Alina Barcaru

 „Pe lângă faptul că era normal să încep să lucrez în compania familiei, a fost o şansă pentru un tânăr absolvent fără experienţă ca mine de a învăţa lucruri noi într-o companie în ascensiune. În timp, lucrurile au evoluat şi implicarea este dublă atunci când între tine şi companie există mai mult decât un contract de muncă. Satisfacţia lucrurilor bine făcute este mai mare atunci când ştii că vei beneficia direct de efectele pe termen lung“, spune Alina Barcaru.

Managerul mai spune că preluarea conducerii departamentului de logistică, în urmă cu doi ani, a fost cea mai dificilă misiune de până acum. Alinei Bar-caru i se datorează modernizarea depozitelor Farmexim şi coordonarea ariei de logistică din noul sediu de la Baloteşti.

„Decizia de a mă implica în această arie a adus cu sine o responsabilitate crescută şi multe decizii grele de management, dar şi multe zile departe de familie, nopţi petrecute în depozite, stres şi oboseală acumulate. Este la fel de adevărat că mi-a adus şi multe satisfacţii şi nu regret nimic din aceşti ultimi doi ani. Am trecut într-o etapă superioară a carierei mele“, mai spune posibila viitoare moştenitoare a Farmexim.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *