Telenovela bugetului: boală lungă, moarte sigură

Şi atunci, şi acum, în cauză era încăpăţânarea oarbă a unor politicieni care nu vor decât să-şi sape adversarii, în totală nepăsare faţă de soarta economiei şi a ţării: atunci era referendumul de demitere, acum e întârzierea bugetului pe 2014 fiindcă nici preşedintele, nici premierul nu s-au sinchisit să comunice din timp pe marginea lui în aşa fel încât să evite penibila criză de acum.

În Parlament, proiectul de buget a fost adoptat în timp record, având ca principale prevederi majorarea salariului minim de la 800 la 900 de lei şi majorarea pensiilor cu 3,76%, care vor fi contrabalansate la nivel de venituri, conform înţelegerii cu FMI, de majorarea accizei la carburanţi şi de lărgirea bazei de impozitare pentru impozitul pe proprietate.

Preşedintele Băsescu şi-a menţinut însă poziţia privind neaprobarea memorandumului cu FMI, retrimiterea bugetului la Parlament şi contestarea lui la CCR dacă USL nu renunţă la majorarea accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi/litru, ceea ce a oferit muniţie electorală Guvernului, care a constatat că anunţul preşedintelui a determinat o depreciere de 0,8% a leului (faţă de o marjă de variaţie de 0,5% în ultima lună) şi amânarea de către FMI până în martie a evaluării acordului încheiat în septembrie cu România.

Prudent, PDL l-a lăsat în ofsaid pe preşedinte, anunţând că deocamdată n-a luat o decizie privind contestarea bugetului la CCR; în schimb, a decis să organizeze pichete de protest la sediile prefecturilor din toată ţara, în semn de protest faţă de bugetul pe 2014.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *