– Inghetarea salariilor in sectorul public si privat pentru trei
ani
– Inlocuirea celui de-al 13-lea si al 14-lea salariu in sectorul
public (echivalenta cu o reducere a salariilor cu 10%) cu o prima
de 1.000 de euro pe an, doar pentru cei ce castiga sub 3.000 de
euro pe luna
– Desfiintarea celei de-a 13-a si a 14-a pensii pentru cei cu
pensii de peste 2.500 de euro. Limitarea la 800 de euro a acestei
forme de compensatie
– Eliminarea contractelor colective de munca, eliminarea
arbitrajului obligatoriu in conflictele de munca
– Ridicarea plafonului pentru concedierile colective in sectorul
privat (procentul din salariati care pot fi disponibilizati intr-o
singura transa creste de la 2% la 4%)
– Dereglementarea pietei “profesiilor inchise” (in special din
servicii si liber-profesionisti)
– Reducerea compensatiilor de concediere
– Eliminarea oricarei forme de pensionare anticipata
– Egalizarea din 2011 a varstei de pensionare pentru femei cu
cea a barbatilor si stabilirea unui mecanism de ajustare a limitei
de pensionare la speranta de viata
– Cresterea TVA de la 21% la 23% (dupa ce a fost majorata in
martie de la 19%)
– Cresterea cu pana la 10% a accizelor la combustibili, alcool
si tigari si cresterea cu 10% a taxei pe lux
– Impunerea unei taxe de solidaritate, platita o singura data,
pentru afacerile cu profituri mari.
UPDATE: Ministrul de finante
Giorgios Papaconstantinou estimeaza ca economia va scadea cu 4%
anul acesta si cu 2,6% la anul, spre a ajunge la crestere (1,1%)
abia in 2012. Datoria publica va ajunge la 140% din PIB in 2013 si
va incepe sa scada din 2014. Grecia va taia in total cheltuielile
publice cu 30 de miliarde de euro in urmatorii trei ani (11% din
PIB). Anul acesta, deficitul bugetar va fi redus cu 5%, de la 13,6%
in 2009.
Masurile vor fi prezentate parlamentului de la Atena luni, spre
a fi adoptate in procedura de urgenta.
Pachetul de imprumuturi de la FMI si partenerii din zona euro
destinat Greciei, a carui valoare ar putea ajunge la 120 de
miliarde de euro, va fi acordat pe trei ani, cu optiunea de a fi
extins pentru inca un an.
“Este un pachet de sprijin fara precedent, pentru un efort fara
precedent pe care il va face poporul grec (…) Sacrificiile de azi
sunt dure, dar necesare. Daca nu le vom face, Grecia va fi in
faliment. Am facut totul si voi continua sa fac totul ca tara sa nu
ajunga in faliment”, a declarat premierul Giorgios Papandreou,
citat de Reuters. “Am avut negocieri-maraton si am reusit sa ne
asiguram de atentia comunitatii internationale asupra problemelor
poporului grec si a faptului ca nu este doar problema noastra, ci
si problema modului cum functioneaza pietele si cum trebuie
protejata moneda euro.” Conform premierului, Grecia are un necesar
de finantare de 60 de miliarde de euro pe an.
Decizia finala asupra termenilor asistentei pentru Grecia va fi
anuntata in cursul serii de comisarul european Olli Rehn si de
Jean-Claude Juncker, presedintele Eurogrupului.
Pentru guvernul lui Giorgios Papandreou va fi extrem de greu
sa-i convinga pe greci ca masurile de austeritate sunt necesare,
atata vreme cat multi percep intruziunea FMI si a UE drept o
stirbire a suveranitatii, mergand pana acolo incat sa considere ca
e vorba de o conspiratie externa menita sa ingenuncheze sau sa
distruga poporul grec fiindca nu se pliaza suficient politicilor UE
sau ale SUA, in timp ce altii critica guvernantii pentru starea in
care a ajuns tara. Un sondaj recent de opinie releva ca doar 35%
dintre greci sustin noua runda de masuri de austeritate. “Va fi
foarte greu, fiindca majoritatea grecilor sunt prost platiti.
Taieri de salarii cu 20% si cresteri de TVA – incearca sa vinzi
asta unor oameni care trebuie sa-si sustina familia cu 1.200 de
euro pe luna”, scrie un anume Giorgios din Ioannina pe forumul BBC. Duminica, atat sindicatele din sectorul
public, cat si cele din sectorul privat au organizat mari
manifestatii de protest la Atena si in alte orase, iar pentru 5 mai
este programata greva generala.
Editia online a ziarului Ta Nea e plina de comentarii iritate ale cititorilor
la adresa guvernului Papandreou, a guvernarilor precedente, a
politicienilor greci in general, a FMI si a Angelei Merkel,
considerati cu totii vinovati de criza actuala. Un comentator cere
reducerea numarului de membri ai parlamentului, spunand ca si-asa
multi dintre ei chiulesc de la dezbateri, si abolirea pensiei
speciale de parlamentar. Altul comenteaza o stire dupa care FMI
considera ca va avea nevoie de 10 ani ca sa repuna pe fagas
economia Greciei: “Eu sper sa stea aici nu 10, ci 100 de ani si sa
nu mai plece niciodata. Abia atunci poate vom deveni si noi o tara
moderna. Daca FMI pleaca, iar vom esua, din cauza functionarilor
publici si a coruptiei din aparatul de stat”.
Leave a Reply