Băsescu semnează decretele prin care Gabriel Oprea preia interimar conducerea MAI

 Preşedintele a semnat, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, decretul prin care se ia act de demisia lui Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

De asemenea, şeful statului a semnat joi, decretul prin care se desemnează Gabriel Oprea, viceprim-ministru, ca ministru interimar al Afacerilor Interne.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a precizat, joi, că a decis să îşi depună demisia în semn de onoare, pentru apărarea demnităţii pompierilor IGSU, care în ultimele trei zile au primit acuzaţii nedrepte, deşi ei sunt eroii care salvează vieţi.

Radu Stroe, care şi-a anunţat joi după-amiază demisia de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a spus cu acest prilej că prezintă scuze tuturor celor care, prin “unele declaraţii nefericite, dar nu rău intenţionate”, le-a creat impresa că este “un om relaxat sau indiferent”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *