Minh Huynh, un imigrant vietnamez care i-a trimis lui Bruce Peterson, angajat în funcţia de HR manager în cadrul companiei Dash Delivery, o cerere de angajare, a primit de la acesta un răspuns de-a dreptul ofensator. Peterson i-a trimis bărbatului un e-mail în care i-a scris: „Lasă-mă să-ţi spun ceva. Dacă nu vorbeşti engleză, te trimit acasă.” Cunoaşterea limbii engleze este o cerinţă absolut normal la un angajator; anormal a fost însă modul jignitor în care i-a s-a răspuns lui Huynh.

Fiica acestuia, Emily, s-a înfuriat când a văzut e-mailul şi l-a întrebat pe tatăl său cum se simte vizavi de răspunsul primit. „Tatăl meu mi-a spus că nu se simte rănit, dar există un stigmat mare în jurul părinţilor asiatici imigranţi care se confruntă tot timpul cu această situaţie”, a scris aceasta pe Twiter, unde a ataşat şi imaginea cu răspunsul HR managerului. Imediat, utilizatorii au reacţionat, solidarizându-se cu tatăl fetei. Postarea lui Emily, care a devenit virală, a iscat numeroase discuţii pe fondul problemelor tot mai mari pe care imigranţii le întâmpină în urma atacurilor şi a presiunilor repetate.
Emily l-a făcut pe Peterson să plătească pentru modul în care l-a tratat pe tatăl său, căci acesta şi-a pierdut slujba în urma publicităţii negative pe care postarea fetei a adus-o companiei la care acesta lucra. Acest rezultat a fost un prim pas spre stoparea discriminării şi neprofesionalismului arătat faţă de imigranţi şi de alţi angajaţi.
Leave a Reply