Moody’s: Daca depunatorii la bancile grecesti isi retrag 35% din bani, apare un “risc major de lichiditate”

Agentia considera, intr-un raport citat de Reuters, ca motivatia
retragerii pentru aproape jumatate din bani tine de recesiune si de
masurile de austeritate luate de guvernul de la Atena, care au
redus puterea de cumparare si veniturile grecilor. Pentru restul
depozitelor retrase, motivatia tine de ingrijorarea clientilor
privind sanatatea financiara a bancilor si dorinta de a-si minimiza
riscul.

Moody’s atrage atentia ca bancile grecesti s-ar putea confrunta cu
“o lipsa severa de lichiditati” daca retragerea depozitelor ajunge
la 35% din total si a calificat ritmul actual al retragerilor drept
“un factor negativ esential” pentru banci.

Retragerile de depozite s-au accelerat in mai si iunie, pe fondul
tensiunilor politice si al incertitudinilor privind viitorul
finantarii Greciei. “Riscul de continuare a scoaterii banilor din
banci reprezinta un risc major de lichiditate, intrucat perceptia
depunatorilor este afectata de evolutiile politice negative si de
capacitatea Greciei de a-si rambursa la timp obligatiile de plata”,
arata raportul Moody’s.

Conform datelor disponibile la Banca Nationala a Greciei, citate
de CNN, depozitele populatiei in bancile grecesti s-au redus din
decembrie 2010 pana in mai 2011 cu 12 miliarde de euro.

Marti este o zi cruciala din punctul de vedere al eforturilor de
salvare a Greciei, avand in vedere ca parlamentul incepe discutiile
asupra noului program de austeritate initiat de guvern, in valoare
de 28 de miliarde de euro, de care depinde toata viitoarea
finantare a tarii, respectiv cele 12 miliarde de euro de la UE si
FMI si noul credit ce va fi negociat de Grecia cu UE si FMI,
respectiv 100-120 de miliarde de euro.

La Atena, in Piata Syntagma au inceput sa se adune deja primele mii
de manifestanti care contesta planul de austeritate si cer
renuntarea la memorandumul cu UE, FMI si Banca Centrala Europeana.
Sindicatele au organizat pentru azi si maine o greva
generala.

Analistii Societe Generale, citati de Kathimerini, au estimat ca
sunt 30% riscuri ca planul de austeritate sa nu fie aprobat de
parlament.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *