Suma va fi insa greu de adunat, intrucat protectionismul
previzibil in urma crizei va limita finantarile intre tari, ceea ce
va intretine dezechilibre intre regiuni, sustine studiul. De pilda,
Asia ar avea nevoie de 40 de trilioane de dolari, iar bancile din
UE ar trebui sa mobilizeze 13 trilioane de dolari. Autorii
studiului cred ca de-a lungul deceniului se vor mentine o serie de
puncte pe harta lumii unde creditarea va fi excesiva, peste un
nivel sustenabil, si vor aparea si altele noi, stimulate in special
de bancile din Asia si Europa Occidentala.
Pereche cu acest studiu cu cifre mari, care exprima de fapt
costul global al iesirii din criza in urmatorii zece ani, face
declaratia lui Klaus Schwab, directorul Forumului Economic Mondial,
care se teme ca lumea e amenintata de un “sindrom global de
epuizare”, pentru ca n-a digerat inca pe deplin efectele crizei si
cu atat mai putin n-a intrat in faza post-criza. “Trebuie sa avem
grija ca aceasta criza sa nu se transforme intr-o criza sociala,
ceea ce s-a si intamplat deja in unele tari”, a spus Schwab.
“Avem in lumea de azi o situatie in care sistemul si
institutiile politice sunt pur si simplu covarsite de complexitatea
problemelor cu care au de-a face”, a adaugat profesorul german,
facand aluzie la tensiunile sociale determinate de masurile de
restructurare adoptate de statele tot mai indatorate, care suporta
costul crizei si sunt penalizate de pietele financiare cu dobanzi
tot mai mari, in timp ce companiile si bancile salvate cu banii
statelor respective prospera din nou si isi rasplatesc sefii cu
bonusuri uriase.
Una peste alta, Forumul anual de la Davos nu incepe sub auspicii
bune, ba nici macar noi: un comentator a comparat situatia cu Ziua
Cartitei, amintindu-si ca anul trecut erau la zi cam aceleasi
probleme, doar cu alte nume – pericolul falimentului Greciei, rolul
bancilor in perpetuarea crizei, diversele ingrijorari legate de
ascensiunea Chinei. Exista totusi o tema noua: inflatia, hranita de
preturile in crestere la materii prime si alimente, numai ca, dupa
toate probabilitatile, ea ramane sa fie discutata tot in contextul
“chestiunii chinezesti” – cat anume va lasa Beijingul ca yuanul sa
se aprecieze, avand in vedere ca inflatia tinde sa devina
principala problema a economiei chinezesti amenintate de
supraincalzire, dar si un motiv serios de ingrijorare pentru multe
economii in curs de dezvoltare.
Leave a Reply