Revoluţia fiscală a PDL

În paralel, iniţiativa prevede majorarea salariului minim pe economie de la 800 la 1.000 de lei şi scutirea de la plata impozitului a profitului reinvestit în tehnologie. Fostul ministru de finanţe Gheorghe Ialomiţianu a justificat propunerea afirmând că guvernul Boc (plecat de la putere în februarie 2012) a stabilizat macroeconomic ţara şi că deci România îşi poate permite acum astfel de măsuri.

Ceea ce n-a mai spus Ialomiţianu este că FMI, cu care autorităţile, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, vor să încheie un nou acord, a refuzat sistematic României orice măsură de relaxare fiscală, inclusiv după încheierea guvernării Boc, opunându-se inclusiv iniţiativei actualei puteri de a reduce TVA la pâine.

În tabăra puterii, reacţia, dacă se poate spune aşa, a venit doar sub forma unor reflecţii cvasi-filozofice ale ministrului Varujan Vosganian, care a afirmat la un eveniment ZF că România nu poate ajunge la o creştere economică de 4% fără renunţarea la cotă de TVA de 24%, şi fără o scădere a CAS, astfel încât ambele ar trebui să fie, în opinia lui, preocupări ale Guvernului în 2014.

Cât despre cota unică, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va menţine pe durata întregului mandat cota unică de 16% pentru companii, iar decizia privind introducerea unui impozit diferenţiat pe venitul salarial acordat persoanelor fizice va fi luată în funcţie de situaţia bugetară.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *