BusinessMagazin

Tag: imigrant

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Ce reacţie a avut un englez după ce a mâncat savarine oferite de vecinul său român

    Un britanic a povestit într-un mesaj viral pe Twitter cum un vecin al său, român, încântat că a găsit în Anglia, pentru prima dată de când s-a mutat acolo, desertul preferat – savarina – a cumpărat toate prăjiturile de acest fel dintr-un magazin şi i-a oferit şi lui.
     
    ”Vecinul meu român tocmai a venit la gard şi mi-a spus că vrea să-mi dea ceva. A găsit desertul său favorit de acasă într-un magazin, pentru prima dată de când a venit aici şi a fost atât de încântat încât le-a cumpărat pe toate şi mi-a dat şi mie să încerc. Imigraţia e tare!” a scris Neil pe Twitter.
     
    Mesajul său a primit 16.000 de aprecieri, 250 de comentarii şi 1800 de redistribuiri. Era însoţit şi de o poză cu savarina.
     
    Conaţionalii săi s-au întrebat cum se numeşte prăjitura, apreciind că arată delicios. Un utilizator, aparent din România, a lămurit misterul spunând că este vorba de savarină. ”Vecinul tău te place mult dacă a decis să împartă cu tine (n.r. savarinele)” a comentat acesta.
     

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Gestul acestui unui manager de resurse umane a stârnit MII DE REACŢII NEGATIVE: “Dacă nu ştii asta, te trimit acasă”

    Minh Huynh, un imigrant vietnamez care i-a trimis lui Bruce Peterson, angajat în funcţia de HR manager în cadrul companiei Dash Delivery, o cerere de angajare, a primit de la acesta un răspuns de-a dreptul ofensator. Peterson i-a trimis bărbatului un e-mail în care i-a scris: „Lasă-mă să-ţi spun ceva. Dacă nu vorbeşti engleză, te trimit acasă.” Cunoaşterea limbii engleze este o cerinţă absolut normal la un angajator; anormal a fost însă modul jignitor în care i-a s-a răspuns lui Huynh.

    Fiica acestuia, Emily, s-a înfuriat când a văzut e-mailul şi l-a întrebat pe tatăl său cum se simte vizavi de răspunsul primit. „Tatăl meu mi-a spus că nu se simte rănit, dar există un stigmat mare în jurul părinţilor asiatici imigranţi care se confruntă tot timpul cu această situaţie”, a scris aceasta pe Twiter, unde a ataşat şi imaginea cu răspunsul HR managerului. Imediat, utilizatorii au reacţionat, solidarizându-se cu tatăl fetei. Postarea lui Emily, care a devenit virală, a iscat numeroase discuţii pe fondul problemelor tot mai mari pe care imigranţii le întâmpină în urma atacurilor şi a presiunilor repetate. 

    Emily l-a făcut pe Peterson să plătească pentru modul în care l-a tratat pe tatăl său, căci acesta şi-a pierdut slujba în urma publicităţii negative  pe care postarea fetei a adus-o companiei la care acesta lucra. Acest rezultat a fost un prim pas spre stoparea discriminării şi neprofesionalismului arătat faţă de imigranţi şi de alţi angajaţi.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Românii care nu ne fac cinste: Imaginile care au scandalizat o ţară întreagă | VIDEO

    În data de 24 octombrie, doi hoţi au urmărit-o pe victima de 87 de ani, in timp ce îşi împingea căruciorul de cumpărături într-un supermarket Aldi din Oswestry, Srhopshire, scrie Daily Mail.

    Doi bărbaţi i-au distras atenţia femeii în vârstă şi i-au furat poşeta. Cătălin-Mihai Verea, un român în vârstă de 44 de ani, a fost arestat şi acuzat de furt, după o mobilizare naţională pentru prinderea hoţilor.

    Unul dintre bărbaţi i-a arătat bătrânei nişte produse de pe rafturi, în timp ce complicele său i-a sustras portofelul în care se aflau 75 lire sterline.

    Miercuri, Verea a recunoscut furtul în faţa magistraţilor Curţii din Telford, dar a fost scutit de închisoare.

    Totuşi, românul, care locuieşte în Smethwick, West Midlands, va trebui să plătească o compensaţie de 192,50 lire sterline, alte costuri judecătoreşti de 185 lire sterline, precum şi o amendă de 85 lire sterline.

    „Este una din cele mai josnice fapte. Singurul lucru bun a fost că victima s-a dovedit a fi puternică şi nu s-a lăsat copleşită emoţional de cele întâmplate”, a declarat Margaret Linington-Payne, preşedintele Curţii.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

     

  • A fost concediat de Steve Jobs, viza îi expira şi a rămas fără bani. Nu s-a dat bătut şi azi conduce o companie de peste 46 mil. dolari

    „Am avut norocul să cunosc câţiva băieţi australieni care începeau o afacere de anunţuri şi în care m-am implicat şi eu. Pentru a deveni membru fondator al afacerii, eram nevoit să investesc puţinii bani care mi-au mai rămas, să aduc trei clienţi şi să aduc 1 milion de dolari finanţări. Aşa că m-am pus pe treabă şi am ajuns să-mi înfiinţez prima companie.

    Două decenii mai târziu conduc patru companii, pe lângă propria firmă, pentru care încă mai atrag bani. Iar când mă gândesc la ceea ce e important când vine vorba de potenţialii investitori, îmi vine în minte citatul lui John Green, din Paper Towns, „Ce lucru trist să crezi că o persoană este mai mult decât o persoană”. 

    Aşadar, la prima întâlnire cu un investitor trebuie să vă preocupaţi, mai ales, de următoarele două lucruri: evident, în primul rând, să-i faceţi entuziasmaţi de ideea dvs.! Apoi, pe măsură ce vă explicaţi ideea, asiguraţi-vă că punctele tari, cele mai importante atuuri ale acestui business, sunt puse pe masă la această primă întâlnire”. 

    Potrivit Forbesc, veniturile Magnetic în 2015 erau de 46 milioane de dolari.

  • Cum a ajuns fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni din lume

    Cu mult timp înainte să devină un fashion icon, fondatorul brandului Ralph Lauren se numea Ralph Lipschitz şi era cel mai mic dintre cei patru copii ai unor imigranţi evrei din Bronx, originari din Ucraina. Pentru a „evada” din mediul modest în care trăia, Ralph Lauren îşi făcuse un obicei din a merge la cinema şi a-şi imagina că face parte din distribuţia filmelor. „Efectiv intra în pielea personajelor sale preferate şi se gândea ce ar face, cum ar acţiona el în scenele respective”, a declarat presei Michael Gross, autorul cărţii „Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”. Jocul acesta l-a apropiat din ce în ce mai mult de lumea fascinantă a celebrităţilor, a croit direcţia şi i-a conferit abilitatea de a păşi mai uşor către domeniul modei.

    Deoarece în adolescenţă a îndurat ani de tachinări, la puţin peste 20 de ani tânărul a decis să îşi schimbe numele în Lauren, tocmai pentru a evita riscul ca originile sale să fie luate în derâdere. După un scurt stagiu în armată, Lauren s-a mutat din nou în New York, unde a început să lucreze ca vânzător la un magazin Brooks Brothers. O experienţă marcantă pentru destinul său a fost participarea la primul meci de polo. „Eram expuşi la diverse lucruri fabuloase pentru noi atunci – caii, echipamentele de piele, fetele blonde, înalte, cu pălării uriaşe şi, mai ales, societatea elitistă pe care am cunoscut-o acolo”, povestea Warren Helstein, prietenul care l-a dus la acel meci.

    Evenimentul l-a inspirat pe Lauren să dezvolte un brand elegant, high class, care a devenit ulterior Polo Ralph Lauren. Având doar o diplomă de liceu şi câteva cursuri de antreprenoriat la activ, decizia de a-şi înfiinţa propria companie a fost primul mare risc pe care acesta şi l-a asumat de-a lungul carierei sale legendare. Următorul a fost hotărârea de a crea şi pune pe piaţă cravate late, colorate, într-o perioadă în care toată lumea le purta pe cele subţiri şi simple. Iar curajul său pare să fi fost o bună strategie, având în vedere că în primul an a vândut cravate de 500.000 de dolari.

    În ciuda succesului său rapid, Lauren nu s-a relaxat şi a continuat să se extindă agresiv, unul dintre principiile sale fiind „Te poţi bucura de reuşită în timp ce avansezi”. În ceea ce ţine de designul produselor create, Ralph Lauren se axează pe simplitate şi, conform spuselor sale, propune haine pe care el însuşi le-ar purta. De-a lungul timpului, brandul s-a făcut cunoscut în domeniul hainelor, al accesoriilor şi parfumurilor, iar în 1977 Lauren a decis să listeze compania la bursa de la New York, dar păstrat 81,5% dintre acţiuni. În urmă cu doi ani s-a retras din poziţia de CEO al companiei, dar a păstrat două funcţii: cea de preşedinte şi de director de creaţie.

    Copilul curios care se visa milionar se bucură acum, la 77 de ani, de laurii succesului la nivel global, de confortul proprietăţilor sale din Jamaica, Long Island, Bedford sau Manhattan şi de colecţiile sale impresionante de maşini valoroase, a căror valoare se ridică la 200 de milioane de dolari.

    Ralph Lauren este căsătorit din 1964 cu Ricky Anne Loew-Beer şi are trei copii, dintre care doi au activităţi în afaceri, iar cel mai mare este producător de film şi actor. Creatorul de modă a făcut şi numeroase acte de caritate, implicându-se, printre altele, şi în diverse proiecte dedicate prevenirii şi tratării cancerului. În 2011 a lansat Polo Ralph Lauren Foundation, prin intermediul căreia donează bani în scopuri caritabile.
     

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014.