A căzut drobul de sare: Bernanke opreşte tiparniţa de bani

Pe ansamblu, pieţele globale de acţiuni au avut de miercuri până joi cea mai mare scădere din ultimul an (1,9%), indicele MSCI al pieţelor emergente de acţiuni a pierdut peste 3,3%, iar cotaţia aurului a scăzut sub pragul de 1.300 dolari/uncie pentru prima dată în doi ani şi jumătate.

Şeful Fed, Ben Bernanke, a anunţat că programul de cumpărări de obligaţiuni în valoare de 85 mld. euro lunar va fi redus treptat în valoare în cursul acestui an şi se va încheia atunci când rata şomajului în SUA va scădea la 7%, moment aşteptat de Fed pentru jumătatea anului viitor.

Bernanke a precizat că ritmul cu care vor fi reduse cumpărările de titluri va depinde de redresarea economiei americane, astfel încât dacă aceasta se va încetini sau se va opri, atunci planurile actuale de renunţare la Q3 vor putea fi îngheţate.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *