BusinessMagazin

Blog

  • VARIABILELE PRETULUI CORECT

    „Se realizeaza la inceput un memoriu factual cuprinzand informatiile ce stau la baza evaluarii – informatii financiar-contabile asumate de management, dar si de alta natura. Informatiile despre un litigiu in desfasurare, de exemplu, ar putea astfel afecta pozitiv sau negativ valoarea unei companii, desi aceste informatii nu apar in situatiile financiare ale companiei“ 
    Ioana Filipescu, Raiffeisen Investment

     

    „Evaluarea corporatista parcurge in general doua etape distincte: cea a evaluarii pur tehnice, urmata de ajustarile calitative care decurg din situatia specifica a companiei (monopol sau oligopol, lider de piata, management bun sau slab, actionariat etc.) sau a sectorului economic in care activeaza (creste, stagneaza sau descreste, aglomerat sau liber, bariere de intrare mari sau mici etc.)“ 
    Doru Lionachescu, Capital Partners

  • Ce vor femeile? Intrebati-le!

    In momentul in care femeile gasesc reduceri de pret la articole de imbracaminte, barbatii trec pe planul al doilea.


    In cea mai mare parte a celor 27 de ani de cand face afaceri in Canada, compania Shane Homes a incercat sa se defineasca drept unul dintre cei mai mari constructori de case din regiune. A facut-o dupa metoda traditionala: proiectand si executand case identice, pe masura ce erau lansate comenzi.

     

    Iar cand economia tinutului sau natal – Calgary, Alberta – a inceput sa creasca pe seama rezervelor de petrol si gaze, compania avea toate motivele sa continue sa faca bani dupa vechea metoda – una deja verificata. Dar in urma cu doi ani, chiar in mijlocul unui boom imobiliar si pe fondul cresterii competitiei, Shane Homes a renuntat la vechea abordare fata de designul caselor, adoptand o noua formula.

     

    Schimbarea a inceput la o conferinta imobiliara in 2003, cand Shane Wenzel – directorul de vanzari si de marketing, dupa numele caruia a fost botezata si compania – a auzit un discurs despre uriasa putere de cumparare pe care o dobandisera femeile. Acel moment, isi aminteste Wenzel, a fost „o epifanie“. Shane a decis, dupa ce a reflectat asupra a ceea ce auzise, sa infiinteze mici „grupuri de discutii“ la care sa participe femei, tocmai pentru a-si forma o imagine despre nevoile pe care le aveau persoanele care locuiau in casele construite de compania sa. Ce i-a fost dat lui Wenzel sa auda n-a fost deloc placut. „Femeile nu s-au cenzurat deloc“, spune el. „Au fost brutal de cinstite.“

     

    Bucatariile din casele companiei, au spus femeile cu care s-au purtat discutii, erau complet gresite: dulapurile erau prea mici, iar chiuvetele ar fi trebuit asezate langa fereastra, astfel incat sa permita si supravegherea copiilor aflati la joaca in curtea din spate. Iar holul de la intrare dadea chiar in spatiul amenajat pentru amplasarea masinii de spalat.

     

    Dupa ce a incercat sa inteleaga ce gandesc femeile despre casele in care locuiesc, Shane Homes a organizat si grupuri de discutii similare in care tema era designul in sine al caselor. Discutiile au avut loc inainte ca acele case sa fie construite, ceea ce inseamna ca oamenii din companie au putut sa adapteze proiectele in functie de observatiile si reclamatiile culese.

     

    „Shane Homes a avut ideea revolutionara de a intreba femeile ce anume voiau sa aiba intr-o casa“, spune Joanne Thomas Yaccato, o scriitoare din Toronto care a consiliat compania, sprijinind-o in eforturile sale de a veni in intampinarea nevoilor femeilor-cumparator. „Revolutionar e faptul ca nu numai ca au ascultat ce li s-a spus, dar chiar au si aplicat lucrurile pe care le aflasera.“

     

    Shane Homes nu e singura companie care se gaseste in aceasta postura. Firmele au inceput sa inteleaga ca neglijeaza segmentul feminin de cumparatori si ca asta inseamna, de fapt, dezavantaje financiare. Tot mai multe firme incep deja sa-si realinieze practicile de marketing si design, invatand sa satisfaca o baza de consumatori care e din ce in ce mai mult focalizata pe femei – un segment care are o putere economica din ce in ce mai mare si mai multa independenta in achizitii decat a avut vreodata.

     

    „Suntem probabil pe prima treapta a drumului spre o societate matriarhala; femeile vor castiga mai multi bani decat barbatii daca trendul de acum continua pana in 2028“, spune Michael J. Silverstein de la Boston Consulting Group. „Trendul a fost crescator in ultimii zece ani, concomitent cu o eroziune graduala, lenta, a echilibrului de putere in familie – o asa-numita «rebalansare psihica».“ Femeile, adauga Silverstein, sunt cele care „controleaza achizitiile, facand schimbari in economia noastra“.

     

    Retailerii constata ca femeile isi gestioneaza gospodariile ca niste manageri de a-chizitii. Unele „identifica magazinele care au mai multe vanzatoare si care ofera si servicii aditionale“, inclusiv consiliere in timpul cumpararii si prezentari speciale ale produselor, spune Dana L. Telsey, care conduce propria firma independenta de cercetare.

     

    Intre timp, strategii de la companiile de transport ori cei ai producatorilor auto s-au vazut nevoiti sa se adapteze la gusturile femeilor de cariera, ale femeilor care au hobby-uri ori ale celor cu obiceiuri deloc ieftine. Fenomenul este deja evident pe Internet, unde site-urile construite in jurul nevoilor si preocuparilor unor grupuri de femei au crescut constant.

     

    Magazinul de electronice Best Buy, spre exemplu, „era un magazin pentru tipi, construit de niste tipi pentru alti tipi, dar in urma cu patru sau cinci ani s-a petrecut o rasturnare spectaculoasa“, spune Julie Gilbert, vicepresedinte in cadrul companiei. Acea schimbare, spune ea, a intervenit odata cu cresterea vanzarilor la produse devenite indispensabile – camerele digitale, MP3 playerele, telefoanele mobile si alte dispozitive mobile, dar si a unor produse precum televizoarele cu ecran plat, care au devenit obiecte la moda pentru orice casa.

     

    „Femeile cheltuiesc mai mult decat barbatii in industria noastra, raportul fiind de 55 de miliarde de dolari la 41 de miliarde de dolari in favoarea lor“, spune Gilbert. „Si nu e numai asta – ele influenteaza in mod real cam 90% din achizitii. Este o noua era in ce priveste consumatorii de electronice.“

     

    Concluzia ar putea fi valabila si in cazul serviciilor financiare. MassMutual, care a lansat recent „Perlele intelepciunii“ – un video-seminar financiar – si a adaugat o pagina pentru femei la site-ul sau, a impins abordarea si mai departe. In august, a lansat seria educationala „Cum sa vinzi unei femei“, pentru a-si ajuta agentii sa inteleaga asteptarile si nevoile femeilor. „Cand vine vorba despre consilieri financiari, femeile sunt gata sa destainuie cele mai intime detalii ale vietii lor“, spune Susan W. Sweetser, vicepresedinte adjunct la departamentul pentru pietele dedicate femeilor de la MassMutual. „Femeile nu numai ca fac achizitii bazandu-se pe informatii; ele cumpara bazandu-se pe emotii combinate cu fapte.“

     

    Asistenta medicala a fost primul domeniu care a recunoscut acest lucru si s-a adaptat la clientela feminina, pentru ca era clar ca femeile erau „gardienii“ nevoilor medicale in cele mai multe familii, potrivit lui Marti Barletta, presedinte al TrendSight Group, o firma de cercetare din Illinois. Au urmat serviciile financiare, electronicele si decoratiunile interioare, spune ea, pe masura ce marketerii au inceput sa inteleaga drumul banilor.

     

    Heidi Baker si Eden Jarrin, cele doua „Jane“ de la BeJane.com, au format in 2003 o comunitate online care ajuta femeile obisnuite sa-si decoreze singure gospodaria, cumparand produse de tip „do it yourself“. Baker si Jarrin, directorul executiv, au invatat sa-si faca propriile proiecte de redecorare a casei, dupa care au inceput sa impartaseasca pe site cunostintele astfel dobandite.

     

    Potrivit BeJane.com, tot mai multe femei iau proiectele de redecorare a casei pe cont propriu. „Am vazut o schimbare fundamentala: slujbe, salarii, achizitii de case“, spune Baker. Redecorarile „pe cont propriu“ sunt „doar unul dintre ultimele domenii“.

     

    Ceea ce a devenit BeJane.com pentru redecorarea caselor vrea sa devina si AskPatty.com pentru femeile care detin masini. In timp ce in primul caz de site se ocupa doar cele doua „Jane“, in spatele AskPatty stau o multime de femei care se pricep la automobile, oferind un blog si un site pe care oricine poate pune orice intrebare despre cumparari ori despre service-ul auto.

     

    Si totusi, cine e Patty? „Patty este mama, fiica, sotie, nepoata, bunica, matusa“, explica site-ul. „Patty este tanara, batrana, maritata, necasatorita, soferita experimentata, soferita incepatoare, pilot de curse, soferita de masini de epoca, de masini clasice, de camion, de masini de lux, de SUV.“ Jody DeVere, presedinte la AskPatty.com, site care a fost lansat vara trecuta, spune ca „femeile incep sa devina constiente de puterea lor de cumparare. Ele incep acum sa pretinda sa fie mai bine tratate si incep sa-si faca vocea auzita“. In vreme ce exista si alte site-uri folositoare pentru femeile care vor sa cumpere masini – precum Edmunds.com/ women -, AskPatty este, spune DeVere, diferit pentru ca „este de la femeie la femeie, dar si pentru ca are o abordare emotionala. Nu inseamna doar vorbe si informatie“.

     

    Revenind la Calgary, Shane Homes planuieste sa inceapa un nou grup de discutii in aceasta luna, unul care va avea intalniri regulate pana vara viitoare. Wenzel, care are 34 de ani, spune ca s-a inspirat, atunci cand a decis sa creeze aceste grupuri, din „Minoritatea de 80%: cum sa ajungi in adevarata lume a consumatorilor-femei“, cartea lui Joanne Yaccato, in care autoarea sustine ca femeile controleaza 80% din fiecare dolar cheltuit pentru cumparaturi.

     

    Shane Homes, companie ale carei venituri s-au dublat in ultimii sase ani – pana la peste 180 de milioane de dolari canadieni in anul fiscal 2005-2006 – a facut mai mult decat sa asculte ce spun femeile in intalnirile pe care le-a organizat. Le-a cerut acestora sa deseneze doua case, amandoua botezate dupa numele autoarei volumului „Minoritatea de 80%“. Ideile noi au fost inglobate intr-un nou proiect de casa, botezat Yaccato 2, care a si castigat un premiu pentru design in Alberta. Shane Homes a vandut noua proiecte Yaccato 2 in 2005 si alte cinci in acest an, iar multe dintre elementele din proiect au fost introduse si in designul altor modele de casa create de companie. Acum, Wenzel marturiseste ca Shane Homes acorda cam de cinci ori mai mult timp proiectarii unei case decat facea cu cativa ani in urma. „Proiectul este criticat o data, de doua ori, de trei ori“, spune el. „Este un proces mai indelungat, dar la sfarsit avem un model mai bun“.

  • POLITICA EXTERNA: Ce s-a schimbat pentru George Bush dupa 11/7

    Totul e diferit acum pentru presedintele Bush, comenta saptamana trecuta cotidianul The New York Times intr-o analiza la cald a rezultatelor scrutinului de pe 7 noiembrie, vorbind despre cum actualul sef de la Casa Alba va trebui sa-si petreaca ultimii doi ani de mandat in coabitare cu un legislativ dominat de democrati.

     

    Aparenta ingrijorare a cotidianului american pentru soarta presedintelui este, ca mai toate aparentele, inselatoare. Pentru ca, dupa alegerile din 7 noiembrie, nu sistemul politic american cunoaste o premiera – incepand cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, alternanta la guvernare a fost mai degraba o norma – ci doar presedintele George W. Bush, aflat la jumatatea celui de-al doilea mandat la Casa Alba.


    Pentru New York Times, rezultatul alegerilor nu e decat un semn ca sistemul politic si-ar putea regasi in sfarsit un atat de necesar echilibru, ramas doar un deziderat in ultimii ani in care „uliii“ – cum sunt numiti neoconservatorii de la Casa Alba (Donald Rumsfeld, Condoleezza Rice, Karl Rove si, cu voia dumneavoastra, George W. Bush) – au avut un drum cu destul de putine restrictii de viteza prin Congresul dominat de republicani pentru proiectele, de multe ori fara orizont, pe care le-au promovat.

     

    Prin urmare, chiar daca in primii sase ani de mandat George Bush nu a dovedit de multe ori veleitati de abil negociator, pana in 2008 va trebui sa invete mersul pe sarma intre principiile unei administratii republicane si fermitatea unui congres condus de democrati, care nu numai ca au de luat acum o revansa, dar trebuie sa pregateasca si terenul pentru infruntarea decisiva din 2008, cand actualului presedinte ii expira contractul cu Casa Alba.

     

    In aceste conditii, o schimbare in privinta strategiei din Irak este aproape inevitabila, sustin observatorii politici citati de New York Times: deja o comisie bipartita condusa de James A. Baker III, fostul secretar de stat american din timpul lui George Bush tatal, si Lee H. Hamilton, fost reprezentant al statului Indiana din partea democratilor, este asteptata sa-si prezinte recomandarile in aceasta iarna in privinta politicii de urmat in Irak.

     

    Insa nu doar politica prezidentiala in dosarul irakian ar putea fi subiect de revizuire si ajustare din partea noului Congres. Alte masuri ale Casei Albe, precum reformarea sistemului de asigurari sociale sau noi reduceri de taxe – care oricum nu s-au bucurat de mare succes nici in fata fostei majoritati republicane – se vad acum puse sub semnul intrebarii. Unii analisti sustin insa ca in chestiuni precum energia sau imigratia, presedintele s-ar putea regasi vorbind aceeasi limba cu actuala majoritate democrata sau, dupa cum a spus fostul congresman republican Vin Weber – in prezent un lobbyist apropiat de administratia Bush -, „vor fi capabili sa pivoteze destul de usor in aceste privinte si sa se adapteze la realitatea politica“.

     

    Dupa o campanie care n-a facut decat sa escaladeze tensiunile intre actualul presedinte si legislatorii democrati, presiunea in directia „pivotarii“ apasa in special asupra presedintelui Bush; viitorul suna insa mai putin sumbru in aceasta privinta pentru cei care arunca o privire optimista in trecut, cand, asa dupa cum aminteste Bruce Buchanan, politolog la Universitatea Texas din Austin, actualul presedinte a demonstrat ca are capacitatea de a practica politici bipartizane. Buchanan a amintit in acest sens nu numai mandatul de guvernator al lui George W. Bush – cand a trebuit sa se descurce in situatii asemanatoare -, dar chiar si mandatul si jumatate in calitate de presedinte. Exemplul citat in New York Times este „No Child Left Behind Act“ (Legea „Niciun copil neglijat“), o lege din 2001 care viza reformarea sistemului de invatamant si care a rezultat din conjugarea a doua viziuni, cea a prese-dintelui Bush si cea a senatorului Edward M. Kennedy, unul dintre cei mai respectabili reprezentanti ai democratilor.

     

    In loc de incheiere, New York Times observa ca epoca regulii facute la Washington de un singur partid, in cazul de fata cel republican, s-a terminat cu un esec. Rezultatul alegerilor inseamna in principal pentru presedinte un semnal de alarma ca ar trebui sa acorde atentie dorintei de schimbare a electoratului. Majoritatea redevenita democrata in Congres dupa mai bine de un deceniu a promis ca va actiona ca un cenzor puternic al administratiei Bush. Asta inseamna ca aproape toate initiativele majore ale presedintelui din urmatorii doi ani de mandat vor fi, indiferent daca el o va dori sau nu, rezultatul unor compromisuri. Cat de mari sau de mici vor fi compromisurile, se va vedea; ce e sigur este ca vor fi inevitabile.

     

    Adaptare de Mihai Mitrica

  • Valoarea lui „nu“, greutatea lui „da“

    Exista o serie de site-uri pe Internet care calculeaza, mai mult sau mai putin exact, valoarea stricta a numelui unei pagini anume. Destul de putin exact, as spune eu: „google.com“ a fost pretuit acolo la ceva peste 21 de milioane de dolari, „zf.ro“ face 3,3 milioane. „dorin.ro“ ar valora, daca ar exista, 170 de dolari.

     

    Nu-i asa ca, cel putin intr-un caz, s-au inselat? Nu, nu la Google…. „Dorin.com“ facea deja aproape 33.000 de dolari, ceea ce-i cu totul altceva. Dar ideea e alta: demersul colegilor mei de la publicatia unde numai numele, fara continut, ar face peste trei milioane de dolari (vorbesc de Ziarul Financiar…o fi mult? o fi putin? eu zic ca e putin) de a intocmi un clasament din punct de vedere al valorii companiilor romanesti este binevenit.


    Nu atat pentru faptul ca lumea este obsedata de clasamente unde topurile incep cu „cel mai bine/prost imbracat“ si se termina cu cel al averilor. Pentru ca valoarea ofera stabilitate, incredere si forta. Cand e bine calculata si reala.


    Saptamana trecuta m-am intalnit cu un tanar intreprinzator de un tip aparte. Nu a tintit sa se imbogateasca, dar a avut o idee, stia sa faca foarte bine un lucru si l-a dezvoltat pentru el, fara sa se gandeasca la o vanzare a companiei. Dar ideea si rezultatul muncii sale au placut unor americani si, dupa trei ani, a devenit milionar, fara ca acesta sa fie telul sau initial.

     

    Mi-a facut placere sa vorbim, era dezinvolt, inca nemarcat de cele sase zerouri ce-i impodobesc contul. Si a zis o vorba inteleapta, printre multe altele: „…intr-o afacere trebuie sa stii sa spui «nu», romanii nu prea stiu sa faca asta si ar evita astfel o multime de situatii jenante“.

     

    Corect. Si acesta este, intr-o ierarhie proprie, care n-ar primi, probabil, nota de trecere la examenul de economie, unul din considerentele de evaluare a unei afaceri. Sigur, expertii si investitorii vor fi avand instrumente mult mai interesante, formule complicate si algoritmi care cuantifica intr-o valoare finala cumulul de tehnica, inteligenta si pricepere dintr-o companie sau alta.

     

    Dar as spune ca mai exista si alte criterii in afara de patrimoniu, profit, performante, cifra de afaceri, marca sau portofoliu de clienti. Cele mai la indemana ar fi momentul in care evaluezi o afacere, ingeniozitatea si inovatia pe care o propune o companie tanara, modul in care te priveste in ochi interlocutorul, spiritul de echipa si gradul de loialitate pe care sefii unei firme pot si stiu sa-l inspire.

     

    Momentul….cine ar fi putut spune cat face un site unde utilizatorii de internet pot posta filme. In urma cu un an sau doi poate intra in categoria „dorin.ro“, astazi site-ul respectiv a fost pretuit de cei de la Google la 1,6 miliarde de dolari. Si Google in sine, care acum face miliarde bune, cum ar fi fost pretuit la inceputuri, cand insemna numai sase litere divers colorate si un camp de search?

     

    „Nu“-ul acela pomenit mai sus poate insemna nu neputinta, ci realism si pragmatism, calitati care ar cantari mai mult, corect exaluate, decat entuziasmul grabit al unui „da“ spus pe negandite si care nu poate fi respectat.

     

    Cat ar cantari intr-o evaluare un astfel de „nu“ sau un astfel de „da“? Chiar daca unii ar spune ca nu e recomandabil sa spui nu, pentru ca solutii exista totdeauna. Exista, dar rezultatul ar trebui sa fie mereu cel mai bun, nu? Da?

     

    O sa ma repet putin, pentru ca am mai scris despre asta: exista o serie de calitati de care multe companii romanesti sunt constiente: misiune, valori, strategii, stil, responsabilitate, principii, cultura organizationala intr-un cuvant. Dar modul in care acestea au fost integrate si aplicate a fost, de multe ori, gresit: s-a preferat un sediu modern pentru increderea si credibilitatea pe care o confera, s-au inchegat grupuri de profesionisti care stiu meserie si pot asigura eficienta companiei, au devenit realitati concepte cum sunt team building sau comunicare sau responsabilitate sociala. Dar mai sunt multe detalii ce trebuie puse la punct, in special in josul ierarhiei – calitate, recompensare, cointeresare la nivel mai amplu, asigurarea loialitatii, cultivarea increderii.

     

    Timpul, oamenii… ce mai trebuie? Ideea si perseverenta. In clasamentul ZF veti intalni nu numai companii cu vechime, aflate inca in proprietatea statului roman sau detinute de companii straine, ci si afaceri dezvoltate de la zero.

     

    Acestea sunt cele mai scumpe, chiar daca regulile contabilicesti le plaseaza altfel. Pentru ca a construi un trust de presa de la zero (si da, spun asa tocmai pentru ca lucrez la unul de top) este cu totul altceva decat a scoate gaze din pamant si a dicta pretul pe piata.

     

    O ultima idee: un loc in topul valorii este o onoare, dar presupune si o doza de apasare; poate ca daca as fi seful unei companii din energie, mi-ar fi un pic teama de cei pur si simplu energici, care vin din urma.

  • Verde la creditul in valuta

    Volumul  creditelor acordate in valuta ar putea exploda de anul viitor, in conditiile in care BNR a eliminat, in sedinta de saptamana trecuta, restrictia impusa bancilor de a acorda credite peste nivelul de 300% din capitalurile proprii.

    Liber la creditarea in devize straine este mesajul bancii centrale, eliminarea restrictiei privind acordarea de credite peste pragul de 300% din capitalurile proprii reprezentand practic un prim indiciu privind relaxarea politicii monetare in prima parte a anului viitor. Decizia provoaca, cu siguranta, un val de bucurie in randul bancherilor, care incercasera pe parcursul ultimului an numeroase metode de a fenta restrictiile BNR si de a reusi sa acorde mai multe credite.


    Campaniile de marketing ale bancilor ar putea sa includa, intr-un orizont de timp foarte scurt, oferte din ce in ce mai atractive la creditele in valuta, ceea ce ar putea duce la o reorientare catre creditele in devize, dupa ce mult timp BNR a incercat sa impiedice acest lucru. Am putea asista astfel la o modificare a ecartului dintre dobanzile practicate de bancile comerciale la creditele in valuta (circa 7% in prezent pentru euro) si dobanzile la creditele in lei (situate acum la 12%).


    Restrictia BNR, impusa ca o masura pentru temperarea avantului luat de creditul in valuta, a fost vazuta de analisti drept inutila, in conditiile in care bancherii au gasit intotdeauna solutii de evitare: fie au adus mai multi bani de la bancile-mama, fie au actionat doar ca intermediari pentru acestea. Patentat anul trecut ca reactie la masurile de temperare a creditarii, exportul de credite a ajuns intre timp la peste 3 miliarde de euro.


    Ce a contribuit la decizia guvernatorului Isarescu de a elimina acum aceste restrictii, la doar un an dupa introducere? In primul rand, in mod evident, eficienta ei: limitarile introduse anul trecut a BNR s-au transpus deja in diminuarea cu 13% a ponderii creditului in valuta in totalul creditului neguvernamental, de la 60% in iulie 2005. Eliminarea restrictiei ar putea aduce insa o inversare de trend, ritmul de crestere a creditului in valuta riscand sa-l devanseze din nou pe cel al imprumuturilor in lei. 


    Pe de alta parte, expansiunea creditului si implicit a consumului pe parcursul anului in curs n-a reusit sa impiedice mentinerea tendintei de scadere a inflatiei pana la niveluri pe care nici cele mai optimiste prognoze ale BNR nu le anticipasera. Plasarea ratei anualizate a inflatiei din octombrie la cel mai redus nivel din ultimii 16 ani (4,8%) a facut ca bancherii din strada Doamnei sa nu considere necesara o alta interventie asupra instrumentelor care tempereaza presiunile exercitate de cererea interna. Cresterea medie a preturilor de 0,21% in luna octombrie comparativ cu luna anterioara, potrivit Institutului National de Statistica, este sub prognozele BNR. Practic, banca centrala a castigat (pana acum cel putin) pariul cu inflatia, in conditiile in care tinta BNR viza pentru 2006 un nivel al inflatiei de 5%, cu o marja inclusa de plus/minus un punct procentual.


    Supraperformanta in privinta dezinflatiei, inregistrata in ultimele luni, ar putea avea insa efecte negative asupra procesului dezinflationist in 2007, an pentru care BNR are o tinta de inflatie de 4% plus/minus un punct procentual.


    Inversarea de trend este anticipata si de analisti, care avanseaza o inflatie cu cel putin 1% mai mare decat cea anuntata de BNR. Tendinta se va mentine si in 2008, an pentru care Florin Citu, economistul-sef al ING, avanseaza o estimare de inflatie de 4,8%, fata de 3,8%, cat este prognoza BNR. Tocmai ca urmare a anticiparii unei inversari de trend a inflatiei la nivelul anului 2007, autoritatile au decis sa devanseze o parte din majorarile de preturi anuntate initial (preturile la gaze au fost majorate cu 8,5% incepand cu 11 noiembrie), pentru a profita de recordul dezinflatiei.


    Preluarea unei parti din presiunile inflationiste prevazute pentru anul viitor (prin majorarea inca de pe acum a preturilor la utilitati) permite BNR sa-si lase loc de manevra pentru a jongla, in urmatoarea sedinta a BNR, din data de 28 decembrie, cu instrumentele de politica monetara. Este adevarat ca analistii nu intrevad majorarea dobanzii nici in luna decembrie. Totusi, ghidandu-se dupa experienta unora dintre statele integrate in 2004 in UE, respectiv a Cehiei si a Poloniei, care au dorit sa se protejeze din timp de presiunile inflationiste inevitabile dupa momentul aderarii, BNR ar putea decide o majorare a dobanzii de politica monetara. Pentru a avea o imagine mai corecta asupra a ceea ce se va intampla, e nevoie insa ca urmatoarea transa de date statistici sa ofere o evaluare a presiunilor inflationiste atrase de majorarile de preturi.

  • Din lumea celor care nu cuvanta

    A fost o zi de toamna si o zi ploioasa. Era, cum zice Bacovia, vreme de betie – dar, si de-ai fi vrut, bauturi alcoolice nu se vindeau pana la sase seara. Copiii primisera liber de la scoala si numai cand ai de la trei in sus, poti intelege dramatismul situatiei.

     

    Cu toate acestea, a fost o zi memorabila. Nici nu am apucat bine sa votez in calitate de cetatean american, ca s-a si schimbat radical configuratia spectrului politic. Pentru intaia oara in vreo 12 ani, democratii au – pana se termina renumaratoarea voturilor din Virginia – sansa sa puna mana pe sefia ambelor camere. Prin presa se vorbeste despre un tsunami politic, Montana a incaput pe mana democratilor, de-neclintitul Rumsfeld si-a dat demisia… Mi-e si frica sa mai vin la anul in tara, de frica sa nu ma prinda anticipatele pe-acolo – ce stii ce se mai intampla? Ma simt acum precum un fluture – fluturele acela a carui bataie din aripi starneste furtuni la celalalt capat al lumii.


    Glumesc, de buna seama. Pentru marea majoritate a americanilor, ziua de sapte noiembrie a fost o zi ca oricare alta. Cu exceptia fluturasilor si a afiselor imprastiate pe te-miri-unde, nimeni nu parea sa se sinchiseasca de alegeri. Nici macar in campusul universitatii. Alegerile prezidentiale, da. Ele mai izbutesc sa starneasca oaresice fior civic si cateva patimi politice bine temperate. Dar cele mid-term? Sa fim seriosi! Cand au inceput sa apara primele rezultate partiale, am iesit din casa si am tras cu urechea. Degeaba. Nimeni n-a tipat de bucurie, nimeni n-a urlat de necaz, nimeni n-a aruncat vreo petarda, nimeni n-a aprins artificii. Mi-am zis ca va fi fiind un cartier mai linistit, asa ca am dat o tura si prin centrul orasului. Nimic. Oamenii isi vedeau de treburi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat – poate cativa alcoolici sa fi avut fetele ceva mai luminoase acum, ca se ridicase interdictia. M-am intors acasa si am pornit din nou televizorul. Coexistau acolo, in pasnica vecinatate, doua lumi paralele. Canalele de stiri – CNN, Fox News, MSNBC etc. – dadeau senzatia ca, intr-adevar, cerurile si pamanturile au inceput deja sa se despice: se vorbea in rapaieli de mitraliera, se aratau hartii frumos colorate, improspatate din minut in minut, se analizau evolutiile in fiecare stat si posibilele consecinte, se luau interviuri.


    De banalitatea cotidianului te despartea o simpla apasare de buton – restul canalelor isi urmau neabatute programul de zi cu zi. Am verificat Internetul. Acolo, aceeasi nebunie ca la canalele de stiri, doar cu mai putina galagie si mai multa analiza serioasa, pe text. Diferenta de medii de comunicare, deh. Diferenta de public-tinta. Cine foloseste Internetul e, mai probabil, interesat de politica.


    Personal, nu ma dau in vant dupa statistici, convins fiind ca oamenii nu trebuie redusi la cifre. Nici dupa carje nu ma dau in vant, dar – daca mi-as rupe piciorul – le-as folosi. Asa folosesc si acum statisticile – pentru o situatie anormala: situatia politicii in lumea contemporana. Conform statisticilor, participarea la vot a americanilor in acest an a fost exceptionala – peste 40%! Nu peste 41%, dar peste 40%, orisicat. De pe la inceputul anilor ‘70, americanii au invatat sa se multumeasca cu putin. Putini, dar buni – spun unii. Schumpeter anuntase inca din anii ‘50 ca apatia electorala este, la urma-urmei, un lucru bun. Saptamana trecuta, 87% dintre cei care s-au prezentat la vot erau albi – desi albii reprezinta acum undeva pe la 60% din totalul populatiei votante. Doar 4% erau „latino“, desi acestia reprezinta, in fapt, catre 20% din electorat (ma grabesc sa adaug ca vorbesc despre „latino“ cu drept de vot, fara a lua la socoteala ilegalii). 17% dintre votantii saptamanii trecute aveau „graduate studies“ (master sau doctorat), desi, in procente „reale“, ma indoiesc ca numarul acestora nu se poate socoti pe degetele unei singure maini. S.a.m.d.


    A doua zi, miercuri, intamplarea a facut sa am programate trei seminarii cu studentii de la cursul introductiv in American Politics (!). La fiecare seminar participa in jur de 30 de studenti, majoritatea covarsitoare avand drept de vot. De votat, insa, din fiecare grupa au votat cel mult sase si cel mai putin trei – adica ceva mai putin decat media nationala pentru grupa lor de varsta – 14%. Intrebati de ce nu au facut-o, cei in cauza au oferit, cu mici variatiuni, trei categorii de raspunsuri: 1) pentru ca mi-a fost lene; 2) pentru ca un singur vot nu conteaza; 3) pentru ca nu-mi plac nici unii, nici ceilalti.


    Daca mai aveati nevoie de argumente pentru a va opune incercarii – evidente – de a bipolariza clasa politica romaneasca prin „comasarea fortelor de dreapta intr-un singur bloc“ – nadajduiesc ca v-am oferit deja suficiente.


    Departe de mine gandul de a milita pentru votarea de dragul votarii. Am mai spus-o si-o mai repet: decat sa nu stii de ce votezi cu cine votezi, mai bine stai acasa. De aici, insa, si pana la a descuraja, cu buna stiinta, participarea la vot prin chitibuserii care mai de care mai subliminale, e o cale destul de lunga. Ar fi multe de criticat la felul in care e inteleasa azi politica, in general, si democratia, in particular, pornind de la aberanta situatie – de neconceput in urma cu cateva decenii – in care fiecarui politician ii scriu altii discursurile. Dar asta nu justifica nicidecum atitudinea defetist-cinica a celor care aleg calea retragerii din viata publica. Multa lume stie ca Aristotel a definit omul ca „zoon politikon“, ca animal politic. Mai putini insa stiu ca tot el a definit omul si ca „zoon logon ekhon“ (o fiinta inzestrata cu darul vorbirii). Pentru Aristotel, sclavii si barbarii nu erau intru totului-tot oameni, nu pentru ca nu puteau „vorbi“, ci pentru ca nu puteau vorbi-in-agora, pentru ca le era interzis accesul la spatiul public (politic). Pare-se ca noi, spre deosebire de greci, am ajuns sa ne mandrim cu statutul de necuvantatoare.


    Mai tineti minte cantecelul acela din copilarie ce incepea cu „pace, pace, intre doua dobitoace“? Se termina asa: „dobitoaca cea mai mare esti chiar tu!“.

  • Mai bine tineti-va gura

    Cred ca se implinesc de-acum 15 ani de cand scriam ca in cateva zeci de ani Europa va deveni un continent colorat, dar ca acest proces va costa lacrimi si sange.

    Nu eram un profet, ci pur si simplu un om de bun-simt care se raporteaza des la istorie, convins ca de multe ori poate intelege ce s-ar putea intampla invatand lucrurile care s-au intamplat. Fara a ma gandi la atentatele teroriste, imi ajunge sa vad ce anume infierbanta spiritele in aceste zile. In Franta, un profesor de liceu *) scrie lucruri foarte critice cu privire la religia musulmana si ajunge in pericol de moarte. La Berlin se scoate de pe afis un spectacol cu „Idomeneu“ de Mozart in care apar nu doar capetele taiate ale lui Isus si Buddha, ci si cel al lui Mahomed. Nu mai vorbesc de Papa care, in fond, la varsta lui trebuia sa inteleaga ca exista o diferenta intre un curs universitar tinut de un profesor oarecare si discursul unui pontif transmis de toate televiziunile si, ca atare, probabil ca ar fi trebuit sa fie putin mai precaut (dar, cu siguranta, aceia care ce au folosit ca pretext o referinta istorica incercand sa declanseze un nou razboi al religiei nu se numara printre cei cu care as vrea sa ies la cina).


    Despre cazul profesorului Robert Redeker, Bernard Henry Levy a scris un frumos articol (aparut in Corriere della Sera din 4 octombrie): poti sa dezaprobi in totalitate modul lui de a gandi, dar trebuie sa-i aperi dreptul de a-si exprima liber opinia cu privire la religie, iar in fata santajului nu se poate ceda. Legat de cazul „Idomeneu“, in acelasi numar al Corriere della Sera, Sergio Romano scrie ceea ce eu incerc sa reiau in termeni proprii, de care el nu este responsabil: daca un regizor bolnav dupa noutati pune in scena o opera de Mozart incluzand in ea capetele taiate ale unor fondatori de religii, in timp ce lui Mozart nici prin cap nu-i trecea asa ceva, minimum ce poti face este sa-l iei la suturi, dar din ratiuni estetice si filozofice, dupa cum tot picioare in fund ar merita sa capete si acei regizori care pun in scena Oedip Rege cu personajele imbracate in haine moderne. Dar iata ca in aceeasi zi, in cotidianul La Repubblica, un muzician precum Daniel Barenboim, desi se intreaba pe buna dreptate daca este in spirit mozartian sa te hazardezi in asa o montare, face apel la drepturile artei.


    Cred ca prietenul meu Daniel ar fi de acord cu deplangerea faptului ca, in urma cu ceva ani, a fost criticata (sau interzisa) montarea „Negutatorului din Venetia“ de Shakespeare, pe motiv ca era cu siguranta inspirata de un antisemitism comun la acea vreme (si chiar mai devreme, de la Chaucer incoace), dar care ne prezinta in Shylock un caz uman si demn de mila. Dar iata cu ce ne confruntam acum: cu frica de a deschide gura. Amintind si ca aceste tabuuri nu pot fi puse toate pe seama fundamentalistilor musulmani (cu a caror susceptibilitate nu-i de glumit), ci au fost initiate de ideologia lui „politically correct“, in sine inspirata din sentimente de respect fata de toata lumea, dar care de-acum ii impiedica pe oameni, cel putin in America, sa spuna bancuri cu evrei, musulmani, cu persoane cu disabilitati nu mai zic, dar nici cu scotieni, genovezi, belgieni, politisti, pompieri, gunoieri sau eschimosi (care nu ar trebui numiti astfel, dar pe care daca ii numesc cum si-ar dori ei, n-ar mai intelege nimeni despre ce vorbesc). In urma cu 20 de ani predam la New York si, pentru a arata cum se analizeaza un text, am ales aproape la intamplare o povestire in care (intr-un singur rand) un marinar cu limbajul colorat descria sexul unei prostituate, „mare precum mila lui…“ si am pus puncte-puncte in locul numelui unei divinitati. La final am fost abordat de un student evident musulman care, in mod respectuos, mi-a reprosat ca i-am insultat religia. I-am raspuns, desigur, ca eu nu am facut decat sa citez vulgaritatea altuia, dar ca oricum imi cer scuze. Ziua urmatoare am introdus in discursul meu o aluzie deloc respectuoasa (chiar daca hazlie) la un personaj inscris in Panteonul crestin. Toti au inceput sa rada, iar studentul respectiv s-a alaturat veseliei generale. L-am luat de brat si l-am intrebat de ce insultase religia „mea“. Apoi am incercat sa-i explic diferenta dintre a face o gluma si a lua numele lui Dumnezeu in deradere. Si-a cerut scuze si sper ca a inteles. Ceea ce probabil nu a inteles este extrema toleranta a lumii catolice, avand in vedere ca intr-o „cultura“ a blasfemiei, in care un om cu frica lui Dumnezeu poate defini instanta suprema cu adjective de nereprodus, cine ar mai putea sa se scandalizeze de ceva?


    Dar nu toate raporturile din sistemul de invatamant pot fi pacifiste si civilizate precum cea pe care am avut-o cu studentul meu. In general e mai bine sa-ti tii gura. Insa ce se va intampla intr-o cultura in care, din teama de a nu comite o gafa, nici invatatii nu vor mai indrazni sa se refere (spre exemplu) la un filozof arab? Ar rezulta o „damnatio memoriae“, stergerea prin tacere a unei respectabile culturi diferite. Si nu ar fi de niciun folos cunoasterii si intelegerii reciproce.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“. Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare pe 29 noiembrie.

     

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

     

    *) Robert Redeker – publicist si profesor de filozofie la un liceu dintr-o suburbie a orasului Toulouse. La 19 septembrie 2006, a publicat in Le Figaro textul „Cum ar trebui sa reactioneze lumea libera la intimidarile islamiste?“, care i-a atras amenintari cu moartea din partea gruparilor extremiste musulmane. Redeker a fost silit sa-si paraseasca domiciliul, scoala unde profesa si sa se ascunda.

  • Jocul din spatele jocurilor

    Unii spun ca a doua jumatate a lunii noiembrie este decisiva pentru viitorul companiei Sony. Altii cred ca oferta companiei japoneze va fi inferioara cererii,  ceea ce poate fi de bine, dar si de rau. Cei lipsiti de inspiratie vor insista pe ceea ce a intrat in terminologia uzuala drept razboiul consolelor.

     

    Fabricati-le odata! Ce-i asa de complicat?“, a sunat reactia lui Jack Tretton, executivul insarcinat cu lansarea consolei de jocuri PlayStation 3 in Statele Unite. Remarca lui Tretton facea referire la ritmul de productie a diodei Blu-ray care echipeaza consola si care reprezinta, in opinia specialistilor, „calcaiul lui Ahile“ pentru PS3. Dioda, care trebuie sa citeasca sase standarde diferite de CD-uri si DVD-uri, a fost de altfel cauza pentru care compania a fost nevoita sa amane lansarea noii console cu circa o jumatate de an.

     

    Consolele, vectorii unei piete a entertainmentului virtual care a ajuns sa depaseasca, din punctul de vedere al incasarilor, realizarile celor de la Hollywood, au ajuns la a saptea generatie. Razboiul, ca sa continuam neinspirat, se poarta intre Sony, cu PlayStation 3, Microsoft, cu Xbox 360, si Nintendo, cu Wii. Generatia de console cu numarul sase s-a nascut la inceputul acestui mileniu, in anul 2000.

     

    De atunci, Sony a vandut peste 100 de milioane de console PlayStation 2 in lumea intreaga, situandu-se la mare distanta de Xbox, care a contabilizat numai 25 de milioane de unitati vandute si Nintendo GameCube, cu 21 de milioane de unitati. In competitia cu celalalt mare canal de divertisment digital, PC-ul, consolele vin cu o serie de atuuri. In primul rand facilitatea: un PC este un instrument ce necesita o serie de cunostinte – componente hardware, sistem de operare, optimizarea aplicatiilor pentru o mai buna functionare, in timp ce pentru o consola a te juca inseamna pur si simplu conectarea acesteia la televizor si introducerea mediului optic (CD sau DVD) in unitate. Consolele ofera si posibilitatea de a asculta muzica sau de a viziona filme si, mai nou, permit si conectarea la Internet. Pentru un posesor de PC, un joc de ultima generatie impune, de regula, imbunatatirea sistemului, pentru a obtine un maxim de performanta din punct de vedere vizual, in timp ce un posesor de consola este sigur ca va juca cu toate detaliile la maxim orice joc din oferta pentru consola sa.

     

    In 2007, Sony poate pierde pozitia de lider sau se poate impune cu o masina care va stabili standardul pentru urmatorii ani, poate chiar zece, in opinia oficialilor companiei. Cum competitorii directi au acumulat o serie de puncte in favoarea lor, strategia de marketing aleasa de Sony va putea sta in manuale, in functie de rezultate, fie la capitolul mari reusite, fie grupata in categoria „asa nu“. „Tinta noastra nu este sa depasim Xbox 360 sau Wii. Vrem sa ne pastram pozitia de lider. Sunt 125 de milioane de locuinte cu televizor in SUA si vrem sa ne regasim in fiecare din acestea“, spune  Jack Tretton.

     

    PlayStation 3 a aparut pe piata japoneza pe 11 noiembrie, iar lansarea in SUA este programata pentru 17 noiembrie. Aici apare prima problema pentru Sony: faptul ca multi fani ar putea sa se intoarca acasa cu mainile goale, din cauza ca nu vor gasi consola in magazine: compania a prevazut, pentru lansarea din Japonia, livrarea a numai 100.000 de unitati, in timp ce pentru SUA sunt prevazute numai 400.000 de unitati. Destul de putin pentru o companie care ar vrea sa ofere lumii intregi sase milioane de console pana in luna martie a anului viitor, cand este prevazuta lansarea consolei in Europa. Si aici avem un mare minus, pentru ca sezonul sarbatorilor de iarna pe piata europeana ar fi adus sume deloc de neglijat.

     

    Informatiile privind oferta initiala destul de redusa a facut loc speculantilor, care vand pe eBay locuri fruntase pe listele de precomenzi pentru sume ce ajung chiar si la 2.000 de dolari, de patru ori mai mult decat pretul celei mai ieftine variante de PlayStation 3. Miile de dolari de pe eBay ar parea ca sprijina unul din principalele elemente ale marketingului Sony pentru PS3, adica pretul. Oare este asa?

     

    Sony a ales sa isi vanda consola scump: 499 de dolari pentru modelul cu hard disk de 20 GB si 599 de dolari pentru modelul superior, cu hard disk de 60 GB si conectare Wi-Fi. Pretul consolelor Microsoft variaza intre 299 de dolari pentru modelul low-end si 399 de dolari pentru cel de top, cu hard de 20 GB. Nintendo Wii va costa 250 de dolari. E mult? E putin? Merrill Lynch a adunat, in primavara acestui an, si a tras linie: PlayStation 3 costa, in mod real, Sony in jur de 800 de dolari la lansare si ar ajunge la un cost de productie de 320 de dolari abia peste trei ani, pe masura ieftinirii componentelor.

     

    Diferente intre preturile de cost si cele de raft sunt un lucru comun in lumea consolelor si sunt acoperite, in mod curent, de preturile mai mari incasate pentru jocurile vandute. De altfel, modelul (cunoscut drept „razor and blade business model“) este comun, fiind folosit si in cazul imprimantelor si al cartuselor pentru acestea, al antenelor de satelit si al cardurilor de acces pentru posturile codate sau chiar in cazul mopurilor de curatat pardoseala. In cazul Xbox, costurile consolei premium ajung la 525 de dolari.

     

    Totusi, in cazul PS3, „500 de dolari sunt o multime de bani“, spune Michael Pachter, analist la Wedbush Morgan Securities. „Este 1% din venitul anual al unei gospodarii medii americane de dat pentru o cutie, si oamenii se vor gandi la aceasta. Si daca vor voi si high definition, vor avea nevoie de un monitor de acest tip; aici vorbim de o gramada de bani“, adauga Pachter. Nu trebuie ignorat argumentul ca PS3 va fi, in acelasi timp, cel mai convenabil player de filme high definition in standard Blu-ray, pentru ca aparatele dedicate costa de doua ori mai mult. Da, dar standardul Blu-ray nu este chiar atat de popular pentru utilizatorul comun si ar putea sfarsi prin a nu se impune asa cum au facut-o comunele, acum, DVD-uri. Pe segmentul high definition Blu-ray este concurat de HD DVD, format pentru care lupta Toshiba, si chiar daca Sony a atras de partea sa sapte din cele opt mari studiouri de film de la Hollywood, victoria este incerta, inca (unii isi mai amintesc, poate, de modul in care Sony a pierdut mizand pe standardul Betamax in materie de casete video cu banda, zona in care a castigat cunoscutul VHS).

     

    Daca in 2006-2007 Blu-ray va deveni suficient de popular, castigul va fi dublu, pentru ca va avea de castigat si divizia de entertainment a concernului japonez. Mai trebuie remarcat si faptul ca PS3 este mult mai ieftina decat un computer dedicat jocurilor, care, daca foloseste cele mai puternice componente de pe piata, poate ajunge lejer sa coste cateva mii de dolari. Sony nu a anuntat, in mod oficial, care sunt costurile noii console, dar analistii cred ca PS3 va deveni profitabila pentru companie abia dupa ce se vor fi vandut 20 de milioane de unitati.

     

    PlayStation 3 inseamna o multime de „dar“ si, in final, o sumedenie de dileme pentru consumator. Si in fond ce ofera Sony pentru banii, multi sau putini, pe care ii cere? Tehnic, consola este un un mic monstru: un procesor de 35-40 de ori mai puternic decat cel ce echipeaza PlayStation 2 si de doua ori mai puternic decat Xbox 360, are suficienta putere de calcul pentru a simula miscari fizice complexe, cum sunt cele ale faldurilor hainelor sau pentru a oferi suficienta inteligenta artificiala caracterelor din jocuri, in acelasi timp cu efecte audio deosebite. Din punct de vedere grafic, sistemul high definition ofera cea mai buna experienta posibila.

     

    Cea mai buna experienta pentru ce? Pentru cele 20 de titluri de jocuri care vor aparea in magazine odata cu consola si care acopera preferintele majoritatii jucatorilor: actiune, razboi, curse auto, aventura. Asta nu inseamna ca problema este rezolvata: producatorii independenti se confrunta cu costuri din ce in ce mai ridicate (producerea unui joc a ajuns sa coste si 20 de milioane de dolari pentru un titlu de top), se declara din ce in ce mai mult impotriva exclusivitatii pentru o anume platforma, care se traduce prin venituri mai mici si dependenta sporita de o anume companie.

     

    Problemele tehnice si costurile ridicate vor parea depasite odata cu plantarea a 15.000 de console in magazinele americane si canadiene pentru demonstratii, parte a unei campanii de 30 de milioane de dolari (pentru comparatie, in 2000 PS2 a fost lansata cu ajutorul a numai 3.000 de unitati demonstrative). Iar petrecerea de lansare a consolei, programata a avea loc in New York, la SonyStyle Plaza, prezentata de Ludacriss, cu fondul sonor al celor de la D-Nice si inveselita de comicul Charlie Murphy, va fi sfarsitul grijilor pentru Sony. Sau inceputul?

     

    Trimestrul trecut Sony a inregistrat o scadere cu 94% a castigurilor, la 14,4 milioane de dolari, din cauza unor probleme tehnice legate de bateriile ce echipeaza laptopurile produse. Pierderile operationale inregistrate de divizia de jocuri au fost de 369 de milioane de dolari. Profitul companiei in ultimul an fiscal, incheiat in martie, a scazut cu 24,5% fata de anul precedent.

     

    PS3 nu va domina piata in modul in care PS2 a facut-o: partea detinuta de Sony din piata consolelor si a jocurilor de consola de 20 de miliarde de  dolari ar putea scadea cu 40-60%, crede Michael Pachter de la Wedbush Morgan Securities.

     

    La scadere ar putea contribui decisiv avansul pe care Microsoft l-a inregistrat cu Xbox 360, care a fost lansata cu un an in urma si care s-a vandut in sase milioane de exemplare. Mai mult, compania lui Bill Gates lucreaza deja la al doilea val de jocuri si crede ca va fi in stare sa vanda 10 milioane de console in intreaga lume pana la finele sezonului sarbatorilor de iarna. Cererea de console, software, periferice si de acces la reteaua Xbox Live a sporit veniturile diviziei de jocuri a Microsoft din al treilea trimestru al anului la peste un miliard de dolari, de la 600 de milioane in perioada similara a anului trecut. Totusi, divizia pierde bani in continuare, chiar daca mai putini: 96 de milioane de dolari, fata de 173 de milioane in iulie-septembrie anul trecut. Pe langa timpul pe care l-a avut la dispozitie, Microsoft a speculat orice oportunitate, pentru a-si majora cota de piata: lansarea consolei in perioada noiembrie – inceputul lui decembrie 2005 a insemnat un sezon de sarbatori in plus fata de concurenta. Lista de jocuri pentru Xbox 360 a crescut de la 18 titluri cu un an in urma la peste 260 in prezent in SUA si aproape 200 in Europa; un plus de valoare a adus consolei si serviciul Xbox Live, care, contra cost, permite detinatorilor de console Xbox sa joace in retea. Serviciile de acest tip evolueaza, pentru ca posesorii consolelor vor putea beneficia, pe langa jocuri, de continut multimedia si de posibilitatea interconectarii cu PC-uri ce vor rula noul sistem de operare Vista sau cu telefoanele ce ruleaza Windows Mobile.

     

    De remarcat ca Microsoft a ales sa foloseasca formatul Toshiba de DVD high definition ca suport pentru filme. Intr-o lume tot mai infometata de idei si continut nou, Microsoft a incheiat, pentru sustinerea Xbox 360, o alianta strategica la finele lunii septembrie: Peter Jackson, regizorul trilogiei Lord of the Rings si al ultimei variante cinematografice a lui King Kong, se va ocupa de conceperea si crearea a doua francize de jocuri. Prima este o continuare a actualei serii Halo, unul din titlurile de succes ale Microsoft, iar a doua se va baza pe o idee originala. Jackson si scenaristul Fran Walsh se vor ocupa si de crearea de continut pentru reteaua Live.

     

    Nintendo Wii a trezit un interes din ce in ce mai mare. Lansarea consolei este prevazuta pentru 19 noiembrie si in general opinia tuturor, analisti si consumatori, este ca avem de-a face cu un castigator. Aceasta pentru ca Wii se concentreaza, paradoxal, pe cei ce nu au jucat niciodata un joc video. Ideea a aparut si la Sony si la Microsoft, dar cele doua mari companii au crezut ca non-jucatorii vor fi atrasi de continutul multimedia furnizat de console: filme, Internet, comunicare.

     

    Cei de la Nintendo vor sa faca din non-jucatori niste gameri. Ideea se bazeaza pe noul tip de controller de care dispune consola si care poate substitui o racheta de tenis, o bata de baseball, un volan de automobil sau chiar o undita. In functie de joc, de reactiile jucatorului si de ceea ce se petrece pe ecran, miscarile sunt captate de un senzor special si transformate in comenzi. „Nu vrem sa ne luptam cu Sony sau Microsoft, adevaratul nostru dusman il reprezinta indiferenta consumatorilor fata de jocurile video“, spune Satoru Iwata, presedintele Nintendo. In plus, modalitatea de joc propusa de Wii este in masura sa elimine si gradul ridicat de sedentarism cu care se confrunta jucatorii „clasici“ pe PC sau console; este intuitiva si publicul tinta cuprinde atat copii cat si adulti.

     

    Nintendo se arata si mult mai bine pregatita din punct de vedere tehnic decat Sony, pentru ca 4 milioane de console vor fi expediate in lumea intreaga. Consola ofera nu numai posibilitatea de a juca, oferind canale media care vor difuza de la stiri la starea vremii. Puternica masina a celor de la Sony si Wii de la Nintendo stabilesc limitele gamingului actual – pe de o parte forta bruta si grafica de top, pe de alta parte entertainment virtual primordial combinat cu ceva miscare fizica. La mijloc se afla Xbox, un produs cinstit, cu o sustinere extraordinara.

     

    Nu avem de-a face cu un razboi. Avem de-a face cu optiuni diferite de a accede la sufletul si la banii consumatorului. Cine va pierde si cine va castiga? Probabil, cei mai castigati vor fi cei ce vor primi, de Craciun, oricare din ofertele producatorilor.

  • Mai mult decat PC

     

    Companie

    Microsoft

    Nintendo

    Sony

    Consola

    Xbox 360

    Wii

    PlayStation 3

    Pret

    299 $-399 $

    249 $

    499 $-599 $

    Lansare

    22 nov. ’05 SUA
    2 dec. ’05 Europa

    19 nov. ’06 SUA
    8 dec. ’06 Europa

    17 nov. ’06 SUA
    mar. ’07 Europa

    Facilitati

    audio-video
    foto slideshow
    suporta mouse si tastatura

    audio-video
    editare foto

    audio-video
    editare foto

    Retea

    da

    optional

    da


    Sursa: Companiile

  • Sapte generatii

    Prima generatie de console a aparut in 1972 – Magnavox Odyssey. Au fost produse de companii precum Atari, Sega, Nintendo, Sony. Au ramas numai trei mari producatori.

     

    1 – Magnavox Odissey; Pong; Coleco Telstar

    2 – Atari 2600; Vectrex; ColecoVison

    3 – NES; Master System; Atari 7800

    4 – TurboGrafx 16; MegaDrive; Neo Geo; SNES

    5 – 3DO; Jaguar; Saturn; PlayStation; N64

    6 – Dreamcast; PlayStation 2; GameCube; Xbox

    7 – Xbox 360; PlayStation 3; Wii