Tag: sindicate

  • Problemele continuă în industria auto: Mii de angajaţi Volvo vor rămâne fără loc de muncă, iar producătorul se confruntă cu prima grevă majoră din ultimii 35 de ani

    Sindicatul United Auto Workers şi reprezentanţii companiei Mack Trucks, deţinută de AB Volvo, trebuie să se întoarcă luni la masa negocierilor, în contextul în care mii de angajaţi ar urma să rămână fără contract de muncă, iar 3.500 de oameni protestează în trei state americane împotriva conduitei companiei, potrivit CNBC.

    Angajaţii din şase fabrici ale Mack Trucks, printre care Macungie, Pennsylvania, Hagerstown şi Maryland, au intrat în grevă în data de 12 octombrie, după ce în data de 1 octombrie a expirat contractul colectiv negociat cu sindicatul. După câteva prelungiri de contracte pe termen scurt, părţile au eşuat în negocieri, ceea ce a generat prima grevă masivă din partea Sindicatului United Auto Workers – Mack Trucks din ultimii 35 de ani.

    „Suntem dezamăgiţi deoarece compania nu a reuşit să lanseze nicio ofertă substanţială înaintea termenului limită de 1 octombrie, şi nici în întâlnirile ulterioare în perioada în care au extins contractile pe termen scurt”, notează Ray Curry, secretarul trezoreriei în cadrul sindicatului, într-o scrisoare trimisă către directorul de resurse umane al Volvo Trucks pentru America de Nord, William Waters.

    Sindicatul a identificat o serie de probleme nerezolvate precum majorări salariale, programe de sărbători, soluţii pentru mai multe preocupări legate de sănătate şi siguranţă, soluţii pentru pensionare, regimul de subcontractare sau asigurare medicală pentru muncitorii temporari.

    „Suntem suprinşi şi dezamăgiţi că sindicatul a decis să intre în grevă”, în loc să continue producţia în timp ce negocierile mergeau înainte, consideră Martin Weissburg, preşedintele companiei Mack Trucks

    În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Volvo, John Miess, a declarat pentru sursa citată că Mack Trucks ar fi „prezentat o ofertă substanţială” înainte de declanşarea grevei, „careincludea majorări semnificative la nivel salarial şi la nivelul benficiilor salariale totale pentru angajaţi”.

    Acelaşi purtător de cuvânt a declarat joi că din cauza grevelor compania va opri producţia la fabrica de camioane Hagerstown începând de luni, ceea ce va duce la concedierea temporară a 3.000 de angajaţi. Fabrica din Hagerstown produce motoare şi transmisii pentru fabrica din New River Valley a companiei, adică cea mai mare fabrică de producţie de camioane a Volvo din toată lumea.

     

  • Sindicat: 20.000 de deţinuţi – criminali, violatori, hoţi – au beneficiat de graţiere mascată

    “Salutăm faptul că Ministerul Justiţiei este foarte atent la respectarea obligaţiilor legale faţă de infractori, după cum rezultă din recentele precizări pe marginea proiectului referitor la actualizarea normei de hrană a deţinuţilor. Evident că Ministerul Justiţiei trebuie să respecte legea. Aşa este uman şi aşa este normal. În acest context reamintim ministrului Justiţiei că şi obligaţiile legale faţă de justiţiabili, victimele infracţiunilor şi personalul din justiţie, probaţiune şi penitenciare trebuie respectate la fel de scrupulos. Din păcate la acest capitol lucrurile nu stau la fel de bine şi trebuie reamintite câteva restanţe. Justiţiabilul, plătitor de impozite şi alegător, are dreptul la o justiţie funcţională, iar în acest sens sunt multe de făcut. Infrastructura instituţională şi legală a justiţieiu este extrem de fragilă şi aici ar fi interesat de văzut ce planuri are ministrul Birchall pentru a schimba situaţia”, arată Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Sindicaliştii amintesc că plata orelor suplimentare restante şi nerecuperate de către personalul din penitenciare este de asemea o obligaţie legală. “Ministerul Justiţiei ignoră de ani buni solicitarea de a-şi plăti datoria după cum ignoră şi obligaţia asumată de a debloca proceduriler de resurse umane din penitenciare, în acest din urmă caz acţionând chiar împotriva legii. Ministerul Justiţiei a achiesat la soluţia adoptării unui Statut al poliţiştilor de penitenciare care include prevederi declarate neconstituţionale referitoare la organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor vacante şi nu se grăbeşte să intre în legalitate”, potrivit sursei citate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România: Sistemul s-a blocat atunci când a încercat să testeze aplicaţia de localizare a apelurilor de urgenţă

    Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, Bogdan Bănică, spune, într-o postare pe pagina lui de Facebook, că a vrut să vadă dacă aplicaţia de localizare a apelurilor de urgenţă funcţionează.

    „Am vrut să mă conving personal despre cum funcţionează (sau nu) acea aplicaţie de localizare a apelurilor de urgenţă. Fiind poliţist activ şi având acces la informaţiile clasificate, deci neîncălcând nicio procedură de acces, am fost invitat de către ofiţerul de serviciu principal în camera dispecerului IPJ Suceava, pentru a mă documenta profesionist înainte de expunerea unei opinii publice. Fireşte, l-am rugat pe colegul care era de serviciu să îmi explice cum funcţionează renumita, de acum, aplicaţie de localizare. (…) Am uitat să precizez că în momentul accesării aplicaţiei de către colegul meu, tot sistemul se blocase”, scrie poliţistul pe reţeaua de socializare.

    El mai povesteşte că un superior din cadrul IPJ Suceava a intrat în încăpere şi l-a scos afară.

    „După doar câteva minute, <cu tot cu uşă>, în încăpere a pătruns şeful Centrului Operaţional al IPJ Suceava, cu o falcă la mansardă şi una la parter, care nici mai mult nici mai puţin, m-a scos afară din încăpere. (…) Şi diliul (pentru că în acel moment avea comportamentul unui om cu afecţiuni psihice grave) aşa a încercat să bage rahatul sub preş: împiedicând un sindicalist să observe, să constate şi să aducă spre încunoştiinţarea publică a gravelor deficienţe de logistică cu care ne confruntăm!”, mai scrie poliţistul.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Sindicatele din Cartel ALFA îi cer premierului Viorica Dăncilă să înceapă discuţiile pe tema salariului minim din 2020

    Sindicaliştii din Cartel ALFA transmit, în urma unei întruniri la nivel intern, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care îi cer discuţii pe subiecte „urgente”, precum stabilirea salariului minim garantat în plată pentru anul 2020 şi modificări legislative cu impact bugetare

    Membrii Comitetului Confederal al Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, reuniţi luni, au analizat deciziile şi declaraţiile oficialilor PSD după şedinţa CEx a partidului, implicit a angajamentelor guvernamentale referitoare la un nou acord cu partenerii sociali cu scopul obţinerii susţinerii pentru viitoarele alegeri, iar în urma întrunirii au transmis o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă.

    „Ţinând cont că:

    – PSD, împreună cu PNL, au semnat un acord, cu 5 confederaţii de angajatori şi confederaţiile sindicale reprezentative, în anul 2012 de modificare urgentă a Legii dialogului social, în condiţiile schimbării guvernamentale. Deşi aceasta s-a
    realizat, PSD fiind de atunci la guvernarea României, modificarea acestei legi, care destructurează piaţa muncii din România, nu a fost realizată;

    – În programul de guvernare este prevăzută schimbarea Legii dialogului social, nerealizată de către guvern până la acestă dată;

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mesajul sindicatului din Poliţie pentru Carmen Dan: Ne-ai călcat demnitatea în picioare. Am mers în patrulare în coşciuge

    „E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan. Pentru permanenta atitudine făţarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai minţit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind şi complotând, să ne rânjească infractorii în faţă, la adăpostul umbrelei roşii. Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această ţară, ordine transmise mai departe, cu orice risc, <decât> pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii.

    Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menţinându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleaşi coşciuge cu roţi, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ţi-a păsat. Şi pentru că ne-ai umilit. Şi pentru că în continuare ai permis ca poliţiştii să-ţi fie hăcuiţi în posturi de poliţie, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu ţestele despicate.Pentru că ai fost #nimic şi ai făcut #decâtnimic”, scrie vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România (SNPR) Decus, Bogdan Bănică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajul sindicatului din Penitenciare: Bine ai venit acasă, Liviu! Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi deţinuţii, acum erai singur

    “Bine ai venit acasă, Liviu! Mai jos, câteva învaţături utile pentru carantină şi pentru cei câţiva ani de după Iartă maşina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat şi subminat. Ştii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărami cu tot cu justiţie şi puşcării!

    Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi detinuţii, acum făceai puşcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-aţi reusit, şi-a fost doar o întamplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eşec! Era, întelegem, o măsură în programul de guvernare de rezervă. Am auzit ca te-au şi înjurat nişte cetăţeni la venirea ‘acasă’. Nici măcar ultimul miting nu ţi-a reuşit mustăcilă! Ce soartă! Ce durere! Probabil că tot auzi aşa vorbe de când nu prea-ţi mai ies băile de muţime. Şi, e păcat de fata aia frumoasă să treacă prin toată hărmălaia asta. Şi, singură, acum”, se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu.

    Reprezentanţii sindicatelor îi transmit lui Liviu Dragnea că celula în care stă e la fel de ani buni, pentru că nu au fost făcute investiţii în sistemul penitenciar.

