Tatiana Cimpoeşu, vicepreşedinte, Agricola: „Depinde de fiecare dintre noi să ne ascultăm instinctul bun al unei vieţi în care să ne simţim împliniţi”

Printre cele mai recente realizări ale Tatianei Cimpoeşu se numără finalizarea rebranduirii întregului portofoliu al brandului Agricola într-o imagine nouă, precum şi lansarea unor produse noi. Ca obiectiv pentru anul în curs, ea menţionează finalizarea unui proiect important de modernizare adresat consumatorilor de carne de pui. „Continuăm inovaţia şi diferenţierea şi încercăm să ne inspirăm din tot ceea ce aşteaptă oamenii pentru a fi mai puţin singuri şi pentru a-şi îmbunătăţi starea de fericire. Am convingerea că hrana are un rol important în acest sens.” În opinia sa, când vine vorba de echilibrul între viaţa personală şi profesională, cariera este mai degrabă „chemarea de a face cu entuziasm şi inspiraţie un lucru deosebit într-un anume domeniu profesional; viaţa personală înseamnă timpul dedicat familiei, prietenilor,
hobby-urilor, pasiunilor, acelor preocupări personale care ne definesc în esenţă ca oameni”. De altfel, adaugă ea, cele două planuri se completează reciproc. „Şi este adevărat că o viaţă personală fericită duce la relaxare şi la abordarea problemelor de serviciu cu o minte liberă, cu o stare proactivă şi concentrată spre rezolvarea lor. Nu se pune nicidecum problema de a alege o ipostază sau alta şi nici nu cred în expresia «echilibru fragil». Cred că s-a scris prea mult despre «work-life balance»; lucrurile sunt mult mai simple, depinde de fiecare dintre noi să ne ascultăm instinctul bun al unei vieţi în care să ne simţim împliniţi.”

Profilul Tatianei Cimpoeşu a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *