BusinessMagazin

Tag: reprezentanti

  • La un secol distanţă de la primul zbor

    „Cu venituri în valoare totală de aproximativ 11 miliarde de euro în 2018 şi cu peste 33.000 de angajaţi, KLM a devenit un element central pentru economia olandeză. Având o reţea extinsă şi un număr mare de destinaţii, KLM Royal Dutch Airlines are o importanţă deosebită pentru accesibilitatea noastră, mediul de afaceri, oportunităţile de angajare şi poziţia aeroportului Schiphol”, a declarat Cora van Nieuwenhuizen, ministrul infrastructurii şi gospodăririi apelor al Olandei, prezentă la evenimentul organizat recent. Anul trecut, compania a înregistrat un profit de 170 de milioane de euro şi a făcut investiţii de 1,3 miliarde de euro.

    Fondată pe 7 octombrie 1919, de către un grup de investitori privaţi, primul zbor al companiei KLM a fost operat pe 17 mai 1920, pe ruta Amsterdam – Londra. În 2018 businessul a fost deservit de o flotă de 209 aeronave. Anual, compania transportă peste 34 de milioane de pasageri şi în jur de 621.000 de tone de mărfuri, acoperind o reţea de 92 de oraşe europene şi 70 de destinaţii intercontinentale.

    Despre provocările întâmpinate de companie de-a lungul anilor de activitate a vorbit Pieter Elbers, preşedinte şi CEO al KLM.

    „Provocările vin mai ales în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi asigurarea că ceea ce facem, facem într-un mod corect”, a spus el în cadrul evenimentului. O modalitate prin care reprezentanţii companiei speră să atingă un nivel mai ridicat de sustenabilitate este programul Fly Responsibly (Zboară responsabil), prin intermediul căruia spun că vor să atragă şi alţi jucători din industria aviatică să folosească schemele de sustenabilitate ale KLM, destinate reducerii emisiilor de carbon şi încurajării utilizării biocombustibilului (biocombustibilul este produs din materii prime regenerabile, cum ar fi uleiurile vegetale, deşeurile agricole sau din aşchii de lemn, în locul combustibililor fosili, şi care nu au un impact negativ asupra biodiversităţii sau producţiei alimentare).

    „Dezvoltarea sustenabilităţii în aviaţie nu este o chestiune care priveşte o singură companie aviatică, iar progresul se va remarca doar când vom lucra împreună ca industrie. Concurenţa este importantă, dar nu şi atunci când vine vorba de dezvoltarea sustenabilă a aviaţiei. Începând de astăzi, vom oferi tuturor companiilor aeriene programul nostru de compensare a carbonului – CO2ZERO. În schimb, îi invităm şi pe alţii să ni se alăture şi să împărtăşească cele mai bune practici pentru a beneficia de un viitor sustenabil”, a declarat Elbers. CO2ZERO este un program care calculează cantitatea de dioxid de carbon (CO2) pe fiecare zbor şi chiar pe fiecare pasager, iar pasagerii pot plăti un supliment la bilet pentru a compensa emisiile de CO2 ale zborurilor efectuate.

    Fiind o iniţiativă nou lansată, momentan nu există parteneriate în acest sens. Pe lângă acest program, alte câteva soluţii propuse de reprezentanţii companiei călătorilor sunt, de pildă, înlocuirea întâlnirilor faţă în faţă cu cele pe Skype, precum şi folosirea trenurilor ca mijloc de transport alternativ.

    CEO-ul companiei a mai adăugat că, pe termen lung, provocările vin, cu siguranţă, pe partea de infrastructură: „Dacă priviţi la spaţiul aviatic european veţi vedea că este un loc în care trebuie să se facă investiţii şi să se ia decizii”.

    De altfel, compania are baza pe Amsterdam-Schiphol – unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume (locul 11 după numărul de pasageri care îl tranzitează, potrivit Airports Council International), tranzitat anual de peste 71 de milioane de pasageri şi operat la capacitate maximă. Acest aspect reprezintă, potrivit lui Elbers, un impediment în dezvoltarea liniei low-cost a companiei KLM, Transavia (în 1991 KLM a cumpărat 80% din Transavia, iar în 2003 businessul a devenit în întregime parte a KLM).  „Dezvoltarea reţelei noastre pentru anul acesta este destul de limitată. Aeroportul Schiphol este destul de plin, dacă nu complet plin, astfel încât o soluţie pentru noi este să ne extindem capacitatea prin operarea unor aeronave mai mari”, observă el. 

    În acest sens, compania a cumpărat anul acesta un nou tip aeronavă – 787-10 Dreamliner, cu o capacitate de 334 de locuri, dintre care 38 destinate clasei business. Pe lângă capacitatea mărită, acest tip de aeronavă foloseşte cu 42% mai puţin combustibil şi emite cu 31% mai puţin CO2. Reprezentanţii KLM nu au vrut să comunice valoarea investiţiei, menţionând doar că noile aeronave vor acoperi destinaţii din toată lumea, primul zbor fiind operat spre Kilimanjaro.

    Prin programul de reînnoire a flotei, până în 2022 reprezentanţii KLM intenţionează să deţină 22 de aeronave 787-10 Dreamliner. L-am întrebat pe preşedintele KLM dacă un scenariu în care aeronavele vor fi operate doar cu ajutorul inteligenţei artificiale este unul plauzibil pentru industria aviatică. „Nu văd întâmplându-se asta în  viitorul apropiat”, a susţinut Elbers, adăugând că, în ciuda faptului că admite contribuţia importantă a tehnologiei în dezvoltarea sistemelor care ajută piloţii în operarea aeronavelor şi în crearea unui sentiment de confort şi securitate, momentul în echipajul de la bord nu va mai fi constituit din resursă umană este unul încă îndepărtat.

    Grupul Air France-KLM include companiile Air France, KLM Royal Dutch Airlines, Joon, Transavia şi HOP! Air France. Cu o flotă alcătuită din 534 de aeronave în funcţiune şi 93,4 milioane de pasageri transportaţi în 2016, grupul operează până la 2.300 de zboruri zilnice. Transportul călătorilor, transportul de mărfuri şi mentenanţa aeronautică sunt principalele domenii de activitate ale grupului Air France-KLM.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Iulian Maxim, manager general Ajusto (parte a Engie România)

    Iulian Maxim este responsabil de dezvoltarea proiectului Ajusto, coordonând o echipă de şapte oameni. El lucrează de peste 10 ani pentru grupul Engie, timp în care a ocupat diverse poziţii în zona comercială (vânzări prin canale alternative, call center). Anterior, a lucrat aproximativ şase ani pentru industria bancară şi IT în poziţii de business development.
    La finalul anului 2016, grupul Engie România a investit circa 200.000 de euro în lansarea proiectului descris de către reprezentanţii companiei drept unul intraprenorial – platforma Ajusto.ro, prin intermediul căreia clienţii – persoane fizice sau firme pot opta pentru servicii precum amenajări interioare, instalaţii sanitare şi electrice, curăţenie şi curăţarea obiectelor de prin casă – canapele, saltele sau covoare. În 2018, Ajusto a înregistrat venituri de aproximativ 150.000 euro, dublu faţă de 2017. Anul acesta, reprezentanţii Ajusto au în plan o investiţie de 100.000 de euro, direcţionată în primul rând în recrutarea oamenilor, „indiferent că vorbim de viitori colegi, colaboratori direcţi sau parteneri de execuţie care să întregească grupul celor 70 de firme partenere”, dar şi în dezvoltarea unei noi versiuni a platformei online. Maxim a urmat cursurile Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, este de profesie economist şi îi place să se implice în activităţi de voluntariat. „Am 40 de ani, sunt căsătorit şi tatăl a două fetiţe, pentru care îmi dedic aproape tot timpul după job. Când mai am timp, îmi place să alerg prin păduri şi munţi şi să mă ocup în unele weekenduri de microproducţia de vin a familiei mele”, se autodescrie el în câteva cuvinte. 

  • Recordul IKEA: în 6 ore, într-o zi de luni, clienţii au făcut cumpărături de 310.000 de lei. Care a fost cel mai bine vândut produs

    Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni IKEA a deschis pe 24 iunie, la ora 10:00, magazinul din zona Theodor Pallady din Capitală, aceasta fiind a doua  a doua unitate deschisă de retailerul suedez  pe plan local.

    Magazinul, care se întinde pe o suprafaţă de 37.000 mp, a necesitat o investiţie de aproape 90 de milioane de euro şi are circa 600 de angajaţi.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, magazinul a înregistrat în primele ore de la deschidere vânzări în valoare de 310.000 de lei, iar vânzările restaurantului au depăşit 39.000.

    Valoarea bonului mediu a fost de 153 de lei, iar numărul celor care au vizitat IKEA Pallady a depăşit 7.000. Reprezentanţii companiei au oferit  şi câteva detalii despre produsele vândute până la ora 16: cel mai bine vândut produs – un model de prosoape (1.262), cel mai bine vândut obiect de mobilier  – o măsuţă de mici dimensiuni (48), totodată, numărul hot dogs vânduţi a ajuns la 2.899 de hot dogs.

  • Vacanţă în stil rural în Republica Moldova

    Republica Moldova ascunde, nu departe de Chişinău, un sat cu 12 case din lut construite de proprietarii cramei Asconi Winery, care atrage anual aproape 100.000 de turişti şi în medie 300 de turişti pe zi. Aceştia vin aici pentru a se caza pe timp de weekend, pentru a sărbători o zi de naştere sau un botez ori o nuntă, dar şi fără să se cazeze, doar pentru a savura un pahar de vin în mijlocul naturii, spun reprezentanţii cramei. Crama Asconi are o tradiţie de aproape 25 de ani, fiind fondată în 1994, şi are în proprietate peste 500 de hectare de vie în rod. Proprietarul cramei, Anatoli Sîrbu, povesteşte că afacerea lui se bazează pe trei linii de business – domeniul agrar, vitivinicol şi turism, pe cea din urmă înfiinţând-o în urmă cu patru ani.

    „Sectorul agrar ne permite să controlăm tot procesul de producţie, de la calitatea strugurelui până la sticla cu vin. Ceea ce este foarte important, pentru că cel care produce struguri produce şi vinul, nu invers”, a spus Anatoli Sîrbu. Însă partea turistică a cramei a avut un început surpriză, dacă ne gândim că proprietarii au spus că prima dată au început cu un cuptor în care pregăteau câteva bucate pentru puţinii turişti care vizitau în trecut crama. „Partea de turism a apărut întâmplător. Am început cu un cuptor la care pregăteam câteva bucate, în general plăcinte pentru clienţi, şi treptat s-a dezvoltat şi acest sector. În final am decis să construim un sătuc, am mai ridicat un restaurant, iar în prezent avem două restaurante şi 12 case cu 20 de camere de cazare. Din aceste 20 de camere, patru sunt duble, în sensul că au şi sufragerie”, a spus Mihaela Sîrbu, manager de turism în cadrul cramei Asconi. Reprezentanţii afacerii nu oferă însă detalii referitoare la valoarea investiţiilor realizate în acestea.

    Ea spune că materia primă care este folosită la pregătirea bucatelor în cele două restaurante ale cramei este cumpărată exclusiv din Republica Moldova, iar toate bucatele sunt gătite în cadrul cramei. „Am mers pe zona tradiţională în ceea ce priveşte turismul. Şi cu bucătăria mergem tot în direcţia tradiţională”, spune Anatoli Sîrbu. El este completat de fiica sa, Mihaela Sîrbu, implicată şi ea în business: „Dacă în primul restaurant Asconi se servesc bucate tradiţionale din Republica Moldova, în cel de-al doilea restaurant meniurile sunt inspirate din bucătăria ţărilor balcanice, pentru că Moldova, România, Bulgaria, Croaţia au bucate asemănătoare, sunt doar puţin diferite. Încercăm să avem o varietate cât mai mare având în vedere că vin turişti străini de peste tot, vrem să le facem tuturor pe plac”. De bunăstarea turiştilor se ocupă o echipă de circa 40 de persoane care ocupă poziţii de bucătari sau chelneri.

    Deşi reprezentanţii Asconi au investit în dezvoltarea turismului şi au în plan să mai investească în acest sector pentru a putea găzdui un număr cât mai mare de turişti, principala linie de business a cramei este producţia de vin. În prezent, crama are o capacitate de producţie de aproximativ 13 milioane de sticle anual, din care peste 98% merg spre export, povesteşte proprietarul Anatoli Sîrbu.

    „Tradiţional, Republica Moldova a fost axată pe export, este un fenomen rar, cred că peste 90% din tot vinul care se produce în Republica Moldova este exportat. Asta pentru că locuitorii tradiţionali autohtoni au vinul lor de casă şi nu prea se aruncă să cumpere din magazine. Ei cred mai mult în butoaiele lor de 20 de ani. Pe piaţa din Franţa aproximativ 50% din vinurile produse local se vând tot pe piaţa locală, deci la noi este un fenomen rar întâlnit.”

    El îşi aduce aminte că în 2005 crama a exportat 35 de milioane de sticle de vin în Ucraina, Rusia şi alte ţări sovietice. „În prezent, facem export în aproximativ 20 de ţări – printre care România, Cehia, Slovacia, Cehia, UK, Israel, Nigeria, SUA, China, Austria, Polonia, Japonia. Sunt ţări în care suntem prezenţi permanent, având comenzi lunare, şi sunt ţări din care primim câteva comenzi anual, dar este un început, a spus Anatolie Sirbu, proprietarul Asconi Winery. El a menţionat faptul că cerinţele în ceea ce priveşte vinul sunt diverse şi în funcţie de ţările în care este acesta exportat. Astfel că, dacă în America se cer vinuri mai lemnoase, în România acestea nu vor avea viaţă prea lungă, deoarece consumatorul român caută vinuri proaspete şi lejere.

    „Respectăm trendurile regionale, iar ce se consumă în China nu se consumă în Olanda şi ce se consumă în SUA nu se consumă în România. Dacă celor din SUA le place foarte mult lemn, în România se cer vinuri proaspete”, a spus proprietarul cramei. De altfel, din cele 20 de pieţe pe care este prezent brandul Asconi, cea mai mare piaţă este China. „Avem 50 de clienţi internaţionali pe toate pieţele, dar în China avem cel mai mare număr de clienţi companii, aproximativ 26.”

    Începând cu anul trecut, vinurile Asconi sunt prezente şi pe piaţa din România cu trei branduri – Sol Negru, Ice Wine şi Rezerva, însă acestea pot fi găsite momentan doar în sectorul HoReCa, urmând să intre şi în sectorul de retail.

    „Am decis să aduc vinurile Asconi în România pentru că vorbim de un vin de calitate şi am dorit ca şi consumatorul român să se bucure de acest vin procesat cu tehnologie de ultimă generaţie. Există cerere pentru acest tip de vin, deşi importăm de foarte puţin timp, pentru că are un raport calitate/preţ foarte bun. Clienţii revin, au devenit deja fideli unui anumit gen de vin, a spus Marin Braga, proprietarul Wine Art Office şi cel care distribuie pe piaţa locală vinurile Asconi.

    Strategia pentru piaţa din România este creşterea brandului Sol Negru pentru industria HoReCa, însă pe termen mediu şi lung Wine Art Office are în plan crearea unei etichete personalizate pentru lanţurile de retail. „Ne adresăm clientului tânăr, deschis, care a auzit de vinurile din Moldova, de vinurile proaspete şi prietenoase, dar în acelaşi timp complexe. Consumatorul va găsi vinurile Asconi atât în restaurantele cu bucătărie urbană, cât şi în cele mai sofisticate, gourmet sau cele cu fine-dining.”

    Şi-au propus ca importul în România să ajungă la 500.000 de sticle în următorii cinci ani, fiind în prezent listaţi atât în restaurante nou-deschise, cât şi în câteva restaurante cu istorie culinară pe piaţa HoReCa din Bucureşti, potrivit Simonei Mardale, consultant strategie şi marketing la Wine Art Office.

    Fundamentul vinurilor Asconi este bazat pe soiuri franţuzeşti, precum Chardonnay, Sauvignon-Blanc, Muscat, Cabernet-Sauvignon, Merlot. Însă recent reprezentanţii au plantat şi soiuri speciale, precum Riesling, Malbec, Pinot Noir şi desigur soiurile autohtone regionale Fetească Albă, Fetească Neagră, Rară Neagră şi Saperavi.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare, reprezentanţii cramei au de gând să extindă via şi să crească organic.

    „Extindem via, iar până anul viitor vom planta 35-50 hectare. Avem deja achiziţionaţi butaşii. Apoi avem în vedere o dezvoltare anuală de 5-10 hectare de butaşi plantaţi. Până la începutul lunii viitoare vom avea pregătite 21 de cisterne noi, cu un volum de 150.000 litri, cumpărate pentru a stoca vinul şi a răspunde cererii la export în creştere, a adăugat Ion Mereuţa, vinificator la Asconi.

    Republica Moldova dispune de 112.000 ha de viţă-de-vie, plantate cu peste 50 de tipuri de soiuri tehnice. Arealul viticol este repartizat în trei regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată. Viticultura Republicii Moldova corespunde tendinţelor mondiale, cuprinzând soiuri de origine vest-europeană, caucaziană, dar şi autohtonă. Cele circa 112.000 de hectare sunt plantate 70% cu soiuri albe (Rkatsiteli, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Aligote), preponderent în zona Codrunşi, şi 30% cu soiuri roşii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Saperavi), specifice regiunilor de sud. Soiurile aromate ocupă 36% din podgorii.

    Caracteristicile vinului moldovenesc sunt asigurate prin soiurile autohtone, care reprezintă 10% din suprafeţe, printre care: Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, Rară Neagră, Plavai, Viorica. „Sectorul vitivinicol formează 3,2% din produsul intern brut, 7,5% din totalul exporturilor din Republica Moldova şi are peste 250.000 de angajaţi la cele 140 întreprinderi vitivinicole. Moldova are cea mai mare densitate a viilor din lume, de 3,8% din suprafaţa ţării şi 7% din terenurile arabile. De asemenea, 18 milioane de decalitri este volumul anual de vin produs în Republica Moldova, dintre care 86% vinuri liniştite şi 14% vinuri speciale şi spumante”, a adăugat Anatoli Sîrbu.

    El a mai spus că 30.000 de hectare reprezintă plantaţiile noi de viţă-de-vie în ultimii şapte ani, majoritatea clone noi din familia Vitis Vinifera. În ceea ce priveste exportul, 67 de milioane de sticle sunt exportate anual în peste 30 de state ale lumii, din care 55% vinuri roşii. „Investiţiile în plantaţii viticole noi, echipamente şi tehnologii de producere în ultimii 10 ani însumează 330 de milioane de euro. Au fost create multe pepiniere de butaşi de viţă-de-vie pe parcursul ultimei perioade de timp, care comercializau rădăcini combinate cu material săditor european. Maturarea vinurilor beneficiază de microclimatul ideal al beciurilor, la o temperatură şi umiditate constantă”, mai spune proprietarul cramei. În final, exportul de vinuri din Republica Moldova reprezintă în valoare totală 156,1 milioane de dolari, iar 40% din vinurile exportate de Republica Moldova sunt vinuri îmbuteliate.

  • Răspunsul Clever Taxi la Legea taximetriei, adoptată ca urmare a protestelor taximetriştilor

    Potrivit lor, noile reglementări nu influenţează modul în care operăm şi ne desfăşurăm activitatea pe piaţa din România. Aplicaţia mobilă Clever funcţionează exclusiv în colaborare cu şoferi autorizaţi, fie că sunt şoferi de taxi sau şoferi în regim rent a car.

    Reprezentanţii companiei spun că sunt în discuţii constante cu Guvernul despre necesitatea reglementării transportului alternativ, ca soluţie complementară de transport şi care are nevoie de reglementare specifică.

    „Am primit din nou asigurări, inclusiv din partea vicepremierului Daniel Suciu şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru faptul că aplicaţiile mobile vor continua să funcţioneze pe piaţa locală, că există în lucru un cadru legislativ dedicat lor şi până la finalizarea sa nu vor exista abuzuri la adresa şoferilor parteneri.

    În acest moment, aşteptăm ca reprezentanţii Guvernului să pună în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă dedicat aplicaţiilor de transport alternativ din România. Clever va avea în continuare deschidere faţă de autorităţi şi un rol activ în acest proces. Dorim să oferim toate datele şi informaţiile necesare pentru dezvoltarea unui cadru legal benefic atât pentru şoferi şi stat, dar mai ales pentru pasageri.

    În plus, suntem alături de toţi şoferii colaboratori Clever şi le oferim acestora sprijin total, atât juridic, cât şi financiar, în cazul unor sancţiuni abuzive. Încurajăm toţi şoferii să intre în legătură directă cu noi dacă întâmpină astfel de probleme (liniile noastre din call-center sunt disponibile non-stop telefonic la 0740.269.333 sau pe email la go@clevertaxi.com).

    Sperăm ca noua reglementare să fie adoptată în cel mai scurt timp pentru a elimina orice stare de incertitudine care planează atât asupra pasagerilor, cât şi asupra şoferilor. Milioane de pasageri se bazează zilnic pe activitatea aplicaţiilor de mobilitate urbană. În acest moment, Clever înregistrează peste 4 milioane de cereri de transport lunar din partea pasagerilor.”

     

  • Care sunt paşii prin care un start-up poate să obţină o primă rundă de finanţare

    Fondul românesc de investiţii cu capital de risc (venture capital) Early Game Ventures (EGV) a fost lansat anul trecut în luna decembrie, având în spate trei parteneri: Cristian Munteanu, managing partner, cu o carieră de 15 ani în marketing şi o serie de start-up-uri la a căror fondare a contribuit în SUA; Dan Călugăreanu, fost preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţară; şi Radu Stoicoviciu, cu o experienţă de 25 de ani în consultanţă, care a condus în ultimii zece ani divizia de fuziuni şi achiziţii a PwC în România şi Europa de Sud-Est. Cu o dimensiune ţintă de 28 de milioane de euro, finanţat în majoritate prin Programul Operaţional de Competitivitate şi cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Early Game Ventures a realizat o primă tranzacţie în acest an, investiţia în SymphoPay, un start-up care a dezvoltat o platformă de integrare a plăţilor cu cardul la POS.

    Reprezentanţii Early Game Ventures au lansat recent şi un accelerator prin intermediul căruia se vor face anual investiţii de 50.000-200.000 de euro în câte 5-6 start-up-uri locale de tehnologie, pentru un procent de 7%-10% din acţiuni. În prezent, ei se află deja în discuţii avansate cu cinci start-up-uri. „Discutăm cu încă cinci companii, iar în patru din cele cinci cazuri probabil vom finaliza investiţia. Ajungem astfel la cinci investiţii de peste o jumătate de milion de euro în prima jumătate a acestui an. Sunt mai entuziasmat acum decât la momentul lansării fondului“, a declarat Cristian Munteanu, managing partner la EGV, fără să ofere însă detalii despre identitatea respectivelor businessuri.

    Ca model de funcţionare, reprezentanţii EGV spun că programul de accelerare este unul foarte selectiv, deoarece, prin prisma faptului că vor accepta anual doar cinci sau şase echipe, nu vor funcţiona „în sistemul de cohorte folosit de celelalte programe de accelerare din România, ci vom fi deschişi către start-up-uri pe tot parcursul anului. Practic, de câte ori vom găsi o echipă în care credem, vom face investiţia pe loc şi vom începe imediat să lucrăm cu antreprenorii. Acesta este un alt lucru foarte important: în programul nostru, echipele de antreprenori lucrează direct cu partenerii EGV“, a spus Munteanu. El susţine că programul de accelerare constă în „tot ceea ce antreprenorii au nevoie şi nimic din ceea ce nu îi interesează, îi face să îşi piardă timpul sau focusul“, oferind, de pildă, acces la alţi investitori, atât din Europa cât şi din SUA, la servicii de recrutare, business development, marketing, legal sau operaţiuni.

    Când este momentul oportun ca antreprenorii români să pornească un start-up?

    „Istoric vorbind, în acest moment avem cele mai bune condiţii pentru ca un start-up să apară pe lume, să ia finanţare, să crească şi cineva să facă şi exit”, spune Dan Călugăreanu, partener al Early Game Ventures. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că pe piaţa locală există măcar un hub de tehnologie şi un mind space, precum şi alte spaţii de coworking, huburi, apoi o mulţime de evenimente „how to web” în care să se regăsească împreună atât fondatorii start-up-ului, cât şi finanţatorii, oamenii tehnici, de marketing, de vânzări care pot fi parte a ecosistemului, precum şi incubatoare – cel mai reprezentativ, în opinia lui, rămânând Innovation Labs –, dar şi destul de multe acceleratoare. „Cine îşi doreşte are posibilităţi multiple în acest moment, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj sau Iaşi. Sunt destul de multe locuri unde oamenii pot învăţa că nu e de ajuns să cunoşti programare, ci trebuie să ştii o mulţime de alte lucruri adiacente.”

    Un prim moment în care un start-up poate atrage atenţia unui angel investor este atunci când fondatorul acestuia aplică online pe diverse platforme sau participă la un demo day, unde poate fi văzut de o mulţime de angeli, spune Călugăreanu. Ulterior, dacă fondatorul ştie să îşi prezinte produsul suficient de bine, după acel moment în care se pot regla întrebările şi neclarităţile legate de start-up, se încearcă evident, încă de la prima întâlnire, o evaluare a companiei. „Acela este un moment foarte delicat, în care fondatorul crede că are o idee atât de frumoasă care valorează milioane, fără a se gândi obligatoriu la partea de execuţie, care va dura destul de mult şi care va aduce poate întârzieri sau pivotări legate de evoluţia businessului respectiv.” După o primă evaluare a start-up-ului, între angel investors are loc o sindicalizare. „Astfel, dacă start-up-ul prezintă interes, există discuţii între aceştia, care au încredere unii în ceilalţi şi înţeleg că trebuie să participe împreună la riscurile şi beneficiile respective, dacă acelea vor exista.”

    În principiu apare o a doua întâlnire, la care vor participa mai mulţi angeli şi unde se pot stabili nişte KPI (indicatori de performanţă – n.red.), astfel încât respectivul start-up să poată fi într-o formă sau alta cuantificat. O a treia întâlnire este cea în care se stabilesc condiţiile contractuale, „pentru că în principiu pe masă apare un term sheet (document cu termenii şi condiţiile agreate în contract – n.red.). De multe ori condiţiile contractuale sunt doar pe o singură pagină, în care se aşază, printre altele, condiţiile de bază.” În acest interval, potenţialii investitori supun start-up-ul unui process de due diligence, „legat evident de fondatorii start-up-ului, ce au făcut aceştia înainte – ce background au, cum arată compania, dacă există, dacă a avut alte aplicaţii către diverse surse de bani înainte sau nu. Şi în principiu apare investiţia”, explică reprezentantul Early Game Venture. Cu toate acestea, lucrurile nu se opresc în momentul în care este realizată investiţia, deoarece, susţine Călugăreanu, cel mai căutat lucru care poate veni de la un angel este suportul permanent pe care îl oferă fondatorului, fără acel suport permanent investiţia nejustificându-se cu adevărat.

    Investesc sau nu şi de ce să investesc

    Înainte ca un angel investor să ia decizia de a investi într-un start-up, va analiza o serie de factori. În primul rând, acel value proposition (elementul care aduce valoare adăugată), care trebuie să fie „cu adevărat marcant, definitoriu, diferenţiator”. La fel de important este ca fondatorul start-up-ului să-şi poată explica simplu activitatea, un lucru pe care nu doar fondatorii de start-up-uri de tehnologie, ci majoritatea oamenilor nu ştiu în general să-l facă, susţine Călugăreanu. „Dacă nu poţi să defineşti lucrul pe care vrei să-l faci într-o propoziţie, maximum două, înseamnă că ţie nu îţi e foarte clar şi atunci trebuie să vezi ce se întâmplă, unde e neînţelegerea personală pe care o ai.”

    Echipa este următorul factor extrem de important care îşi spune cuvântul în luarea unei astfel de decizii, şi mai ales „chimia pe care angelul o are cu echipa respectivă”. „A lucra în echipă este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le poţi cere unui fondator de start-up. În principiu, oamenii sunt obişnuiţi să lucreze fie pe cont propriu, fie să îşi suprapună sarcinile astfel încât nimic nu este foarte clar. De aceea spun că echipa e foarte importantă”, adaugă el.

    Viziunea reprezintă un alt element cheie care va contribui la obţinerea finanţării. „Trebuie să înţeleg că acel start-up are din prima secundă valenţe internaţionale, prin care vrea să scaleze pe alte pieţe decât cea mică pe care porneşte.”

    Tehnologia este, la rândul său, un factor decisiv, deoarece faptul că un start-up foloseşte o tehnologie cât mai apropiată de momentul pe care îl trăim, dar are totodată şi deschiderea spre tehnologia viitorului, de a vedea mai departe cum poate fi adaptat businessul la lucrurile noi care vor apărea, reprezintă cu siguranţă un plus.

    Nu în ultimul rând, „şi tare important în România, este modelul de business. Pentru că avem o moştenire legată de competenţe matematice sau de tehnologie, de dezvoltare soft, dar, din păcate, în România în continuare nu avem educaţie în zona de business, de lucru în echipă, de model de business, cum să intri în piaţă, ce să faci mai departe. Şi atunci modelul de business e foarte important pentru că ne arată dacă respectivii fondatori au înţelegerea acestui lucru”, conchide Călugăreanu.

    Banii nu sunt totuşi singurul lucru cu care un angel investor vine la masa start-up-ului în care investeşte. „Pentru că în momentul în care fondatorii îşi dau o parte din companie – îşi rup practic din sufletul lor, din bucăţica pe care o deţineau atât de fericiţi – trebuie să primească totuşi ceva la schimb. Şi aş spune că mijlocirea între el şi el, între fondator şi fondator, între ideea despre cum este el nativ şi cum va trebui să devină pentru a creşte cu adevărat este cel mai important dintre lucrurile pe care un investitor le aduce la masă.”

    Un alt lucru de care start-up-ul beneficiază prin prisma unui angel investor este zona de networking, pentru că „din momentul în care un angel intră în companie, îi arată fondatorului că nu doar dezvoltarea de produs este importantă, ci sunt o mulţime de alte elemente care ajută şi trebuie să existe în dezvoltarea respectivei companii. Şi atunci relaţiile pe care le are în piaţă respectivul angel ajută foarte mult ca fondatorii să aibă întâlnirile corecte cu cei care îi pot ajuta mai bine în domeniul respectiv.”

    Partea de finanţare este, de asemenea, o zonă în care start-up-ul va primi sprijin pentru a doua oară după investiţia propriu-zisă, din partea unui angel investor – prin încercarea de relaţionare a acestuia cu investitorii din runda viitoare. „Orice investitor într-o companie ar trebui să pândească nu numai runda în care intră el, ci neapărat să gândească relaţionarea cu runda viitoare.” „Acesta e un punct foarte delicat pentru că există aceste etape de finanţare. Mai întâi iei bani de la «friends, family, fools» (familie, prieteni, fraieri – n.red.), apoi iei bani de la angel investors, următoarea etapă fiind fondurile de investiţii, iar la final private equity, care te cumpără. Ori tranziţia asta de la angels către fonduri are un moment extrem de delicat”, spune Cristian Munteanu, managing partner al Early Game Ventures.

    De ce? Explicaţia pe care el o oferă este că un angel investor care intră într-un start-up contribuie cu 50.000 – 100.000 de euro, o sumă care nu este neapărat foarte importantă. În schimb, acesta ia 30% din compania respectivă, 30% din acţiuni. „În momentul în care un angel ia 30% din companie, compania este aproape neinvestibilă de către un fond, pentru că investitorul instituţional vine, se uită la structura de acţionariat a companiei şi vede că 30% din acele acţiuni sunt moarte. Aparţin unui investitor care da, a contribuit cu nişte bani într-o etapă foarte incipientă în dezvoltarea companiei, dar care în momentul de faţă nu mai poate să contribuie.”

    Şi asta, adaugă el, pentru că un angel investor, la fel ca şi un mentor, are o agendă de telefon, îi organizează fondatorului nişte întâlniri, îl ajută cu nişte relaţii, dar valoarea pe care o adaugă el scade foarte repede în timp. „Eu ca fondator iau 50.000 de euro de la un angel investor, trei luni mai târziu el nu prea mai are cu ce să mă mai ajute. Între timp eu m-am întâlnit cu toată lumea cu care el mă putea pune în contact, am discutat cu el cam tot ce puteam discuta, poate între timp am pivotat, m-am dus cu start-up-ul în altă direcţie, în care omul ăla iniţial nu are cu ce să mă mai ajute, dar rămâne cu 30% din companie.” Chiar dacă execuţia şi echipa sunt foarte bune, tehnologia extraordinară, start-up-ul e foarte atractiv pentru investitor, totuşi felul în care arată acţionariatul poate să facă start-up-ul neinvestibil, completează Munteanu. „Şi atunci vine un fond de investiţii şi pune pe masă documentul cu termeni şi condiţii în care spune că vrea să investească, de pildă, o jumătate de milion de euro, dar numai în condiţiile în care angel investorul, care avea până ieri 30% din acţiuni, coboară la 5%, altfel investiţia nu are loc.”

    El spune că, în ciuda faptului că acest lucru, văzut din perspectiva angelului, pare abuziv, această percepţie ţine de lipsa de educaţie, „nu e doar la nivelul antreprenorului ci şi la nivelul investitorilor din ţară”. Astfel, dacă angel investorul nu este dispus să cedeze o parte din acţiuni, start-up-ul, cu fiecare propunere venită pe care o va refuza, îşi va pierde treptat din valoare, riscând în cele din urmă să moară, în lipsa unei investiţii din partea unui fond de investiţii. În opinia lui Munteanu, pentru ca un start-up să rămână un business sănătos, nu ar trebui să cedeze mai mult de 10-15% din acţiuni la fiecare rundă de finanţare.

  • Cum a reuşit o companie de consultanţă imobiliară din piaţa locală să ajungă la venituri de 11 milioane de euro

    „Am beneficiat de pe urma climatului de piaţă foarte favorabil şi a peste cinci ani de muncă susţinută în a crea o echipă coerentă de seniori, care să ofere servicii de înaltă calitate pe toate palierele de business şi care să lucreze natural împreună. Aceste eforturi au avut ca rezultat creşterea semnificativă a businessului prin câştigarea de noi clienţi şi continuarea parteneriatelor pe care le avem cu clienţii mai vechi”, spune Silviana Petre Badea, managing director al JLL Romania, companie care a înregistrat anul trecut o creştere de 35% a cifrei de afaceri faţă de 2017, ajungând la venituri de aproape 11 milioane de euro.

    Ea adaugă, cu mândrie, că un rezultat remarcabil a venit şi din partea nivelului productivităţii pe fiecare angajat, care este cel mai ridicat din piaţa de consultanţă imobiliară locală, fiecare angajat al JLL producând anul trecut 275.000 euro. Pentru anul în curs, reprezentanţii companiei se aşteaptă la o creştere moderată a cifrei de afaceri, luând în considerare că „nu sunt semne de creştere a pieţei, iar cota noastră actuală de piaţă de peste 35% ne permite doar creşteri marginale în detrimentul competiţiei”, spune Petre Badea. Reprezentanţii businessului
    şi-au propus o dublare a cifrei de afaceri în următorii cinci ani.

    „Blocaţi într-o piaţă de investiţii de 900 milioane de euro/an”

    JLL a intrat pe piaţa românească în anul 2007, odată cu tranzacţionarea America House pentru un yield (randament) de 5,5%. De-a lungul anilor de activitate, compania a fost implicată tranzacţii de vânzare de active în valoare de peste 1 miliard de euro, printre cele mai importante numărându-se Radisson Hospitality, Militari Shopping Center, Art BC, Shopping Center Sibiu, Promenada Mall, Europolis Park, Bucharest West, Floreasca Park, Victoria Center, The Lakeview, America House, S-Park sau CBC Timişoara.

    De asemenea, JLL a furnizat servicii de project management pentru două proiecte de birouri realizate de Globalworth în România: noul sediu al Renault din Preciziei şi Gara Herăstrău. Departamentul de project & development services al companiei a coordonat proiecte de amenajare pentru peste 100.000 de metri pătraţi de birouri, cu o valoare care depăşeşte 100 milioane de euro. Pe segmentul de birouri, printre clienţii JLL s-au numărat: Microsoft, Thales, Visteon, SAP, GoPro, Steelcase, Deutsche Bank, Honeywell, Amazon, Société Générale, echipa care se ocupă de acest segment realizând tranzacţii de peste 600.000 metri pătraţi.

    Departamentul industrial al JLL a finalizat, de asemenea, tranzacţii importante de închiriere realizate de companii precum Auchan, Metro, NOD, Profi, Noriel. În plus, prin departamentul de project management, compania administrează proiecte de circa 150.000 metri pătraţi. Departamentul de terenuri a realizat unele dintre cele mai mari tranzacţii din Capitală în ultimii ani, respectiv vânzarea Automatica, Pumac şi Romanel.

    Printre provocările cu care businessul s-a confruntat în evoluţia pe piaţa locală, Silviana Petre Badea spune că, prin prisma faptului că JLL este strict legat de businessul clienţilor – chiriaşi, investitori, dezvoltatori, bănci –, instabilitatea fiscală, lipsa politicilor coerente de dezvoltare a ţării şi lipsa de predictibilitate care afectează întreaga economie sunt cele mai mari probleme în acest moment. „Acestea sunt şi motivele pentru care volumele şi dimensiunea pieţei imobiliare din România sunt departe de pieţele din regiune deşi ţara, prin dimensiune şi poziţie geografică, este deosebit de ofertantă. Aceste constrângeri ne ţin blocaţi într-o piaţă de investiţii care nu a depăşit 900 milioane de euro/an în ultimii trei ani şi care nu se apropie de volumele din 2008 chiar dacă restul regiunii le-a depăşit de mult.”

    Pe viitor, reprezentanţii JLL se aşteaptă la o creştere organică, la care vor să adauge servicii şi soluţii care să răspundă nevoilor tot mai sofisticate ale clienţilor companiei. Ei intenţionează să întărească zona de consultanţă tranzacţională şi echipele multidisciplinare care să ajute clientul în toate deciziile care presupun un spaţiu, şi nu numai. În plus, spun că se concentrează pe oameni: atât pe propriii angajaţi, cât şi pe cei ai clienţilor, pe dezvoltarea şi creşterea lor şi pe atingerea potenţialului ca echipă şi ca profesionişti.

    O piaţă de 20 de miliarde de euro

    Potrivit reprezentantei JLL, luând în calcul stocurile de spaţii moderne pe cele trei segmente ale pieţei, respectiv office, retail şi industrial, o evaluare a pieţei de real estate ar fi în jurul a 20 de miliarde de euro. Totuşi, comparativ cu pieţele din vestul Europei, România este mult, mult departe din punctul de vedere al valorii pieţei de real estate, crede Petre Badea, diferenţele fiind date pe de o parte de stocurile mult mai reduse de proiecte imobiliare moderne, iar pe de altă parte de valorile de piaţă ale acestora, care sunt, de asemenea, cu mult mai scăzute pe piaţa locală decât în ţările vest-europene (în funcţie de chirie şi yield).

    „Până să ne uităm la pieţele vest-europene, este de ajuns să facem comparaţie cu ţări mai apropiate de noi geografic, demografic şi ca ciclu de dezvoltare, respectiv Polonia şi Cehia, care la rândul lor au un avans semnificativ ca stoc nou de proiecte şi valoare de piaţă. Polonia are o suprafaţă de spaţii moderne de proiecte imobiliare de peste patru ori mai mare decât cea din România, în condiţiile în care piaţa poloneză are un stoc de birouri de 10,5 milioane de metri pătraţi, de industrial de 15,7 milioane de metri pătraţi, iar de retail depăşeşte 14,3 milioane de metri pătraţi. Faţă de Cehia, cu o populaţie la jumătate faţă de România, diferenţa este mai mică pe birouri şi retail (stocul de birouri în Praga a ajuns la 3,47 milioane metri pătraţi, iar de retail la 3,774 milioane metri pătraţi), însă cel industrial este mai mult decât dublul celui din România, respectiv 7,7 milioane metri pătraţi”, spune ea. 

    Legat de evoluţia pieţei pe segmentul spaţiilor de birouri, Petre Badea spune că „avem oportunitatea, ca şi în cazul infrastructurii IT, să ardem etape şi să învăţam din experienţele altor pieţe – putem aplica soluţii inovative acum, avem posibilitatea deja să proiectăm birourile viitorului astăzi, smart, complet integrate cu tehnologiile pe care le folosim zi de zi, în concordanţă cu personalitatea echipelor care le vor folosi. Trăim o epocă a inovaţiei absolut fără precedent.” Potrivit ei, pe segmentul birouri, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara vor rămâne cele mai active pieţe secundare atât din punctul de vedere al noilor dezvoltări, cât şi al cererii. „Dacă la Cluj-Napoca şi Iaşi disponibilitatea spaţiilor este destul de limitată, făcând dificilă găsirea unei soluţii pentru un potenţial chiriaş, în Timişoara există 3-4 opţiuni care sunt în competiţie pentru a atrage chiriaşi. Este adevărat că şi cea mai mare cerere este tot în Timişoara. Cererea pentru aceste oraşe este în continuare în creştere, ceea ce ar putea determina dezvoltatorii să investească în noi proiecte moderne, mai ales în Cluj şi Iaşi”, susţine managing directorul JLL.

    În schimb, pe zona de retail, lucrurile se schimbă, spune ea, având în vedere că majoritatea marilor oraşe au cel puţin câte o schema de retail dominantă. „În aceste condiţii, interesul dezvoltatorilor s-a mutat către oraşele terţiare, de sub 200.000 de locuitori, şi către proiecte de dimensiuni mai reduse adaptate populaţiei.” Pe partea de industrial, cel mai important pol de dezvoltare, potrivit ei, va fi în jurul Bucureştiului – de-a lungul autostrăzii către Piteşti, dar şi în zona Ştefăneşti. La nivel de cerinţe, pentru acest segment al pieţei reprezentanta JLL spune că „nu vedem schimbări semnificative. În schimb, putem observa modificări ale chiriaşilor în ceea ce priveşte locaţiile pe care le aleg pentru a se extinde. Vedem şi în acest domeniu dificultăţi legate de găsirea forţei de muncă necesară, ceea ce împinge companiile spre zone noi, neexploatate foarte mult până acum, precum Roman, Drobeta-Turnu Severin sau Craiova”. Potrivit ei, clienţii investitori sunt mai atenţi la achiziţii, analizează mult mai mult înainte să ia o decizie de investiţie, şi asta pentru că piaţă se maturizează, iar investitorii devin mai responsabili. „Pe de altă parte, chiar dacă tranzacţiile se închid într-o perioadă mai lungă de timp, vedem totuşi investitori mai hotărâţi să cumpere produse în România. Acest lucru este explicat şi de faptul că există un număr mai mare de active atractive disponibile la vânzare. Potrivit datelor noastre, în prezent se poartă negocieri pentru tranzacţii cu o valoare de peste 1 miliard de euro.”

    Pe segmentul de retail, există în continuare interes din partea unor nume noi pentru piaţa din România, atrase de ratele de creştere interesante ale vânzărilor de retail şi ale consumului, crede Silviana Petre Badea. După intrarea pe piaţa locală de fashion a brandurilor Topshop şi Topman la începutul lui 2019, ea spune că există şi alţi retaileri din zona de home & deco, fashion discounter şi beauty a căror strategie de expansiune ar putea să îi aducă şi în România, însă nu există încă nimic concret până acum. „Ne aşteptăm în perioada următoare la relansarea Burger King şi la un interes mai ridicat al brandurilor de F&B (food & beverage – n. red.) faţă de România. În contextul dezvoltării unui nou concept de F&B în vestul Europei, ne aşteptăm la exploatarea mai amplă a acestei zone şi la intrarea unor noi branduri.”

    Chiriile, mereu stabile

    Potrivit reprezentanţilor companiei, în primul trimestru din acest an au fost închiriaţi la nivel naţional aproximativ 124.500 metri pătraţi, cu aproape 41% mai mult faţă de primul trimestru al anului precedent. JLL a înregistrat în primul trimestru din 2019 o cotă de 26,7% din totalul pieţei pe segmentul de închirieri de spaţii de birouri la nivel naţional, tranzacţionînd 33.500 mp, sectoarele IT, financiar şi cel de servicii profesionale oferind cei mai mulţi chiriaşi.

    Silviana Petre Badea spune că în piaţa de birouri chiriile sunt stabile de peste cinci ani, cu fluctuaţii pe zona de facilităţi acordate chiriaşilor. „Cu o rată de neocupare foarte mică în Bucureşti (de sub 4%) în ultimii trei ani pe anumite zone şi cu o cerere din ce în ce mai susţinută venită din partea logisticienilor, retailerilor şi comerţului online, s-au observat deja creşteri ale chiriilor medii pe spaţiile existente şi de calitate”, spune ea. Ea subliniază însă că o atenţie deosebită trebuie acordată costurilor de construcţie, care au crescut în ultimii ani cu peste 30%, atât în ceea ce priveşte materialele, cât şi forţa de muncă. „Această creştere nu s-a reflectat deocamdată nici în preţurile de vânzare (ratele de recuperare a investiţiilor – yieldurile – nu s-au comprimat decât marginal în aceeaşi perioadă), nici în chirii.  Aritmetica simplă spune că momentan dezvoltatorii au suportat din profitabilitatea proprie aceste creşteri, dar, pe unele categorii de clădiri, nu o vor mai putea face multă vreme, deci am putea să ne aşteptam la creşteri ale chiriilor.”

    În ceea ce priveşte tendinţele de pe segmentul office, chiriaşii de birouri sunt din ce în ce mai axaţi pe nevoile oamenilor, nevoile forţei de muncă, fiind în permanenţă în competiţie pentru talent, susţine Petre Badea. „S-au dus vremurile în care se alegeau sediile firmelor în funcţie de reşedinţa managementului. Se fac analize complexe, multidisciplinare care să susţină soluţia cea mai bună pentru echipă. Această schimbare de comportament ne oferă şi nouă ca profesionişti ocazia să venim cu soluţii inovative de design şi space planning, de locaţii şi structuri de contracte de închiriere care să răspundă nevoilor specifice şi din ce în ce mai complexe ale clienţilor.”

    La capitolul tranzacţii, cele încheiate în primul trimestru din 2019 reprezintă, potrivit reprezentanţilor JLL, aproximativ 31% din volumul total tranzacţionat anul trecut, de aproximativ 400.000 mp. În cazul în care se va menţine ritmul actual, reprezentanţii companiei estimează că piaţa tranzacţiilor cu spaţii de birouri ar putea ajunge până la sfărşitul anului curent la peste 560.000 mp.

    Capitala a atras în primul trimestru din 2019 cel mai mare volum de tranzacţii, respectiv peste 107.000 mp (peste 86% din totalul la nivel naţional), fiind urmat la mare distanţă de Timişoara cu puţin peste 6.000 mp (aproape 5%), o serie de tranzacţii importante fiind realizate şi în Craiova, Cluj-Napoca şi Iaşi. În Capitală, cele mai multe tranzacţii au fost încheiate în CBD (Central Business District – n. red.) (13), Floreasca – Barbu Văcărescu (12), Centru-Vest (8) şi Centru-Sud (8). După volumul tranzacţionat, prima poziţie este ocupată tot de CBD, cu 32.000 mp tranzacţionaţi (24% din total), urmată de Vest, cu 18.000 mp (14% din total), de Centru-Vest, cu 13.300 mp (11%), zona Floreasca atrăgând doar 6,7% din totalul cererii. Anul acesta, dezvoltatorii au livrat în primul trimestru trei proiecte noi în Bucureşti, cu o suprafaţă totală de 92.832 metri pătraţi: Renault Bucharest Connected (47.000 de metri pătraţi), dezvoltat de Globalworth, (28.000 de metri pătraţi), The Mark, aparţinând companiei austriece S Immo, (25.641 de metri pătraţi) şi The Bridge 3 (20.191 de metri pătraţi). Reprezentanţii companiei estimează că suprafaţa de proiecte noi din Capitală va atinge până la finalul anului circa 200.000 metri pătraţi.

    Ritmul încetinit al exporturilor, instabilitatea legislativă şi lipsa infrastructurii – piedici în evoluţia pieţei

    În legătură cu situaţia economică a ţării, managing directorul JLL observă că, dacă ne uităm la indicatorii macroeconomici, România nu este decuplată de evoluţiile din Uniunea Europeană, ci dimpotrivă, la unele capitole stă mai bine decât alte ţări din blocul comunitar. „Vedem însă unele îngrijorări legate de încetinirea ritmului de creştere a exporturilor şi creşterea importurilor, ceea ce se traduce într-o deteriorare a poziţiei comerciale a României pentru al patrulea an consecutiv. Mai mult decât atât, ceea ce este îngrijorător din punctul nostru de vedere este instabilitatea legislativă şi lipsa de predictibilitate.” În ceea ce priveşte diferenţele dintre estul şi vestul ţării, ea crede că este inevitabilă readucerea în discuţie a „veşnicei probleme a României”, respectiv lipsa infrastructurii, care se vede însă nu doar între vest şi est, ci există şi alte zone văduvite de investiţii, cum ar fi Sud-Vest-Oltenia. „Atât timp cât nu se vor găsi soluţii pentru crearea unor căi de acces către şi dintre aceste zone, mai ales Nord-Est şi Sud-Vest-Oltenia, vor rămâne cenuşăresele României, fiecare cu o pondere de circa 2% din soldul investiţiilor străine directe la nivel naţional.”

    Despre posibilitatea apropierii unei noi crize, Silviana Petre Badea crede că, în timp ce în 2009 România era complet nepregătită şi imatură, iar înţelegerea colectivă a românilor asupra mecanismelor economice era limitată, „lucrurile s-au schimbat mult de atunci, pe toate laturile pieţei imobiliare, şi cu siguranţă şi în restul universului de afaceri. Jucătorii s-au maturizat, au învăţat, sunt prudenţi, unii poate prea prudenţi, sunt educaţi şi cred că fundamentele sunt mult mai solide”.

    „Ceea ce este clar este că pieţele sunt ciclice şi cea imobiliară are şi ea ciclicitatea ei. Pare că în România ne îndreptăm către punctul de maxim al acestui ciclu şi că este posibil să vedem în următoarele 12-18 luni o inflexiune absolut firească şi sănătoasă în care creşterile de stoc să se stabilizeze şi matematica dezvoltării să se regleze. Este bine de menţionat însă că actuala situaţie din piaţa imobiliară, cu interesul crescut din partea investitorilor, cu tranzacţii majore în piaţă, este de fapt normalitatea de care România nu a mai avut parte din 2008, nicidecum un val de entuziasm optimist, şi că abia acum ajungem să ne apropiem de potenţialul promis”, adaugă Petre Badea. Ea susţine că nu întrevede o criză de lichiditate, mai degrabă „o criză datorată unui schimb al forţelor care joacă jocul economic mondial: acordul între China şi US, Brexitul, tendinţele naţionaliste din zona noastră, influenţa şi intervenţiile Rusiei sau situaţia din Italia. Nu ducem lipsă, din păcate, de schimbări la care nici nu ne-am fi gândit acum zece ani. În concluzie, nu cred că o corecţie acum ar avea efecte precum cele pe care le-am văzut în 2009.”

    În 2018, veniturile totale şi veniturile din comisioane la nivel internaţional ale JLL au crescut fiecare cu 13% comparativ cu 2017, la 16,3 miliarde de dolari şi respectiv 6,5 miliarde de dolari, în timp ce venitul operaţional s-a majorat cu 29%, la 707 milioane de dolari. Compania a ajuns la finele anului 2018 la 90.000 de angajaţi, comparativ cu 82.000 la sfârşitul lui 2017, în cele 80 de ţări în care activează.

  • Cele mai responsabile companii din România: Zitec – #cei1024

    Motivaţie

    Zitec şi-a propus să contribuie la reducerea crizei de sânge din România şi să salveze minimum 3.000 de vieţi cu ajutorul a câte 1.024 de persoane în fiecare an. „După experienţa mai multor sesiuni la noi la sediu, ne-am dat seama că numărul donatorilor creşte considerabil dacă nu e nevoie să-ţi iei o zi liberă, să mergi la Centru şi să aştepţi acolo fără să ai garanţia că vei putea dona. În schimb, dacă vine echipa medicală la birou, procesul de analize şi recoltare durează undeva în jurul a 30 de minute pentru fiecare donator”, spun reprezentanţii Zitec.

    Descrierea proiectului

    #cei1024 este o campanie de donare de sânge la birou iniţiată de Zitec în 2016 şi sprijinită de echipa mobilă a Centrului de Transfuzie Bucureşti. Începând cu 2014, reprezentanţii Zitec au organizat în mod constant sesiuni de donare la birou, la sediul companiei, iar următorul pas a fost lansarea invitaţiei de participare la sesiuni de donare şi către alte companii din industrie. Platforma www.1024.ro facilitează înscrierea oricui lucrează într-o echipă, într-o organizaţie sau într-o clădire de birouri şi vrea să organizeze o sesiune de donare de sânge. E nevoie doar de un spaţiu de 3×3 mp şi de minimum 40 de angajaţi care vor să doneze. Echipa #cei1024 administrează comunicarea şi mijlocirea legăturii cu centrul de transfuzii aferent, oferă informaţii şi facilitează donarea.

    Rezultate

    În prezent, peste 35 de companii din Bucureşti şi din ţară donează o dată sau de mai multe ori pe an la sediul lor. Anul trecut, s-au alăturat proiectului şase noi parteneri – echipele mobile ale MApN, CTS Cluj, Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Maramureş, ceea ce s-a tradus într-o extindere la nivel naţional, astfel că, în prezent, companii din peste 15 judeţe din ţară pot dona chiar de la birou. Până în prezent, prin campania #cei1024 au donat 3.152 de oameni, echivalentul a 1.418 litri de sânge şi a 9.456 de vieţi salvate.

    Cifră de afaceri netă în anul 2018
    cca. 6 mil. euro

    Număr de angajaţi
    160

  • Pe ce pariază anul acesta retailerul danez JYSK, cu afaceri anuale de aproape 483 de milioane de lei

    În anul financiar început la 1 septembrie 2017 şi finalizat pe 31 august 2018, JYSK a înregistrat o cifră de afaceri de 482,8 milioane de lei, în creştere cu 33% şi un profit brut înainte de taxe de 67,2 milioane de lei, cu 23% mai mare faţă de anul financiar anterior.

    „Ultimii ani au fost foarte buni. Am avut constant o creştere a cifrei de afaceri, a EBIT-ului şi a numărului de clienţi. Piaţa a crescut în general, iar concurenţa noastră s-a schimbat, căci au apărut atât companii cu magazine fizice, cât şi e-retaileri. A crescut şi numărul retailerilor care comercializează mobilier specific scandinav, ceea ce ne arată că în România are succes, iar clienţii îşi doresc să-şi amenajeze locuinţele urmărind designul nordic. Credem că şi în perioada următoare va exista o creştere a pieţei de mobilier, dar ritmul de creştere va încetini faţă de 2018. Este un trend general al pieţei”, spune Alexandru Bratu, country manager la JYSK România şi Bulgaria.

    Retailerul scandinav de mobilier şi decoraţiuni pentru casă JYSK este prezent pe piaţa locală încă din 2007, când a deschis un prim magazin la Oradea, însă un moment cheie în evoluţia companiei a fost trecerea de la sistemul de franciză la grupul JYSK Nordic, în urmă cu şase ani. În momentul preluării, în 2013, businessul activa în România prin intermediul a 14 unităţi; preluarea a fost urmată de o expansiune rapidă, compania ajungând în prezent la 72 de magazine. Reprezentanţii JYSK şi-au propus să ajungă în următorii ani la 135 de magazine, pentru atingerea acestui obiectiv având planificate anual în jur de 10-15 magazine noi.

    „Suntem în martie şi deja am deschis şase magazine noi în 2019. Ne dorim să fim prezenţi în toate oraşele care au peste 20.000 – 30.000 de locuitori, dar există şi oraşe mai mici despre care credem că au potenţial şi, dacă găsim un spaţiu potrivit, deschidem şi în localităţi mai mici”, spune Bratu. În ianuarie, de pildă, compania a deschis un magazin în Vălenii de Munte şi, cu toate că oraşul are 15.000 de locuitori, „deschiderea magazinului a fost un succes, ceea ce ne arată că nu trebuie să ne ferim de oraşe mici”, explică reprezentantul JYSK. De altfel, investiţiile anuale ale companiei sunt direcţionate în principal către expansiune şi digitalizarea proceselor, iar pentru anul acesta reprezentanţii JYSK şi-au propus ca până în luna iunie să deschidă încă patru unităţi.

    Deschiderea de magazine în oraşe mici este un factor care stă la baza strategiei de expansiune a companiei în toate ţările în care activează grupul Jysk Nordic. „Este o strategie pe termen lung, pe care o abordăm de mulţi ani în toate ţările. Modelul de business al companiei este bazat pe conceptul de magazin de mici dimensiuni, aflat aproape de clienţi, unde aceştia pot găsi uşor ceea ce caută fără să piardă timp făcând drumuri lungi pentru a ajunge la noi”.

    Cu toate acestea, planurile de extindere ale companiei sunt puse la grea încercare de o problemă expusă tot mai des de către reprezentanţii businessurilor din mai toate domeniile:  lipsa forţei de muncă. „Pentru că deschidem magazine noi într-un timp foarte scurt, este dificil să găsim o întreagă echipă pentru magazin în doar câteva luni. Acest lucru se întâmplă mai ales în oraşele mici, de unde mare parte a forţei de muncă a plecat”, spune Bratu. Potrivit datelor AMPR citate de ZF, numărul de salariaţi din industria mobilei a scăzut cu 2% în ultima perioadă, lipsa forţei de muncă fiind şi unul dintre motivele pentru care producţia a trecut printr-o perioadă de stagnare. În ciuda crizei angajaţilor, personalul JYSK a crescut proporţional cu cel al magazinelor, în ultimii ani echipa mărindu-se cu aproximativ 150 de posturi noi pe an. Astfel, din 2013 până în prezent, businessul a evoluat de la 208 la 828 de angajaţi. La capitolul provocări legate de expansiune, reprezentantul JYSK spune că ar putea fi adăugat şi faptul că nu există suficiente spaţii comerciale libere, mai ales în oraşele medii şi mici: „De exemplu, de mult timp ne dorim să deschidem un magazin în Alba Iulia, dar până acum nu am găsit un spaţiu potrivit”.

    Bratu spune că în ultimii ani clienţii au început să prefere calitatea şi că nu caută doar un preţ mic, ci sunt dispuşi să cheltuiască mai mulţi bani pentru a avea un produs mai bun: „Un exemplu îl reprezintă saltelele, care la noi sunt împărţite în trei categorii de calitate şi preţ: basic, plus şi gold. În ultimul timp, saltelele din gama gold, gama noastră de top, sunt cele mai dorite de clienţi”.

    Potrivit lui, cu toate că până acum valoarea bonului mediu a crescut constant, în ultimul an ritmul de creştere a încetinit. Totuşi, pe segmentul online businessul înregistrează o valoare a bonului mediu de 3,6 ori mai mare decât a celor din magazinele clasice. În magazinele companiei, produsele au preţuri care încep de la 5 lei, pentru articole precum coşuri de gunoi, prosoape sau lumânări parfumate, care pot ajunge însă şi la peste 5.000 de lei pentru paturi din gama gold şi seturi de terase, de pildă. Potrivit lui Bratu, cel mai bine vândute produse sunt prosoapele, pernele şi feţele de pernă. Reprezentantul JYSK crede că în viitor casele românilor vor arăta, în general, din ce în ce mai asemănător cu locuinţele din alte state, deoarece „au acces la aceeaşi informaţie şi la aceleaşi produse la care au acces locuitorii din alte ţări –  din vestul Europei, din SUA, din China. Se inspiră din aceleaşi locuri, caută idei de amenajare pe Pinterest sau pe Instagram, văd care sunt noile trenduri”.

    La nivel global, în anul financiar 2017-2018 grupul JYSK a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3,5 miliarde de euro şi un profit brut înainte de taxe de 474 milioane de euro. În prezent, compania activează în 51 de ţări, prin intermediul a peste 2.700 de magazine, cu o echipă de aproximativ 23.000 de angajaţi. Anul acesta, în luna aprilie, compania se va extinde şi pe piaţa din Irlanda.

    Potrivit ZF, care citează datele Producătorilor de Mobilă din România (APMR), anul 2017 a fost unul dificil pentru industria mobilei, valoarea producţiei industriale stagnând în jurul a 2,5 miliarde de euro, în timp ce exporturile au înregistrat un avans de doar 1,7% în 2017, cel mai mic din ulimii ani, comparativ cu cel din 2016, de 6,9%.

  • Sindicaliştii îi iau apărarea învăţătorului care a scris „patinuar”

    USLIP Iaşi a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că exerciţiul efectuat de învăţător trebuie cercetat în integralitate, deoarece scoaterea din context poate duce la interpretări eronate.
     
    ”Chiar dacă am putea vorbi de o greşeală a cadrului didactic, ni se pare inadmisibilă maniera de a aduce în faţa opiniei publice viaţa profesională a unui om pentru a fi lovită cu <pietre>”, spun reprezentanţii USLIP Iaşi în comunicatul de presă citat.
     
    Potrivit documentului, până în prezent, cariera dascălului a fost una „ireproşabilă”, fiind respectat deopotrivă de colegi, părinţi şi elevi.
     
    Totodată, reprezentanţii USLIP vorbesc despre „derapaje comportamentale” în cazul tatălui elevului a cărui lucrare a fost corectată greşit, fiind invocat chiar „un istoric al relaţiei şcoală-părinte marcat de violenţă din partea ultimului”, precum şi faptul că acesta ar fi fost „în atenţia organelor de cercetare pentru agresiuni la adresa cadrelor didactice”.