Parcul eolian se află la circa 250 km de Bucureşti, spre est, în apropierea coastei Mării
Negre. Aici condiţiile de vânt sunt la fel de favorabile ca cele de la Marea Nordului din
Germania, oferind condiţii optime pentru realizarea unui proiect de o astfel de
anvergură. Cele 88 de turbine eoliene pot furniza energie curată către circa 350.000 de gospodării din România. Aproximativ jumătate din parcul eolian de 225 MW este astfel conectat la reţea, alte turbine eoliene urmând să fie conectate până în 2014.
Injectarea energiei eoliene curate în reţeaua românească de curent este asigurată de
staţia electrică de 400 kV construită de Verbund. “Cu cei peste 200 MW am atins
ţelul pe care ni l-am propus. În orice caz, energia eoliană din regiune mai are potenţial
de dezvoltare – Dobrogea este una dintre regiunile cu cea mai mare putere a vântului
din Europa, scopul fiind utilizarea celor mai bune locuri din Europa pentru fiecare
tehnologie în parte”, a afirmat Anzengruber.
Odată cu punerea în funcţiune a parcului eolian din România, Verbund îşi
consolidează poziţia pe piaţa energiei eoliene. Compania operează în prezent în mod
individual, respectiv prin intermediul participaţiilor, parcuri eoliene cu o capacitate totală
de 450 MW în ţară şi în străinătate.
Leave a Reply