DB Global Technology din Bucureşti a ajuns la 800 de persoane. Germanii vor să mai angajeze încă 200 până la finalul anului

Compania va continua să îşi extindă echipa şi îşi propune să ajungă la 1.000 de angajaţi până la finalul anului. În prezent, peste 75% dintre membrii echipei DB Global Technology fac parte din generaţia millennials (cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani).

În contextul unei nevoi în creştere pentru soluţii software de înalt nivel care să susţină operaţiunile internaţionale ale Deutsche Bank, DB Global Technology va continua să se concentreze pe extinderea echipelor sale de programare, testare şi analiză de business.

„Prima jumătate a anului 2017 a adus o creştere a numărului, dimensiunii şi complexităţii proiectelor internaţionale pe care echipa din Bucureşti le coordonează şi la care contribuie. Această tendinţă se va menţine şi va extinde gama de activităţi în care centrul nostru este implicat şi, odată cu aceasta, şi nivelul abilităţilor angajaţilor noştri”, a spus Marian V. Popa, Director General al DB Global Technology

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *