BusinessMagazin

Tag: viata

  • Cum vrea o ţară asiatică să evite problemele economice: Viaţa de noapte, soluţia pentru a aduce mai mulţi bani la stat

    În acest scop, mai mulţi retaileri şi-au extins programul de lucru, iar oraşele în oraşele au început să investească bani în grandioase spectacole de lumini. Toate aceste decizii au fost luate de administraţiile locale la cererea guvernului, pentru a determina oamenii să cheltuie mai mulţi bani pe timpul nopţii.

    Consiliul de Stat al naţiunii a lansat aceast proiect de stimulare a economiei către finalul lunii august. Pentru stimularea economiei unui stat precum China, numai dezvoltarea atracţiilor pentru care fac cunoscută sintagma „viaţă de noapte” nu este suficientă. De aceea, conducerea a lansat 20 de proiecte al căror unic scop este stimularea economiei acestui stat.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Globetrotter în business

    De aproape doi ani, Marcel Cobuz este responsabil pentru Europa în Comitetul Executiv al grupului LafargeHolcim, activ în producţia de materiale de construcţii, cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de franci elveţieni (6,4 miliarde de euro) şi aproape 20.000 de angajaţi care lucrează în peste 40 de uzine de ciment, 600 de staţii de betoane şi 300 de cariere de agregate din peste 20 de ţări europene.

    Deşi industria construcţiilor l-a „clădit”, cărămidă cu cărămidă, de-a lungul anilor, altele erau planurile expatului român.

    „Fac parte din generaţia care a atins majoratul în 1989. Am lăsat deoparte oportunitatea de a face o carieră militară şi am studiat Dreptul cu profesori care scriau noaptea cursurile pe care le predau a doua zi. Astfel, am plonjat pentru câţiva ani în dreptul afacerilor, fiscalitate şi concurenţă. Iar după o bursă în străinătate pe pieţele de capital şi la îndrumările profesorilor, a fost un pas natural să nu urmez repartiţia de procuror şi, în schimb, să dau concurs la banca naţională”, povesteşte Marcel Cobuz.

    A ajuns să fie unul dintre cei care au pus bazele Bursei de valori Bucureşti în România postcomunistă şi ale unor instituţii conexe acesteia, precum Asociaţia Brokerilor sau Depozitarul Central, care facilitează transferul instrumentelor financiare – acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc – şi al banilor între vânzător şi cumpărător.

    „Am creat apoi propria firmă, ca să accelerez proiecte de finanţare pe piaţa de capital pentru întreprinderi mici şi mijlocii, iar avocatul Francisc Peli a fost unul dintre colaboratorii mei cei mai reuşiţi în nişte tranzacţii de anvergură. În 2000, am ştiut că a venit momentul să mă dezvolt şi să creez un impact mai larg şi am plecat la Lafarge, în Franţa.”

    În primii doi ani petrecuţi la Lafarge a avut misiuni în 15 ţări. De la sediul din Franţa, Marcel Cobuz a plecat în Grecia, după o scurtă întoarcere în România, ca director financiar, apoi s-a îndreptat către Asia, în Indonezia, devenind cel mai tânăr „şef de ţară” al Lafarge, cu scopul de a redinamiza un business de ciment devastat după tsunamiul din 2004.

    „Următoarea destinaţie a fost Orientul Mijlociu, în Irak, unde am fost responsabil pentru creşterea afacerilor între 2008 şi 2011, ca prim investitor din afara sectorului petrolier cu mai multe uzine construite”, spune Marcel Cobuz.

    Apoi a revenit în Franţa şi, mai târziu, a ajuns în Maroc – unde Lafarge reprezenta a treia capitalizare bursieră de la Casablanca. În 2014, a fost artizanul fuziunii dintre giganţii Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), care a dat naştere actualului grup LafargeHolcim, liderul mondial în producţia de ciment.

    „În tot acest parcurs, am avut familia alături şi câţiva buni prieteni care mi-au servit drept ghizi. Soţia, căreia îi mulţumesc că m-a urmat în aproape toate regiunile globului, a fost primul meu sfătuitor. Copiii s-au născut în ţări diferite – România, Franţa, Malaezia şi Iordania – fiind cetăţeni români şi globali în acelaşi timp.”

    De altfel, chiar şi cu bagajul lui impresionant de „domicilii” provizorii, Marcel Cobuz urmăreşte cu atenţie schimbările de „nuanţe” în peisajul de business românesc.

    „Urmăresc cu emoţie şi bucurie realizările prietenilor mei din România sau ambiţiile şi rezultatele de excepţie de la noua generaţie de antreprenori din IT şi de sportivi de performanţă în tenis şi nu numai. Vin des în ţară, unde îmi întâlnesc cu bucurie echipele entuziaste şi îi văd pe fraţii mei şi familiile lor, iar în Elveţia obişnuim să primim cu drag prieteni din România la noi acasă.”

    Stabilit în Elveţia acum, Marcel Cobuz şi-a creat un ritm cotidian şi, mai presus de orice responsabilitate de afaceri, se încăpăţânează să nu se abată cel puţin de la una – de suflet: să nu întârzie la cina cu soţia şi copiii, momentul din zi în care poveştile au răgaz să se depene.„Încep devreme ziua, de regulă alerg timp de o oră după un program predeterminat. Apoi (sunt – n. red.) pe telefon şi video. Biroul meu are doar o masă de întâlniri cu şase scaune, două monitoare pentru întâlnirile video şi tableta, rar vreo hârtie. Sunt în contact permanent cu echipele din 20 de ţări, iar, în medie, trei zile pe săptămână călătoresc în regiune, unde văd clienţii locali sau pan-europeni – societăţi de construcţii şi antreprenori – şi proiectele importante de infrastructură, în special Grand Paris, High Speed 2 în Marea Britanie, drumurile din Polonia sau proiectele Greater Moscova ori centrele de inovare din Lyon.”

    Pentru că în mâinile lui stau decizii importante la nivelul grupului LafargeHolcim – precum investiţii majore, achiziţii şi fuziuni, parteneriate – Marcel Cobuz caută să delege cea mai mare parte a celorlalte activităţi.

    În pauzele pe care şi le permite, participă voluntar în boardul unei şcoli internaţionale non-profit, pentru a urmări tendinţele în educaţia noilor generaţii. În plus, cam odată la trei luni, în weekend, aleargă un semimaraton sau un maraton în marile oraşe europene, ca să-şi ţină treaz spiritul de competiţie.

    „Am făcut o excepţie în 2018, când am participat la două maratoane în mai puţin de o lună, la Paris şi Zurich, o experienţă care mi-a arătat că limitele şi recuperarea după efort trebuie respectate. Îmi place pregătirea fiecărei curse, care, cu tehnicile de azi, este «train smarter, not harder», dar şi complexitatea sporturilor de anduranţă în care mentalul face diferenţa.” Pregătirea, crede Marcel Cobuz, este cheia şi în mediul de business românesc, care, „plin de vigoare” aşa cum este deja, ar trebui să-şi întoarcă mai mult privirea asupra tinerilor, pentru a le oferi şanse în meseriile viitorului, în care amprenta este a inteligenţei artificiale. „Nevoile de infrastructură sunt enorme şi un program de investiţii majore pe termen lung va creşte încrederea investitorilor, va impulsiona creşterea economică şi va alimenta, în acelaşi timp, optimismul tinerei generaţii.”

    De optimism dă dovadă şi Marcel Cobuz, privind către viitorul industriei construcţiilor, care, crede el, va creşte moderat, susţinut de finanţările marilor proiecte de infrastructură din ţări ca Franţa sau Marea Britanie. Automatizarea tot mai frecventă şi inteligenţa artificială vor revoluţiona procesele de producţie şi chiar modurile de utilizare, iar marile companii îşi vor seta ţinte ambiţioase de reducere a impactului lor asupra mediului.

    Cu aproape două decenii de experienţă la LafargeHolcim, Marcel Cobuz a învăţat că sectorul construcţiilor este unul care se reinventează rapid. Aşa cum a făcut-o şi el, indiferent că s-a întâmplat în Franţa, Grecia, Irak, Maroc, Elveţia…

    LafargeHolcim în România

    Pe piaţa locală, gigantul LafargeHolcim este prezent prin compania Holcim, producătoare de ciment şi beton, cu 800 de angajaţi în cele două fabrici – de la Câmpulung (judeţul Argeş) şi Aleşd (judeţul Bihor) – şi în celelalte unităţi de prelucrare a cimentului din ţară.

    În 2018, afacerile Holcim în România au fost de 1.270,6 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Profitul a urcat cu 23% faţă de anul anterior şi s-a situat la 182,1 milioane de lei. Astfel, marja de profit a Holcim România a fost anul trecut de peste 14%.

    Recent, Holcim România a cumpărat grupul Somaco de la fondul de investiţii Oresa Ventures, într-o tranzacţie de peste 60 de milioane de euro care aşteaptă încă acordul Consiliului Concurenţei.

    Pe plan local, operaţiunile LafargeHolcim sunt conduse, de la începutul anului 2018, de Horia Adrian, de asemenea cu experienţă peste graniţe. El a început să lucreze în 2000 pentru Holcim, fiind iniţial responsabil cu dezvoltarea businessului pentru agregate şi betoane. După patru ani, a fost trimis în Azerbaidjan pentru a coordona activitatea companiei de acolo, iar după şase ani s-a mutat la Moscova, pentru a conduce Holcim Rusia. La începutul lunii februarie 2018, Horia Adrian a preluat funcţia de CEO al Holcim România, dar şi pe cea de market head al Lafarge Holcim pentru Europa emergentă, conducând activitatea din Bulgaria, Serbia, Azerbaidjan şi Republica Moldova.

  • PREMIERĂ ISTORICĂ: Cercetătorii au descoperit apă pe o planetă ce ar putea susţine viaţa | VIDEO

    Aceasta a fost denumită K2-18b şi este luată în considerare ca fiind o planetă ce ar putea susţine viaţă extraterestră.

    În următorii zece ani, cercetătorii consideră că telescoapele ar putea determina dacă atmosfera K2-18b ar putea conţine gaze produse de organisme vii.

    Detaliile au fost publicate în jurnalul ştiinţific Nature Astronomy.

    Omul de ştiinţă care a condus echipa de cercetare, profesorul Giovanna Tinetti din cadrul University College London (UCL) a declarat că descoperirea este una “extraordinară”.

    “Aceasta este pentru prima oară când am descoperit apă pe o planetă în zonă locuibilă circumstelară şi care orbitează în jurul unei stele unde temperaturile sunt compatibile cu prezenţa vieţii”, a afirmat aceasta.

    Zonă locuibilă circumstelară reprezintă o regiune în jurul unei stele unde temperaturile sunt potrivite pentru a permite existenţa apei în formă lichidă pe suprafaţa unei planete.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În căutarea şosetei rătăcite

    „Şoseta3 este un brand românesc de şosete colorate care îşi propune să reinventeze perechea, oferind trei şosete într-un pachet, în caz că una dintre ele dispare. Designul este făcut în Bucureşti – Berlin – Amsterdam, iar producţia în Uniunea Europeană.” Aceasta este descrierea businessului pe site-ul său de prezentare.

    De idee este responsabil Bogdan Ferariu, un antreprenor român orientat mai mult către străinătate, acolo unde şi-a început practic pregătirea profesională. A studiat multimedia şi comunicare în Danemarca şi şi-a obţinut diploma în concept development. A ajuns mai apoi în Hilversum (Olanda), pentru un internship, şi a lucrat în mai multe agenţii de publicitate din Barcelona, Varşovia, Amsterdam şi Berlin.

    „În august 2014 m-am mutat de la Varşovia la Amsterdam şi atunci am simţit că aş vrea să încerc ceva pe lângă jobul full-time. Au fost mai multe idei în perioada aceea şi chiar am vrut să văd cât de greu este să faci ceva de la zero, pe lângă job”, povesteşte Bogdan Ferariu.
    La sfârşitul anului 2014, avea deja o firmă înfiinţată şi a început să se intereseze despre ce înseamnă fabricarea şosetelor.

    A făcut întâi câteva teste şi a produs cantităţi mici, pentru a vedea cum reacţionează piaţa. Apoi producţia s-a extins şi aşa a apărut prima colecţie Şoseta3. Investiţia totală făcută până în prezent a ajuns la circa 10.000 de euro, bani din economiile personale.
    „Am investit mult – timp şi bani – în găsirea unei fabrici care să facă produsele pe care ni le doream şi cu care să putem comunica uşor. Partea asta cu investiţiile este mai mult un proces continuu. Totdeauna e ceva ce putem face mai bine.”

    Producţia şosetelor are loc în Polonia, într-o fabrică dintr-o regiune cu o sută de ani de tradiţie în textile. Etichetele sunt din carton reciclat, cumpărat din Amsterdam. În 2018, Şoseta3 i-a adus lui Bogdan Ferariu afaceri de 18.000 de euro şi un profit de până la 3.000 de euro.
    Astăzi, Bogdan Ferariu este stabilit în Berlin şi continuă să înveţe – se autodescrie, de altfel, drept un autodidact. Aşa a învăţat limbile tuturor ţărilor în care a locuit, dar şi domenii precum programare sau producţie de film.

    „În momentul acesta, nu am alte afaceri, dar am tot pus idei pe hârtie şi cred că Şoseta3 este un început bun, mă ajută să învăţ foarte multe”, spune Bogdan Ferariu.În comunicarea cu firma responsabilă de contabilitate îl mai ajută tatăl său, iar tot el este cel care rezolvă atunci când o comandă trebuie realizată urgent în România.

    „Până acum, 2019 a fost destul de ocupat. Am lansat primul design pentru copii – 1-2 ani -, am lansat o colecţie nouă pentru vară şi am încheiat prima colaborare la Cluj, cu Jazz in the Park (festival de muzică – n. red.). Lucrăm la două noi colaborări, dintre care una la Berlin, şi cu această ocazie sperăm să adăugăm o nouă piaţă pe lista distribuitorilor.”

    Deşi şosetele sunt făcute în Polonia, cea mai mare piaţă de desfacere este România, unde clienţii – în special din mediul urban – comandă şosetele online sau le cumpără din magazinele în care brandul este prezent. În Austria şi Olanda, cumpărătorii sunt foarte atraşi de faptul că şosetele sunt fabricate în Europa, spune antreprenorul.

    Un pachet cu trei şosete produse de el costă 35 de lei, iar un set cu oricare trei pachete la alegere costă 90 de lei. În Bucureşti, Şoseta3 se găseşte în magazinele Dizainăr, The Urbanist şi Beans & Dots.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    sPrint Box – cabine fotografice (Bucureşti)
    Fondatori: Denisa şi Ştefan Radu
    Investiţie iniţială: 5.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 11.000 de euro
    Prezenţă: la evenimente din Bucureşti, dar şi din restul ţării

    Print A Porter – personalizarea obiectelor (Ploieşti)
    Fondator: Beatrice Voinea
    Investiţie iniţială: 40.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 22.000 de euro
    Distribuţie: online

    Kenosis – producţie de obiecte din lemn şi piele (Giarmata, judeţul Timiş)
    Fondator: Andreas Samuelsson
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 150.000 de euro
    Distribuţie: online

    PaPrezzo – producţie de încălţăminte pentru bărbaţi (Cluj-Napoca)
    Fondatori: fraţii Andrei şi Mircea Rusu
    Cifră de afaceri estimată pentru 2019: 55.000 de euro
    Distribuţie: online (Facebook, Instagram)

    Cappuccino Story – cafenele cu pahare personalizate (Bucureşti)
    Fondatori: Cătălin Jianu, Cătălin Stoica, Cristian Voicu
    Investiţie iniţială: 10.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 160.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti (Vitan şi Nerva Traian)

  • SATUL din România unde ZECI DE STRĂINI şi-au cumpărat case: “Am o viaţă mult mai BUNĂ aici decât în Germania!”

    Unii au lăsat în urmă ţările în care s-au născut şi au ales să-şi ducă traiul în bătrânul sat transilvănean Richiş. Satul sibian Richiş se ascunde într-un loc pitoresc, printre dealuri. Noii locuitori îl consideră un loc fermecător, care le aminteşte de copilărie. Richiş este un sat de viticultori, vechi de peste 700 de ani.

    Soţii Schmid sunt din Munchen, iar acum cativa ani, fiul lor i-a îndemnat să viziteze satul, denumit pe vremuri satul celor bogaţi. Aşa este şi în prezent, după ce străinii s-au îndrăgostit iremediabil de acest loc şi au fost atenţi să dezvolte aici o comunitate strânsă şi puternică. “Richiş e a două casă pentru mine. Am o viaţă bună aici cu soţia mea, mult mai bună decât în Germania”, a declarat Heribert Schmid.

    Eleine şi Martin sunt primii olandezi care s-au mutat la Richis. În anii ’90, au vizitat satul cu nişte prieteni şi au rămas fermecaţi de tot ce au descoperit. “Tot ceea ce ne înconjoară, atmosfera, uitaţi-va la dealurile din jur! Natură! Şi să nu uităm ce le spunem mereu românilor: Fiţi mândri cu propria ţară! Sunt atâtea naţionalităţi care au ales să-şi ia o casă aici. Trebuie să fie ceva special la locul asta!” Cei doi soţi au cumpărat o casă veche de la saşi. Au investit mulţi bani în ea, pentru reparaţii, dar nu au aruncat nimic, nici măcar războiul de ţesut. Două vecine au învăţat-o pe Eleine cum să lucreze la el”, a declarat Martin Engbrenghof.

    Străinii deveniţi localnici au deschis mai multe magazine, dar şi un centru infoturistic. Organizează vara şi primăvară brunch-uri cu produse tradiţionale şi un festival de literatură. Pe lângă români şi câteva familii de saşi, la Richiş trăiesc zeci de nemţi, francezi, olandezi, italieni, elveţieni, lituanieni şi americani.

  • Parenting în era nouă

    Kinderpedia este o aplicaţie care facilitează prin diferite instrumente comunicarea între părinţi şi profesori în legătură cu copilul; în prezent, valoarea investiţiei direcţionate în aceasta a ajuns la 785.000 de euro. 
     
    „Ce ar trebui să ştie orice director, educator, profesor şi nu numai despre Kinderpedia este că e o soluţie completă de comunicare şi management dedicată educaţiei care ajută stafful grădiniţelor şi al şcolilor să salveze între 6 şi 9 ore pe săptămână din timpul administrativ şi să îşi concentreze eforturile către actul educaţional”, explică Evelina Necula, director marketing şi communications şi unul dintre fondatorii Kinderpedia, într-un interviu acordat Business Magazin la trei ani distanţă de la primele investiţii, care se plasau la 275.000 de euro. De atunci, povestea Evelinei Necula şi a lui Daniel Rogoz a evoluat şi a prins avânt, la fel ca povestea Kinderpedia. Cu 5.300 de conturi de copii pe platformă şi 9.100 de părinţi care folosesc Kinderpedia, aplicaţia are deja 138 de grădiniţe şi şcoli din România înregistrate pe Kinderpedia, dintre care şase grădiniţe şi şcoli publice. 
     
    Kinderpedia a semnat recent contracte de colaborare cu două instituţii cunoscute în educaţia privată din România, şi anume grădiniţa, liceul şi şcoala Ioanid din Capitală şi grădiniţa Elf din Cluj, acestea alăturându-se celorlalte instituţii care au adoptat deja tehnologia în comunicarea părinţi – profesori, precum Just4Kids, Butterfly, Grădiniţa lui Matei, Karin’s Kids Academy, Copiii Montessori, Finnish School Sibiu, Deutsche Schule, Beautiful Minds sau Aletheea. 
     
    Practic, aceşti părinţi nu au timp să urmărească prăfuitele aviziere şcolare, contul de social media al instituţiei sau alte instrumente prin care pot rezolva problemele administrative sau prin care pot urmări situaţia educaţională a copilului, ci folosesc o singură aplicaţie. 
     
    „Kinderpedia a pornit ca o soluţie digitală de comunicare pentru grădiniţe şi părinţi. Ideea a venit pentru că aveam în grup şi educatori şi părinţi care se plângeau de dificultăţile de comunicare pe care le întâmpină. Educatorii petreceau zeci de ore încercând să trimită către părinţi informaţii despre activitatea copiilor la grădiniţă, invitaţii la evenimente, iniţiative proiecte educaţionale în care să implice şi familiile şi primeau un răspuns slab din partea acestora, pentru că mesajele se pierdeau în spam, în ghiozdanele micuţilor sau la avizier. Pe de altă parte, părinţii erau preocupaţi că nu primesc suficiente informaţii despre cei mici, că nu le primesc la timp sau că informaţiile nu sunt niciodată personalizate. Aşa am înţeles că ceea ce le lipsea cu adevărat era un mijloc de comunicare adecvat”, spune Evelina Necula. 
     
    Kinderpedia a pornit la drum cu ajutorul unui proiect cu finanţare europeană, de 135.000 euro. Dezvoltarea variantei beta a durat aproximativ un an şi în martie 2015 Kinderpedia era deja un produs funcţional. Cu doar zece module la vremea respectivă, aceasta îndeplinea principalele funcţii: prezenţă, orar, mesagerie, calendar evenimente, galerie multimedia, meniu, registru medical şi newsletter. 
     
    Platforma de atunci, gândită pentru browser, a fost luată prin surprindere de transformarea rapidă a comportamentului uman şi de trecerea aproape exclusivă spre aplicaţii mobile pentru toate lucrurile din viaţa noastră. „În 2016 am lansat aplicaţia mobilă pentru părinţi şi am început un proiect pilot cu 50 de grădiniţe care au beneficiat de toate funcţionalităţile platformei gratuit, timp de doi ani. În 2017 şi 2018 am lansat şi aplicaţiile mobile de Android şi iOS pentru educator şi manager. În acest interval am primit mult feedback valoros de la grădiniţe şi am înţeles că, pentru a comunica mai bine, trebuie să se organizeze mai eficient, de aceea au nevoie de un instrument complet, care să acopere şi managementul, respectiv monitorizarea activităţii şi diverse forme de raportare, şi partea financiar-contabilă. Cea din urmă s-a concretizat într-un modul de facturare şi urmărire a plăţilor care pentru mulţi dintre utilizatorii noştri este cea mai utilă sau cea mai valoroasă componentă a Kinderpedia”, completează cofondatoarea. 
     
    În 2018 Kinderpedia a obţinut prima investiţie privată, de 210.000 de euro, de la trei angel investors din Elveţia şi a înfiinţat Kinderpedia SRL – în contextul în care până atunci platforma funcţiona sub umbrela firmei OneTouch Advertising, companie de advertising şi comunicare construită de aceiaşi Daniel Rogoz şi Evelina Necula. 
     
    În ceea ce priveşte costurile de utilizare, Kinderpedia este un business de tip software as a service, dezvoltată pe platforma Amazon, şi, aşa cum explică fondatorii, funcţionează pe bază de abondament. Serviciul se adresează în primul rând instituţiilor de învăţământ, care pot suporta costul sau îl pot transmite către părinţi. Valoarea abonamentului Kinderpedia poate începe de la preţul de 90 de euro per centru de învăţământ pe lună.
     
    „Există şi o versiune de bază, gratuită, care este limitată la 30 de conturi de copii şi 3 GB cloud storage. Această versiune oferă 6 module elementare: managementul grupelor, managementul familiilor, prezenţă şi raport zilnic, mesagerie,  orar şi galerie multimedia. Versiunea premium a ajuns la 20 de module şi cuprinde suport personalizat în configurarea contului, training pentru utilizatori şi asistenţă permanentă”, explică Necula. 
     
    Pe scurt, cu Kinderpedia, educatorii şi profesorii lucrează mai eficient, au mai mult timp pentru activităţile de la clasă, părinţii sunt permanent informaţi şi au ocazia să se implice în educaţia celor mici, directorii îşi simplifică modul de monitorizare şi raportare a activităţilor, inclusiv procesul de facturare şi urmărire a plăţilor. Toate aceste beneficii imediate se traduc pe termen lung în rezultate educaţionale foarte bune, reputaţie, clienţi mulţumiţi şi bani în bancă, aşa cum transmit fondatorii businessului.
     
    Kinderpedia a fost gândită ca o soluţie dedicată pieţei din Europa şi de aceea este o platformă de tip cloud, multi-language şi multi-currency, scalabilă şi disponibilă în nouă limbi europene. 
     
    „Următoarea rundă de finanţare, pe care o vom încheia la finalul acestui an, ne va permite să ne extindem pe alte două pieţe din Europa. Vom prioritiza aceste pieţe în funcţie de acordul pe care îl vom avea cu investitorii noştri”, spune Evelina Necula. 
     
    La nivel de venituri Kinderpedia a obţinut peste 28.000 de euro în 2018 din abonamente, iar pentru anul acesta îşi propune o cifră de afaceri de trei ori mai mare. „Conform planului nostru de expansiune, vom fi profitabili în 2021. Desigur, fiind un business în curs de scalare, ritmul creşterii şi rata profitabilităţii depind în mare măsură de următoarea rundă de finanţare, pe care estimăm că o vom încheia la finalul acestui an”, spune ea. 
     
    Între modulele Kinderpedia se numără: managementul copiilor şi al familiilor, managementul grupelor, înscrierea şi planificarea capacităţii, managementul personalului, planificarea personalului şi calendarul turelor, orarul de activităţi, calendarul de evenimente, meniul săptămânal, check-in pe bază de QR code, cronologie zilnică şi raportare, observaţii individuale pentru fiecare activitate, galerie foto şi video, notificări push personalizabile pe aplicaţia mobilă, registrul medical al copiilor, modul de chestionare, modul de newsletter, stocarea de documente în cloud, managementul mai multor locaţii, rapoarte personalizate, prognoza veniturilor, facturarea automată, modulul de catalog, care va fi disponibil la început de an şcolar. Prezenţa, raportul zilnic, orarul, meniul, mesageria rapidă, calendarul de evenimente, galeria multimedia, modul de facturare, rapoartele şi funcţiile dedicate planificării capacităţii şi staffului reprezintă cele mai utilizate module din platforma Kinderpedia, explică fondatorii. 
     
    „Ca antreprenor şi om de marketing, consider că viitorul educaţiei este legat de tehnologie şi că potenţialul de business asociat este uriaş. Ca părinte, pe de altă parte, cred că esenţiale în această ecuaţie sunt şi factorul uman şi personalizarea conţinutului. Tehnologia va transforma educaţia în feluri pe care abia începem să le înţelegem, însă va rămâne în mâna dascălilor o componentă vitală, aceea de a trezi şi de a cultiva curiozitatea micuţilor învăţăcei şi a viitorilor elevi şi studenţi, de a-i inspira şi de a-i îndruma în fiecare zi. De asemenea, educaţia centrată pe student, pe aptitudinile şi pe nevoile acestuia va fi, cred, singura formulă de succes într-un viitor în permanentă schimbare”, adaugă Necula. 
     
    Dar de ce nu ar putea funcţiona o astfel de platformă în sistemul de stat?
     
    Evelina Neculae susţine că ei îşi doresc încă de când au început să proiecteze sistemul ca într-o zi să ajungă să penetreze sectorul public la scară largă, nu doar în cele şase instituţii de stat în care a ajuns până acum. Mai mult, aplicaţia fiind software as a service, este cu atât mai ieftină pentru implementarea în sectorul public. 
     
    „Ne dorim un parteneriat cu sectorul public, pentru că ne-ar permite să creştem exponenţial impactul Kinderpedia, să ajutăm cât mai mulţi dascăli şi părinţi. Experienţa noastră de până acum ne-a demonstrat că, deşi există oameni foarte motivaţi şi inspiraţi în instituţiile statului, care urmăresc aceeaşi transformare ca şi noi, proiectele se opresc deseori în hăţişul achiziţiilor publice, care sunt excesiv de birocratice. Avem în vedere, în viitorul apropiat, parteneriate cu municipalităţile, pentru a pilota soluţia în principalele şcoli şi grădiniţe din câteva oraşe mari. Am început deja discuţii în acest sens şi sperăm să le prindem într-un proiect la scară mai largă”, spune ea.

  • The Economist: Viena rămâne oraşul cu cele mai bune condiţii de viaţă din lume

    În 2018, a fost pentru prima dată când un oraş european s-a situat pe primul loc în acest top realizat anual de Economist Intelligence Unit, divizie a The Economist Group. Viena punea astfel capăt supremaţiei oraşului australian Melbourne, care fusese liderul acestui top timp de şapte ani.

    Fiecăruia dintre cele 140 de oraşe i se acordă un punctaj (de la 0 la 100), în categorii diverse, precum standarde de viaţă, criminalitate, infrastructură, acces la educaţie, sistem de sănătate, stabilitate economică şi politică.

    Viena a obţinut un scor “aproape ideal” de 99,1, Melbourne – de 98,4, podiumul fiind completat de Sydney, tot din Australia, cu 98,1.

    Deşi topul 10 este dominat de Australia, Canada şi Japonia, Europa are cele mai bune rezultate la nivel general. Opt oraşe din topul 20 se află în nordul Europei, cu Copenhaga (Danemarca) pe locul al nouălea, Zurich, Frankfurt şi Geneva, pe poziţiile 11, 12, respectiv 14.

    Helsinki, Amsterdam şi Hamburg apar şi ele în topul 20, în timp ce Berlin şi Luxemburg ocupă poziţiile 21, respectiv 23.

    Honolulu este oraşul american cel mai bine poziţionat, pe 22, iar Atlanta, Pittsburgh, Seattle şi Washington apar în topul 40.

  • Mihaela Buzatu a readus la viaţă Mahalaua Cărămidarilor, o clădire din sudul Bucureştiului de pe strada Cărămidarii de Jos, după o investiţie de 100.000 de euro

    În cartierul Tineretului din sudul Capitalei, pe strada Cărămidarii de Jos, denumită aşa pentru că oamenii care locuiau acolo se ocupau de fabri­carea cărămizilor pentru construcţia caselor şi a pala­telor din Bucureşti în perioada interbelică, s-a restaurat anul trecut un imobil construit în 1939 din cărămidă „made in Romania“, după o investiţie de 100.000 de euro.
     
    „Povestea a fost începută de mult, eu doar am rescris-o la masa restaurantului care poartă numele străvechiului cartier bucureştean Mahalaua Cărămidarilor. Imobilul în care se află restaurantul a fost construit în anul 1939 din cărămidă şi era sediul unei firme de încărcat cartuşe. Eu i-am schimbat destinaţia, după o investiţie de 100.000 de euro din fonduri proprii“, povesteşte Mihaela Buzatu.
     

  • Decizia RADICALĂ pe care o iau în fiecare an peste 100.000 de români ca să îşi schimbe viaţa. Locurile unde fug ca să scape de stres, trafic şi salarii micii

    Peste 100.000 de români dau anual viaţa de oraş pe cea de la ţară, lasă magazinul de la colţul blocului pentru grădina din spatele casei şi agitaţia din corporaţii pentru a fi propriiI şefi, apucându-se de afaceri în domeniul agriculturii.

    În antiteză cu credinţa populară, statisticile arată că în 2017 peste 109.400 de români s-au mutat din mediul urban în mediul rural, în timp ce numai 87.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe în aceeaşi perioadă, numărul românilor care se mută din mediul urban în mediul rural ajungând astfel să fie mai mare decât al celor care se mută de la sat la oraş, potrivit statisticilor.

    Stresul urban, traficul intens, agitaţia citadină, veniturile insuficiente sau pur şi simplu dorul de casă ori ideea unei experienţe în mediul rural sunt principalele motive pentru care din 1997 încoace fluxul migraţiei şi-a schimbat radical direcţia în România.

    În chiar primul an după căderea comunismului, peste 500.000 de români au luat calea oraşelor, din dorinţa de a-şi construi un viitor mai bun. Odată cu dezvoltarea au apărut, însă, şi dezavantajele mediului urban: a crescut numărul maşinilor, care a dus la intensificarea traficului, iar gradul de poluare a crescut şi el semnificativ. De asemenea s-a construit în ritm alert, iar clădirile ridicate la tot pasul au sufocat viaţa orăşenilor.
    Progresul urban a venit la pachet cu repercusiuni asupra traiului locuitorilor.

    Tot mai mulţi orăşeni au început să trăiască într-o agitaţie continuă, care le-a perturbat starea de spirit. De exemplu, stresul este o problemă cu care se confruntă, în special, orăşenii, conform statisticilor.

    Pe de altă parte, oraşul îi condiţionează pe cei care aleg să trăiască în el; cu alte cuvinte ei sunt nevoiţi să aibă un loc de muncă pentru a supravieţui. Serviciul este principala sursă de venit, orăşenii nu au teren în spatele blocului unde îşi pot cultiva legume. Ei trebuie să meargă zilnic la muncă pentru a-şi putea cumpăra alimente, pe care, de regulă, le procură din supermarket.
    Desigur, există şi persoane care nu se pot adapta traiului la oraş, drept pentru care se întorc la origini, în mediul rural.

    Au renunţat la corporaţie pentru grădinărit
    Alina şi Alin Pungă s-au mutat în urmă cu şase ani în localitatea Mihai Vodă, aflată la 25 de kilometri de Bucureşti, în judeţul Giurgiu. Ca să ajungi acolo, mergi pe autostrada A1 spre Piteşti, iar după o jumătate de oră dai de un indicator care îţi arată că ai sosit la destinaţie.
    Cum intri în sat, te întâmpină un peisaj rustic, cu case înşirate parcă pe o salbă.

    Liniştea pluteşte peste tot, iar oamenii stau la taifas pe băncile din faţa casei. Par lipsiţi de griji şi preocupaţi mai degrabă să povestească ultimele noutăţi auzite la televizor sau la radio. De-o parte şi de alta a drumului asfaltat, se ivesc plopii înverziţi. Este o zi frumoasă de primăvară, soarele împarte raze pretutindeni, iar cerul este de un albastru intens. La două intersecţii distanţă de intrarea în sat, pe o străduţă, unde câţiva copii băteau mingea, locuiesc soţii Pungă. Casa lor este văruită într-o culoare veselă, un portocaliu puternic, care îmbracă o construcţie veche de zeci de ani.

    Fericirea de pe strada Stadionului
    Alina Pungă îşi aşteaptă oaspeţii în poartă, îmbrăcată modest şi cu un zâmbet larg pe chip. În spatele ei se joacă trei câini ciobăneşti, iar unul dintre cei doi copii ai familiei, un băieţel de un an şi jumătate, aleargă sprinten prin iarba verde. În pridvor, la o masă de lemn, Alin Pungă bea o cafea în timp ce fumează cu poftă o ţigară, făcută din tutunul cultivat în propria grădină.

    Puţin nostalgici, cei doi soţi îşi amintesc cum au renunţat la joburile pe care le aveau în Capitală şi s-au mutat la ţară pentru a deveni legumicultori. Alina Pungă, în vârstă de 36 de ani, a fost grafician într-o corporaţie, iar soţul său, în vârstă de 39 de ani, a profesat ca agent imobiliar.
    Pasiunea pentru agricultură nu s-a născut peste noapte şi nici dorinţa de a se muta la sat. Cei doi soţi se gândeau de mai multă vreme să facă această schimbare, dar pasul cel mare l-au întreprins abia după ce s-au inspirat din povestea unor prieteni, care au urmat aceeaşi reţetă.

    Reconversia profesională

    în agricultură
    La început, familia Pungă a cumpărat casa din localitatea Mihai Vodă, din judeţul Giurgiu, dar şi un teren în aceeaşi localitate. Cei doi tineri s-au ocupat de renovarea casei bătrâneşti, care necesita reparaţii. În paralel, soţii au amplasat două solarii pe terenul cumpărat, unde s-au apucat să cultive vinete, roşii, ardei, cartofi şi morcovi.

    Pentru primele culturi au folosite seminţe luate de la bătrânii satului. De-a lungul timpului, cei doi şi-au mai amenajat un solariu în grădina gospodăriei, după ce şi-au extins suprafaţa deţinută.

    Acum, familia Pungă sădeşte seminţe din producţia proprie, din care obţine 2.000-3.000 de răsaduri, din diferite plante. O parte sunt cultivate de către cei doi producători, iar restul sunt vândute. Legumele culese sunt livrate clienţilor sub forma unui coş de 10 kilograme, care conţine mai multe feluri de legume. Totodată fac şi produse procesate, cum ar fi zacuscă, sos de roşii sau bulion.
    „Am pornit cu un coş de legume de 10 kilograme la preţul de 50 de lei, pe care l-am păstrat doi ani, dar nu reuşeam să ne acoperim cheltuielile. În urmă cu trei ani am crescut preţul la 60 de lei, în care era inclusă şi livrarea. Iar anul trecut, am fost nevoiţi să mărim la 80 de lei, pentru că a fost o iarnă grea şi am avut multe reparaţii de făcut, dar au scăzut drastic comenzile”, mai spune Alina Pungă.
    Soţii Pungă recunosc că s-au gândit deseori să renunţe la afacerea cu legume, ba mai mult, spun că s-au adaptat cu greu la condiţiile de la ţară.
    „Noi eram obişnuiţi să avem anumite condiţii, pe când aici nu aveam baie şi ne spălam la lighean. Ne-am mai gândit să ne întoarcem – în oraş, pentru că nu poţi să produci astfel încât să trăieşti decent în cursul anului. Am devenit şi puţin sceptici. Am văzut că după ce am muncit atâţia ani nu ne permitem nimic. Teoretic ciclul normal al lucrurilor ne-ar permite, dar practic intervin clima şi alte nevoi neprevăzute”, adaugă Alin Pungă, privind în gol, puţin nostalgic.


    Răbdarea, cea mai puternică armă din Rural
    După şase ani petrecuţi la sat, familia Pungă admite că, dincolo de inconvenientele specifice acestui mediu, nu ar renunţa la liniştea şi aerul curat de care au parte. Cei doi sunt mulţumiţi că-şi pot desfăşura propria afacere departe de agitaţia urbană şi îşi pot creşte cei doi copii într-un loc mai puţin poluat şi mai liniştit.
    În acelaşi timp, ei consideră că depărtarea omului de natură afectează starea de spirit şi poate cauza probleme de sănătate. Nu mai este o noutate faptul că anumite alimente procesate distrug organismul. În vreme ce o dietă formată din produse ecologice are mai multe beneficii.
    Când Marea Neagră nu vine la tine, te duci tu la ea
    Ana şi soţul ei, Alexandru Tălângă, doi tineri de 20 de ani, originari din Constanţa, au renunţat la viaţa agitată din preajma cluburilor în urmă cu un an. Ei s-au stabilit în localitatea Tuzla, situată la 25 de kilometri de Constanţa. Au dat praful, zgomotul şi agitaţia urbană pe iarba verde de la ţară.
    Localitatea Tuzla nu a fost aleasă întâmplător, având în vedere că se învecinează cu staţiunile Eforie Sud şi Costineşti. Un alt avantaj este şi faptul că satul are ieşire la Marea Neagră, deci nu îi lipseşte plaja mult căutată de români în timpul verii.
    Decizia de a se muta a luat naştere atât din dorinţa de a schimba stilul de viaţă, cât şi din cauza problemelor financiare. Ana şi soţul ei sunt orăşeni prin definiţie, însă nu s-au sfiit să-şi facă bagajele şi să se instaleze în noua locuinţă de la ţară.
    ,,E mult mai mare decât un sat normal şi ai multe oportunităţi, nu eşti închis într-o zonă. Poţi să te duci să munceşti în Eforii, de exemplu. Avem supermarketuri, magazine la fiecare colţ. Noua locuinţă este o casă cu trei camere, o casă veche, renovată. Singura diferenţă este că avem curtea pe care nu o aveam la bloc. Avem şi doi iepuraşi, un câine şi câteva zeci de găini”, povesteşte Ana Tălângă.
    Ideea le-a venit într-un moment dificil din punct de vedere financiar, când nu mai reuşeau să facă faţă datoriilor şi au fost nevoiţi să găsească rapid o soluţie. Întâmplător, au aflat că există o locuinţă de închiriat în Tuzla şi, imediat, l-au contactat pe proprietar. Nu mare le-a fost surprinderea când acesta le-a spus că el stă în străinătate şi îi lasă să locuiască în casa părinţilor săi, fără să plătească chirie, cu condiţia să îngrijească gospodăria. Au acceptat varianta propusă şi s-au mutat fără să clipească.


    Acolo unde întunericul este mai profund şi stelele strălucesc mai tare
    „Orice stea o vezi. Seara este minunat. Vezi stelele şi luna. Într-ade­văr, este un sentiment de frică, pentru că este foarte întuneric peste tot. Dar acum am parte de linişte, iar oamenii nu mai judecă după aspect, nu se uită la felul în care eşti îmbrăcat. Mi se pare mult mai confortabil la sat. Lucrurile de care la oraş nu poţi să te lipseşti, la sat sunt doar un moft. Nu ai nevoie de o maşină să te deplasezi. În plus, ai tot ce îţi trebuie în curte şi poţi să trăieşti cu mâncarea procurată de tine fără să ai bani”, povesteşte Ana Tălângă.
    La 20 de ani, este mama unei fetiţe de un an şi este studentă la Universitatea Politehnica din Bucureşti, unde studiază logistica industrială. Pentru că studiile o leagă de Capitală, ea este nevoită să facă naveta aproape zilnic. Şi soţul ei face naveta, fiindcă are serviciul în Constanţa. Cu toate acestea, cei doi recunosc că nu este uşor să parcurgă zilnic câteva zeci de kilometri, dar avantajele mediului rural rămân mai numeroase.
    Pe lângă faptul că s-au deconectat de la agitaţia urbană, acum se descurcă mult mai bine cu banii, pentru că s-au redus cheltuielile şi îşi pot procura hrană din propria grădină. Ce-i drept, timpul nu le permite să aibă grijă ca la carte de o grădină, însă cultivă strictul necesar.
    ,,M-am mutat de aproape un an şi am parte de linişte, pe care nu o aveam în Constanţa, stând în mijlocul cluburilor în Mamaia. M-am acomodat foarte repede, aproape instant. Locul în care m-am mutat acum simt că este acasă. Nu m-am gândit să mă reîntorc”, mai spune Ana.
    Istoria se schimbă
    După 1989, gradul de urbanizare din România a îngheţat, relativ. În condiţii de sărăcie, migraţia de la oraş la sat este normală, însă în condiţiile în care România este membră a Uniunii Europene, salariul minim pe economie a crescut şi tot mai mulţi investitori străini sunt interesaţi să aducă bani în această ţară balcanică pentru a se dezvolta.
    În majoritatea ţărilor dezvoltate, în care nivelul de trai a crescut, trecerea de la rău la mai bine a venit odată cu urbanizarea, care s-a apropiat de 60-70%. În România, în schimb, pentru problema decalajelor urban-rural nu s-a găsit o soluţie de la Revoluţie încoace.
    Făcând o comparaţie între 2017 şi 1990, în 1990 numărul românilor care plecau de la oraşe la sate era de patru ori mai mic, în timp ce migraţia rural-urban era de şapte ori mai mare. Astfel, în primul an de după revoluţie, aproape 550.000 de români s-au mutat de la sate la oraşe şi mai puţin de 28.000 în sens invers, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).
    „În prezent avem de a face cu o tendinţă de polarizare în jurul oraşelor, de perifizare, în sensul în care oamenii se mută în satele limitrofe din jurul acestora. Tendinţa mutării este pentru ecologie, pentru aer curat. Pentru următorii zece ani ne putem aştepta la mai multe tendinţe în ceea ce priveşte migraţia internă. Oraşele atrag forţă de muncă, iar tinerii motivaţi de salarii se vor muta în mediul urban. În acelaşi timp, acumulând oboseala urbană, vor începe să se reorienteze către mediul rural, către un stil de viaţă sănătos. Totuşi, infrastructura nu face să fie posibilă această tendinţă”, explică sociologul Victor Nicolaescu. 
    Sociologul mai spune că schimbarea domiciliului din mediul urban în mediul rural pentru un stil de viaţă sănătos, linişte, aer şi evitarea poluării are şi dezavantaje. Spre exemplu, sociologul consideră că timpul dedicat gospodăriei îngrădeşte timpul dedicat educaţiei.
    De asemenea, pentru cei care s-au mutat la 30 de kilometri de Bucureşti şi continuă să vină la serviciu din Capitală, timpul petrecut în trafic, uneori chiar de o oră şi jumătate, reprezintă o deficienţă. „Printre cei care s-au mutat în urmă cu zece ani sau mai puţin timp din Bucureşti se vehiculează că şi-ar vinde casa şi mâine şi s-ar întoarce în Bucureşti, pentru că nu îşi găsesc servicii.”
    Mişcarea migratorie în rândul populaţiei interne, de la oraşe la sate, s-a intensificat după criza economică  din 1997-1998, perioadă în care leul s-a devalorizat puternic, iar viaţa la oraş a devenit prea costisitoare.

    După criză, şi ruralizarea
    Anul 1997 a fost primul în care peste 81.000 de orăşeni s-au mutat la sate, în timp ce doar 68.500 s-au mutat la oraşe, arată statisticile.
    „În perioada 1998 – 2000, pe fondul restructurării economiei, s-a înregistrat o tendinţă de reruralizare a românilor, în sensul că am avut flux migratoriu mare, de la urban la rural. România era printre puţinele ţări din lume ce înregistra această tendinţă. Ea s-a datorat faptului că o mare parte din forţa de muncă activă (de la oraş – n. a.) nu avea loc de muncă, îşi încasa salariile compensatorii şi se întorcea ori la locuinţele părinţilor, ori la rude, ori îşi cumpăra propria locuinţă. Iar de cele mai multe ori se apucă de agricultură”, mai spune Victor Nicolaescu.
    O parte dintre cei care îşi schimbă domiciliul din mediul urban în mediul rural, fie au lucrat în corporaţii, fie au studiat la oraşe. De cele mai multe ori, ei aleg zonele rurale ori pentru a se dezvolta investind într-o afacere, în special în agricultură, ori pentru a se refugia într-un loc în care liniştea nu mai este un moft. Cu o cultură generală vastă, în general familiile tinere investesc propriile economii, fonduri europene sau fonduri de la bugetul de stat în diverse afaceri.

  • Cum să transformi sticla veche în opere de artă

    Printre exemple se numără, scrie Financial Times, măsuţa Slow Burn, cu nume inspirat de un hit al lui David Bowie, confecţionată de artistul Andreas Berlin din sticlă de la vaze, figurinele Sweet Nothings create de Hannah Gibson din sticlă de la parbrize şi televizoare ori chiar jardiniere pentru flori, lansate de compania Baroncelli şi realizate din sticlă reciclată de Murano, doritorii unui astfel de produs trebuind să scoată din buzunar circa 4.000 de euro pentru a-l avea.