BusinessMagazin

Blog

  • Paradoxul bulgar

    Bulgaria nu are o traditie in ceea ce priveste jocul de golf, nici locuitorii ei nu manifesta o predilectie deosebita pentru acest sport aristocratic. Cu toate acestea nici mai mult nici mai putin de 16 noi terenuri de golf vor aparea in statiunile acestei tari in viitorul apropiat. Motivul? Bulgaria a devenit cea mai fierbinte piata imobiliara pentru case de vacanta de pe continentul european. Valoarea achizitiilor de pe segmentul imobiliar rezidential a crescut cu 5,5 % anul trecut. Sase statiuni de golf vor beneficia de terenuri proiectate de designeri renumiti, printre care Gary Player si Jack Nicklaus. Trei terenuri vor fi amplasate pe coasta Marii Negre, doua in apropierea statiunilor montane Bansko si Borovets, iar cel de-al saselea se va invecina cu Sofia.Unul dintre cele mai mari asemenea proiecte este statiunea Thracian Cliffs Golf & Spa, situata in apropierea Marii Negre, o investitie in valoare de 152 de milioane de dolari (aprox. 115 mil. euro). Aceasta va dispune de propria marina, un spa mineral, 400 de camere de hotel si 717 apartamente, vile si bungalowuri. 65 de apartamente dintre cele 300 scoase deja la vanzare au fost achizitionate la un pret de 1.900 euro/mp. Thracian Cliffs va permite accesul pe teren doar pentru rezidentii complexului. Cei care vor cumpara resedintele din stadiul de proiect vor primi gratis calitatea de membru pentru 20 de ani, iar cei care vor sa fie membri pe viata vor scoate din buzunar inca 40.000 de euro pentru a nu mai plati vreodata taxele de green (taxele de acces pe terenul de golf).

  • Leacuri antideficit

    Ca masura pentru micsorarea deficitului bugetar, cel mai mare din Europa ca procent in PIB, guvernul ungar vrea sa impuna de anul viitor noi taxe producatorilor de medicamente. Conform unei propuneri legislative ce a fost aprobata de guvern si urmeaza sa fie trimisa parlamentului, acestia va trebui sa achite 10-20% din valoarea vanzarilor de medicamente compensate de la buget, relateaza Reuters.

     

    In plus, daca cheltuielile anuale depasesc suma alocata prin buget, producatorii vor fi nevoiti sa plateasca si o taxa suplimentara. In acest an, cheltuielile cu subventionarea medicamentelor vor atinge 1,5 miliarde de euro. Anuntarea masurii a dus la scaderea actiunilor Gedeon Richter cu 2,9%, in timp ce actiunile Egis, un producator mai expus pe piata interna, si-au diminuat valoarea cu 8,2%. Reprezentantii Richter au afirmat ca profiturile de anul viitor s-ar putea reduce cu 11,2-15 mil. euro. Aceasta in cazul in care compania ar fi nevoita sa achite doar procentul minim de 10% din valoarea medicamentelor compensate de la buget.

     

    Bram Buring, analist pe sectorul farmaceutic la banca de investitii Wood & Company, apreciaza ca va avea loc o scadere a castigului pe actiune cu 7-9% in cazul Richter si una mai mare, de doua cifre, in cel al Egis. Aceasta din urma companie ar putea pierde 13,1 milioane de euro, respectiv 20% din profitul net previzionat pentru anul urmator, estimeaza Peter Tordai, analist la KBC Bank. Lajos Molnar, ministrul sanatatii din Ungaria, a explicat ca producatorii vor putea cere sa fie scutiti de aplicarea taxelor daca se angajeaza sa scada pretul medicamentelor timp de trei ani consecutiv.

  • INTERNET EN-GROSS

    Retelele de cartier, care furnizeaza in principal abonatilor persoane fizice acces la Internet, primesc la randul lor accesul de la furnizorii wholesale de Internet; unul dintre cei mai importanti, Euroweb, a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproape 10 mil. euro (32,2 mil. RON).

     

    CLIENTI: Din numarul total al clientilor, Laurentiu Stan, director general al Euroweb Romania, estimeaza ca 85% din segmentul de wholesale sunt retele de cartier, ajungand la un numar aproximativ de 220 de retele in toata tara.

     

    AVANTAJE: „Este foarte avantajos sa vinzi catre retelele de cartier, pentru ca ele preiau toate costurile legate de furnizarea catre clientul final“, spune Laurentiu Stan.

     

    PRETURI: Odata cu cresterea numarului de abonati, pretul pe care retelele de cartier il obtin de la marii ISP-isti (internet service provideri) care vand Internet wholesale, cu latimi foarte mari de banda, a inceput sa se diminueze. „Daca la inceputul anului Euroweb vindea conexiunea de un megabit cu 85 de euro, acum pretul este deja mai jos. „Daca se respecta tiparul de pana acum, vom avea acest pret la 45 de euro la sfarsitul lui 2007“, estimeaza Laurentiu Stan.

     

    EFECTE: Multumita scaderii preturilor, retelele de cartier mai mari isi permit sa revanda la randul lor, asemeni ISP-urilor, o parte din traficul cumparat, dezvoltandu-si retele satelit care sunt luate in calcul in cazul vanzarii.

     

    DILEME: Scaderea preturilor pe megabit ii pune in dilema pe proprietarii retelelor de cartier, care pot fie sa scada la randul lor tariful abonamentelor, ramanand astfel competitivi si acaparand cota de piata, fie sa pastreze actualele tarife, crescandu-si profiturile.

  • AFACERI CU VECINII

    Multe retele de cartier ofera prima luna de abonament gratuit si tarife negociabile pentru cei care sunt tentati sa paraseasca reteaua, iar cei care aduc membrii noi sunt bonificati. Roaming Networks, de exemplu, are abonamente reduse la jumatate pentru pensionari.

     

    SERVICIU CLIENTI: Aproape toti abonatii retelelor de cartier au numerele de telefon mobil ale administratorilor, pe care ii pot apela in cazul caderilor de retea. RTA Network din Bucuresti, de exemplu, asigura asistenta tehnica la domiciliu la tariful de 35 RON/ora. In cazul defectarii unui calculator al clientului, una dintre retele ofera asistenta tehnica si un laptop este pus la dispozitie pana la remedierea defectiunii.

     

    PUBLICITATE: Promovarea serviciilor se face pur si simplu prin afise puse la parterul blocurilor sau prin stickere lipite pe cutiile postale, dar cea mai eficienta reclama ramane cea pe care o fac utilizatorii multumiti.

     

    COMUNITATE: Gemenii Network ofera internet gratuit scolilor 27 si 30 din Bucuresti.

     

    ABONAMENTE CORPORATE: O asistenta dedicata raspunde la apelurile clientilor persoane juridice ale OborNet, iar defectiunile in retea pentru astfel de clienti sunt remediate cu prioritate. In cazul in care proprietarul afacerii locuieste in zona de acoperire, internetul de acasa este primit ca bonus.

     

    EVENT ORGANISING: In cadrul retelelor de cartier sunt organizate periodic campionate de jocuri pe calculator intre membri retelei. Una dintre ele inchiriaza un club in care se fac petreceri karaoke, precizand ca prima bere e gratuita.

  • AVERI DE CARTIER

    „Singurul fenomen economic spontan din Romania“ – cum numea acum doi ani un cunoscator aparitia sutelor de retele de cartier in zone in care pentru marii operatori era neprofitabil inca sa se extinda – trece de la faza de improvizatie la cea de afacere vandabila. Intreprinzatori care in urma cu 2-3 ani porneau cu investitii de cateva zeci de milioane de lei isi vand acum afacerile cu sume care se invart in jurul unui sfert de milion de euro.

     

    Ce strada doriti sa cumparati?“ – asa a sunat prima replica a lui Florin Stanici, asociat la firma care detine reteaua de cartier Enter-Net, cand BUSINESS Magazin i-a cerut telefonic detalii despre anuntul postat pe site-ul www.retele.net. Afacerea scoasa la vanzare – care a pornit in urma cu nici doi ani si a ajuns in iulie la 950 de abonati, potrivit anuntului – ar pretui acum, dupa cum negociaza Stanici, 200 de euro/abonat. „Eu nu-mi bat joc de munca mea, eu vreau banii jos, nu in rate, sunt om serios“, spune asociatul de la Enter-Net, povestind ca afacerea a fost curtata si de RCS & RDS, dar ca negocierile au esuat. Din discutia telefonica purtata cu BUSINESS Magazin mai reiese ca nici numarul de abonati specificat pe site nu mai e de actualitate. „In urma cu o luna si ceva aveam 950 de abonati, acum am 2.500“, spune Stanici, adaugand ca si Enter-Net, la randul sau, a cumparat niste mici retele de cartier cu 50-100 de euro abonatul – altfel nici n-ar fi putut creste atat de rapid. Pe afacerea Enter-Net, cu abonati din cartierul bucurestean Baba Novac, proprietarii spera sa obtina, in concluzie, jumatate de milion de euro.

     

    Anuntul de pe www.retele.net nu e un accident – oferte similare se gasesc pe toate site-urile de vanzari si pe cateva forumuri. Ceea ce inseamna ca astfel de mici afaceri „de sufragerie“, incepute din nimic in urma cu doi-trei ani, isi fac deja transferul in alta liga – iar proprietarii lor isi vad spiritul intreprinzator rasplatit. In septembrie, de exemplu, patru retele de cartier din Bucuresti – BNet, RTA, SMN si HI-FI Lan – au fost excluse din Interlan, o organizatie care-si propune „sa apere retelele de cartier de orice pericole din afara (legi, monopoluri, dumping)“. Excluderea are ca unic motiv faptul ca cele patru retele, care au impreuna cateva mii bune de abonati, au fost cumparate de grupul RCS & RDS, pierzandu-si, astfel, dreptul de a fi membre intr-o asociatie rezervata doar furnizorilor de internet cu o cifra de afaceri de sub 50.000 de dolari (1,4 miliarde lei vechi) lunar.

     

    Cu cinci luni in urma, un alt furnizor de internet, Air Bites – cu afaceri in Romania, Polonia, Bugaria si Ucraina – cumpara primele patru retele de cartier (Cip Net, Net Quest, Link Explore, Get Net) in Iasi, de data aceasta. Reteaua Cip Net e o afacere inceputa de Sergiu Ionascu in decembrie 2004, iar la momentul achizitiei reteaua ajunsese la 1.300 de abonati. NetQuest, la randul sau, detinuta de patru asociati, a reusit sa stranga in trei ani de existenta circa 2.000 de abonati, avand o cifra de afaceri pentru 2005 de 522.543 RON (aproape 150.000 de euro). In aceeasi transa a trecut in proprietate elvetiana reteaua ieseana Link Explore, cu 1.000 de abonati.

     

    Astfel de preluari ale retelelor de cartier nu sunt niste premiere – dar faptul ca incep sa se inmulteasca arata ca multe retele sunt suficient de bine organizate pentru a fi interesante pentru companiile mari. „In 2005 a fost perioada cand le cumpara Astral, acum este randul RCS & RDS si Air Bites (operator controlat de Swisscom Elvetia – n.r.)“, spune Laurentiu Stan, director general al Euroweb Romania, unul dintre cei mai importanti furnizori de internet wholesale. Dar in aceasta perioada „interese majore in aceasta zona are RDS-ul, care este in prezent unul din playerii cei mai activi in achizitionarea providerilor de cartier“, crede Stan, adaugand ca grupul e interesat in general „doar de providerii cu peste 2.000 de utilizatori“.

     

    Asadar, patru retele din Bucuresti au intrat, direct sau indirect, sub managementul RCS & RDS. RTA este acum detinuta in proportie de 95% de catre RCS & RDS, conform datelor furnizate de registrul comertului. Tot 95% detine operatorul telecom din Dynamic Net Solutions, firma care opera comercial reteaua de cartier Stefan cel Mare Network (SMN). In ambele cazuri, in dreptul restului de 5% din actiuni apare firma Integrasoft, cu acelasi sediu social ca si cel al RCS & RDS, companie care nu a comentat pentru acest articol. In cazul Berceni Network (Bnet) si HI-FI Lan, surse din piata spun ca achizitia a insemnat doar transferul clientilor, nu si al persoanei juridice. O alta tinta, spune proprietarul unei retele de cartier, a fost reteaua DeckNet, care ar fi semnat un contract asemanator.

     

    Cat face insa o asemenea afacere? RCS & RDS nu a comentat pe marginea achizitiilor, dar cateva estimari ale unor surse din piata vorbesc de un numar de 7.000-10.000 de clienti ai celor patru retele, care ar duce valoarea totala a celor patru tranzactii spre un milion de euro. Atat cunoscatorii fenomenului retelelor de cartier cat si anunturile de vanzare se invart in jurul unui pret mediu de 100 de euro pe abonat, la care se pot adauga bonusuri in cazul retelelor mari. Asta inseamna ca o retea cu 2.500 de abonati ar putea fi evaluata la un sfert de milion de euro – o suma semnificativa, daca luam in calcul faptul ca astfel de afaceri au pornit cu investitii de cateva sute sau cateva mii de euro in urma cu doar doi-trei ani. Exista si estimari mai curajoase: de exemplu Aurelian Stancu, presedinte al DCN Networks, sustine chiar ca reteaua sa a fost evaluata de un operator telecom interesat la 1 milion de euro, desi are doar 2.500 de abonati si o cifra de afaceri de 113.777 RON (aproximativ 30.000 euro) in 2005, potrivit datelor Ministerului de Finante. Daca evaluarea ar fi facuta la numarul de abonati, Stancu ar putea primi – la pretul cel mai vehiculat, de 100 de euro/abonat – doar un sfert din suma pe care o avanseaza. Ar putea valora totusi afacerea lui, pornita acum cinci ani, milionul de euro, adica 400 de euro/abonat? Destul de putin probabil, de vreme ce un operator telecom de talia si complexitatea Astral a fost vandut in 2005 cu 360 euro/abonat (valoarea tranzactiei a fost de 416,5 milioane de dolari, adica 320,38 milioane de euro, iar firma avea 890.000 de abonati la servicii diverse – televiziune prin cablu, telefonie fixa si internet). In aceste conditii e de presupus ca milionul de euro despre care vorbeste Aurelian Stancu pentru cei 2.500 de abonati ai sai e mai degraba o dorinta decat o posibilitate – de altfel, chiar el recunoaste ca „niciodata nu poti sa stii ce cumperi cand faci preluarea unei retele de cartier“.

     

    Cat face, totusi, o astfel de afacere? O opinie venita din alta zona, cea a consultantei de management, are Ionut Pascu, senior consultant la Roland Berger Strategy Consultants. Despre achizitiile de retele de cartier, Pascu spune ca au la baza doua motivatii: „Achizitia unei baze de clienti (pentru servicii de acces la Internet) si in acelasi timp consolidarea pozitiei competitive pe piata“, crede el, adaugand ca furnizorii mari de internet incearca sa elimine prin cumparare „concurenti care pot ridica probleme datorita politicii de pret foarte agresive“. Evaluarea „se realizeaza in esenta pe baza numarului de clienti (cifrele se invart undeva intre cateva sute si 2-3 mii) pentru care se aplica un pret mediu pe abonat“, spune Pascu, evaluarea putand fi nuantata de caracteristicile zonei de acoperire sau de potentialul de extindere.

     

    Oferta de retele de cartier e generoasa si variata, desi nimeni – nici macar Agentia Nationala pentru Reglementari in Comunicatii (ANRC) – nu stie exact cate retele de cartier exista in tara. O estimare ANRC arata ca in Romania existau 130.000 de abonati ai retelelor de cartier la sfarsitul lui 2005; la 30 iunie 2006, numarul acestora era estimat la 280.000. Nu e putin, daca tinem cont de faptul ca la aceeasi data erau in total in tara ceva mai mult de 800.000 de conexiuni de acces dedicat la internet. Cresterea spectaculoasa din ultimele sase luni, spune ANRC, s-ar datora in mare masura si faptului ca retele deja existente au intrat in legalitate, obtinand certificarea ca operator de servicii de comunicatii electronice din partea autoritatii de reglementare. „Munca de teren continua“, cum spun reprezentantii ANRC, referindu-se la faptul ca inca ii identifica si ii consiliaza pe cei fara avizele necesare.

     

    In total, in Romania exista acum circa 1.100 de furnizori de acces la Internet, potrivit datelor ANRC, cu 17% mai multi decat la sfarsitul lui 2005. Cati dintre acestia intra in categoria retelelor de cartier? Greu de spus – dar pe site-ul www.retele.net se inscrisesera, la ora inchiderii editiei, 646 de retele de diverse marimi (peste jumatate dintre acestea in Bucuresti) avand un numar total declarat de 516.941 abonati la Internet. Adica 516.941 de RGU (revenue generating units), cum sunt clientii numiti in limbajul marilor operatori, pe care incep sa si-l insuseasca si proprietarii de mici retele de cartier.

     

    Retele, fie ele mari sau mici, incep sa se vanda si la mica publicitate. Un anunt dat pe site-ul de licitatii www.emoka.ro, bunaoara, scoate la mezat o retea de cartier cu 100 de utilizatori din cartierul bucurestean Vitan. In urma licitatiei, unul dintre ofertanti si-a adjudecat cei 100 de clienti pentru 18.000 de RON (5.142 de euro) in aprilie anul acesta, potrivit site-ului. Nu se poate sti cu siguranta daca tranzactia a avut intr-adevar loc, dar se poate calcula ca ar fi fost o afacere buna pentru cumparator – circa 50 de euro/abonat, de doua ori mai ieftin fata de standardul mediu acceptat, de 100 de euro/abonat.

     

    Dincolo de anunturile de vanzare, sunt si alte indicii ca fenomenul retelelor de cartier a intrat intr-o noua faza. Un semn e intrarea multora in legalitate – adica obtinerea unui certificat din partea ANRC, „organul statului care are menirea de a monitoriza ciorba cu telecomunicatiile“, dupa cum sunt descrise atributiile autoritatii de reglementare de administratorul forumului Interlan, un personaj care si-a ales nickname-ul „nixon“. Dincolo de formularea colorata, administratorul forumului militeaza pentru intrarea in legalitate si le explica proprietarilor de retele de cartier ca „ANRC nu este un baubau, as zice chiar din contra“, ca eliberarea certificatului dureaza doar patru zile si ca „orice ban incasat si nedeclarat se numeste evaziune fiscala“. De altfel, Interlan nu primeste in asociatie decat retele de cartier care indeplinesc anumite conditii, una de baza fiind ca acestea sa fie „persoane reprezentate juridic si care respecta legile statului roman“. Interlan in sine e o initiativa porneste de la premisa ca vremea retelelor de cartier care s-au dezvoltat la intamplare a trecut. „Zeci sau sute de tineri romani au evoluat de la conditia de gamer la aceea de bussinessman“, se arata in prezentarea oficiala a Interlan, in care membrii conducerii asociatiei vorbesc si de faptul ca insusi termenul de retea de cartier „devine incet perimat, lasand loc unor adevarate firme microISP sau ISPzonale – sau ce denumiri se vor mai gasi pentru ele“.

     

    Pe langa faptul ca „gamer“-ii de odinioara au acum firme, angajati, incheie contracte si „varsa bani la buget, platesc facturi, emit facturi“ – ceea ce face din ei mici antreprenori – unii proprietari de retele de cartier au chiar initiative ce amintesc de marile companii grijulii cu imaginea pe care o au in comunitate. De luna viitoare de pilda, elevii Scolii Generale nr. 30 din Capitala vor beneficia de Internet gratuit oferit de Gemenii Network – e a doua scoala, dupa „Principesa Ileana“, care beneficiaza de serviciile retelei cu 2.000 de abonati, membra atat a Interlan cat si a ANISP si care are sloganul – „Calea cea mai buna catre www“. Eric Baleanu, presedinte al Gemenii Networks spune, pe un ton profesional, ca „decizia a fost luata pentru a demonstra ca reteaua se implica in comunitatea din care face parte“. Directorul de marketing al Interlan, Nicolae Duicu, prezent si el la discutia lui Baleanu cu BUSINESS Magazin, comenteaza ca totusi, multumita initiativei, numarul clientilor Gemenii Networks in zona a crescut. Nimic rau in asta, ar socoti orice businessman.

     

    Un alt semn al trecerii retelelor de cartier intr-o noua etapa e chiar faptul ca, cel putin in Bucuresti, s-au organizat inca din 2004 intr-o asociatie, Interlan, care in prezent grupeaza circa 30 de mici furnizori de Internet. Pe langa consilierea, schimbul de informatii si initiativele prin care asociatia apara interesele tuturor membrilor sai, apartenenta la Interlan are si avantaje economice. De exemplu „peering-ul“ intre retelele membre – adica schimbul de date – e facut gratuit. Peering-ul e echivalentul interconectarii intre retelele de telefonie: reteaua care „suna“ la alta retea trebuie in mod normal sa plateasca pentru traficul care o tranziteaza; cand exista peering intre doua retele, plata se face insa in echivalenta de trafic. Exista si situatii in care o retea cu probleme tehnice primeste ajutor de la o retea-sora din Interlan, care ii cedeaza latime de banda in dauna propriilor abonati, tocmai pentru ca Internetul sa functioneze cu cat mai putine intreruperi la toata lumea. Retelele asociate in Interlan au, pe langa ajutorul pe care si-l acorda una alteia, si o viziune comuna care le-ar putea face mai putin vulnerabile in fata marilor furnizori de internet: vor sa construiasca „brandul Interlan“. Directorului de marketing al asociatiei, Nicolae Duicu, se gandeste ca pe afisele de promovare ale fiecarui furnizor-membru Interlan apara cu litere de-o schioapa numele asociatiei si doar undeva, jos, cu litere mai mici, numele retelei propriu-zise. Asta ar insemna circa 50.000 de clienti ai unui brand unic – iar brandul comun presupune si standarde comune. Poti face parte din Interlan, de exemplu, numai daca functionezi legal, ai cifra de afaceri mai mica de 50.000 de dolari lunar si ai servicii multumitoare. Una dintre probele la care sunt supuse retelele din lista de asteptare este o scurta campanie de sondare a opiniei printre clientii respectivei retele – in principiu, sunt alese cateva contracte ale retelei aspirante, dupa care reprezentantii Interlan verifica telefonic daca abonatii sunt multumiti de serviciile pe care le primesc contra taxei lunare.

     

    Ce mai vrea sa faca Interlan? Sa contracteze un credit pentru a dezvolta o retea subterana de fibra optica, scapand de cablurile agatate de-a lungul bulevardelor. Creditul ar putea fi acoperit, macar in parte, din cotizatiile lunare de 50 de euro pe care membrii asociatiei le platesc. Ar rezulta, daca proiectul se va materializa, o retea metropolitana a retelelor de cartier – una prin care s-ar putea oferi, spun membri Interlan, si servicii de telefonie, si televiziune de inalta definitie. E un proiect prea mare pentru o retea individuala – dar nu e exclus ca planurile membrilor Interlan sa depaseasca faza de proiect.

     

    Un alt indiciu ca multe retele de cartier sunt afaceri serioase e faptul ca uneori sunt initiate de companii IT&C. In Sibiu, de exemplu, Asconet a ajuns sa detina locul al doilea la furnizarea de Internet in functie de cota de piata pe segmentul rezidential, dupa RCS & RDS. Sebastian Lupu, directorul general al Asco Systems, care opereaza local prin marca Asconet, spune ca la sfarsitul anului trecut RCS & RDS avea in jur de 65% din piata iar compania sa circa 30%, pronosticand ca pana la sfarsitul acestui an va ajunge la 3.200 de clienti persoane fizice. „Alte retele nu s-au dezvoltat foarte mult pentru ca lumea are incredere in brandul Asconet“, adauga Sebastian Lupu. Asconet a intrat pe piata in 1998, potrivit site-ului companiei, cand a inceput sa creeze de soft-uri economico-financiare. A inceput insa sa furnizeze Internet in 2003, la cativa ani dupa ce RCS & RDS a ajuns in Sibiu prin achizitia retelelor Sibnet si Verena.

     

    Dar ce sanse totusi au retelele de cartier in lupta cu marii furnizori de Internet? Suficiente deocamdata, daca luam in calcul criteriile dupa care utilizatorii isi aleg furnizorii de Internet. Unul dintre ele ar fi tariful unui abonament lunar, care la retelele de cartier e de 4-10 euro. In plus, majoritatea retelelor Interlan au reduceri de 50% pentru pensionari sau persoane cu handicap. Cristian Copcea de la Roaming Networks, de exemplu, spune ca in reteaua lui exista si un abonat nevazator, care  foloseste comenzi vocale.

     

    Dar sunt si alte avantaje pe langa pret, cel mai important dintre ele fiind flexibilitatea. La ce alt furnizor poti merge, ca abonat, sa spui ca nu iti poti plati la termen abonamentul sau sa ceri o recalculare a tarifului si – mai important – sa ti se si ofere un pret mai bun? „Totul e in marketing, si flexibilitatea in stabilirea preturilor e o strategie“, spune Nicolae Duicu, proprietarul OborNet, care a creat „brandul“ Interlan. In privinta flexibilitatii, fiecare proprietar de retea are o sumedenie de exemple care arata ca felul informal in care sunt deserviti clientii e un mare plus si fidelizeaza abonatii. Unul povesteste ca incaseaza de la un pensionar care foloseste Internetul pentru a vorbi cu nepotii din SUA doar 2 RON lunar – adica 57 eurocenti – pentru conexiune. Alt proprietar de retea da exemplul unui pensionar a carui locuinta nu se afla in aria de acoperire, dar la insistentele caruia a tras un cablu de fibra optica pana la apartamentul respectiv, cei doi intelegandu-se sa acopere cheltuielile de cablare „fifty-fifty“. S-a dovedit o decizie profitabila pentru mica afacere a furnizorului: toti locatarii blocului au fost racordati, in cele din urma, la acelasi cablu de fibra optica.

     

    Totusi, furnizorii mari de internet sunt in ofensiva, incercand sa-si consolideze pozitiile pe o piata aflata in faza de articulare. Gheorghe Serban, presedintele ANISP – care grupeaza peste 40 de furnizori mari, printre care si Astral Telecom, RCS & RDS ori Romtelecom – crede ca „in perspectiva, unii dintre ei vor depasi granitele cartierelor, dar majoritatea vor fi inghititi“. Serban e de parere, de asemenea, ca operatorii care depasesc 1.000 de clienti si au venituri anuale de 200.000 de euro nu mai pot fi considerati retele de cartier. Chiar si Duicu, omul din spatele conceptului Interlan, recunoaste ca ii tine minte pe primii 100 de clienti, „dar mai departe devine foarte dificil“.

     

    Inevitabil, lucrurile se vor aseza. Afacerile de cartier fie vor fi vandute, fie vor evolua. Unii clienti raman totusi cu nostalgia vremurilor cand „reteaua“ n-avea sensul de afacere. „Este pacat“, comenteaza Starforce, un forumist de pe www.computergames.ro, „ca de multe ori o retea pornita intre prieteni sau cativa vecini suparati ca RDS-ul intarzie sa apara in zona cu net pentru home-useri ajunge in final sa se transforme intr-un mic imperiu insetat de bani“. Multi proprietari de retele de cartier stiu ca relatia speciala cu abonatii, flexibilitatea, promptitudinea, sunt atu-uri care le imping inainte afacerile. „Daca am vreo problema cu comp-ul deschid geamul si va strig, sigur cineva de la tehnic ma va auzi“, scrie un abonat pe site-ul uneia dintre retelele bucurestene. Ce se va intampla insa cand acea retea se va extinde atat de mult incat vocea abonatului nu va mai ajunge pana in biroul administratorului?

  • STUDIU DE CAZ

    Momentul zero
    S-ar putea spune despre Cristian Copcea de la Roaming Networks ca are multi prieteni. In agenda telefonului sau mobil, de fapt un gadget Palm, sunt 7.000 de numere – si in spatele fiecaruia, pretinde Copcea, cate un om pe care le cunoaste personal; majoritatea ii sunt clienti. „De multe ori ma intalnesc cu cate un client cand ies din bloc care ma roaga sa-l pasuiesc cu plata abonamentului. Il las, nu pot sa ma supar pentru cateva zile“, spune Copcea, iar exemplul ilustreaza tipul de relatie dintre proprietarii de retele si clienti. Retelele in sine au pornit adesea nu ca afaceri, ci tocmai pe baza relatiilor dintre vecini si/sau prieteni. Se intampla ca un locatar sa se aboneze cu circa 100$/luna la Internet, dar pentru ca nu putea plati singur accesul isi impartea conexiunea cu vecinii. In timp, unii dintre cei care au gasit aceasta solutie  si-au dat seama ca o retea pusa la punct cu minime cunostinte le poate aduce profit, au dobandit personalitate juridica si au inceput sa gandeasca la planuri de extindere.

     

    Un al doilea tipar dupa care retelele s-au dezvoltat porneste de la pasionatii de jocuri – „gamerii“ – sau de la cinefilii care si-au pus computerele in retea tocmai pentru a juca impreuna acelasi joc ori pentru a avea acces fiecare la fisierele altora. De la jocuri a inceput, de exemplu, Nicolae Duicu, acum proprietar OborNet si membru in conducerea Interlan, pe vremuri inginer de sunet pentru Vacanta Mare. Intrarea in antreprenoriat si-a platit-o cu 7.000 $, bani pe care i-a investit intr-o sala de jocuri si Internet in zona Obor, peste strada de sediul de azi al firmei. Dar sala s-a dovedit neincapatoare pentru pusimea venita sa joace Starcraft, asa ca a hotarat sa cableze cateva apartamente din zona pentru a le permite celor care nu aveau loc in sala, dar aveau computere acasa, sa joace si ei Starcraft. Pasul urmator a fost natural: Duicu a inceput sa furnizeze si Internet in contul abonamentului platit pentru sala de jocuri. „Datorez toata afacerea Starcraftului“, spune Duicu, al carui OborNet are 1.500 de abonati.

  • Olimpiada Coranului

    Cu decorurile costisitoare, generoasele premii in bani si juriul ursuz, care face grimase la orice greseala, competitia din Dubai, Emiratele Arabe Unite, ar putea fi una din multimea de talent-show-uri de televiziune.

     

    Dar concursul transmis prin satelit in toata lumea musulmana cu prilejul ultimului Ramadan nu e deloc un alt „American Idol“. Castigatorii, cei care au recitat cel mai bine pe de rost din Coran, nu vor ajunge subiect de barfe in revistele glossy. In loc de asta, vor ajunge vedete de un alt calibru – vor castiga respectul musulmanilor evlaviosi si vor primi invitatii sa recite textele sfinte in timpul reuniunilor religioase. Competitia, „Dubai International Holy Quran Award“ („Concursul International al Sfantului Coran“, Dubai) este deschisa tinerilor cu varste pana in 21 de ani, iar anul acesta 80 de tineri musulmani s-au infruntat in peste doua saptamani de probe nocturne. Participantii au venit din toata lumea pentru a-si reprezenta tarile, printre care s-au numarat Iran, Irak, Brazilia, Australia si SUA.

     

    Omul care conduce Dubaiul, seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, e cel care a sponsorizat competitia – unul dintre cele mai prestigioase concursuri de recitat versete din Coran din lume -, iar scopul lui e acela de a-i incuraja pe tinerii musulmani sa inteleaga esenta credintei lor. Mohammed bin Rashid al Maktoum ofera echivalentul a aproape 700.000 de dolari in premii; premiul cel mare valoreaza aproximativ 70.000 de dolari.

     

    Concursul, aflat la a zecea editie anuala, este numai bun pentru un loc ca Dubaiul, cu apetitul sau pentru tot ce e sclipitor si ia ochii. Publicitarii din Dubai au inecat orasul cu reclame prin care au promovat competitia intocmai ca pe un show ce nu trebuie ratat; de altfel, „Olimpiada Coranului“ a si fost indeajuns de populara incat ceremonia decernarii premiilor sa atraga demnitari si personalitati proeminente.  

     

    „Aceasta este Olimpiada recitarilor din Coran“, a spus Ahmad al Suwiedi, seful comitetului de organizare al competitiei. „Asa ca oricine urca pe scena aceea trebuie sa ne faca mandri pe noi si pe cei din tara sa.“

     

    Intr-o seara, Khubaib Muhammad – in varsta de zece ani – a pasit pe scena cu tenisii si imbracamintea lui traditionala din Kenya, s-a asezat in scaunul suficient de mare incat sa-i ascunda constitutia firava si s-a pregatit pentru sansa lui la glorie si avere.

     

    In ultimii trei ani, Khubaib a stat zilnic ore intregi memorand Coranul. Ca sa ajunga la concursul din Dubai, a participat mai intai la o serie de calificari locale in Kenya. „A fost o munca grea, dar pana la urma a meritat, pentru ca acum sunt aici“, a spus el chiar inainte de a urca pe scena. „Nu am emotii. Sunt gata si sunt pregatit.“ „A fi pregatit“ inseamna, in acest caz, sa fii gata sa reciti Coranul in araba – sa incepi de oriunde iti indica membrii juriului si sa reciti pana iti spun ei sa te opresti. „Judecatorii“ aleg capitolele la intamplare, recita inceputul si apoi se asteapta de la concurent sa reia exact din locul din care au ramas ei. Concurentii trebuie sa stie textul intr-atat de bine incat sa recunoasca rapid capitolul din care recita cei din juriu.

     

    Dupa ce Khubaib, baiatul de 10 ani din Kenya, si-a ocupat locul pe scena, unul dintre cei cinci membri ai juriului a inceput sa recite textul. La semnalul lui, Khubaib a preluat recitarea, vocea lui ascutita revarsandu-se asupra aglomeratei sali de concurs. Pentru urmatoarele 15 minute, baiatul a continuat sa recite pe de rost, cu ochii inchisi, profund concentrat, leganandu-si picioarele. La un moment dat, unul dintre membrii juriului a sunat din clopotel, avertizandu-l pe Khubaib ca a facut o greseala. Pentru o clipa, baiatul a amutit. Dar s-a corectat repede si si-a reluat recitarea. Pentru musulmani, Coranul e cuvantul lui Dumnezeu revelat Profetului Mahomed – iar in cadrul concursului, textul trebuia recitat intr-o incantatie melodica care respecta o serie de reguli cunoscute ca „tajweed“; acestea stabilesc pe care litere trebuie pus accentul, care trebuie pronuntate domol sau care nu trebuie pronuntate deloc. Cei mai buni recitatori intra in legenda, iar inregistrarile audio cu vocile lor se vand in toata lumea musulmana. In timpul unei vizite a reporterului The New York Times, tinerii au lasat sa se vada o camaraderie construita in jurul credintei si au parut sa lase in afara salii de concurs rivalitatile dintre diversele tari participante.

     

    „Acesta este un lucru pozitiv care se intampla intr-o lume dificila“, a spus Ahmad Nasser Rabbaj, un musulman a carui familie s-a stabilit in Brazilia de trei generatii. Concurentii sunt evaluati mai intai in privinta respectarii textului original, apoi a calitatii recitarii potrivit „tajweed“ si, in fine, in ce ceea priveste calitatea vocilor lor. Unii dintre recitatori, printre care se numara Khubaib, nu vorbesc araba – dar au reusit sa memoreze mecanic tot textul. „Am avut mari emotii cand am urcat pe scena, dar de indata ce m-am asezat, frica a disparut“, a spus Mohammed Lawa Muhammed, un concurent din Nigeria. Totusi, putini dintre concurenti spun ca ar alege o viata in slujba lui Allah. Mohammed vrea sa ajunga doctor, Khubaib spera sa devina pilot pentru Crucea Rosie, iar Ahmed Khorsid din America  jucator de baschet. Castigatorul competitiei a fost Abed al Hamid Abdullah al Gwail, un tanar de 20 de ani din Libia.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Principiul binar al deciziei

    Am citit ca Winston Churchill era un maniac al exercitiului sistematic, lucrand zilnic pentru a-si imbunatati capabilitatile oratorice. „Daca nu exersez o zi, imi dau seama. Daca nu exersez doua zile, sotia mea isi da seama. Daca nu exersez trei zile, lumea intreaga isi da seama“, spunea el.

     

    In topul personal de figuri umane ce merita un respect deosebit, Winston Churchill ocupa un loc fruntas nu numai prin ceea ce a fost si a reprezentat in redefinirea lumii secolului al XX-lea, ci si prin natura deciziilor pe care le-a luat. A fost premier al unei natii care ramasese ultimul bastion al lumii libere si a avut de facut alegeri care ar tulbura, cred, mintile unui om normal – in august 1940 a lasat ca locuitorii din Coventry sa fie bombardati, desi serviciile secrete, care sparsesera codurile secrete germane, stiau din vreme despre atac. Intre cateva mii de vieti si secretul codului masinii Enigma e o dilema la care nu vreau sa ma gandesc; ma gandesc numai la ce a fost in sufletul omului care a facut alegerea si cum s-a privit el in oglinda.

     

    Spre deosebire de liderii politici ai vremurilor framantate ale omenirii, cei actuali pasesc intr-un fel pe roze. Avem, e adevarat, oameni politici care au luat decizii grele, dar, poate pentru ca lumea s-a schimbat, devenind mai cinica, mai detasata, ele par a fi eliberate de orice balast emotional. Democratizarea fortata a unor tari, interventiile armate lipsite de un dusman definit, astampararea orgoliilor prin folosirea combatului economic, chiar daca asta inseamna condamnarea la frig si intuneric, sunt grijile mai-marilor acestei lumi care, de cele mai multe ori, par eliberati si de stresul artei oratorice. Asa ca nu se sfiesc sa atenteze la integritatea farfuriei cu fasole cu dezinvoltura.

     

    Ai nostri sunt si mai fericiti. Sa comitem un exercitiu rautacios: analizarea unei saptamani din agenda stabilor Romaniei, comparata cu cea a oficialilor europeni. Exercitiu rautacios pentru ca ruperea din context poate induce rezultate aiuritoare, dar n-are importanta, este o decizie pe care am luat-o. Constatam ca europenii au avut probleme in special cu energia – reies dintr-un summit  pe aceasta tema, in Finlanda, si dintr-o discutie care i-a pus fata in fata pe presedintele rus Vladimir Putin cu liderii celor 25 de state europene. Europenii si-au propus un ansamblu de 75 de masuri ambitioase, incluse intr-un The Energy Efficiency Action Plan: standarde noi pentru masinile electrice, eficientizarea constructiilor, consumuri reduse de carburanti auto, cuantificate in economii anuale de 100 de miliarde de euro si reducerea emisiilor poluante cu opt procente. Despre importanta intalnirii cu „omul cu gazele“, cum ii spune un analist economic lui Vladimir Putin, nici nu mai trebuie discutat, iar deciziile ce stau in fata celor 25 de lideri sunt destul de grele: cum reactionezi si cum discuti cu persoana care a nationalizat cea mai importanta companie petroliera, care devine din ce in ce mai autoritar si care se dovedeste necrutator cu criticii sai, dar care iti acopera nevoile de caldura si lumina?

     

    La Bucuresti, nevoile energetice sunt ignorate, mai importante fiind nevoile energi-ce de discutii despre nimic: asa ca razboiul factiunilor liberale, actiunile grupurilor de interese, jocul numirii unui comisar european si nesfarsita comedie a proiectelor de legi din domeniul sigurantei nationale sunt subiectele principale. Mostre de oratorie necultivata ofera atat premierul Tariceanu, care descopera ca agricultura romaneasca este o fata frumoasa dar care a ramas batrana, cat si presedintele Basescu, care atentioneaza ca „riscurile asimetrice sunt o amenintare la adresa teritoriului si populatiei Romaniei, asadar legislatia trebuie sa reflecte respectarea drepturilor omului si  trebuie sa permita serviciilor de informatii sa-si atinga obiectivul principal, protejarea cetateanului“. Mai mult, „inteligenta parlamentara“ si in mod deosebit a comisiilor de supraveghere a serviciilor de informatii trebuie sa gaseasca „un optim“ intre respectarea drepturilor omului si oferirea catre serviciile de informatii a posibilitatii de a-si atinge obiectivul principal, de a actiona pentru diminuarea riscurilor asimetrice.

     

    Viziunea asimetrica pe care deja am capatat-o ma face sa pun in balanta deciziile grele care a trebuit sa fie luate la un moment dat sau altul de unii oameni de stat cu grijile oamenilor nostri politici. Pentru ca textul sa fie rotund, finalul i-l cedez lui Ioan Petrus, care, la 79 de ani, vrea sa inregistreze la OSIM sloganul „sa traiti bine“. „Acest dicton m-a ajutat sa inteleg principiul binar, prevazut in Constitutie, la articolul 1, alineatul 4. Statul roman este organizat pe principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat (…) Aceasta inventie are module de aplicare in special in agricultura, industrie, medicina, justitie etc. Pentru ca sa traim bine trebuie sa aplicam Constitutia, sa respectam principiul binar. Pe acest principiu am reusit sa trec aceasta idee extraordinara in limbaj de calculator, inlocuind cuvinte de lege cu linii si semne“, spune el. Poti sa nu-i dai dreptate?

  • Extremismul in bucate

    Nu va faceti iluzii: ulciorul nu merge de doua ori la apa, si nici echipa Steaua nu va pierde toate meciurile importante de acum pana la sfarsitul zilelor. Nici o minune nu tine mai mult de trei zile. Si, va implor, nu ridicati din sprancene a mirare.

     

    Nu va prefaceti ca n-ati inteles pana acum un adevar simplu: orice victorie importanta a acestei echipe de fotbal mai adauga cateva procente capitalului de simpatie de care se bucura Gigi Becali si al sau PNG. Stiu, nu toti microbistii sunt fanii lui Becali si nu toti suporterii Stelei sunt, prin definitie, la fel de odihniti la minte precum patronul echipei. Majoritatea – probabil zdrobitoarea majoritate – a milioanelor de oameni care au urmarit saptamana trecuta cu sufletul la gura meciul Stelei au facut-o din patriotism si interes pentru fotbal in general. Majoritatea poate face distinctia intre sport si politica. Din nefericire, cand vorbim de milioane, majoritatea nu mai este indeajuns. 5% dintr-un milion reprezinta 50.000 de voturi. Din doua, 100.000.

     

    Va las dumneavoastra placerea de a face calcule in continuare. Iar 5% e un procent cat se poate de prudent. In plus, oricat s-ar supara pe mine prietenii mei microbisti, nimeni nu ma va putea convinge ca agresivitatea suporterilor de fotbal de-a curmezisul planetei n-are nimic de-a face, intr-un fel sau altul, cu sportul in sine. Veti spune ca tenisul, gimnastica, cricket-ul sau scrima nu sunt niste sporturi suficient de populare pentru a reproduce situatiile si strigaturile de pe stadioanele de fotbal. Dar baschetul? Rugby-ul? Baseball-ul sau fotbalul american? Toate aceste sporturi sunt cel putin la fel de populare in alte parti ale planetei – si, totusi, nimeni n-a auzit de capete sparte, scaune rupte sau tribune scandand obscenitati la unison.

     

    Recunosc: a inceput sa ma obsedeze posibilitatea ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana va avea ca efect imediat o crestere ingrijoratoare in sondaje a celor doua partide antisistem: PNG si PRM. Despre o parte dintre explicatiile „interne“ – mai cu seama despre inmultirea „tarosenilor“ – am mai tot vorbit aici in ultimele saptamani. Fenomenul partidelor antisistem se cuvine sa fie insa cuprins intr-o perspectiva mai larga.

     

    Francezii, austriecii sau belgienii – pentru a da doar cateva exemple – nu mai au de multisor „taroseni“. Cu toate acestea, si la ei, ca si in tarile est-europene, se constata o crestere ingrijoratoare a simpatiilor pentru politicieni ce mananca o paine alba injurand sistemul din care fac parte.

     

    Nu injurand, asadar, actuala configuratie politica, ci sistemul democratic luat in ansamblul (si principiul) sau. Explicatiile fenomenului se cuvin cautate, asadar, mai in profunzime. Indraznesc sa avansez, ca ipoteza de lucru, o parere nu tocmai politically correct: si anume ca inflorirea din ultimii ani a extremismului de-a lungul si de-a latul planetei, isi are radacinile in mult laudata raspandire a asa-numitelor valori postmoderne. Ideea a fost lansata catre sfarsitul anilor ‘80 de catre politologul Ronald Inglehart. Analizand statistici din 43 de tari (peste 70% din populatia planetei), Inglehart a ajuns la concluzia ca, odata trecute dincolo de un anumit prag al dezvoltarii industriale si, implicit, al nivelului de trai, ierarhia valorilor se schimba.

     

    Locul asa-numitelor valori materialiste (in primul rand, bani) este luat de valorile postmaterialiste: un trai mai tihnit, cu mai mult timp liber, chiar daca pe bani mai putini, atentie sporita acordata ecologiei, drepturilor minoritatilor de tot felul etc. Da, spune Inglehart, acompaniat de catre o armata intreaga de politologi, participarea la vot a scazut dramatic in ultimele decenii, dar asta se datoreaza unei implicari in politica „altfel“. Oamenii, spune politologul nostru, nu mai voteaza, dar scriu carti, organizeaza marsuri de protest, scot reviste, infiinteaza asociatii non-guvernamentale etc.

     

    Inclin sa cred ca, din pacate, asta e doar jumatatea (daca e jumatate) plina a paharului. Jumatatea goala, dupa cum constata alti politologi (Katz, Mair, Ignazio etc.) e sastisita atat de discursurile politically correct, cat si de cardasia pidosnica din politica „oficiala“.

     

    Prea multa inclinare spre compromis strica. Drept urmare, o halca zdravana din electorat se indreapa spre acele partide antisistem care, in aparenta cel putin, raman „principiale“ si promit o oaza de „normalitate“ intr-o lume „nebuna“. Fiindca oamenii nu sunt papadii. Au nevoie de cate  o ancora, fie ea religioasa, filosofica, etnica sau de alta natura, asa ca fara de vreuna se simt – iertata-mi fie banalitatea – dezradacinati.

     

    Nu le dai tu „radacina“, si-o cauta in alta parte si, pana la urma, tot o gasesc. Numai ca atunci, lipsiti deopotriva de protectia culturala si de cumsecadenia unei traditii ce si-a pierdut caracterul de „traditie“, iau de „radacina“ buna orice li se iveste in cale. Asa a inceput nazismul. Asa a inceput comunismul. (Daca nu ma credeti pe mine, intrebati-o, printre altii, pe Hannah Arendt.) Asa a inceput Jihadul (in varianta moderna, sa-i zicem becaliana, ma grabesc sa adaug).

     

    Asa au inceput multe organizatii „politically correct“ si tot asa au inceput si manelele – maimutarind o idee buna.

     

    Iata de ce, partid politic „respectabil“ de-as fi, m-as grabi inca de pe acum sa fac precum PD: sa „fur“, adica, putin din mesajul partidelor antisistem. Cuvantul cheie fiind aici „putin“. Cu „masura“. Cam cat sarea in bucate.

     

    P.S. Necuratul, se stie, se cuibareste in detaliii. Nuantele, insa, cruciale (pentru contrabalansare) poate-ntr-un numar viitor.

  • Vorba multa

    Daca ANRC ar fi fost o companie publica, actiunile sale ar fi cunoscut fluctuatii serioase saptamanile trecute. Dupa ce liderul pietei de telefonie fixa a atacat-o dur, ANRC s-a fastacit cand a venit vorba sa aplice o decizie care i-a isterizat pe cei mai importanti operatori de telefonie mobila.

     

    ANRC nu este insa o companie listata la bursa, ci un organism de reglementare aflat in subordinea Guvernului. Si chiar daca greselile sau deciziile sale corecte nu se reflecta in scaderea sau cresterea valorii actiunilor, deciziile ANRC pot insemna pierderi sau – dimpotriva – castiguri pentru operatorii de comunicatii.

     

    In principiu, grija principala a autoritatii, in calitate de arbitru al pietei telecom, este sa-i impiedice pe cei mari sa-i faulteze pe cei mici si neajutorati. Insa ultimele desfasurari de forte ne-au aratat ca operatorii cu putere semnificativa (Romtelecom, Vodafone sau Orange) nu sunt nici pe departe niste jucatori docili, care pleaca sfiosi capul ori de cate ori arbitrul scoate de la piept cartonasul rosu sau galben. Mai mult decat atat, jucatorii au si ei putere asupra arbitrului si il pot face sa revina asupra deciziilor.

     

    Acum aproximativ zece zile, Romtelecom s-a lansat prin vocea directorului juridic si de relatii publice Catalin Dima intr-o lunga si zgomotoasa diatriba, acuzand ca „unii operatori sunt in mod clar favorizati nejustificat de politica ANRC, desi nu au nevoie de un astfel de sprijin“. Operatorii la care se referea Dima sunt nimeni altii decat liderii pietei autohtone, Vodafone si Orange. Pe scurt, el sustinea ca decalajul tarifelor de interconectare in defavoarea Romtelecom a provocat operatorului de telefonie fixa pierderi de peste 3,5 milioane de euro.

     

    In pledoaria sa anti-ANRC, Dima a reusit sa atinga tonalitati profetice. Intr-un sens pe care nu si-l dorea. Cu ocazia conferintei de presa in care a facut cu ou si cu otet conducerea autoritatii, el a creionat un scenariu trist: „daca pasul urmator de reducere a tarifelor de interconectare pentru operatorii mobili, prevazut pentru 2007, s-ar amana, Romtelecom si clientii sai ar pierde inca peste cinci milioane de euro“. Un scenariu profetic, pentru ca, la sfarsitul saptamanii trecute, ANRC a anuntat ca va propune amanarea aplicarii celei de-a doua etape din programul de reducere a tarifelor de interconectare cu operatorii Vodafone si Orange. Adica exact decizia care ar putea costa Romtelecom – au spus-o oficialii companiei – alte cinci milioane de euro.

     

    In definitiv, de ce sunt tarifele de interconectare atat de importante? Aceste tarife reprezinta suma incasata de un operator in momentul in care un apel generat in alta retea este terminat in reteaua proprie. Lasand la o parte definitia tehnica, tarifele de interconectare sunt mijlocul prin care un operator telecom incurajeaza sau descurajeaza utilizatorii concurentilor sa sune proprii clienti. Cu cat aceste tarife sunt mai mici cu atat traficul dinspre retelele concurente creste. In aparenta, acesta este un lucru bun pentru toata lumea: si pentru operatorul in a carui retea sunt finalizate apelurile, si pentru operatorul care le initiaza.

     

    Dar un astfel de rationament se justifica numai in cazul in care toti jucatorii ar fi de dimensiuni apropiate. Insa o companie cu o pozitie dominanta, adica un operator cu un numar mare de clienti (Vodafone si Orange au impreuna aproape 14 milioane de abonati), este constient de faptul ca utilizatorii concurentei vor apela la un moment dat si numere din reteaua sa, astfel ca ideea de a percepe tarife de interconectare mari este o tentatie careia putini i-ar rezista. Desigur, exista si explicatii economice: tarifele ridicate se explica prin nivelul ridicat al costurilor si investitiilor.

     

    Si mai e ceva, apropo de scenariul potrivit caruia toata lumea ar trebui sa fie multumita. Cand esti un jucator mare, a scadea tarifele de interconectare cu concurenta inseamna sa ii ajuti pe ceilalti sa-si creasca baza de abonati si clienti prepay – ceea ce in capitalism este similar cu un nonsens. Revenind la anuntul ANRC de a amana decizia de scadere a tarifelor de interconectare cu operatorii mobili Vodafone si Orange (proces demarat la 1 septembrie si in virtutea caruia cei doi mari mobili urmau sa-si reduca tarifele cu 40 de procente pana in 2009), lucrurile au istoricul lor.

     

    In momentul in care ANRC le-a aratat pisica puternicilor operatori de telefonie mobila, unul dintre cei doi (Vodafone) a contestat in justitie decizia autoritatii. Replica replicii a fost ca autoritatea a amenintat compania cu o amenda de 5% din cifra de afaceri (adica 36 de milioane de euro daca ar fi sa calculam dupa cifra de afaceri de anul trecut a operatorului). Ghidandu-se probabil dupa principiul conform caruia cel mai destept cedeaza primul, ANRC a anuntat ca ia in calcul varianta amanarii cu un an a programului. Justificarea? Autoritatea de reglementare invoca evolutia tarifelor de terminare a apelurilor in retelele mobile in statele UE, precum si faptul ca, in retelele Vodafone si Orange, acestea se afla deja la cel mai mic nivel din Europa.

     

    Tot Europa a fost invocata si atunci cand s-a decis scaderea tarifelor de interconectare. Cand a stiut ANRC ce face? UE, neUE, singurul care ramane cu buza umflata din aceasta poveste este Romtelecom, care a fost aratat cu degetul drept simbolul monopolului in telecom atat de des si atat de mult incat a ajuns sa-si creioneze un discurs de victima. Iar in acest caz, chiar asta este. Romtelecom a redus deja tarifele, iar amanarea acestei decizii ii va aduce noi pierderi.

     

    E clar ca o decizie buna pentru unii este fatalmente paguboasa pentru altii. Acum, zambetul multumit al Vodafone si Orange, inseamna sprancene incruntate pentru  Romtelecom si operatorii alternativi de telefonie (RCS&RDS, UPC-Astral). Insa, ca si in viata, evolutiile sunt ciclice, iar istoria Romtelecom este cea mai buna dovada in acest sens.

     

    Revenind la imaginea de inceput cu ANRC – companie listata, un lucru este sigur: indiferent ce ar face, o autoritate de reglementare trebuie sa supere pe cineva. In consecinta, cursul actiunilor sale ar avea in permanenta de suferit.