În această săptămână şi săptămâna viitoare, pentru cinci ambalaje introduse în automatul de reciclare, clienţii vor primi un cupon de 15% reducere la produsele Bergenbier. Cupoanele de reducere se eliberează la un minim de 5 articole introduse şi multiplu de 5, care pot fi utilizate în magazin.
Automatele de reciclare acceptă trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă şi doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), aceste containere fiind complet tehnologizate cu o capacitate de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut.
„Clienţii pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sorteză automat şi le direcţionează în pubela alocată fiecărui tip de material. Imediat ce clienţii depun ambalajul în automat, acesta scanează materialul şi eliberează cuponul. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mişcare, camere de supraveghere şi linie de sortare. La fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziţionarea unor produse selectate în acest sens”, au precizat iniţiatorii proiectului.
Leave a Reply