Tag: continuare

  • Andreea Vasilescu, KPMG România: „În domeniul de activitate în care eu activez, fiecare zi reprezintă un moment cheie”

    Cariera Andreei Vasilescu a început în cadrul companiei KPMG România, unde „am găsit resursele necesare pentru a mă dezvolta şi oamenii potriviţi pentru a creşte profesional în fiecare zi“.

    Spune că momentul cheie al carierei sale îl reprezintă decizia de a-şi continua dezvoltarea în cadrul KPMG. „În zilele noastre, ritmul de schimbare a jobului, a companiei, a mediului este foarte alert, iar în acest tumult eu am făcut alegerea de a continua într-un domeniu care mă reprezintă şi de asemenea în cadrul aceleiaşi companii ce m-a format ca profesionist, dar nu în ultimul rând ca om.”

    După 17 ani alături de KPMG România, consideră că are o vastă experienţă în gestionarea auditurilor marilor companii româneşti, precum şi a grupurilor internaţionale care operează în România. „Am coordonat angajamente de audit în principal pentru sectorul energiei şi utilităţilor, precum şi în alte sectoare, cum ar fi comerţul cu amănuntul, transportul şi telecomunicaţiile. De asemenea, pot adăuga experienţa în tranzacţiile de pe pieţele de capital, deoarece am participat ca auditor la listarea unui mare grup românesc pe bursele de valori Bucureşti şi Londra.”

    Angajamentele sale internaţionale au fost diverse, însă cel mai îndeaproape a colaborat cu Ungaria. „Personal, îmi doresc să rămân în România. Din această cauză am considerat aceste experienţe ca oportunităţi în cariera mea, oferindu-mi şansa de a rămâne în ţară şi de a lua constant contact cu mediul de business internaţional.”

  • Teodorovici: Mergem mai departe cu impozitarea pensiilor speciale

    „În acest sens există şi două iniţiative parlamentare. Vom merge mai departe”, a spus ministrul.

    Anunţată anterior, nici măsura reducerii sporului de 15% pentru condiţii grele şi vătămătoare pe care îl primeau angajaţii din instituţiile de stat. Autorităţile au constatat că existau instituţii unde angajaţii primeau acest spor pentru că aerul din Bucureşti este poluat. Măsura nu ar fi afectat medicii, profesorii, poliţiştii sau magistraţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Era banilor ieftini continuă: Deutsche Bank crede că dobânzile vor scădea în toată lumea

    Preşedintele BCE Mario Draghi ar putea revizui perspectivele şi ar putea semnala o reducere de dobândă chiar în luna septembrie, iar pieţele aşteaptă o reducere de 0,25% a dobânzii după întâlnirea Comitetului FED de săptămâna viitoare.

    Strategii Deutsche Bank prevăd că o suită de bănci centrale din pieţele emergente se vor alinia acestor decizii, în contextul în care încearcă să livreze stimuli economici suplimentari şi să „limiteze propagarea şocurilor generate de pieţele de capital”.

    Scăderea costurilor de finanţare din partea băncii centrale vine de cele mai multe ori pentru stimularea economiei prin încurajarea businessurilor să împrumute şi să investească.

    Într-o notă publicată miercuri, strategii Deutsche Bank Quinn Brody, Himanashu Porwal şi Jim Reid au revizuit previziunile de creştere pentru pieţele emergente în 2019, sugerând că activitatea de producţie din pieţele emergente „prezintă acum un tipar persistent de slăbiciune” similar cu cel din pieţele dezvoltate.

    Astfel au redus previziunile pentru Rusia, Africa de Sud, Turcia, India, Indonezia, Filipine, Vietnam, Brazilia şi Chile.

    „Economiile asiatice sunt trase cel mai mult în jos de şocurile persistente care vin dinspre politicile comerciale”, scriu analiştii, atrăgând atenţia că în America Latină aşteptările de creştere vor continua să se deterioreze în 2019.

     

  • Pierderi peste aşteptări pentru una dintre cele mai mari bănci din lume: Deutsche Bank continuă: Banca a raportat pierderi de peste 3 miliarde de euro în T2

    Colosul german Deutsche Bank a raportat miercuri pierderi peste aşteptări, de 3,1 miliarde euro, ceea ce a afectat preţul acţiunilor băncii listate la Frankfurt, în contextul în care investitorii nu se aşteptau la aceste raportări, potrivit Business Insider.

    Banca germană a raportat în T2 piarederi de 3,1 miliarde euro generate de un „plan strategic de transformare” de 3,4 miliarde euro.

    Financial Times scrie că Deutsche Bank a înregistrat cel mai prost rezultat trimestrial de după criza financiară din 2008.

    Analiştii Credit Suisse susţin că pierderile au fost mai mari decât nivelul de 2,8 miliarde euro pe care Deutsche Bank îl semnalase către piaţă, iar într-o notă către clienţi au numit rezultatul „dezamăgitor”.

    La începutul lunii iulie Deutsche Bank a anunţat un plan masiv de reorganizare a businessului ce prevede 18.000 de concedieri până în anul 2022 şi închiderea diviziei de tranzacţionare.

    Acţiunile Deutsche Bank au scăzut cu 5% imediat după anunţ, iar la ora 14.15 se tranzacţionau la 6,9 euro per acţiune, în scădere cu 2,4%, la o capitalizare bursieră de 14,3 miliarde euro.

     

  • Expansiunea germană continuă în România: REWE, compania care deţine supermarketurile Penny, a anunţat o tranzacţie importantă

    Grupul de turism Eurolines, deţinut de Dragoş Anastasiu, va ceda către DER Touristik Group, parte a Grupului german Rewe, toate activităţile de turism – turoperare, retail, business travel şi incoming – care, în acest moment, se derulează pe trei companii distincte.

    Cele trei companii sunt Touring Europabus, Danubius Travel şi Nova Travel. Tranzacţia, care a fost semnată de cele două grupuri din România şi Germania şi aprobată şi de Consiliul Concurenţei, urmează să se materializeze în toamna acestui an.

    Activităţile de turoperare, retail, business travel şi incoming ale Eurolines vor fi transferate pe firma Travel Brands SA, deţinută în acest moment tot de Eurolines. După acest transfer, firma Travel Brands SA va fi preluată de Exim Holding AS cu sediul în Praga, parte a Grupului DER Touristik.

    Toţi angajaţii şi toate sediile vor fi păstrate şi absolut toţi clienţii actuali vor fi deserviţi în continuare de aceiaşi colaboratori cu aceleaşi date de contact şi în aceleaşi locaţii ca şi în prezent. Cum s-a întâmplat şi până acum, agenţiile companiei Travel Brands vor comercializa atât produsele Grupului DER Touristik (Dertour, ITS, Meiers Weltreisen, Jahn Reisen, ITS, Billa Reisen etc.), cât şi produsele altor 45 de turoperatori germani şi români, precum şi bilete de avion şi autocar, păstrându-şi şi în viitor caracterul de Travel Hypermarket

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Expansiunea germană continuă în România: REWE, compania care deţine supermarketurile Penny, a anunţat o tranzacţie importantă

    Grupul de turism Eurolines, deţinut de Dragoş Anastasiu, va ceda către DER Touristik Group, parte a Grupului german Rewe, toate activităţile de turism – turoperare, retail, business travel şi incoming – care, în acest moment, se derulează pe trei companii distincte.

    Cele trei companii sunt Touring Europabus, Danubius Travel şi Nova Travel. Tranzacţia, care a fost semnată de cele două grupuri din România şi Germania şi aprobată şi de Consiliul Concurenţei, urmează să se materializeze în toamna acestui an.

    Activităţile de turoperare, retail, business travel şi incoming ale Eurolines vor fi transferate pe firma Travel Brands SA, deţinută în acest moment tot de Eurolines. După acest transfer, firma Travel Brands SA va fi preluată de Exim Holding AS cu sediul în Praga, parte a Grupului DER Touristik.

    Toţi angajaţii şi toate sediile vor fi păstrate şi absolut toţi clienţii actuali vor fi deserviţi în continuare de aceiaşi colaboratori cu aceleaşi date de contact şi în aceleaşi locaţii ca şi în prezent. Cum s-a întâmplat şi până acum, agenţiile companiei Travel Brands vor comercializa atât produsele Grupului DER Touristik (Dertour, ITS, Meiers Weltreisen, Jahn Reisen, ITS, Billa Reisen etc.), cât şi produsele altor 45 de turoperatori germani şi români, precum şi bilete de avion şi autocar, păstrându-şi şi în viitor caracterul de Travel Hypermarket

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Lucrează în telecom încă din primul an de facultate, iar astăzi antrenează echipe de vânzări şi dezvoltă strategii

    Elisabeta Mihăilescu conduce o echipă de opt persoane, având responsabilitatea de a antrena echipa de vânzări şi de a dezvolta strategii care să stimuleze piaţa B2G.

    „Misiunea departamentului pe care îl conduc este de a creşte amprenta serviciilor telecom  în sectorul public”, explică ea. Elisabeta Mihăilescu lucrează încă din primul an de facultate şi şi-a început activitatea într-o companie de telecom care intrase recent pe piaţa din România. „Orizontul deschis atunci, în 1999, a fost decisiv pentru mine. După mai mulţi ani am  ales însă să fac o schimbare şi să activez în domeniul serviciilor medicale”, povesteşte ea.

    „Un alt moment cheie al traseului meu profesional a fost acela în care am decis să fac trecerea de la gestionarea portofoliului de clienţi B2B la sectorul B2G. Rigurozitatea segmentului B2G te face să fii întotdeauna foarte bine pregătit şi documentat, te pregăteşte să fii agil şi atent la schimbări.” Nu are experienţă internaţională, însă crede că o astfel de experienţă deschide noi orizonturi şi perspective. „Momentan nu iau în calcul acest lucru, dar pot spune că mi-aş continua, cu siguranţă, cariera în ţară – România are nevoie de oameni bine pregătiţi şi responsabili.” Elisabeta Mihăilescu a absolvit Facultatea de Drept şi este mediator certificat, deţinând totodată numeroase certificări specifice zonei B2B-B2G.

    Profilul Elisabetei Mihăilescu a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

  • Problemele continuă pentru gigantul Deutsche Bank: 20.000 de angajaţi vor fi daţi afară

    Gigantul bancar Deutsche Bank vrea să îşi reducă personalul cu o cincime în cadrul unui plan care se conturează a fi cel mai ambiţios de până acum, în încercarea de a reveni la profitabilitatea dinaintea crizei financiare, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

    Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank, vrea să concedieze până la 20.000 de oameni prin noul său plan de restructurare, iar demersurile ar putea începe chiar de săptămâna aceasta.

    Decizia nu a fost încă adoptată în mod oficial, ceea ce înseamnă că nivelul concedierilor se poate schimba.

    „Deutsche Bank lucrează la măsuri pentru a-şi accelera transformarea pentru a îmbunătăţi profitabilitatea într-un mod ustenabil. Vom transmite deciziile către acţionari când şi dacă este necesar”, a transmis un purtător de cuvânt al băncii.

    În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din luna mai, Sewing le-a spus investitorilor că lucrează la tăieri de costuri „dure” după ce a decis să renunţe la tranzacţia cu Commerzbank în luna aprilie.

    Planul său anterior de reorganizare, lansat în urmă cu mai mult de un an, nu a avut succesul scontat.

    La sfârşitul primului trimestru din 2019 Deutsche Bank avea 91.500 de angajaţi, în scădere de la un număr de 95.400 de angajaţi – care erau în bancă la momentul când Sewing a preluat conducerea.

    Potrivit uneia dintre surse, banca va face un anunţ oficial cu privire la acest plan de reorganizare cel târziu în data de 8 iulie.

     

     

  • Cronică de film: Pierduţi în spaţiu

    Dacă filmul din 1997 îi propunea pe Will Smith şi Tommy Lee Jones în rolurile principale, reinterpretarea din 2019 aduce o altă pereche în prim-plan, una care s-a remarcat în Thor: Ragnarok. Lucrurile nu stau la fel şi aici, pentru că oricât de bine s-ar înţelege Thompson şi Hemsworth, scenariul şi în general toate ideile producătorilor par menite să îi încurce.

    La fel ca şi filmele anterioare, Men in Black: International prezintă aventurile agenţilor care trebuie să ţină sub control diverse specii care se aventurează pe Pământ. Ne întâlnim acum cu agenţii H şi T (Chris Hemsworth şi Liam Neeson), cărora ulterior li se alătură şi agenta M (Tessa Thompson).

    Am rămas cu impresia că scenariştii au uitat toate regulile prezente în primele trei părţi, aşa cum ar fi faptul că tehnologia extraterestră nu era niciodată văzută în public. Regizorul F. Gary Gray reuşeşte să mai lege puţin scenele, dar când materialul sursă e complet lipsit de logică, nu sunt multe de făcut.

    Filmul nu aduce nimic nou francizei, din contră, elimină replicile amuzante care aduceau zâmbete pe feţele spectatorilor. Nu cred că a fost ceva intenţionat, ci o neputinţă a scenariştilor de a gândi câteva momente care să provoace râsul. De încercat au încercat, dar nu-mi aduc aminte să fi auzit în sala de cinema vreun spectator care să râdă.

    Recunosc că m-am raportat şi la buget – unul extrem de generos, de 110 milioane de dolari – atunci când mi-am creionat aşteptările pentru acest film. Am mai văzut eşecuri costisitoare, dar asta se întâmpla de obicei atunci când producătorii nu aveau o structură deja testată pe care să construiască filmul.

    Cei care au finanţat proiectul nu vor rămâne însă cu buzunarele goale, pentru că Men in Black: International a generat deja, în câteva zile, venituri de peste 100 de milioane de dolari.

    În concluzie, aş spune că ultima apariţie a lui Will Smith ar fi trebuit marcheze finalul francizei Men in Black. E o situaţie pe care mi-e teamă că o voi revedea în anii următori atunci când vor fi relansate serii precum Indiana Jones sau Harry Potter.

    Notă: 5,5/10

  • Se incinge lupta pentru putere in PSD. Cine este singurul om care se luptă cu Viorica Dăncilă pentru şefia partidului

    Deputatul Liviu Pleşoianu şi-a depus marţi candidatura pentru şefia PSD, devenind aşadar primul contracandidat al Vioricăi Dăncilă pentru aceasta funcţie. Pleşoianu acuză însă că s-ar încerca blocarea demersului său.

    “Am înţeles că până acum a fost dictatură în partid şi acum este foarte multă democraţie, vreau să văd dacă este cu adevărat democraţie pentru că din ce aud din partid, multe zvonuri, se pare că şi candidatura mea se încearcă a fi blocată şi candidatura lui Codrin Ştefănescu… a lui Codrin, însă nu a fost încă blocată dar se zvoneşte că vor să scoată funcţia de secretar general, se zvoneşte, să vedem, aştept să aud ce spune doamna Dăncilă despre asta, că vor să socată funcţia de secretar general să nu se mai poată candida la congres şi să fie numit secretarul general în CEX, se zvoneşte, sper să nu fie adevărat, iar în cazul meu încearcă să blocheze candidatura prin tot aşa un element birocratic în sensul că pot să am susţinere de la 10 organizaţii, dar dacă nu am de la organizaţia din care fac parte atunci nu aş putea să îmi depun candidatura”, a declarat Liviu Pleşoianu.

    Acesta a mai spus că sunt mai multe organizaţii, fără a preciza care.

    Întrebat dacă este de părere că Viorica Dăncilă se află în spatele acestor iniţiative de blocare a unor candidaturi, Pleşoianu a răspuns: “Nu ştiu, doamna Dăncilă a spus că vrea să fie democraţie în partid, eu îmi doresc un singur lucru, îmi doresc să ajung la acest congres şi să vorbesc, în numele milioanelor de oameni care ne votează şi care nu pot să înţeleagă cum este posibil ca un om care până pe 26 mai se exprima într-un sens, după 26 mai se exprimă în cu totul alt sens”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro