Tag: revenire

  • Simona Halep anunţă că Darren Cahill revine în echipa ei: Abia aştept să terminăm ce am început

    ”Bună. Am nişte veşti extraordinare pe care trebuie să le împărtăşesc cu voi. După un an fără el în echipă, sunt fericită să anunţ faptul că Darren se va întoarce alături de mine sezonul viitor. Ultima oară te-am omorât şi plănuiesc să te omor din nou. Abia aştept să terminăm ce am început. Pe curând”, a spus Simona Halep, în videoclipul publicat pe Facebook.

    Darren Cahill a fost antrenorul Simonei Halep în perioada 2017-2018. Alături de el, Halep a ajuns numărul 1 mondial WTA şi a câştigat trofeul de la Roland Garros. Cei doi au renunţat la colaborare când Cahill a decis că doreşte să petreacă mai mult timp alături de familia sa. Succesorul său a fost antrenorul român Daniel Dobre, cel care a ajutat-o pe Halep să cucerească trofeul de la Wimbledon.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Economistul şef al FMI: Perspectivele economiei se înrăutăţesc, şansele de revenire sunt mici

    „Există potenţial de recuperare şi ne aşteptăm să vedem acest lucru întâmplându-se în mai multe colţuri ale lumii. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că este din ce în ce mai greu să cred că asta o să se întâmple”, a declarat Gita Gopinath.

    Declaraţia economistului FMI vine pe fondul încetinirii economice în SUA, în timp ce în Europa, sectorul german manufacturier se contractă, iar China se confruntă cu cea mai slabă creştere economică din ultimi 27 de ani, care a fost înregistrată în primul semestru al anului 2019.

    Tensiunile provocate de războiul comercial SUA-China reprezintă un alt motiv de îngrijorare, mai ales pentru că liderii ambelor state continuă să impună tarife pe mărfurile importate şi nu oferă vreun indiciu din care să se înţeleagă că acest conflict se apropie de final.$

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au reuşit doi tineri din România să transforme 500 de lei în 400.000 de euro

    „Acum opt ani am plecat împreună cu soţul meu în Anglia cu speranţa că putem facem ceva care să ne împlinească, însă lucrurile nu au mers în favoarea noastră şi eu am decis să ne întoarcem în ţară. Eram gravidă deja cu primul copil, Maria, şi nimeni nu mă angaja. Dar am conştientizat că sunt prea capabilă pentru a lucra peste hotare, contribuind la creşterea economică a altor ţări, astfel că m-am gândit să fac ceva în ţara mea”, povesteşte Raluca Ciucanu, cofondator al businessului. Împreună cu soţul ei, ea a înfiinţat Maria’s Ladybugs, a cărei activitate de bază este realizarea manuală a bijuteriilor din aur, argint sau alte metale preţioase şi semipreţioase.

    Raluca Ciucanu spune că a decis să înfiinţeze un business nişat pe produse realizate manual pentru că mereu a avut o pasiune pentru acestea, iar pentru a putea începe activitatea a investit 500 de lei, bani cu care a plătit prima comandă de materii prime – pietre semipreţioase, argint, şnururi.

    „Primii clienţi au fost prietenii noştri, apoi încet-încet m-am dezvoltat cu ajutorul reţelelor de socializare precum Facebook sau Instagram. Nu avem un site dedicat brandului Maria’s LadyBugs, ci vindem produsele doar prin intermediul reţelelor sociale, precum Facebook şi Instagram. Vrem să păstrăm latura umană, să fim mai aproape de clienţi şi consider că aceste reţele mă ajută să menţin o relaţie mai apropiată de aceştia. Eu mă ocup de pagina de Instagram şi de Facebook a businessului.”

    Totuşi, pentru a câştiga mai multă notorietate şi pentru că unii clienţi au nevoie să vadă şi să probeze produsele înainte de achiziţionare, reprezentanţii brandului au deschis un magazin tip insulă în cadrul în mallului Shopping City din Piatra Neamţ  unde clienţii pot vedea şi proba bijuteriile realizate sub brandul Maria’s Ladybugs. „Ca punct de desfacere avem o insulă în mallul Shopping City din Piatra Neamţ, dar 98% din cifra de afaceri este generată de vânzările online. Mediul online reprezintă o piaţă foarte puternică dacă îi descoperi secretele”, este de părere antreprenoarea.

    Dacă la început numărul comenzilor era mic iar bijuteriile erau realizate doar de Raluca Ciucanu, în timp businessul a început să prindă amploare şi să înregistreze comenzi din toate colţurile ţării, iar antreprenoarea a început să dezvolte o echipă de angajaţi, formată în prezent din 20 de persoane.

    De altfel, construirea echipei nu a fost un lucru uşor de realizat, adaugă fondatorii brandului de bijuterii, având în vedere că piaţa forţei de muncă se luptă cu un deficit de lucrători, care va creşte de la 308.000 de persoane în 2019 la 549.000 în 2023, în cea mai mare parte din cauza migraţiei şi marginalizării sociale, potrivit datelor din piaţă. Materiile prime folosite la confecţionarea bijuteriilor sub brandul Maria’s Ladybugs sunt achiziţionate de la furnizori locali, spune antreprenoarea, unul dintre motivele pentru care a ales să colaboreze cu companii care îşi desfăşoară activitatea în România fiind dorinţa de a ajuta mediul de business local.

    „Cred că dacă antreprenorii români ar colabora mai mult unul cu altul mediul de business ar câştiga mai multă valoare şi astfel ne şi putem ajuta reciproc. Consider că este loc pe piaţă pentru toată lumea şi colaborările ne pot ajuta pe toţi să ne dezvoltăm sustenabil.”

    Fiind un business nişat pe produse handemade, 80% din bijuteriile realizate sub brandul Maria’s Ladybugs sunt făcute la comandă, 15% sunt inspirate de pe diferite site-uri şi din viaţa de zi cu zi, iar 5% sunt bijuterii create de angajaţii companiei, a mai spus Raluca Ciuncanu. În ceea ce priveşte profilul clienţilor, antreprenoarea spune că aceştia fac parte dintr-un spectru foarte larg, astfel că în portofoliul de clienţi al companiei se regăsesc clienţi de la nou-născuţi la persoane de 80 de ani.

    „Profilul clienţilor noştri este foarte vast, nu ne-am nişat pe un anumit segment, ne dorim clienţi de la cei mai simpli până la cei mai sofisticaţi. Cei mai mici clienţi ai noştri sunt nou-născuţii, iar cei mai în vârstă purtători de gărgăriţe au 80 de ani. Avem colaborări cu ONG-ul MagiCamp, cu corporaţii care cu ocazii precum ziua de 8 martie oferă angajaţilor mici atenţii. Sunt şi vedete autohtone care ne poartă şi ne recomandă. Prin colaborarea cu MagiCamp brăţările noastre se vor vinde în cadrul magazinelor DM din ţară.”

    După opt ani de activitate pe piaţa locală, compania Maria’s Ladybugs a înregistrat în 2018 afaceri de 400.000 de euro, în creştere cu 21% faţă de anul 2017, când businessul avea afaceri de 330.000 de euro. De altfel, ea spune că anul acesta nu are planuri de extindere a businessului, ci se va concentra să menţină nivelul de calitate şi standardele la care a ajuns compania în cei opt ani de activitate pe piaţa locală. „Pentru anul în curs aşteptăm o cifră de afaceri cel puţin la fel de mare ca cea înregistrată anul trecut. Toţi banii sunt reinvestiţi în tot felul de utilaje pentru că vrem să fim în actualitate cu tot ce apare nou pe piaţă. Nu este uşor să te menţii la un nivel înalt şi să ai aceeaşi plăcere pentru muncă şi acelaşi respect cuvenit clienţilor. Nu avem în plan să ne dezvoltăm extern, cel puţin nu anul acesta.”

  • Arabii reiau ambiţia listării gigantului Saudi Aramco şi caută bănci pentru intermediere

    Saudi Aramco, cel mai puternic jucător din industria petrolieră a lumii, a contactat mai multe bănci mari pentru a-şi găsi intermediarii tranzacţiei de listare la bursă a gigantului controlat de guvernul Arabiei Saudite, în ceea ce se poate contura ca cea mai mare listare bursieră din lume, potrivit Reuters.

    Listarea Aramco ar putea aduce 100 de miliarde de dolari pentru Arabia Saudită şi se află în centrul planului de transformare economică lansat de arabi, prin care încearcă să atragă investiţii străine şi să se îndepărteze de dependenţa faţă de petrol.

    Formalităţile de listare vin după ce Prinţul Coroanei Mohammed bin Salman a declarat în luna iunie că guvernul este dedicat listării Aramco şi că aceasta va avea loc la sfârşitul lui 2020 sau începutul lui 2021, după ce a fost amânată anul trecut.

    Comentariile sale au stârnit marile bănci ale lumii care au contactat guvernul Arabiei Saudite pentru a intermedia ceea ce se poate concretiza în cea mai mare listare bursieră din istoria lumii.

    Procedurile de listare au fost oprite în 2018 când Aramco a intrat în tranzacţia prin care preia 70% din producătorul petrochimic Saudi Basic Industries.

    Una dintre sursele citate de agenţia de presă Reuters susţine că acest pas, contactarea băncilor, reprezintă unul dintre semnele certe că listarea va merge înainte de această dată. Cu siguranţă, decizia se poate schimba în cazul în care condiţiile de piaţă se înrăutăţesc sau dacă are loc un eveniment geopolitic major.

    Însă una dintre problemele de care se poate lovi listarea ţine de evaluarea companiei în funcţie de preţurile volatile din piaţa petrolului. Prinţul Mohammed a evaluat compania la 2.000 miliarde dolari la începutul anului 2016 când a propus prima dată această listare. Mai multe bănci din piaţă susţin că Arabia Saudită ar trebui să îşi reducă ţinta de evaluare la 1.500 miliarde dolari.

    Înainte ca procedura de listare să fie stopată în 2018, JPMorgan, Morgan Stanley şi HSBC sunt băncile care au fost alese pentru a juca rolurile principale în intermedierea celei mai mari listări bursiere. Mai mult, Arabia Saudită a angajat atunci pentru consultanţă şi Moelis & Co şi Evercore.

     

     

     

     

  • Traseul criminalului din Caracal în ziua în care Alexandra a fost ucisă. Un drum a fost la farmacie

    Gheorghe Dincă a sechestrat-o pe Alexandra miercuri, 24 iulie. Fata a fost dusă la casa de la ieşirea din Caracal şi ţinută într-un garaj.

    Joi dimineaţa, Gheorghe Dincă a plecat la farmacie să cumpere nişte creme pentru a trata rănile de la mâinile Alexandrei, aşa cum a spus chiar fata la 112. A reuşit să apeleze numărul de urgenţă, după ce a găsit unul dintre cele trei telefoane ale criminalului.

    STS a anunţat deja că fata a apelat de 3 ori 112, la orele: 11:05:07, al doilea la 11:06:25 şi al treilea 11:12:36.

    În momentul ultimului apel, Gheorghe Dincă revenea acasă.

    De altfel, şeful Poliţiei Române a confirmat că ultimele cuvinte la 112 ale Alexandrei au fost “Vine, vine!”, apoi apelul s-a întrerupt.

    Potrivit unor surse judiciare, agresorul a lovit-o cu putere pe fată, aceasta a căzut şi a rămas inconştientă.

    Gheorghe Dincă a părăsit locuinţa şi timp de două ore s-a plimbat prin oraş, fiind surprins de camere inclusiv când aruncă o parte din bijuterii în curtea unui hotel din Caracal.

    Potrivit aceloraşi surse, agresorul a stat între orele 12.00 şi 14.00 în oraş, apoi a revenit şi a găsit-o pe fata decedată, după care i-a ars cadavrul.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

     

  • Povestea primului român numit la conducerea liderului pieţei de bere din Romania. După 20 de ani de carieră prin toata lumea, el a ales sa se întoarcă acasă

    Opt ţări în 20 de ani. Nu este un „bucket list” de călătorii al unui pasionat de travel, ci lista locurilor în care a lucrat şi a trăit Dragoş Constantinescu de la plecarea din România, în 1998. A studiat în Olanda şi SUA, apoi a început să lucreze în ţara lalelelor ca finance management trainee pentru British American Tobacco, unul dintre giganţii din industria ţigărilor. Iar aventura în cadrul producătorului de ţigarete a continuat pentru mai bine de 16 ani, perioadă în care a fost responsabil de mai multe ţări şi a trebuit să-şi schimbe domiciliul de mai multe ori. A revenit în fiecare an în România, locul despre care spune că l-a considerat mereu „acasă”, deşi reuşea să ajungă aici doar de 4-6 ori pe an, în vizită. Acum s-a întors cel puţin pentru câţiva ani şi vrea să pună umărul la dezvoltarea ţării, după cum povesteşte.

    „Ideea de a mă întoarce în ţară a fost mereu prezentă în mintea mea. Iniţial, după ce am terminat facultatea am spus că vreau să mă întorc în România, însă nu mi-am dorit să mă întorc imediat pentru că am considerat că e de bun augur pentru dezvoltarea mea personală şi profesională dacă îmi petrec mai mult timp în ţările din vestul Europei. Însă, atunci când a apărut oportunitatea de a prelua conducerea Ursus Breweries, am considerat că este momentul oportun să mă întorc acasă”, povesteşte managerul, care conduce Ursus Breweries, o companie cu peste 1.400 de angajaţi în România şi afaceri de 1,84 miliarde de lei (397 milioane de euro) în 2018.

    De asemenea, el este responsabil si de businessul Asahi, proprietarul japonez al Ursus Breweries, în Ungaria.
    El spune şi că unul dintre motivele care l-au determinat să se alăture echipei producătorului de bere a fost că, deşi este deţinut de un grup străin, are în portofoliu cele mai vândute trei mărci de bere din România în segmentele premium (Ursus), mainstream (Timişoreana) şi economic (Ciucaş), mărci româneşti cu tradiţie. Deşi România mai are de lucrat la capitole aşa cum sunt infrastructura şi reciclarea sau că mentalitatea românilor este diferită faţă de a vesticilor sau a polonezilor, Dragoş Constantinescu spune că preferă să vadă partea plină a paharului şi oportunităţile care reies din aceste puncte care trag deocamdată în jos România. Astfel, îşi propune să pună umărul, chiar dacă în mică măsură, la dezvoltarea ţării în acest sens, compania făcând investiţii inclusiv în zona de reciclare.

    „Ne uităm din ce în ce mai mult în zona de dezvoltare sustenabilă, avem proiecte prin care încercăm să minimalizăm emisiile de CO2, la abilitatea de a reduce consumul de apă pe care o folosim, vrem să folosim mai multă energie verde, încercăm să ne trasformăm într-o companie complet sustenabilă. Ştim că e un drum lung, dar sunt convins că vom reuşi. De exemplu, la Neversea şi Untold nu mai folosim pahare din plastic, ci din carton.” Ursus Breweries va finaliza în perioada următoare investiţii de 22 de milioane de euro în fabricile din Timişoara şi Braşov, investiţii care nu doar cresc capacitatea de producţie, dar măresc şi eficienţa celor două fabrici de bere. Ursus Breweries mai are o unitate de producţie la Buzău. Ursus Breweries are în portofoliu brandurile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Asahi Super Dry, Pilsner Urquell, St Stefanus şi B-Life Botanicals.

    „În următorii cinci ani, vrem să rămânem în continuare liderul pieţei de bere din România, dar am vrea să rămânem un lider al firmelor din industria bunurilor de larg consum, inclusiv din punctul de vedere al sustenabilităţii şi al contribuţiei la societate. Şi aş vrea ca cei care termină studiile şi îşi doresc să înceapă o carieră să aibă în top 3 alegeri şi Ursus. Am foarte mare încredere în viitorul Ursus Breweries în România.” Cât despre piaţa berii, el spune că din punctul de vedere al consumului depinde foarte mult ce se întâmplă din punct de vedere demografic în România şi consideră că piaţa nu va avea scăderi sau creşteri spectaculoase. În 2018, consumul de bere a înregistrat o creştere de 3%, ajungând la un volum de 16,6 milioane de hectolitri (1,6 mld. litri), arată datele Asociaţiei Berarii României.

    Consumul de bere per capita s-a situat la 85 de litri. „Cred că piaţa va rămâne la fel, doar că opţiunile de cumpărare ale românilor se vor modifica şi vor alege tot mai mult produse premium şi care să corespundă unui stil de viaţă sănătos. De asemenea, un trend foarte bun este apariţia producătorilor de bere artizanală, pentru că împreună putem dezvolta cultura berii în România. În plus, putem creşte procentul de bere la draft.” Cât despre posibilitatea de a aduce alte tipuri de produse pe plan local, managerul spune că „niciodată să nu spui niciodată”, însă este adeptul modelului de business în care activitatea se concentrează pe categoria de produse pe care o companie ştie să o producă cel mai bine. De exemplu, grupul japonez Asahi are în portofoliu şi băuturi spirtoase, răcoritoare şi alimente, pe lângă bere. Recent, Ursus Breweries a lansat B-Life, o băutură răcoritoare pe bază de bere.

    „E posibil să continuăm să ne diversificăm portofoliul, dar nu cred că în curând vom începe să vindem produse care să nu fie bazate pe bere sau pe produse fermentate. Acolo este puterea businessului Ursus Breweries astăzi. Dar niciodată nu spun niciodată, pentru că nu am crezut că voi locui şase ani în Polonia şi că o să-mi placă acolo.”
    Astfel, când vine vorba despre planurile în ceea ce priveşte cariera, Dragoş Constantinescu spune că deocamdată nu se gândeşte la viitorul foarte îndepărtat.
    „Eu m-am întors în România pentru că vreau să fiu aici din punct de vedere profesional şi personal. Eu cred că experienţa mea de 20 de ani în afara României poate să fie folositoare, chiar şi într-un procent mic, dezvoltării României. Şi atunci eu m-am întors acasă nu pentru şase luni sau pentru un an. Dacă peste patru-cinci ani de acum încolo voi avea oportunitatea de a evolua în cadrul grupului Asahi şi dacă voi accepta noi provocări, nu ştiu. Acum sunt concentrat să mă acomodez acasă şi mă concentrez pe prezent, nu la viitorul foarte îndepărtat”, mai spune managerul care a locuit în ţări precum Olanda, Belgia, Marea Britanie, Suedia sau Polonia. 

  • BAC 2019. Planurile de viitor ale unui elev de 10: Voi studia la Oxford. Domeniul meu e subdezvoltat în ţară, sunt şanse mici să revin

    Clara-Maria Dima, absolventă a Liceului Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că după ce a fost acceptată să urmeze cursurile Universităţii Ofxord din Marea Britanie, este de părere că şansele să revină în ţară sunt unele destul de mici, singurul său liant în acest sens fiind familia şi prietenii rămaşi acasă. „Singurul motiv pentru care m-aş întoarce ar fi familia şi prietenii care mai rămân, dar în vizită voi veni oricum destul de des. Nici în UK nu sunt hotărâtă să rămân, o să încerc să învăţ cât de bine pot în facultate, după decid exact în ce domeniu din fizică îmi doresc să lucrez şi ce vreau să fac, nu am un plan fix momentan, dar sunt şanse destul de mici să mă întorc şi să rămân în ţară”, spune tânăra.

    Absolventa a menţionat faptul că principala sa motivaţie în sensul obţinerii unor note cât mai mari la probele de Bacalaureat a fost dată de condiţiile impuse în contextul admiterii sale la facultate. „După ce am început să învăţ şi am luat note mari la simulări, mi-am dat seama că pot să obţin notă maximă. Ştiam că se oferă premii în bani pentru cei care obţin trei de 10 şi voiam să strâng pentru primele luni de facultate”, a declarat tânăra.

    Tânăra de 10 a spus că la baza deciziei de a pleca în străinătate în vederea urmării cursurilor universitare se află motivul subdezvoltării părţii de cercetare pe fizică în România. „Dacă aş avea putea să fac ce îmi place aici, nu aş respinge posibilitatea de a mă întoarce, dar nu ştiu dacă se poate ajunge acolo prea curând. La o universitate mai mare precum Oxford, există deja comunităţi mai mari care se ocupă cu ce îmi doresc eu să fac, mai mulţi oameni care să te îndrume sau cu care poţi colabora, mai multe resurse, nu zic că nu sunt oameni excelenţi şi aici, dar mi se pare că interesul acordat e diferit pentru domeniul acesta şi că resursele sunt altele”, a adăugat Clara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Containerele anticaniculă revin în zonele cele mai aglomerate ale Capitalei. Cum arată şi unde pot fi găsite | FOTO

    „Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, a amplasat 20 de containere anticaniculă în cele mai aglomerate zone din Capitală. Containerele, care au fost deja dotate, vor fi deschise începând de mâine, 2 iulie 2019, când se anunţă temperaturi caniculare. Containerele anticaniculă sunt dotate cu trusă medicală de prim-ajutor completă, tensiometru cu manometru şi stetoscop, canapea medicală, scaune, dozator de apă, consumabile necesare funcţionării corecte (dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă, etc), chiuvetă mobilă şi aparat de aer condiţionat”, informează Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mutare şoc la PROTV. Andra înlocuită de la Vocea României! Cine o să fie noul antrenor adus in locul acesteia

    Horia Brenciu revine la Vocea României, în sezonul 9 al show-ului! Horia, Irina Rimes, Smiley şi Tudor Chirilă formează echipa de antrenori a celei mai tari competiţii a vocilor. Ei sunt pregătiţi de filmările pentru noul sezon şi sunt nerăbdători să găsească cele mai bune voci din 2019.

    Doi concurenţi din echipa sa, Julie Mayaya şi Mihai Chiţu, au câştigat trofeul Vocea României, iar acum Horia Brenciu se întoarce plin de emoţii în show, dar gata de lupta pentru cei mai buni concurenţi şi cu speranţa câştigării celui de-al treilea titlu.

    ”Revenirea la Vocea României este neaşteptată, binevenită şi, recunosc, emoţionantă. În acest sezon voi fi calm, liniştit, nu mă voi mişca de pe scaun, nu mă voi certa cu nimeni şi sub nicio formă nu voi cânta din când în când cu band-ul emisiunii. Voi fi precum un maestru yoghin. Voi căuta o voce nouă, plină de viaţă, o voce care să-mi aducă cel de-al treilea titlu.”, a declarat Horia Brenciu.

    Va fi o luptă aprigă pentru trofeu în sezonul 9! Irina, Smiley şi Tudor pleacă şi ei la drum cu gânduri învingătoare şi cu dorinţa de a avea în echipă câştigătorul Vocea României.

    ”Sunt foarte fericită să vă anunţ că ne vedem din nou la Vocea României. Am mari speranţe că anul acesta voi întâlni Vocea care va aduce trofeul în echipa Cosmos! Anul trecut a fost sezonul de acomodare, sezonul nouă îmi doresc să-l încep in forţă. Îmi doresc să mai fie cu noroc şi, în final, oricare ar fi sorţii, să câştige Vocea!!!”, a spus Irina Rimes la începutul sezonului 9.

    Smiley a declarat: ”Fiecare sezon Vocea României e o bucurie pentru mine şi ocazia perfectă de a cunoaşte oameni determinaţi, cu voci foarte bune, care nu au renunţat la visul lor şi au curajul să se arate întregii ţări. Abia aştept să începem filmările şi să vedem ce surprize ne aşteaptă în noul sezon, ce viitori artişti vom descoperi. Sunt sigur că o să avem şi mai multă efervescenţă în noua formulă de antrenori: Bine ai revenit, Horia Brenciu!”, scrie vocearomaniei.protv.ro

  • Cum arată apartamentul Margaretei Pâslaru din New York! Valorează 1,2 milioane de dolari

    Familia artistei s-a stabilit la New York, dar Margareta şi partenerul ei de viataţă au revenit în ţară după 1989, în timp ce Ana Maria a preferat să rămână în America, mai ales că lucra în domeniul bancar, unde avea un post bine plătit.

    La un moment dat, Margareta Paslaru a figurat ca proprietar al unui apartament din Brooklyn, unul dintre cele mai cunoscute cartiere ale New York-ului, evaluat in prezent, pe site-urile de imobiliare, la 1,2 milioane de dolari, conform unui ziar monden.
    Apartamentul are 111 metri patrati şi se afla intr-o cladire ridicata in 2007. Ulterior, locuinta a trecut pe numele fiicei Margaretei Paslaru si sotului acesteia, Juan Sanchez.

    Vezi imagini pe www.one.ro