    “La partid, vedem la televizor, e minunat. Unii zic că-i bine c-ai plecat, alţii că era bine să nici nu fi fost. Mai rău e că ieri, la primirea în penitenciar, la partea de control al cavităţilor n-au fost în tură pianişti. Dar, de bună seamă, încă mai simţi asta. Camera o găseşti aşa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiţii pentru penitenciare în timp ce plangeai şi te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnaţi pe nedrept pentru crime, tâlhării, violuri, hoţii şi alte blestemăţii. O să-i cunoşti mai bine şi-o să plângeţi împreună. Ai grijă, insă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! În puşcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariştii nu ţi-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2.500 de violatori în puşcării”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul de Interne RESPINGE subordonarea poliţiştilor comunali către primari, dar acuză sindicatele că induc tensiuni

    „MAI nu a iniţiat şi nici nu intenţionează să iniţieze modificări care să impună includerea primarilor de comune în procesul de evaluare a activităţii poliţiştilor din mediul rural. Poliţia Naţională are propriul sistem de evaluare profesională, nefiind necesară vreo imixtiune din partea primarilor. Pentru acest tip de subordonare există Poliţia Locală”, transmite Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX cu privire la iniţiativa despre care sindicatele din poliţie spun, însă, că ar fi fost făcută de vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale la recenta întrunire a Asociaţiei Comunelor din România.

    Ministerul spune că ”nu s-a pronunţat în nici un fel, ci, din contră, a gestionat transparent această propunere solicitând opinia Poliţiei Române”, dar precizează că propunerea aar fi fost făcută de Asociaţia Comunelor din România şi mai spune că ”îngrijorarea reprezentanţilor sindicali este total nejustificată şi menită a induce o stare de tensiune chiar în rândul personalului propriu pe care aceste organizaţii sindicale ar trebui să îl informeze corect, nu să îl manipuleze pentru interese proprii”.

    Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a reacţionat marţi, într-un comunicat remis MEDIAFAX, faţă de propunerea despre care spune că a fost făcută, în scris, fără a da numele lui Daniel Suciu, de vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, către Ministerul de Interne privitoare la adăugarea, în fişa de evaluare a conduitei şefului structurii teritoriale de poliţie, a unei evaluări pe care să o facă primarul localităţii: ,,premergător evaluării activităţii şi conduitei şefului structurii teritoriale de Poliţie, să se solicite de la primar o fişă de evaluare locală.”

    Pentru conformitate, sindicaliştii au publicat şi un facsimil după propunerea pe care o atribuie şi care are antentul Ministerului Dezvoltării Regionale şi numerele de înregistrare de intrare la MAI.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum vor americanii de la JC Flowers să restructureze First Bank. First Bank a propus sindicatului să concedieze aproape 30% din angajaţi şi să închidă 40% din sucursale

    First Bank (fosta Piraeus Bank), locul 13 în topul bancar local, a propus sindicatului pro­priu închiderea sau comasarea a 40 de su­cursale şi concedierea a 379 de angajaţi, o de­ci­zie finală urmând să fie luată după fina­lizarea negocierilor dintre cele două părţi.

    „La acest moment, am comunicat sin­dicatului şi echipei interne estimările noastre refe­ritoare la reorganizarea reţelei de sucur­sale şi a numărului potenţial de angajaţi afec­taţi. Plănuim să închidem şi/sau comasăm un nu­măr de 40 de sucursale. Esti­măm că vor fi afec­taţi 379 de an­gajaţi. Dorim să subliniem fap­­tul că aceste cifre re­prezintă esti­mări, iar la sfâr­şitul pe­rioadei legale de negocieri vom anunţa de­cizia finală şi noua con­figu­raţie a reţelei de sucur­sale“, au precizat re­pre­zen­tanţii First Bank.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Francezii de la Carrefour concediază peste 1.200 de persoane

    Gigantul Carrefour plănuieşte să concedieze 1.229 de persoane în contextul în care redimensionează businessul în format fizic din Franţa, în contextul unui plan de reorganizare a businessului care ar trebui să impulsioneze vânzările şi profiturile, potrivit sindicatului Force Ouvriere, citat de Reuters.

    Planul, care este discutat cu sindicatele, prevede ca aceste reduceri de personal să se facă printr-un acord negociat colectiv, potrivit reprezentantului Force Ouvriere, Michel Enguelz.

    În cea mai mare parte reducerile de personal sunt rezultatul eliminării bijuteriilor de pe rafturile hypermarketurilor şi automatizarea staţiilor petroliere din cadrul lanţurilor.

     

     

     

  • Sindicaliştii îi iau apărarea învăţătorului care a scris „patinuar”

    USLIP Iaşi a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că exerciţiul efectuat de învăţător trebuie cercetat în integralitate, deoarece scoaterea din context poate duce la interpretări eronate.
     
    ”Chiar dacă am putea vorbi de o greşeală a cadrului didactic, ni se pare inadmisibilă maniera de a aduce în faţa opiniei publice viaţa profesională a unui om pentru a fi lovită cu <pietre>”, spun reprezentanţii USLIP Iaşi în comunicatul de presă citat.
     
    Potrivit documentului, până în prezent, cariera dascălului a fost una „ireproşabilă”, fiind respectat deopotrivă de colegi, părinţi şi elevi.
     
    Totodată, reprezentanţii USLIP vorbesc despre „derapaje comportamentale” în cazul tatălui elevului a cărui lucrare a fost corectată greşit, fiind invocat chiar „un istoric al relaţiei şcoală-părinte marcat de violenţă din partea ultimului”, precum şi faptul că acesta ar fi fost „în atenţia organelor de cercetare pentru agresiuni la adresa cadrelor didactice”.