Născută la 14 septembrie 1968, Cher Wang este fiica lui Wang Yung-ching, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Taiwan, fondatorul conglomeratului de produse petrochimice şi materiale plastice care poartă numele de Farmosa Plastics Group. Tânăra cu genă de antreprenor a fost trimisă să locuiască în Los Angeles împreună cu sora ei, Charlene, când avea cincisprezece ani. După ce a absolvit liceul, ea a vrut să urmeze o carieră în muzică, dar a renunţat rapid la pasiunea sa pentru pian pentru a studia economia.
După ce a absolvit Universitatea California cu diplomă de licenţă în economie, Wang a decis să se alăture companiei First International Computer, fondată de cumnatul său. Jobul său presupunea, printre altele, să călătorească în Europa pentru a promova plăcile de bază ale companiei nou-înfiinţate. Mai târziu, Wang s-a concentrat cu precădere pe lansarea unui brand de computere, Leo Computers, dar care nu a atras publicul şi a intrat rapid în faliment.
Însă, în timpul acestor excursii lungi prin Europa, Wang şi-a dat seama că PC-urile erau prea voluminoase pentru gusturile oamenilor, nu erau uşor de transportat şi piaţa avea nevoie de un nou dispozitiv, care putea fi purtat cu uşurinţă într-un buzunar sau într-o servietă. A împărtăşit această idee cu unul dintre prietenii ei apropiaţi, H.T. Cho. În 1997, Cher Wang a fost abordată de Microsoft, care căuta producători dispuşi să construiască dispozitive portabile, utilizând sistemul de operare Windows. Wang a văzut atunci o oportunitate excelentă de a-şi înfiinţa propria companie, iar HTC a fost înfiinţată în parteneriat cu Cho. Iniţial, nu exista tehnologia necesară creării unor ”computere portabile“, care să se încapă în buzunare, aşadar HTC a decis să construiască laptopuri. Acestea nu au avut succes, dar Cher avea deja un plan de urgenţă. Planul B însemna să construiască telefoane mobile în parteneriat cu alte companii.
HTC a prins lozul norocos în anul 2000, când a semnat primul contract de producere a primului PDA marca Compaq Aero. După această înţelegere, HTC a devenit producătorul oficial de telefoane mobile şi PDA-uri pentru O2, T- Mobile, Orange şi Palm. Primul smartphone cu Android marca Google a fost produs de HTC. De-a lungul anilor, HTC şi-a construit reputaţia de producător oficial de dispozitive portabile pentru toate brandurile mari din telefonia mobilă.
Totuşi, Cher avea o viziune diferită pentru afacerea sa. Şi-a dorit ca HTC să devină un brand mare de telefoane mobile, nu doar un producător contractat. Deşi ştia că această decizie i-ar afecta negativ compania în primii ani, asta nu a împiedicat-o să schimbe abordarea businessului.
În 2006, preţul acţiunilor HTC a scăzut la jumătate din valoarea iniţială, prag menţinut timp de patru ani. Compania a mărit constant infuzia de capital pentru proiectarea de smartphone-uri sub numele de HTC, în timp ce fabrica, în paralel, telefoane pentru alţii. Iar când Wang a început să creadă că a făcut o greşeală, anul 2007 i-a adus o surpriză. Roadele colaborărilor cu marii operatorii de telefonie mobilă au început să se vadă, HTC semnând contracte de parteneriat şi devenind cea mai comercializată marcă de telefoane mobile de la T-Mobile, AT & T, Sprint şi Verizon Wireless. De-a lungul anilor, HTC a construit şi o relaţie puternică cu Microsoft, care s-a dovedit a fi utilă ulterior. Deşi HTC se axează pe smartphone-uri cu Android, a folosit şi sistemele de operare Windows 7 şi 8 înaintea telefoanelor Nokia.
Cher Wang este apreciată în special pentru perseverenţa sa, mai ales într-un domeniu în care puţine femei se aventurează. În ciuda numeroaselor sale realizări, Cher Wang este o persoană extrem de rezervată, fiind cunoscută pentru simplitatea sa, dar şi pentru actele de caritate săvârşite; printre acestea, o donaţie de 28 de milioane de dolari unei instituţii de învăţământ.
Leave a Reply