Tag: decret

  • Care sunt măsurile incluse în decretul pentru prelungirea stării de urgenţă

     Klaus Iohannis a anunţat măsurile incluse în decretul privind prelungriea stării de urgenţă. Şcolile rămân închise, iar activitatea de judecată continuă doar în caz de urgenţă. Preţurile la medicamente şi servicii de utilitate publică vor fi plafonate.

    „Pe perioada acestei stări excepţionale sunt necesare prevederi care să faciliteze funcţionarea neîntreruptă a administraţiei publice, a justiţiei şi a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esenţiale pentru populaţie, stat şi operatorii economici”, a spus, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

    Preşedintele a anunţat că şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ. Activităţile se vor desfăşura online.

    O altă măsură se referă la plafonarea preţurilor la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi.

    „Am adăugat în decret, însă, o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pe pieţele regionale. În acest caz, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator”, a mai afirmat preşedintele României.

    Klaus Iohannis dă asigurări că Guvernul va asigura securitatea alimentară a cetăţenilor prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate.

    În domeniul justiţiei, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de urgenţă deosebită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul a adoptat decretul dat de preşedintele Iohannis privind starea de urgenţă

    Decretul privind starea de urgenţă a fost adoptat cu unanimitate de voturi într-o şedinţă istorică în Parlament, în care demnitarii au votat online.

    Parlamentul României a adoptat, în unanimitate, decretul prezidenţial de declarare a stării de urgenţă.

    445 de parlamentari au votat „pentru”.

    Desfăşurarea şedintei de plen s-a realizat online, un moment istoric pentru Parlament.

    Pentru prima dată a fost folosită o procedură specială de dezbatere şi vot electronic la distanţă.

    Preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, au fost prezenţi în sala de plen. Dezbaterile au avut loc prin sistemul de teleconferinţă audio. Parlamentarii şi-au susţinut intervenţiile, în conexiune telefonică directă cu sala de plen.

    Votul deputaţilor şi senatorilor s-a exercitat printr-o aplicaţie informatică realizată intern.

    Accesul la pagina web respectivă a fost securizat prin user şi parolă, care au fost comunicate fiecărui parlamentar prin SMS.Demnitarii şi-au exprimat opţiunea de vot prin acţionarea unuia dintre butoanele: “DA”, “NU”, “AB” (abţinere) şi “NU VOTEZ”.

     

  • Ce a decis Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, în legătură cu dizolvarea Parlamentului

    „Conform Constituţiei, preşedintele poate dizolva Parlamentul doar după consultarea fracţiunilor. Nici o lege nu mă obligă să dizolv azi Parlamentul. Nu voi semna azi decretul. În funcţie de situaţie, luni voi invita pentru consultări fracţiunile, aşa cum prevede Constituţia. Ştiu că este decizia CCM care obligă Preşedintele să dizolve Legislativul. Partidele pot să mai negocieze, poate azi vor găsi compromis”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei conferinţe de presă.

    De asemenea, deputaţii Blocului ACUM, condus de Maia Sandu şi Andrei Năstase, au convocat o şedinţă a Parlamentului sâmbătă, la ora 12.30.

    „Azi şedinţă a Parlamentului la 12:30. Participă deputaţii ACUM şi PSRM”, a anunţat deputatul ACUM, Radu Marian, prin intermediul unei postări pe Facebook.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Lovitură de teatru: Camera Reprezentanţilor vrea să anuleze decretul lui Donald Trump privind starea de urgenţă

    Proiectul a fost iniţiat de congresmanul democrat Joaquin Castro, din statul Texas. Democraţii consideră că preşedintele Donald Trump, un politician republican, a acţionat abuziv prin decretarea stării de urgenţă.
     
    Camera Reprezentanţilor “va acţiona cu rapiditate pentru aprobarea proiectului de lege”, a declarat Nancy Pelosi, preşedintele instituţiei.
     
    Partidul Democrat deţine controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.
     
  • România, fără şef al Statului Major. Curtea de Apel decide suspendarea decretului lui Iohannis

    „Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1131/2018.
     
     Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti.
     
    MApN a contestat, la Curtea de Apel Bucureşti, decretul prin care a fost prelungit mandatul de şef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea şi anularea decretului.
     
    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca şef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcţie. Ulterior, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au acuzat că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.
     
    Recent, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat că regula în MApN este să nu fie prelungite mandatele şefilor Statului Major al Apărării, subliniind că nu avea altă soluţie decât aceea de a ataca decretul lui Iohannis de prelungire a mandatului lui Nicolae Ciucă, pentru că îl consideră ilegal.
     
  • Iohannis a emis decretul pe legea privind învăţământul primar pentru minorităţile naţionale

    Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 87/2018 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2001.

    Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul abrogării alin.(71) al art.263, potrivit căruia în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, orele de limba şi literatura română prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dăncilă îi face din nou plângere lui Iohannis: Decretul de prelungire creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că preşedintele K. Iohannis a anunţat-o că nu va da curs numirilor celor două propuneri de la Dezvoltare şi Transporturi,chiar dacă CCR a stabilit că există un conflict de natură juridică şi trebuie emise decretele de constatare a vacantării celor 2 funcţii.

    „Preşedintele a confirmat azi, încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu poate să îşi exercite rolul constituţional de mediator. Fiecare ieşire are puternice accente politice, singura preocupare e să atace PSD. I-am solicitat o discuţie în privinţa numirii miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor. Era firesc să avem o decizie în acest sens de îndată ce CCR a arătat că trebuie să avem decizie. Preşedintele mi-a spus că nu va da curs celor două propuneri, fără nicio explicaţie, dând dovadă că vrea blocarea activităţii Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis.

    Sursa: mediafax.ro

  • Preşedintele Ucrainei a semnat un decret pentru instaurarea legii marţiale pentru 60 de zile/ Parlamentul a aprobat în unanimitate decretul

    Pentru instaurarea legii marţiale este nevoie de aprobarea Parlamentului ucrainean.
     
    Decizia vine la o zi de la capturarea de către Rusia a trei nave militare ucrainiene, într-o acţiune care tinde să escaladeze tensiunile dintre cele două ţări.
     
    Parlamentul ucrainian a aprobat în unanimitate decretul de instaurare a legii marţiale
     
    Parlamentul de la Kiev a aprobat în unanimitate decretul de instaurare a legii marţiale pentru o perioadă de 60 de zile, anunţă site-ul agenţiei Tass.
     
  • Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Andronescu la Ministerul Educaţiei

    “Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcţia de ministru al educaţiei naţionale”, a informat Administraţia Prezidenţială.

    Propunerea lui Andronescu la Ministerul Educaţiei a fost făcută de premierul Viorica Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea, izbucnire nervoasă în Parlament: Mi-a ajuns! Sunt şi eu om. Vorbiţi cu Iohannis să dea decret să mă împuşte

    “Despre ce lege e vorba? Şi cu ce dracu mă ajută pe mine? Că m-am săturat de toate aceste minciuni. Am înţeles că mă acuză.
    În afară de mine mai sunt oameni în ţara asta? Şi pe ei îi întrebaţi. Ah, cei care sunt în funcţii publice pot fi distruşi? Totuşi sunt om şi îmi ajunge să răspund la aceste prostii.

    Vorbiţi cu haştag şi cu Iohannis să dea un decret să mă împuşte poimâinie. Aţi ajuns oameni tineri să susţineţi securiştii, abuzurile. Cu ce dracu să mă avantajeze, că mi-au distrus viaţa ani de zile, că am fost fără probă la referendum acuzat şi în al doilea dosar”, a spus Liviu Dragnea.

    Preşedintele PSD a fost întrebat dacă legea adoptată recent în Parlament, care prevede pedepsele la domiciliu, îl va ajuta.

    Senatul a adoptat, luni, modificările aduse proiectului de lege pentru executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, ca urmare a reexaminării legii în urma deciziei CCR cu privire la unele articole neconstituţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro