Oprescu (SNFP): Când bugetarii vor vedea diminuarea salarială, vor apela la orice formă de protest

“Bugetarii vor avea salariile tăiate pe motiv că vom avea o creştere salarială cu 25% de la 1 ianuarie, conform legii, dar, din păcate, aceşti 25 % sunt tăiaţi prin decizia guvernamentală de a face venit la bugetul de stat prin transformarea lui în contribuţii şi impozit. Colegii mei, bugetarii, cu siguranţă, când vor vedea această diminuare salarială faţă de cât ar trebui să aibă, vor apela la diferite acţiuni de protest, cum ar fi participarea alături de confederaţiile sindicale la mitinguri, dar şi grevă generală”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.

Sindicaliştii spun că acţiunile de protest pe care le anunţă sunt menite a corecta decizia Guvernului, susţinând că actul normativ nu a fost rezultatul unei negocieri, nefiind luate în seamă propunerile organizaţiilor sindicale.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *