Garanti Bank: Economia va încetini în 2017, dar fundamentele macro rămân puternice

Garanti Bank estimează pentru anul viitor încetinirea ritmului de creştere economică. Astfel, în 2017 este anticipată o creştere a produsului intern brut de până la 3,7%, în contextul în care se aşteaptă ca evoluţia consumului să revină la nivelul avut înainte de stimulente.

Totuşi, potrivit celui mai recent Raport Macroeconomic al Garanti Bank, corespunzător celui de-al treilea trimestru, PIB-ul a crescut în primele nouă luni ale anului cu 4,9%, puternic impulsionat de consum.

În ceea ce priveşte producţia, sectorul serviciilor, în mod special IT-ul şi activităţile de consultanţă şi suport în afaceri, se aşteaptă să rămână motorul de creştere economică, în condiţiile în care acest sector a avut o creştere bună pe parcursul celorlalte trimestre.

Potrivit raportului, se estimează ca inflaţia anuală să crească de la -0.4% (octombrie), la +2% până la finalul anului viitor, în timp ce inflaţia de bază ar putea rămâne la 1,2% în 2017. În acest context, Garanti Bank preconizează că Banca Naţională a României va implementa o primă majorare a ratei dobânzii abia în 2018, atunci când inflaţia se aşteaptă să crească peste ţintă. Între timp, Garanti Bank estimează ca BNR va menţine rata dobânzii cheie la nivelul de 1.75%, pe tot parcursul anului 2017.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *