Tag: angajari

  • Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd

    Cititorul ZF, cu aproape 15 ani de muncă, dintre care peste zece în domeniul financiar, a vrut să semnaleze o altă realitate de pe piaţa de recrutare, alta decât cea care apare zilnic, că firmele nu găsesc angajaţi.
    Cei care au comentat au avut păreri împărţite, unii au fost de acord că firmele nu vor să angajeze oameni cu experienţă, în special multinaţionalele, nu prea vor să plătească preţul experienţei, adică salarii mai mari, iar dacă angajează pe cineva în poziţie de middle şi de top management acel post este ocupat mai mult prin recomandări decât printr-un concurs de selecţie.
    Citind articolul din ZF, un cititor care spune că este antreprenor, manager la o firmă, de catering cu livrări la domiciliu cu 45 de angajaţi a venit cu o altă perspectivă.
    Companiile au nevoie de manageri, nu se feresc să plătească, dar au nevoie de competenţe reale, nu pe hârtia de prezentare din CV.
    Cei care vin la interviuri au pretenţii financiare mari, dar cu experienţă care nu se poate adapta realităţilor concrete dintr-o companie.
    Pentru că nu sunt încrezători că managerii pe care îi angajează ar face faţă realităţii cu care se confruntă firmele antreprenoriale, nimeni nu ar vrea să arunce cu bani.
    Oferta acestui antreprenor a fost simplă: „Lucrează şase luni pe 500 de euro, fă-mă să depind de tine, astfel încât să-ţi pot oferi 1.500-2.000 de euro ca să nu te pierd”.
    El spune că în condiţiile actuale de piaţă un angajat ştie că are postul asigurat mai puţin de ceea ce face el în companie şi mai mult de lipsa de personal de pe piaţa muncii.
    „Angajaţii lucrează numai la indicaţii, cu Facebookul deschis tot timpul, cu ţigara în mână şi cu pauze după pauze. Şi cred că au valoare.”
    El spune că angajaţii de 35-50 de ani se subevaluează, iar angajaţii de 20-25 de ani se supraevaluează.
    În companiile româneşti, antreprenoriale, câteodată se plăteşte mai mult decât într-o multinaţională pentru poziţiile de top, dar, la schimb, se munceşte mai mult pentru că trebuie să-ţi plăteşti singur salariul.
    În multinaţionale, unde procedurile sunt clare, unde afacerile merg de multe ori de la sine prin poziţia pe care compania o are în piaţă, se munceşte mai mult să-ţi asiguri spatele, să fii politically correct, să dai bine la centru, să atingi rezultatele din buget şi mai puţin să ieşi în evidenţă. Este mai mult un job de diplomaţie, de jonglare în birocraţia multinaţionalei.
    Companiile antreprenoriale româneşti au nevoie de oameni care să producă şi să aducă bani, în timp ce multinaţionalele au nevoie de directori care să menţină, să apere birocraţia şi interesele de la centru.
    Mulţi angajaţi cu experienţă, care au lucrat în multinaţionale, nu prea vor să lucreze apoi în companiile antreprenoriale româneşti pentru că este o altă lume, mai dură, unde supravieţuirea este cuvântul de ordine. Plus că firmele româneşti nu beneficiază de brandingul şi părerea bună de care beneficiază multinaţionalele.
    Companiile antreprenoriale preferă mai mult să-şi promoveze oamenii din intern care ştiu despre ce este vorba, decât să angajeze manageri din altă parte, pe salarii mai mari. Pentru că nu vor să rişte, pentru că nu au încredere în experienţa unui angajat dintr-o altă poziţie, preferă să fie mai reticenţi în a satisface solicitările salariale ale celui care vine la interviu.
    Pe de altă parte, nu ştiu câţi din oamenii cu experienţă în alte companii ar accepta să lucreze întâi pe 500 de euro astfel încât antreprenorul, managerul, să-i dea apoi 1.500-2.000 de euro dacă are rezultate.
    Trăim în două lumi diferite.
    Aşa că discuţiile despre ce se întâmplă pe piaţa de recrutare continuă.

  • Lanţ gigant de fast-food a revenit în România şi face angajări. Ce salarii oferă

    Alan Laughlin, preşedinte Burger King AmRest, declara, săptămâna trecută, că până la finalul anului vor fi deschise încă două restaurante
    “Cu o strategie de expansiune ambiţioasă, până la sfârşitul anului 2019, vom mai deschide alte două restaurante în Bucureşti: unul tot într-un mall şi unul într-o zonă centrală din Bucureşti. Astfel, vom încheia anul 2019 cu un număr de trei restaurante deschise în Bucureşti.

    De asemenea, planurile noastre pentru 2020 sunt să deschidem cinci sau şase noi restaurante în capitală. Piaţa de restaurante cu servire rapidă din România are foarte mult potenţial şi, totodată, clienţi foarte pasionaţi atunci când vine vorba de burgeri, dar suntem încrezători că întreaga echipă Burger King şi AmRest este pregătită să facă faţă acestor aşteptări”, a declarat Alan Laughlin, preşedinte Burger King AmRest
    AmRest şi Burger King continuă campania de recrutare în Bucureşti, iar oferta salarială porneşte de la 1.750 lei net (2.950 lei brut) pentru lucrătorii din restaurante şi 2.500 – 3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut) pentru manageri. Printre beneficiile pe care obţin toţi angajaţii Burger King se numără tichete de masă, asigurare medicală şi bonusuri adiţionale atractive.

    AmRest Holdings, SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de ţări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks şi Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog şi KABB, precum şi pentru brandul online Pokai. În România, AmRest operează reţeaua de cafenele Starbucks şi, începând de anul acesta, lanţul de restaurant Burger King, scrie incont.ro

     

  • Burger King a dat startul campaniei de recrutare pentru primul restaurant din România: de la ce sumă porneşte salariul net

    Grupul polonez Amrest, prezent pe circa 20 de pieţe din lume, a confirmat că va deschide la finalul lunii septembrie primul restaurant Burger King din Bucureşti, compania urmând să angajeze aproximativ 100 de persoane în perioada următoare, cu salariu minim de 1.750 lei net (2.950 lei brut) pentru lucrătorii din restaurant şi de 2.500-3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut) pentru manageri.

    Firma derulează deja campania de recrutare a echipei responsabile de deschiderea primului restaurant. “Suntem entuziasmaţi să deschidem primul nostru restaurant Burger King în România. Economia ţării, aflată în creştere, oferă un potenţial extraordinar şi o mulţime de oportunităţi. Burger King este cunoscut în întreaga lume pentru burgerii pregătiţi pe grătar. De aceea, ne bucurăm să putem oferi în curând românilor sandvişurile noastre, mai ales burgerii noştri pregătiţi la comandă pe grătar. Desigur, experienţa clienţilor va fi completată de o servire excepţională din partea colegilor noştri din restaurant. Planurile noastre de dezvoltare pe termen lung sunt ambiţioase şi ne dorim să devenim un angajator important în România şi un partener de încredere pentru clienţii şi furnizorii noştri”, a declarat Alan Laughlin, Preşedinte Burger King AmRest.

    Sursa: zf.ro.

     

  • BestJobs: Românii, tot mai activi în căutarea unui nou loc de muncă. Unde au dorit să se angajeze în luna august

    Interesul românilor pentru un nou loc de muncă e în creştere. În luna august, companiile au înregistrat cu 11% mai multe aplicări la joburi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Joburile din domeniile financiar – contabilitate, transport şi inginerie ocupă primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români, cu peste 60.000 de căutări în total în luna august. Românii au mai fost interesaţi să se angajeze în domenii precum medical & pharma sau resurse umane, cu peste 15.000 de căutări de joburi pentru fiecare. Surpriza lunii august vine din domeniul IT, unde angajaţii specializaţi au fost mai preocupaţi de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum vânzări sau BPO (Business Process Outsourcing), al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an.

    În acelaşi timp, top 3 joburi vedetă în luna august au atras o medie de 1.000 de candidaţi fiecare: Vodafone – Technical Project Manager, BCR – Partener Servicii Clienţi şi, din nou, BCR – Partener Clienţi Retail.

    Topul companiilor cu cele mai multe aplicări este condus şi în luna august de către Vodafone (2.623 aplicări), Banca Transilvania (2.136 aplicări), Oracle (2.021 aplicări), Regina Maria (1.973 aplicări), Continental Automotive Group România (1.812 aplicări), ENEL (1.733 aplicări), Interbrands (1.525 aplicări), Raiffeisen Bank (1.470 aplicări), First Bank (1.470 aplicări) şi MedLife (1.416 aplicări).

    Şi în luna august au existat candidaţi care au ales să aplice direct pe paginile de profil ale companiilor angajatoare de pe BestJobs. Astfel, companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna august au fost: Oracle, cu 111 aplicări spontane, A&D Pharma, cu 107 aplicări spontane, Banca Transilvania, cu 103 aplicări spontane, Adidas România, cu 93 aplicări spontane, Continental Automotive Group România, cu 85 aplicări spontane, MedLife, cu 79 aplicări spontane, BCR, cu 78 aplicări spontane, Raiffeisen Bank, cu 74 aplicări spontane, Coca-Cola HBC România, cu 70 aplicări spontane, Vodafone, cu 69 aplicări spontane, şi ENEL, cu 68 aplicări spontane.
     

  • Jobul unde vă puteţi angaja cel mai uşor. Durata medie este de 11 zile

    Angajatorii găsesc  cel  mai  rapid  candidaţi pentru ocupaţiile: „Bone  –  Menajere” (unde   timpul mediu de închidere a unui anunţ este de 11 zile), „Resurse umane” (11 zile), „Alte locuri de muncă” (13 zile), „Internship – Muncă temporară – Sezonieră” (13 zile) şi „Muncă în străinătate” (unde timpul mediu de închidere a unui anunţ este de 13 zile), potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii platformei OLX.

    Durata  medie  a  închiderii  unui  anunţ  de  angajare publicat  în  secţiunea  OLX  Locuri  de  muncă  variază între 11 şi 19 zile, în funcţie de tipul de loc de muncă scos la concurs  şi de domeniul de activitate.

    Aceasta a fost una dintre concluziile OLX după derularea celei de-a treia ediţii a studiului „Indexul locurilor de muncă”, unde se regăsesc principalele date centralizate din secţiunea „Locuri de muncă”, cu peste 500.000 de anunţuri de joburi vacante pe an.

    OLX – Indexul locurilor de muncă este o analiză semestrială, ce a fost lansată în vara anului 2018.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Alexandru Negrea, brand manager Trattoria Buongiorno (grup City Grill)

    Alexandru Negrea coordonează, din rolul său curent, cei peste 200 de angajaţi care lucrează în cele cinci restaurante Trattoria Buongiorno ale grupului City Grill şi care servesc, potrivit lui, circa 1.800 de clienţi în fiecare zi.   Negrea s-a alăturat grupului City Grill în urmă cu 15 ani, când a decis să se angajeze într-un restaurant al grupului: „Am lucrat iniţial ca ospătar, apoi am avansat, încet, încet, până la poziţia actuală”, îşi descrie el evoluţia profesională. În 2009, a preluat proiectul Trattioria Buongiorno.

    Alexandru Negrea spune că ia în calcul experienţa inter­na­ţională, dar doar prin prisma unui schimb de experienţă de 1-2 luni, pentru a descoperi cultura gastronomică italiană „la ea acasă”: „Nu mă văd lucrând în afara ţării pe termen lung, deoarece vreau să îmi dezvolt cariera în România”.

  • Cine vrea să fie şef în lumea arabă: Fondul suveran din Abu Dhabi, un gigant de 700 miliarde dolari, îşi caută oameni de management

    Fondul suveran al Abu Dhabi-ului, unul dintre cele mai mari fonduri din lume, caută oamenii pentru a-şi dezvolta sistemul de management care gestionează active de 697 miliarde dolari, potrivit Bloomberg.

    Autoritatea de Investiţii din Abu Dhabi plănuieşte „să adauge mai multe poziţii noi, majoritatea în segmentul de investiţii şi în roluri de cercetare” în departamentele de instrumente cu venit fix şi în departamentul de trezorerie, potrivit raportului anual al entităţii.

    Randamentul anualizat al fondului cu o istorie de 20 de ani a scăzut la 5,4% pentru anul acesta, faţă de 6,5% în anul anterior.

    Veniturile fondului au scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 11 ani, dar datele sunt limitate încât fondul a început raportarea abia în 2008.

    Cu toate acestea, performanţa fondului se ridică la nivelul pieţei, în contextul în care randamentul mediu anualizat pe indicele S&P pentru ultimii 20 de ani se ridică la 5,6%.

    Fondurile suverane au început să realizeze mai multe investiţii directe în contextul în care trebuie să genereze la rândul lor câştiguri într-un mediu cu dobânzi scăzute.

    Una dintre cele mai mari tranzacţii în care s-a implicat fondul anul acesta este achiziţia diviziei de produse de îngrijire corporală de la Nestle, împreună cu EQT Partners, într-o tranzacţie de 10 miliarde dolari.

     

  • Apple cumpără startup-ul Drive.ai pentru a folosi inginerii companiei în propriile eforturi de dezvoltare a vehiculelor autonome

    Compania americană Apple a confirmat marţi că a cumpărat startup-ul din domeniul maşinilor autonome Drive.ai, un startup ce îşi propune să pună vehicule autonome la dispoziţia navetiştilor din Texas, potrivit Reuters.

    Publicaţia online din domeniul hi-tech The Information a scris la începutul lunii iunie că producătorul iPhone-urilor vrea să cumpere firma pentru a putea angaja o parte din inginerii ei în propriile ambiţii din domeniul maşinilor autonome.

    Drive.ai operează o flotă de dimensiuni mici de vehicule autonome pentru navetă în Texas, potrivit The Information. Potrivit datelor însă, startup-ul se pregătea să concedieze 90 de persoane şi să închidă businessul.

    În Silicon Valley, achiziţionarea unui startup cu probleme pentru a angaja inginerii din proiect este o practică comună printre giganţii industriei.

    Apple este în cursa vehiculelor autonome cu competitori precum Waymo, de la gigantul Alphabet. În ultimul an, Apple a făcut eforturi de a-l aduce în ehipă pe fostul inginer-şef al Tesla, Doug Field, pentru a superviza operaţiunile de peste hotare, unde compania are circa 5.000 de angajaţi.

     

     

  • BREAKING Liviu Dragnea a fost condamnat DEFINITIV la 3 ani şi 6 luni cu executare

    Judecătorii au intrat în sală la deliberări în dosarul lui Dragnea:

    Marica Valentina, achitare pentru abuz în serviciu
    Şefu Olguţa, condamnata cu suspendare
    Constantin Balaban-un an cu suspendare pentru fals intelectual
    Adriana Botorogeanu- 2 ani cu suspendare
    Miloş Rodica – 3 ani cu suspendare
    Marineci Gabriel – 3 ani cu suspendare
    Bombonica Prodan, achitată pentru abuz în serviciu
    Nicuşor Gheorghe – 3 ani cu suspendare

    Vom reveni

  • Atenţie la postările pe Facebook, dacă vă căutaţi un job: Mesajele devin criteriu în decizia de recrutare pentru candidaţi

    Totodată, candidaţii trebuie să se aştepte să le fie verificată experienţa trecută în CV. Aproape şapte din zece specialişti în recrutare chestionaţi au spus că verifică de obicei candidatul cu angajatorii anteriori: 29% atât pentru poziţiile low-level, cât şi pentru cele high-level, 34% – doar pentru funcţiile high-level, iar foarte puţini fac verificări doar pentru poziţiile low-level.

    Peste jumătate dintre angajatori (53%) mai testează de obicei şi abilitatea unui candidat de a interacţiona cu echipa din care va face parte, atât pentru poziţiile low-level, cât şi pentru cele high-level, în timp ce 14% fac acest lucru doar pentru poziţiile high-level.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro