Tag: coasta

  • Andy Scott

    Andrew Pervis Scott s-a născut pe 13 ianuarie 1979 în Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei. El a urmat cursurile colegiului St. John din Southsea. Pasionat de rugby şi boxer amator, el a avut primul job la vârsta de 16 ani, în 1995, ca bodyguard la un club de noapte din Portsmouth.
    Pe când avea 18 ani, a moştenit 5.000 de lire sterline (aproximativ 5.500 de euro) de la bunica sa, aşa că a decis să cumpere o casă, pe care a renovat-o şi a revândut-o pentru un preţ mai bun. Curând, el a început să cumpere mai multe case, pe care le renova şi le vindea din nou, investind ulterior şi în hoteluri, baruri şi saloane de coafură. Căutările constante de câştiguri au fost inspirate de unchiul său, care avea mai multe magazine de dulciuri. Până la 25 de ani vânduse deja 250 de proprietăţi şi făcuse primul milion, deţinând şapte hoteluri pe coasta de sud a Marii Britanii.
    Totul părea să meargă perfect, însă în 2008 viaţa fără griji a lui Scott s-a transformat într-un coşmar. Odată cu instalarea crizei financiare mondiale, businessul său a intrat în declin. Cu toate că, în urmă cu doar câţiva ani, băncile nu conteneau cu oferte pentru împrumuturi, în acel moment nimeni nu mai era dispus să îi amâne creditele, aşa că antreprenorul, refuzând să declare falimentul, a pierdut peste 6 milioane de euro. Dar cum de obicei niciun necaz nu vine singur, asta nu a fost tot. În timpul unei vizite în SUA, unde ajunsese navigând propriul iaht peste Atlantic, el a fost lovit de un taxi, iar în urma accidentului şi-a rupt ambele picioare şi toate degetele de la mâini. Accidentul s-a produs în Washington, într-o dimineaţă, dar Scott şi-a asumat toată vina deoarece, potrivit lui, în loc să fie atent la trafic, mergea cu privirea în telefon, verificându-şi mailurile. Cu toate acestea, în drum spre spital, cea mai mare grijă a sa nu erau leziunile suferite, ci businessul aflat în pragul colapsului, lăsat în urmă în Marea Britanie.
    Iniţial, Scott a intrat într-o depresie cruntă, însă în scurt timp a găsit curajul de a-şi lua viaţa şi afacerile de la capăt. Obişnuia să se încurajeze pe sine spunându-şi că aşa cum a clădit un business în trecut, de la zero, o putea face din nou. Aşa a şi făcut. Imobilizat la pat timp de trei luni, el a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă însă la lucru, nemaiavând niciun venit. Cu toate că a încercat să reia activitatea în imobiliare, nu a găsit pe nimeni dispus să îi acorde un împrumut, aşa că s-a angajat ca portar, lucrând în paralel şi în construcţii.
    În cele din urmă, un prieten i-a împrumutat nişte bani, care l-au ajutat să transforme o biserică şi un fost cinema în cluburi de noapte. Ambele locaţii au avut succes, ceea ce i-a permis antreprenorului să îşi reia vechiul business, urmărind în permanenţă noi oportunităţi de afaceri. Aşa a apărut, în cele din urmă, compania REL Group.
    Astăzi, compania sa cu sediul în Londra deţine un portofoliu larg de proprietăţi, de la puburi şi lanţuri de baruri, la firme de transport, companii de recrutare, precum şi un business de livrări pentru festivaluri. Veniturile lui totale ajung acum la
    33 de milioane de euro. Chiar dacă afacerea sa este mai mare decât în 2008, Scott a ales acum un stil de viaţă mult mai modest, renunţând la automobilele de lux şi preferând, de pildă, să conducă un scuter sau să meargă pe jos.

  • Cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, produs în Japonia

    Epicentrul cutremurului a fost identificat în largul coastei prefecturii Fukushima, la o adâncime de aproximativ 50 de kilometri.

    Autorităţile nu au emis momentan o alertă de tsunami.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apare un nou mega-oraş. Unde o să fie construit şi cât o să coste cel mai impresionant proiect al ultimilor ani

    În Nord-Vestul Arabiei Saudite, într-un orăşel liniştit pe nume Khurayba, prinţul Mohammed bin Salman vrea ca investitorii să contribuie cu 500 de miliarde de dolari pentru a realiza viziunea sa asupra regiunii. Proiectul său, denumit Neom Bay, are în vedere construcţia unui mega-oraş, care va include staţiuni şi tehnologii de ultimă generaţie, pe coasta saudită de la Marea Roşie, potrivit Bloomberg.

    Anunţul proiectului a fost făcut în urmă cu doi ani, însă acum acesta începe să prindă contur.

    O călătorie de 3 zile prin regiunea respectivă a jurnaliştilor de la Bloomberg indică potenţialul zonei, unde mulţi localnici tânjesc după prosperitate, iar alţii sunt îngrijoraţi că vor fi luaţi din casele lor cu forţa. Muncitorii au început câteva construcţii.

    „Nu este doar o vizune pe hârtie, deja se întâmplă”, a spus Lojain Alharbi, un angajat Neom în vârstă de 25 de ani.

    Într-un interviu realizat de Bloomberg în 2017, prinţul Mohammed a spus că până în 2030, care este termenul de finalizare a viziunii sale, Neom va contribui cu 100 miliarde dolari la economie.

    Compania care dezvoltă Neom şi care este deţinută de guvern a spus că a primit păreri pozitive după întâlnirea cu liderii seniori din Asia, Europa şi SUA, iar oportunităţile turistice, energetice, tehnoogice sunt de mare interes.

    Până la anunţarea lui Neom, regiunea era relativ necunoscută şi neglijată. Şcolile şi electricitatea au ajuns în zonă, pe măsură ce alte regiuni saudite au prosperat de la primul boom petrolier din anii 1970. Drumurile murdare încă conectează multe case din sate.

    „Suntem foarte foarte fericiţi pentru că noi trăiam aici şi înainte nu aveam nimic”, a spus al-Huwaity, care lucrează la paza de Coastă.

    Prima fază a proiectului Neom Bay, care include satele Khurayba şi Sharma, au fost programate iniţial să înceapă în 2021. Inginerilor americani de la firma Aecom li s-a acordat proiectul de management şi consultanţă al oraşului.

    A doua fază a proiectului se va axa pe dezvoltarea unui oraş industrial, iar Neom a permis licitaţii de la 7 firme străine pentru dezvoltarea acestui proiect.

  • Ce schemă a folosit un bancher pentru a FURA 100 DE MILIOANE de dolari de la clienţi

    Fabien Gaglio a mărturisit că a derulat o schemă Ponzi de 100 de milioane de dolari, povestesc jurnaliştii de la Bloomberg într-un articol. Într-o zi de miercuri, la ora 9 dimineaţa, în Paris, îmbrăcat într-un pulover elegant şi o cămaşă albă, bancherul de 39 de ani de pe Riviera Franceză a intrat într-o secţie de poliţie şi a luat un loc într-o cameră de interogatoriu, înarmat cu un dosar de notiţe, descriu scena jurnaliştii Bloomberg.
     
    “Ca să sumarizez faptele, misiunea mea era să  înmulţesc banii clienţilor”, a declarat el. Gaglio era unul dintre cei doi manageri ai unui fond de administrare de averi elveţian denumit Hottinger & Partners. Clienţii lui erau din toată lumea: oameni de afaceri din Singapore, artişti din Italia, antreprenori în tehnologie din Statele Unite, toţi atraşi de promisiunea taxelor reduse, a profiturilor mari şi a discreţiei elveţiene. Când câteva dintre investiţii au mers prost, Gaglio a început să ia bani de la unii dintre clienţi pentru a-i plăti pe ceilalţi. În curând a ajuns să falsifice declaraţii şi semnături.

    A ţinut-o aşa timp de 15 ani, iar acum „Nu mi-a mai rămas nimic”, spune el în articolul Bloomberg. 

    Investigatorul francez nu a înţeles de ce Gaglio i-a mărturisit toate aceste lucruri. Niciuna dintre victimele înşelăciunii lui Gaglio nu era de origine franceză. „De ce ai mărturisit totul în Franţa când compania este înregistrată în Elveţia, iar tu trăieşti în Spania?” întreba Rocket. Gaglio a răspuns că unele dintre infracţiuni s-au derulat în Franţa. Niciunul dintre cei doi nu a menţionat faptul că Franţa permite foarte rar extrădarea cetăţenilor. La 4.20 PM, Gaglio a semnat o declaraţie şi s-a întors pe străzile Parisului. Data era 23 ianuarie 2013. În zilele care au urmat, partenerul lui Gaglio, un conte francez numit Jean-François de Clermont-Tonnerre, a început să dea veştile clienţilor. Instituţia mamă din care s-a desprins Hottinger & Partnners – banca franceză Hottinger & Cie, cu rădăcini care se întindeau până în secolul XVIII, a suferit pierderi care au împins-o la faliment. Victimele şi investigatorii din mai multe jurisdicţii au aflat ce s-a întâmplat, iar procurorii din Luxemburg au acţionat cel mai rapid şi l-au acuzat în primăvara aceea pe Gaglio de fals şi uz de fals, fraudă şi spălarea de fonduri furate.

    Gaglio a pledat vinovat. „După ce am trăit în minciună atât de mult timp, acum răspund la întrebări cu cea mai mare transparenţă. Nu am nimic de ascuns”. A reiterat faptul că banii clienţilor lui, precum şi ai săi, au dispărut. „Am fost prins într-o nebunie greu de explicat”, spunea el, explicând că a cheltuit totul pe călătorii extravagante, tablouri de Andy Warhol şi Keith Haring şi avioane private. Un coleg i-a descris purtarea drept „faraonică”.

    Curtea a decis ca Gaglio să plătească 150.000 de dolari, sumă pe care au considerat că şi-o permite şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiunile comise în Luxemburg. A făcut apel şi, după ce a petrecut un an într-o închisoare luxemburgheză, a fost eliberat temporar, iar sentinţa i-a fost redusă la patru ani. În Luxemburg se obişnuieşte să duci la capăt jumătate din sentinţă şi apoi să fii eliberat condiţionat, iar acest lucru înseamnă că Gaglio mai trebuie să stea 12 luni la închisoare când se întoarce. Apoi, este liber să se alăture familiei lui într-o comunitate exclusivistă în apropiere de Cannes, unde au închiriat o vilă, deşi el susţine că nu are bani.

    Totuşi, este posibil să nu scape chiar atât de uşor. Procurori din Geneva, unde Hottinger & Partners era înregistrată, au lansat propria investigaţie în 2013; aceasta este încă în curs, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Bloomberg. Autorităţile elveţiene nu au depus niciun fel de plângere şi nu există semne că cele din Statele Unite ar fi făcut asta. Victimele se tem că motivaţia de a urmări cazul s-a diminuat, după ce Gaglio a fost la închisoare, iar Hottinger a dat faliment.Este greu de imaginat cum ar fi putut ieşi mai bine evenimentele pentru Gaglio – de altfel, câţiva dintre clienţii lui se tem că a planificat totul.

    „Fabien Gaglio a minţit în fiecare zi timp de 15 ani”, spune Diana Benedek, o femeie de afaceri din California care spune că Hottinger & Partners i-a furat ei şi soţului ei 20 de milioane de dolari. „De ce l-ar crede cineva acum?”

    Fabien Nicholas Gaglio s-a născut pe Coasta de Azur, în 1973. S-a mutat în Londra după studii pentru a lucra în domeniul finanţelor, dar a fost prins în 200 pentru că folosea calificări false în banking pentru a aplica la Merril Lunch. A primit o sentinţă suspendată în Nisa şi, mai târziu în cursul aceluiaşi an, a reuşit să se angajeze la elitista bancă privată Rothschild din Londra. Gaglio a început să îşi facă un nume sfătuind familii europene legat de transmiterea averilor din generaţie în generaţie, iar în 2005 a fost recrutat de Hottinger & Cie. La cinci ani după mărturisirea lui Gaglio, victimele lui continuă o campanie prin care să forţeze autorităţile din mai multe jurisdicţii europene să ia măsuri; acţiunile lor nu par însă să îl afecteze pe Gaglio.

    După ce a închiriat o proprietate modestă în perioada procesului său din Luxemburg şi după ce a pretins că a supravieţuit că a pretins datorită părinţilor săi, dovezile arată că şi-a mutat familia într-o vilă al cărei cost de închiriere este de 10.000 de dolari/lună în apropiere de Beaulieu-sur-Mer, pe Riviera Franceză. În 2015, una dintre operele de artă despre care spune că a fost furată înainte de mărturia lui – o sculptură de Yves Klein – a fost vândută cu 200.000 de dolari la o licitaţie din New York, iar identitatea celui care a vândut-o nu a fost dezvăluită.

     

  • Brexit, poveste despre două oraşe şi peşti

    Pentru pescarii din Whitby, un Brexit fără acord ar însemna că vasele de pescuit de pe continent nu vor mai avea voie să pescuiască în apele lor. UE nu le va mai impune cote de pescuit. Nu va mai trebui să împartă cu nimeni peştii. Brexitul dur i-ar mulţumi.

    În ceea ce priveşte micul oraş Dieppe, dacă după Brexit se închid graniţele dintre Marea Britanie şi se introduc controale vamale, acesta va fi pus în faţa imposibilului. Pur şi simplu nu are suficiente spaţii pentru a face faţă cozilor lungi de la punctele vamale. „Dacă va fi un Brexit dur, va fi haos total pe străzi”, crede Jean-Luc, un localnic. Pentru pescarii din Dieppe, Brexitul dur ar putea însemna pierderea locului de muncă.

    Oamenii portului şi locuitorii din Dieppe au ajuns să trăiască cu frica Brexitului, după cum a descoperit un reportaj al Deutsche Welle.
    Dieppe are legături mai strânse cu Regatul Unit decât alte oraşe din Normandia. Feribotul dintre Dieppe şi Newhaven este cea mai veche legătură între Anglia şi Franţa şi a fost o punte între Paris şi Londra cu mult înainte de tunelul feroviar de sub Canal, care leagă direct cele două capitale cu trenul abia din 1994.

    Unii observatori spun că Brexitul ar putea stimula afacerile din Dieppe – dacă centrele logistice majore din Calais şi Dunkirk sunt supraîncărcate de controalele la frontieră, porturile alternative ar putea deveni mai atractive. Departamentul (unitate administrativă fraceză) Seine-Maritime, care operează ruta Newhaven-Dieppe, discută deja introducerea mai multor ture de feribot. Optimism este şi în Dieppe, dar numai la nivelurile de sus. Autorităţile portuare de acolo şi oficialii municipali de rang înalt spun că oraşul cu aproximativ 35.000 de locuitori va putea să controleze efectele Brexitului şi ţin să sublinieze că sunt pregătiţi pentru toate situaţiile posibile. Însă planurile există doar în mintea oamenilor. Traficul va creşte, iar inspectarea bunurilor, inclusiv a animalelor, ar putea deveni o problemă reală. Aproximativ 600 de cai sunt expediaţi în Dieppe din Marea Britanie în fiecare an şi, deocamdată, oraşul intenţionează să-i verifice şi să-i adăpostească pe terenurile unui hipodrom de la marginea oraşului. Fructele şi legumele aduse din Marea Britanie vor sta probabil în depozitele specifice din port în aşteptarea inspecţiei. Niciunul dintre porturile franceze de la Canal nu pare să fie pregătit de asalt.

    La 200 de kilometri spre nord, în Calais, un nod de trafic major, ofiţerii vamali au ajuns în titlurile ştirilor introducând în mod voit „controale mai stricte“, producând astfel perturbări de trafic majore – o mostră a ceea ce va aduce Brexitul. Poliţia a fost forţată să blocheze mai multe ieşiri de pe autostradă în timpul protestului vameşilor, care urmăreau să atragă atenţia asupra condiţiilor în care lucrează. În timp ce ofiţerii vamali se luptă pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă, pescarii din Dieppe se tem de şomaj. „În cazul unui Brexit dur, Marea Britanie ar putea să-şi închidă apele“, spune Pascal Coquet, un fost pescar care acum îi reprezintă pe producătorii şi procesatorii de scoici francezi. Guvernul de la Paris a promis că va oferi un sprijin financiar temporar într-un astfel de scenariu, însă pescarii nu vor să fie plătiţi şi să stea degeaba în port. Ei vor să muncească.

    Dacă Brexitul va fi unul dur, nu va dura mult timp până când apele franceze vor deveni aglomerate, avertizează Coquet: „Dacă celelalte state din UE va trebui să-şi retragă navele din apele britanice, ar fi de două ori mai multe bărci pentru jumătate din peşte.“ Pentru a înrăutăţi situaţia, autorităţile au aprobat construirea a trei ferme eoliene pe coasta franceză, în mijlocul unor zone de pescuit bogate, se plânge Coquet. „Chiar şi investitorii spun că în timpul lucrărilor de construcţie peştii vor ocoli zona, nu vei mai prinde nimic pe o rază de 25 de mile nautice.“

    Pe Loic Marguerie, un tânăr pescar care a cumpărat barca lui Coquet când acesta s-a retras, îl îngrijorează viitorul. „Dacă nu mai putem pescui pe coasta britanică, pierdem 80% din captură“, spune el. Are doar 30 de ani. Marguerie şi echipajul său de patru persoane îşi prind cea mai mare parte din peşte în apele britanice. Nu e de mirare că în special pescarii britanici abia aşteaptă Brexitul. „Este poate singura industrie de acolo pe care Brexitul ar face-o cu adevărat fericită“, spune Marguerie. „Cu cât este mai dur Brexitul, cu atât va mai bine – ei şi-ar dori să secţioneze Canalul Mânecii şi să-şi închidă jumătatea pentru bărcile străine.“

    Dar familia sa, inclusiv părinţii şi bunicii, pescuieşte de mult timp în apele britanice. „Nu ne puteţi lua asta pur şi simplu peste noapte, nu-i aşa?“ Toţi pescarii din Dieppe sunt îngrijoraţi.

    Deocamdată, Marguerie încă poate pescui scoici. Din fericire pentru el, cele mai bune locuri pentru prinderea popularelor moluşte sunt în apele franceze. Marguerie nu ţine legătura cu niciun pescar britanic. Îi vede pe Canal, dar nu comunică, spune el.

    Coquet este convins că vor veni  vremuri tulburi pentru Franţa. În funcţie de modul în care Brexitul se va desfăşura, spune el, „oamenii vor învăţa să îşi controleze furia, iar pescarii francezi vor şti cum să-i împiedice pe cei englezi să treacă graniţa şi să le fure scoicile.“

    În Whitby, Marea Britanie, deocamdată vântul dinspre Marea Nordului e prea puternic pentru ca pescarii să iasă în larg, scrie CNN. În schimb, în dimineţile cenuşii ei se adună într-un grup pestriţ la cantina din port. Ceaiul este puternic. Râsetele sunt la fel de puternice. Discuţia poate deveni directă – mai ales când subiectul este Brexitul. „Debandadă“, izbucneşte James Cole, un pescar care pescuieşte în aceste ape de 35 de ani. Şi Theresa May? „Nu poate conduce. O tot dă în bară de la bun început.“ Aceşti bărbaţi îşi petrec majoritatea zilelor de muncă pe mare, dar sunt serios informaţi despre toate lucrurile ce ţin de Brexit. Este ceva personal, spun ei.

    „La bord îl am pe fiul meu, cât şi pe frate-miu“, spune Cole. „Şi aş vrea să văd că pentru ei industria pescuitului are un viitor“. Richard Brewer, în vârstă de 62 de ani, este un alt pescar care toată viaţa lui a pescuit în regiune. Şi el lucrează împreună cu cei doi fii ai săi. Spune că a urmărit fiecare vot important din parlament în ceea ce priveşte Brexitul. „Sperăm ca astfel să putem prelua controlul apelor şi destinelor noastre.“

    Whitby este un oraş de coastă din nordul Angliei, străbătut de un port îngust şi lung. Pescarii din Whitby sunt suporteri înverşunaţi ai Brexitului cu gândul la o singură chestiune. Tot ce doresc este să scape de politica comună de pescuit a Uniunii Europene. Ei dau vina pe acele reglementări pentru cotele scăzute care lasă vasele fără afaceri. Şi sunt foarte supăraţi că pescarii europeni au acces la apele britanice.

    „Trebuie să avem control asupra navelor care intră în zonele noastre“, zice Brewer. „Şi aceasta este una dintre misiunile pentru care sper că May va continua să lupte.“

    Premierul a promis că planul pentru Brexit îi va elibera pe pescarii britanici de politica de pescuit comună. Doar pentru acest motiv mulţi dintre comandanţii flotei din Whitby au acceptat să susţină acordul lui May. Însă, spune Cole, nimeni nu este surprins că parlamentul a respins acordul premierului a doua oară. „Este aşa cum era de aşteptat. Guvernul habar nu are şi ar trebui să arate că are sânge în vine şi să forţeze un Brexit fără acord cât mai repede posibil“, crede el.

    Whitby este un oraş frumos, chiar şi atunci când norii sunt jos şi ziua este gri. Este împărţit în două de un port îngust şi lung, cu case, magazine, hoteluri şi puburi construite pe pante care se ridică abrupt de fiecare parte. Ruinele dramatice ale abaţiei Whitby domină peisajul dinspre sud. Statuia celui mai cunoscut locuitor al oraşului, exploratorul James Cook, priveşte portul din partea de nord. Această combinaţie de istorie, frumuseţe şi farmec înseamnă că se câştigă bine din turism aici, mai ales vara. Prin urmare, nu toţi localnicii sunt de acord cu pescarii că Brexitul este bun pentru oraş.

    Graham Collinson este administratorul mai multor case de vacanţă în Whitby. El se plânge că are deja probleme în a atrage personal din Europa continentală. Collinson şi vechiul său prieten, pensionarul Steve Hartley, înfruntă în afara cafenelei Clara vântul care bate dinspre Marea Nordului. Sunt agitaţi. Niciunuia nu-i vine să creadă că s-a ajuns aici: Brexitul pare iminent şi guvernul nu are un plan aprobat de parlament.

    „Cred că este ruşinos şi toată lumea ar trebui să fie concediată“, spune Collinson. „Este o mizerie totală, execuţia este slabă, nu se va ajunge niciodată la un final fericit. Suntem conduşi de o gaşcă de idioţi.“ Hartley este un pensionar îngrijorat de ce va însemna această dezorganizare pentru generaţiile mai tinere.

    „Este inevitabil indiferent de vot, că este cel de noaptea trecută, votul din seara asta, votul de mâine, politica este aceeaşi, nu contăm pentru ei“, crede el. „Cum se poate să fim atât de aproape de Brexit şi să nu ştim ce se va întâmpla?“

    În aer se simte miros de heringi afumaţi. Vine de la Fortune’s Kippers, o fabrică micuţă la care se ajunge pe un drum pietruit îngust – sau luându-te pur şi simplu după miros. Heringii – kippers – sunt în meniul de mic dejun al multor britanici. În interiorul camerei de afumat, Barry Brown aşază rând după rând peştii, la fel cum făcea stră-străbunicul său, William Fortune, când şi-a început afacerea în 1872. Fortune’s Kippers se laudă cu singura afumătoare tradiţională din Whitby. Răspunsul lui Brown la haosul din politică, dată fiind experienţa recentă, este un optimism molipsitor. Întreprinzătorul ar vrea ca parlamentul să strângă rândurile în spatele premierului, pentru binele ţării.

    „Haideţi să trecem peste şi să mergem mai departe“, spune el entuziasmat. „Să fim optimişti. Politicienii se împacă şi lucrează împreună, iar noi să mergem înainte. Cred că putem face acest lucru.“

  • MARIJUANA, culisele unei pieţe ce poate ajunge la 150 de miliarde de dolari

    Canada este a doua ţară din lume care a legalizat consumul recreaţional de marijuana, după Uruguay. Marijuana medicală a fost legală în Canada încă din 2001, şi a fost nevoie de doar patru ani pentru listarea la bursă a primelor companii producătoare de canabis. În scurt timp, aproximativ 140 de societăţi au devenit publice în Canada, cu o valoare de piaţă combinată mai mare de 60 miliarde de dolari canadieni (48 miliarde de dolari americani).

    În întreaga ţară au fost planificate petreceri care marchează aşa-numita Zi Verde. În orasele mici, cum ar fi Smiths Falls, Ontario, la compania Canopy Growth Corp, directorii şi angajaţii sărbătoresc împreună, în timp ce mai multe evenimente sunt planificate în Toronto, de dimineaţa şi până seara. În Quebec, Societe Quebecoise du Cannabis, controlată de guvern, intenţionează să ofere aproximativ 110 produse în cele zece magazine care sunt pregătite pentru prima zi. Numărul de locaţii ar putea creşte până la 150 în trei ani, estimă compania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descoperire de excepţie pe fundul Oceanului Pacific: natura cunoscută de om este mai bogată cu o specie

    Specia din genul Thesea a fost descoperită într-un mediu de recif ameninţat, aflat în lumină scăzută pe coasta Hannibal, la 60 de kilometri de Panama, de cercetători de la Smithsonian Tropical Research Institute din Panama (STRI) şi de la Centro de Investigación en Ciencias del Mar y Limnología (CIMAR) de la Universitatea Costa Rica.

    Noua specie a fost numită Thesea dalioi, fiind stabilită prin compararea trăsăturilor fizice, precum grosimea ramurilor şi culoarea de un roşu aprins, cu singura altă specie din acest gen aflată în estul Pacificului, anume Thesea variabilis.
     
    Zona face parte din Coiba National Park şi este un sit aflat în patrimoniul UNESCO, fiind o regiune de coastă cu o biodiversitate care abia recent a început să fie scoasă la iveală, scrie Science Daily.
     
    „După doar două expediţii cu submersibile la adâncimi de 300 de metri, am identificat 17 specii de octocorali, inclusiv descoperirea şi descrierea a trei specii noi”, a precizat Hector M. Guzman, ecolog la STRI şi unul dintre autorii studiului.
     
  • Mihai Bobonete: „In spatele oricarui barbat de succes,a fost tot timpul o masina rosie ,veche, cu care francezii carau ouă pe coasta de Azur

    „In spatele oricarui barbat de succes,a fost tot timpul o masina rosie ,veche,cu care francezii carau ouă pe coasta de Azur la bogati si ca sa nu le sara din cofrage ,au inventat Deux Chevaux, masina e din 1980 iar pe sotie o am din 1995 si o iubesc tare mult…

    Defapt asta era idea dar m-ati luat voi cu intrebarile despre masina si m-am pierdut…uite ca si acum…cum?…nu a intrebat nimeni nimic?…scuze atunci!;)”, a scris actorul.

  • Un nou ORAŞ pe HARTA lumii: de 33 de ori MAI MARE ca New York-ul. De ce va fi UNIC la nivel mondial

    Potrivit prinţului, oraşul va funcţiona independent de „cadrul guvernamental existent“.

    Proiectul va fi susţinut de fonduri de peste 500 miliarde de dolari din partea guvernului saudit, fondul suveran al ţării şi investitori locali şi internaţionali.

    Oraşul se va axa pe diversificarea focusului economic, nu pe petrol. Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol al lumii, însă prăbuşirea preţului petrolului a făcut tot mai dificil ca acest stat să-şi plătească muncitorii din domeniul petrolier. 

    Focusul NEOM va fi pe industria energetică, pe biotehnologie, apă, mâncare şi divertisment.

    NEOM va funcţiona pe energie regenerabilă 100%. Acest proiect ar putea transforma NEOM în unul dintre cele mai mari oraşe din lume care funcţionează fără combustibil fosili. În SUA, cel mai mare oraş de acest gen este  Burlington, Vermont, care functioneazţă 100% pe energie regenerabilă. De asemenea, oraşe din Islanda şi Norvegia susţin că sunt foarte aproare de a funcţiona şi ele la fel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare” – VIDEO

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.