Reputaţia şi prestigiul unei organizaţii joacă un rol crucial în atragerea angajaţilor talentaţi, fiind considerate factorul esenţial de 77,7% dintre liderii C-suite din România, potrivit celui mai recent barometru realizat de compania internaţională de audit şi consultanţă în afaceri Mazars.
Tabloul este completat de salariile şi beneficii generoase (72,22%) şi de oportunităţile de învăţare, formare şi dezvoltare (61,11%), factori care contribuie la creşterea gradului de atractivitate a unei companii în rândul talentelor care caută nu doar recompense financiare, ci şi apartenenţa la o echipă respectată şi recunoscută.
“În prezent, liderii din România implementează mai multe strategii pentru atragerea şi reţinerea talentelor, conform rezultatelor recente ale barometrului C-suite. În mod specific, 66,66% dintre companii organizează activ evenimente interne pentru a stimula coeziunea echipei şi implicarea angajaţilor. În plus, 55,55% dintre acestea acordă prioritate creşterilor regulate de salariu pentru a asigura competitivitatea într-un mediu economic fluctuant, iar 44,44% oferă zile libere pentru a promova echilibrul între viaţa profesională şi cea personală.”, explică Cătălina Călinescu, Partner, Outsourcing – HR & Payroll, Forvis Mazars în România.
La nivel global, aproape jumătate dintre lideri recunosc dificultăţile în atragerea talentelor, 44% dintre aceştia raportând obstacole în procesul de angajare la nivelul companiilor lor, iar 39% identificând acest aspect drept principala provocare în recrutare. În România, liderii evidenţiază, de asemenea, lipsa de talente ca fiind cea mai mare provocare în recrutare (44%), urmată îndeaproape de dificultăţile în identificarea şi atragerea candidaţilor calificaţi (44,44%), atragerea candidaţilor potriviţi pentru a aplica (38,88%) şi asigurarea unei experienţe pozitive pentru candidaţi (38,88%).
În faţa acestor provocări, atât liderii globali, cât şi cei locali, intenţionează să adopte o nouă strategie de atragere şi retenţie a talentelor sau să o revizuiască pe cea existentă, acest lucru aflându-se în topul celor cinci priorităţi strategice.
Astfel, în următoarele 12 luni, 50% dintre liderii din România planifică să-şi intensifice considerabil investiţiile pentru a atrage noi talente – cu o creştere de 10% sau mai mult, este una dintre concluziile barometrului C-suite al Mazars, realizat înainte de formarea noii reţele globale, Forvis Mazars.
Leave a Reply