Preţurile la gaze scad de la 1 mai

Preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru majoritatea clienţilor casnici din România vor scădea în medie cu 1,5% de la 1 mai 2016, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Comitetul de reglementare al Autorităţii  Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE,  a aprobat, în şedinţa de miercuri, 27 aprilie 2016, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale  la clienţii casnici. În conformitate cu metodologiile de tarifare, începând cu data de 1 mai 2016, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale  pentru un număr de 2.947.221 clienţi casnici din categoria de consum B1 (reprezentând aproximativ 94% din total clienţi casnici), vor scădea în medie cu 1,5%.

În principal, această scădere se datorează scăderii tarifelor de distribuţie pentru S.C. E.ON Distribuţie România S.A. cu circa 8,8% şi pentru S.C. Distrigaz Sud Reţele S.R.L. cu circa 2,4%, da şirecuperării parţiale de către societăţi a costurilor istorice cu achiziţia gazelor naturale destinate furnizării la clientii  casnici.

Astfel, începând cu data de 1 mai 2016, pentru un număr de 1.517.273 clienţii casnici, din categoria de consum B1, al căror furnizor este S.C. E.ON Energie România S.A.,  preţurile de furnizare a gazelor naturale vor scădea cu circa 1,9 %; iar pentru un număr 1.429.948 clienţii casnici, din categoria de consum B1, al căror furnizor este S.C. ENGIE ROMÂNIA – S.A.,  preţurile de furnizare a gazelor naturale vor scădea cu circa 1%.

Având în vedere însă, că de serviciul de distribuţie beneficiază toţi clienţii noncasnici racordaţi la sistemele de distribuţie, scăderea tarifelor de distribuţie este un element care ar putea genera/determina şi o scădere a preţurilor de furnizare aferente  pieţei concurenţiale, în funcţie de serviciile care fac obiectul contractelor de furnizare în regim negociat şi a condiţiilor contractuale, potrivit informaţiilor trimise de ANRE.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *