlnit cu ministrul Eugen Teodorovici.

    Întrebat dacă Teodorovici are dreptate atunci când spune că sunt primării unde salariile sunt foarte mari, Negoiţă – care este şi preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România – a precizat că există astfel de situaţii.

    „Dacă vreţi părerea mea, da, este adevărat, în anumite primării sunt salariile prea mari, dar domnul ministru nu vorbeşte şi de administraţia centrală, unde salariile sunt în anumite situaţii de două şi de trei ori mai mari decât cele din administraţia locală. Unde are dreptate are dreptate. Nu e normal ca salariile din zona publică să fie mai mari decât în zona privată. Dar asta nu înseamnă că dacă spune o chestie corectă, trebuie să-şi bată joc de angajamentele pe care le-a luat”, a precizat Negoiţă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce cred germanii despre desemnarea Ursulei von der Leyen pentru funcţia de preşedinte al CE

    Conform sondajului de opinie, 56% dintre alegătorii germani nu cred că Ursula von der Leyen ar fi potrivită pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene. În schimb, 33% dintre cetăţeni sunt de acord cu această nominalizare.

    Decizia privind desemnarea preşedintelui Comisiei Europene ar trebui să aparţină exclusiv Parlamentului European, apreciază 71% dintre germani, în timp ce 21% consideră că iniţiativa nominalizării ar trebui să fie a Consiliului European.

    Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării şi unul dintre liderii Uniunii Creştin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a fost propusă marţi de Consiliul European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cum explica Ministerul afacerilor Externe HAOSUL de la votul din diaspora.

    Ministerul afacerilor Externe precizează încă de la început că potrivit Legii 33/2007 entitatea cu competenţe în coordonarea pregătirii şi organizării procesului de votare în străinătate este Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate. MAE asigură, însă, potrivit Legii 33/2007, sprijin logistic, cum ar fi: distribuirea buletinele de vot şi a ştampilelor (art. 28 al. 3), completarea listelor pentru biroul de votare în cazul în care unii membri se recuză, cu aprobarea BESVS (art. 30 al. 1), dotarea secţiilor cu mobilă şi cabine de vot (art. 31 al. 10), asigurarea personalului tehnic auxiliar (art. 73 al. 6) şi asigurarea bunei desfăşurări a scrutinului în caz de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală (art. 25 al. 3). De asemenea, potrivit Legii 33/2007 coroborat cu OUG nr. 6/2019 şi HG 81/2019, MAE publică în Monitorul Oficial numerotarea şi locaţiile secţiilor de votare.

    Legea stabileşte în mod clar că BESVS veghează la organizarea din timp a secţiilor de votare din străinătate, urmăreşte şi asigură aplicarea unitară şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri, rezolvă contestaţiile, totalizează numărul de voturi valabile exprimate în străinătate şi le înaintează BEC.

    MAE a aprobat toate cererile misiunilor de constituire a secţiilor de votare în străinătate, respectiv a propunerilor înaintate de către comunităţile de cetăţeni, totalizând un număr de 441 secţii de votare.

    În comparaţie cu alegerile europarlamentare anterioare, numărul secţiilor a fost dublat, iar în comparaţie cu turul II de la alegerile prezidenţiale din 2014 (unde acuzele au fost în acelaşi sens, conform cărora nu toţi cetăţenii au putut vota), numărul secţiilor a fost dublat (NL, BE, FR), triplat (AT şi UK), în cazul Germaniei, crescut de 5 ori, iar în alte cazuri creşteri substanţiale (IT, ES).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o schimbare majoră pentru Declaraţia Unică: Un nou OUG care schimbă regulile

    Depunerea Declaraţiei Unice nu se va mai face doar online după ce guvernul a adoptat joi OUG 35/2019, pentru a rezolva problemele reclamate de români cu privire la erorile tehnice ale sistemului ANAF, care i-a încurcat pe mulţi la depunerea declaraţiei.

    Astfel, prin acest OUG guvernul abrogă alineatul (5) al articolului 122 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, care obliga cetăţenii să completeze şi să depună prin mijloace exclusiv electronice declaraţia.

    Cu toate acestea, modificarea aşteaptă şi un act normativ de la ANAF încât există un ordin care prevede că Declaraţia Unică se va depune doar prin Spaţiul Privat Virtual sau prin site-ul e-guvernare.

    Potrivit consultanţilor din piaţă, au fost mai multe discuţii după ce Guvernul a luat în considerare chiar reintroducerea depunerii pe hârtie a Declaraţiei Unice, însă o modificare în această direcţie ar anula progresele din ultimii ani.

    O altă variantă ar putea fi depunerea atât în formă online cât şi în formă fizică a Declaraţiei Unice, cu ambele variante acceptate.

    Oricare ar fi varianta aleasă, ANAF trebuie să vină rapid cu explicaţii încât termenul limită pentru depunerea Declaraţiei Unice este la data de 31 iulie – adică la doar două luni distanţă. 

     

     

  • Marea Britanie rămâne încă visul european? Sute de mii de cetăţeni din ţări UE au aplicat pentru a rămâne în Regatul Unit după Brexit

    Peste 750.000 de cetăţeni din ţări membre ale Uniunii Europene au aplicat legal pentru a rămâne în Marea Britanie după ce ţara părăseşte blocul european, potrivit ministrului britanic de interne, Sajid Javid, citat de Reuters.

    Problematica celor peste 3 milioane de cetăţeni UE care trăiesc în Marea Britanie a fost unul dintre principalele subtiecte de discuţie la începutul „divorţului” dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

    Guvernul britanic a transmis că cetăţenii europeni au timp până în decembrie 2020 pentru a aplica pentru drept de rezidenţă – indiferent de evoluţia acordului Brexit.

    În prezent Marea Britanie trebuie să părăsească blocul european la data de 31 octombrie, însă premierul Theresa May îşi părăseşte funcţia după ce a eşuat în încercarea de a obţine aprobarea parlamentului britanic pe acordul Brexit.

    „Cetăţenii UE sunt prietenii, vecinii şi colegii noştri care contribuie foarte mult la această ţară. Indiferent care va fi rezultatul Brexitului, vrem ca ei să rămână”, a declarat Javid, adăugând că a primit până acum 750.000 de cereri.

     

  • Peste 20 de milioane de oameni nu au avut voie să îşi cumpere bilete de tren sau de avion la finalul anului trecut în China

    China a blocat milioane de cetăţeni „discreditaţi” din a cumpăra bilete de tren sau de avion ca parte a controversatului sistem naţional de „credit social”, prin care statul vrea să „corecteze” comportamentul cetăţenilor, potrivit The Guardian.

    Potrivit Centrului Naţional pentru Informaţii Publice, tribunalele din China le-au interzis celor care voiau să călătorească să îşi cumpere bilete de avion de 17,5 milioane ori până la finalul anului 2018.

    Cetăţenii care se află pe „lista neagră” în sistemul de credit social au fost blocaţi din a cumpăra bilete de tren de 5,5 milioane ori.

    „Odată discreditat, sunt interdicţii peste tot”, scrie în raportul publicat luna trecută.

    Sistemul de credit social din China încearcă să corecteze comportamentul cetăţenilor prin penalizări şi recompense.

    Potrivit unui document guvernamental din 2014, ţinta este să „îi permită cetăţeanului de încredere să umble liber oriunde doreşte în timp ce îl blochează pe discreditat să facă un singur pas”.

    Motivele pentru care creditul social al oamenilor poate fi afectat variază de la neplata taxelor individuale până la răspândirea de informaţii false sau consumul de droguri.

     

  • Povestea tragică a germanului care a refuzat să execute salutul lui Hitler

    August Landmesser, germanul singuratic care a refuzat să ridice braţul drept la o reuniune a lui Hitler din 1936 fusese un nazist loial.
    S-a alăturat partidului în 1931 şi a început să urce ierarhic în cadrul a ceea ce urma să vină singura afiliere politică legală din ţară.
    Doi ani mai târziu, Landmesser s-a îndrăgostit de Irma Eckler, o femeie de origine evreiască, pe care a şi cerut-o de soţie în 1935.

    După ce logodna lor a fost descoperită, Landmesser a fost exclus din partid. Au decis să aplice pentru căsătorie în Hamburg, dar reuniunea nu  a fost permisă din cauza noilor Legi din Nuremberg. Cuplul a avut prima fiică, pe Ingrid, în octombrie 1935. Un an mai târziu, în timpul unei ceremonii de botez a unui vas german, Landmesser a stat cu mâinile încrucişate în timp ce ceilalţi executau salutul oficial în semn de protest.

    În 1937 a încercat să fugă împreună cu familia în Danemarca, însă au fost prinşi; el a fost închis şi eliberat după un an, cu instrucţiunile clare de a nu continua relaţia cu Eckler.
    În 1938 a fost arestat din nou şi condamnat la trei ani într-o tabără de concentrare. Nu avea să îşi mai vadă niciodată familia. Eckler a fost arestată şi ea, deşi era însărcinată; a născut-o pe cea de-a doua fiică a familiei în închisoare şi apoi a fost trimisă într-o tabără de concentrare.

    După ce şi-a executat sentinţa de închisoare, Landmesser a avut câteva locuri de muncă până să fie chemat la război, în 1944. Câteva luni mai târziu a fost declarat dispărut în Croaţia.
     

  • Cetăţenii unui oraş din România plătesc mai mult pe căldură, după ce a fost majorat preţul gigacaloriei

    Consilierii locali din Constanţa au adoptat, joi, un proiect de hotărâre privind stabilirea preţului reglementat pentru energie termică, format din preţul de producere a energiei termice şi tarifele serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare în sistem centralizat, începând cu data de 1 ianuarie în municipiu.
     
    Prin hotărâre de Consliu Local, acesta a fost majorat la nivelul de 534,35 lei/Gcal, dar este subvenţionat pentru populaţie, până la valoarea de 275 de lei.
     
    Măsura a fost luată după ce Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a primit acceptul ANRE să majoreze, la rândul ei, tarifele.
     
    „La începutul sezonului rece, atunci când am început cu o criză a apei calde, generată de situaţia neplăcută în care se află compania Electrocentrale Constanţa SA, am făcut o intervenţie rapidă şi masivă, plătind în avans sume consistente către această companie. Am reuşit astfel să reducem pentru primele luni din sezonul rece preţul gigacaloriei de la 250 de lei la 225 de lei. Dar, întrucât preţul gazelor, preţul energiei, au crescut, compania Electrocentrale Constanţa SA a obţinut o majorare de tarif din partea ANRE. 
     
  • Cum a ajuns una dintre cele mai bogate ţări, un paradis turistic, în RUINĂ totală economică şi socială

    Criticii guvernului şi membrii opoziţiei susţin că pro­blemele economice ale ţării au legătură cu anii de mana­ge­ment eronat al economiei şi de corupţie, însă susţinătorii guvernului dau vina pe preţurile petrolului, sancţiunile internaţionale şi elita de business a ţării.

    Când actualul preşedinte Nicolas Maduro a preluat preşedinţia ţării după moartea lui Hugo Chavez în 2013, economia dependentă de petrol a acesteia avea deja probleme. Când preţurile petrolului au scăzut în 2014, companiile nu au mai putut importa bunuri la aceleaşi rate, drept urmare inflaţia a urcat puternic.
     
    Într-adevăr, Venezuela are cea mai ridicată rată a inflaţiei, a doua cea mai crescută rată a şomajului la nivel internaţional şi al zecelea cel mai ridicat scor al corupţiei din lume. Fondul Mo­netar estimează că inflaţia ţării se situează la peste 1.100% în acest an, urmând să crească la peste 2.000% până la sfâr­şitul anului.
     
  • Ţara în care poluarea a adus dezastrul: Cetăţenii nu mai ies din case pentru că aerul este prea periculos

    Premierul Prayuth Chan-Ocha, le-a cerut cetăţenilor din capitala Thailandei, Bangkok, să stea în case deoarece nivelul de poluare din aer a atins nivele deosebit de periculoase în oraş, potrivit Bloomberg.

    Indexul calităţii aerului, AQI, a urcat la nivelul de 182 în Bangkok – mult mai ridicat decât în faimoasele metropole ale poluării precum New Delhi, Beijing şi Jakarta – înainte de a scădea la 138, potrivit platformei AirVisual care monitorizează poluarea în toată lumea.

    Orice nivel sub 50 este considerat sigur, în timp ce orice nivel peste 300 este considerat catastrofal.

    Oamenii care locuiesc în zonele cu nivele ridicate de poluare în Bangkok ar trebui să evite activităţile „nenecesare” din afara casei sau să poarte măşti, potrivit presei locale.

    A doua cea mai mare economie din sud-estul Asiei vine cu cel mai poluat aer din lume, situaţia fiind cauzată în mare parte de construcţii de emisiile vehiculelor, de fabrici şi de incendii.

    Agenţiile guvernamentale au luat măsuri urgente precum controale aspre la siturile de construcţii şi inspecţii stricte ale vehiculelor care poluează, transmite Puttipong Punnakanta, purtătorul de cuvânt al guvernului.