Tag: HTC

  • Schimbări la conducerea HTC Corporation: Yves Maitre este noul CEO al companiei

    HTC Corporation anunţă astăzi numirea lui Yves Maitre în funcţia de CEO al HTC, cu efect imediat.

    Maitre se alătură companiei HTC, anterior ocupând poziţia de vicepreşedinte executiv al Diviziei de Echipamente şi Parteneriate destinate consumatorilor în cadrul Orange, una dintre cele mai importante companii de telecomunicaţii din lume, unde acesta a supravegheat implementarea strategiei companiei franceze. Experienţa lui Maitre include colaborarea cu cele mai mari branduri de electronice de larg consum din lume, precum şi deţinerea unui întreg portofoliu de servicii mobile conectate. De asemenea, el a fost membru al grupului de inovaţie tehnologică al Orange, fiind însărcinat cu dezvoltarea oportunităţilor de venituri disruptive.

    Cher Wang va continua în funcţia de preşedinte al HTC, unde aceasta se va concentra pe viitoarele tehnologii care se aliniază cu portofoliul extins al HTC, dar şi cu viziunea VIVE Reality.
     
  • Când competiţia devine prea dură, soluţia e intrarea pe altă piaţă

    “În zona de smartphone-uri, competiţia a devenit destul de acerbă pentru că sunt numeroase companii din China care investesc sume uriaşe doar pentru a obţine o poziţie favorabilă în piaţă”, spune Petra Razic, HTC head of sales pentru zona Europei Centrale şi de Est. „Nu e o direcţie pe care noi am vrea să o urmăm, pentru că s-a transformat într-o luptă care se rezumă la cine are cel mai mare ecran, cine are cea mai bună cameră – nu aş spune că e ceva ridicol, dar e ceva la care noi nu vrem să participăm. Pe de altă parte, există ceva cu totul nou, şi anume era realităţii virtuale. Aşadar, rămânem prezenţi şi în zona de smartphone-uri, dar depunem eforturi considerabile şi investim resurse în acest ecosistem al realităţii virtuale.” Petra Razic a fost prezentă în România cu ocazia lansării HTC VIVE, noua soluţie de realitate virtuală cu care compania vrea să îşi întărească poziţia pe piaţa produselor de profil.

    Pe zona de telefoane mobile, HTC ajungea la o cotă de piaţă de 10,7% în 2011, însă vânzările companiei au scăzut în mod constant, ajungând în prezent la 1% din piaţa de smartphone-uri la nivel global, potrivit companiei de cercetare IDC. Anul trecut, vânzările de smartphone-uri la nivel global au scăzut cu aproximativ 1,3% – o premieră a industriei – ca urmare a faptului că oamenii cumpără telefoane mai scumpe dar aşteaptă mai mult până să le schimbe.

    În ceea ce priveşte performanţele financiare ale companiei, HTC a terminat trimestrul III din 2018 cu pierderi de 84,7 milioane dolari. Ultimul an în care compania taiwaneză a terminat pe profit a fost 2014.

    „Luând în calcul circumstanţele şi evoluţia pieţei, suntem mulţumiţi de performanţele de anul trecut. Nu am fost niciodată lacomi în ceea ce priveşte cota de piaţă şi nu trebuie să uităm că suntem o companie care produce doar smartphone-uri, nu şi alte produse, cum ar fi electrocasnice, ca unii dintre concurenţii noştri”, remarcă Petra Razic.

    HTC a început să comercializeze soluţiile de realitate virtuală în centrul şi sud-estul Europei la finalul anului trecut. „Am aşteptat momentul în care piaţa să fie suficient de matură pentru a accepta aceste produse, chiar dacă e o tehnologie extrem de tânără şi depunem eforturi pentru a educa lumea în legătură cu ea.” Există două segmente: unul pentru jucători, dispozitivele fiind utilizate împreună cu telefonul pentru jocuri, şi un alt segment de B2B. „Practic, ne propunem să vindem VIVE companiilor împreună cu soluţii customizate. Atât dispozitivele cât şi conţinutul pot fi adaptate oricărei industrii. Spre exemplu, avem un parteneriat cu BMW prin care designerii lor folosesc soluţiile de VR pentru a crea maşinile; pentru sistemul medical, am dezvoltat o soluţie prin care chirurgii cardiologi pot vedea inima pacientului fără a fi nevoie să îl opereze. Există foarte mult potenţial şi pot spune că din punctul de vedere al specificaţiilor nu există în prezent produse mai performante decât HTC VIVE”, explică Petra Razic.

    Distribuţia produselor se va face prin două metode: în primul rând prin Network One Distribution, care este distribuitor oficial şi va comercializa produsele în cadrul eMAG, Altex şi PC Garage; în al doilea rând, pentru segmentul B2B se va apela la integratorii de sisteme şi dezvoltatorii de conţinut. Pentru anul acesta nu există planuri de a intra şi comercializa produsele direct pe piaţa din România, spune Petra Razic. Folosim resursele distribuitorului local – logistică, finanţe, depozitare – iar relaţia e foarte bună.

    Network One Distribution (NOD), liderul pieţei de distribuţie IT&C din România, controlat de antreprenorul român Iulian Stanciu, a reuşit să îşi crească anul trecut businessul cu aproape 10%, iar profitul net cu peste 80%, conform datelor raportate de companie la Ministerul de Finanţe. Astfel, cifra de afaceri netă a NOD a depăşit în 2017 pragul de un miliard de lei, aceasta situându-se la 1,09 mld. lei, cu 9,6% mai mare faţă cu 2016.

    Sistemul HTC VIVE conţine o cască VR cu două ecrane OLED de 9,14 cm (3,6 inci), fiecare de 1.080 x 1.200 pixeli, şi dispune de o rată de refresh de 90 Hz, de un câmp vizual de 110 grade şi de un microfon încorporat.

    Sistemul include o bandă ajustabilă şi poate fi folosit împreună cu o pereche de ochelari de vedere. Totodată, dispune de protecţie pentru faţă pentru a creşte confortul în timpul utilizării şi include o cameră frontală (care permite utilizarea scenariilor de realitate augmentată sau posibilitatea de a vedea frânturi din lumea reală în timpul experienţei VR).

    Kitul include şi două controlere cu conexiune fără fir şi feedback cu vibraţii, care pot fi utilizate cu o singură încărcare până la 6 ore, şi două staţii pentru senzori. Acestea acoperă o panoramă de 360 de grade a spaţiului utilizat şi pot fi aşezate pe orice suprafaţă sau instalate pe standuri standard, care nu sunt însă incluse în pachet; preţul la care va fi comercializat HTC VIVE este de 2.799 lei.

    Alături de VIVE, compania a prezentat şi cea mai recentă versiune VIVE Pro, o soluţie completă pentru profesioniştii în VR. Aceasta include setul cu cască VIVE Pro, două controlere wireless şi două staţii de bază SteamVR îmbunătăţite, cu o capacitate mărită de acoperire a spaţiului. VIVE Pro vine cu afişaje dual OLED, pentru o rezoluţie mai mare a imaginii, de până la 2.880 x 1.600 combinat, reprezentând o creştere cu 78% faţă de sistemul original VIVE.

    E greu de spus cum vor evolua vânzările VIVE în România, avem un nivel de referinţă al vânzărilor din ţările din regiune, dar România este una dintre cele mai mari pieţe pentru noi. Produsul este la rândul său nou, e greu de comparat cu ceva anterior; nu e ca un telefon, pe care îl lansezi şi spui: «OK, anul trecut am vândut X telefoane şi am putea avea o creştere sau scădere de 1-2 procente». Ceea ce vedem însă în alte ţări este că vânzările cresc săptămână de săptămână, adaugă Petra Razic. Suntem extrem de optimişti şi convinşi că, într-un interval rezonabil de timp, VR-ul va deveni ceva comun. Vei putea să pui casca, să o conectezi la telefon sau la cloud şi să intri în lumea virtuală.

  • DEZASTRU total!! Unul dintre cele mai cunoscute branduri TAIE în carne vie şi dă afară un SFERT dintre angajaţi. Fac un produs de care ştiu toţi românii, şi zeci de mii îl folosesc

    HTC, producătorul taiwanez de smartphone-uri, îşi reduce efectivul de angajaţi cu 25% la nivel global, în contextul în care compania se chinuie să obţină profituri pe fondul vânzărilor în scădere, potrivit Fortune.

    Compania va concedia 1.500 de persoane în Taiwan, aproximativ un sfert din forţa de muncă de 6.450 de persoane la nivel global, scrie Reuters. HTC era un gigant mondial care vindea 1 din 10 smartphone-uri pe pieţele globale, însă în ultimii ani nu a putut ţine pasul cu Apple, Samsung sau alţi producători chinezi.

    „Acest plan ne va da mai multă flexibilitate în gestiunea resurselor pentru a continua”, a transmis compania pentru Reuters.

    Concedierile vor fi finalizate în luna octombrie, când se va finaliza şi tranzacţie dintre HTC şi Google de luna trecută, în cadrul căreia Google a plătit 1,1 miliarde de dolari pentru a achiziţiona o parte din divizia de design a HTC. Ca parte din înţelegere, 2.000 de ingineri ai HTC se vor muta la Google, potrivit The Verge.

  • Gadget Review: Cum arată varianta low-cost Google Pixel 2 – VIDEOREVIEW

    În acest moment, spaţiul smartphone-urilor este dominat de două tipuri de sisteme de operare: iOS şi Android. Sistemul de operare al Google, spre deosebire de iOS, este mai flexibil şi interfaţa acestuia poate fi schimbată fie de utilizatori, fie de producătorii smartphone-urilor. De aceea, de multe ori, interfaţa unui Samsung va fi diferită de cea a unui Huawei, de exemplu, deşi ambele telefoane rulează Android. Totuşi, în ultima vreme, tot mai mulţi producători (Nokia, HTC sau Motorola) aleg să lanseze produse cu interfeţe Android nealterate.

    În acest sens, Google împreună cu alţi producători au lansat o serie de smartphone-uri Android One, care rulează cea mai nouă versiune de Android (fără alte modificări) şi beneficiază de suport tehnic timp de 2-3 ani de la lansare. Seria a început în 2014 şi era constituită din produse entry level pentru pieţe emergente. La finalul anului trecut s-au lansat două telefoane mid-range  (Xiaomi Mi A1 şi HTC U11 Life), iar pe cel produs de HTC l-am testat şi noi.

    Primul lucru pe care-l observi la HTC U11 Life este exteriorul care-ţi ia ochii (în cazul nostru, spatele albastru al telefonului). Spre deosebire de HTC U11, spatele U11 Life este îmbrăcat în plastic, iar logo-ul Android One de la bază arată că acest smartphone este primul telefon HTC din această gamă. Spatele reflectă foarte multă lumină şi iese foarte repede în evidenţă, dar este şi predispus să se murdărească imediat de amprente. Designul acesta lucios nu este pe gustul meu, dar sunt sigur că va fi apreciat de alţii. Deoarece telefonul are un înveliş din plastic, nu se ridică la nivelul telefoanelor de top, dar nici nu are un preţ pe măsură.

    Spre deosebire de fratele său mai mare, HTC U11, acest model are diagonala mai mică, ajungând la 5,2 inchi, dar are tot un ecran Full HD.
    La nivel hardware îl putem considera un smartphone mid-range: Qualcomm Snapdragon 630, un procesor optimizat spre a fi eficient din punctul de vedere al consumului de energie, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. De reţinut, există şi o variantă cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. Nu sunt componente hardware ieşite din comun, dar sunt îndeajuns de puternice pentru a utiliza smartphone-ul fără mari probleme. Faptul că rulează Android nativ îl face să meargă bine şi asta înseamnă că va primi update direct de la Google pentru următoarele versiuni.

    Telefonul are senzori de imagine similari, atât în faţă cât şi în spate, o cameră foto de 16 MP cu o deschidere a aperturii de f/2.0. Acesta poate filma până la 2160 p la 30 de cadre pe secundă cu camera principală şi până la 1080 p la 60 de cadre pe secundă cu camera frontală. La fel cum este cazul tuturor telefoanelor mid-range, camera este una decentă, îndeajuns de rapidă pentru a surprinde orice moment în timpul zilei, însă nu are performanţe notabile pe timp de noapte.

    Fratele mai mare, HTC U11, a venit cu o funcţie numită Edge Sense, ceea ce le permite utilizatorilor să strângă telefonul în mână pentru a accesa anumite funcţii (de exemplu să deschizi camera foto). În cazul U11 Life, HTC Edge Sense a primit funcţii noi, iar acum printr-o strângere a smartphone-ului la bază poţi să faci fotografii, să accesezi aplicaţia preferată, să deschizi Google Maps sau Google Music etc. Utilă sau nu, folosirea acestei funcţii rămâne la latitudinea utilizatorului. Eu am folosit-o doar pentru a o testa şi de câteva ori din greşeală (am strâns telefonul fără să vreau), dar niciodată pentru că preferam asta. Poate însă ţine de obişnuinţa utilizatorilor HTC să prefere această metodă de acces.

    Ca punct negativ, bateria mică a telefonului s-ar putea să îndepărteze potenţialii clienţi. În perioada de testare, în mâinile mele, smartphone-ul nu a rezistat mai mult de o zi; în mod obligatoriu seara trebuia să-l pun la încărcat. Spre comparaţie, alte telefoane din aceeaşi categorie de preţ rezistă ceva mai bine. Totuşi, are sistem de încărcare rapidă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să aştepţi prea mult după el. Tot în tabăra aspectelor negative trebuie adăugată lipsa jackului audio de 3,5 mm pentru căşti. Eu cred că este o alegere ciudată pentru un telefon cu această construcţie, în această categorie de preţ şi cred că utilizatorii ar prefera utilitatea unui jack audio în dauna unei protecţii împotriva apei şi a prafului. De obicei, o astfel de protecţie este păstrată pentru modelele high-end.

    HTC U11 Life este un telefon ce se adresează celor care vor o experienţă de Android curată, dar care nu vor să plătească prea mulţi bani pe un smartphone. Un fel de Google Pixel 2, varianta low-cost.

    CASETĂ TEHNICĂ

    PROCESOR QUALCOMM SNAPDRAGON 630
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 508
    MEMORIE RAM 4 GB
    STOCARE INTERNĂ 64 GB, MICROSD PÂNĂ LA 256 GB
    CAMERĂ FOTO PRINCIPALĂ 16 MP, F/2.0, 2160 P @ 30 FPS
    CAMERĂ FOTO SECUNDARĂ 16 MP, F/2.0, 1080 P
    BATERIE 2.600 MAH
    GREUTATE 142 G
    PREŢ RECOMANDAT ÎN JUR DE 1.600 DE LEI
     
  • Google LOVEŞTE puternic în piaţa de smartphone-uri. Compania cumpără o parte din divizia de telefoane a unui important PRODUCĂTOR

    Conform acordului, Google va primi o licenţă pentru proprietatea intelectuală a HTC. Firma din Taiwan va continua să administreze restul afacerii de smartphone-uri.

    Tranzacţia, care trebuie să primească autorizare din partea autorităţilor, este aşteptată să se finalizeze la începutul anului 2018.

    HTC este un partener mai vechi al Google, iar unii analişti estimează că telefoanele Pixel reprezintă aproape 20% din transporturile de smartphone-uri ale HTC.

    Cota de piaţă a companiei HTC, care vindea într-o perioadă unul din zece smartphone-uri, la nivel mondial, a scăzut pe fondul competiţiei din partea Apple, Samsung Electronics şi alţi rivali chinezi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Google va achiziţiona divizia de telefoane Pixel a HTC pentru 1,1 miliarde de dolari

    Conform acordului, Google va primi o licenţă pentru proprietatea intelectuală a HTC. Firma din Taiwan va continua să administreze restul afacerii de smartphone-uri.

    Tranzacţia, care trebuie să primească autorizare din partea autorităţilor, este aşteptată să se finalizeze la începutul anului 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gadget Review: HTC U Ultra, dezamăgire şi preţ piperat – VIDEOREVIEW

    + performant

    + design interesant

    – nu este rezistent la apă/wireless charging

    – nu are jack audio

    – greu de manevrat

    – bateria mică

    HTC U Ultra este unul dintre telefoanele uriaşe ale anului 2017 şi, de asemenea, cred că este şi cel mai strălucitor telefon pe care l-am văzut. HTC U Ultra este disponibil într-o serie de culori variate, iar din păcate eu am avut varianta cea mai puţin interesantă: albă. Telefonul are un design special, ce-l face să iasă în evidenţă datorită faptului că este învăluit în sticlă, de aceea reflectă multă lumină; pe de altă parte, şi amprentele sunt foarte vizibile.

    Nu pot să zic că-mi place foarte mult designul, dar apreciez ce au încercat să facă taiwanezii cu HTC U Ultra. Măcar nu este un telefon plictisitor. Atrage atenţia. De asemenea, sticla de pe spate e de folos în ce priveşte aderenţa, aşa că nu alunecă din mână. Cu toate acestea, HTC nu a implementat un mod de încărcare wireless, ceea ce e ciudat având în vedere că este învelit în sticlă (încărcarea wireless nu merge prin aluminiu). În plus, deşi HTC U Ultra are pretenţii de telefon de vârf, cu un preţ pe măsură, nu este nici rezistent la apă.

    Telefonul oferit de către eMAG pentru testare este dotat cu un procesor Snapdragon 821 Quad-Core, are 4 GB de RAM şi 64 GB spaţiu de stocare cu posibilitatea de extindere printr-un card microSD. Deşi nu are cel mai nou procesor, U Ultra se descurcă foarte bine în utilizarea zilnică şi în perioada de testare nu am sesizat să se blocheze vreodată. De asemenea, este capabil să ruleze şi jocuri video cu grafică bogată precum Injustice 2 sau Asphalt 8, fără a avea probleme.

    Displayul este unul de 5,7 inchi şi are o rezoluţie quad-HD (2.560 x 1.440 pixeli), cu o densitate a pixelilor de 513 ppi, şi este acoperit de Corning Gorilla Glass 5. Este o plăcere să-l priveşti, iar jocurile video şi filmele arată foarte bine pe acest display. Totuşi, am sesizat că telefonul are probleme în a detecta nivelul de luminozitate de afară şi a se adapta corespunzător. Majoritatea telefoanelor vin cu o funcţie de ajustare a luminozităţii astfel încât să crească autonomia bateriei. Până acum nu am întâlnit asta, dar HTC U Ultra nu detectează tot timpul cum trebuie lumina de afară şi lasă ecranul prea întunecat. De aceea, a trebuit să apelez la reglarea manuală a intensităţii luminii.

    În plus, în partea din dreapta de sus a display-ului a apărut încă un ecran mai mic, unde pot fi accesate diferite scurtături de aplicaţii, contacte din telefon, calendarul, notiţele sau poţi vedea cum e vremea. De asemenea, poţi vedea cât este ora şi notificările doar în acel mic ecran. Mi-a plăcut la început şi este o metodă de a accesa rapid informaţii, dar incomod atunci când chiar vorbeşti la telefon; apăsând cu urechea pe ecran am intrat în diferite aplicaţii, în contacte, iar asta nu s-a întâmplat doar o singură dată, ci în repetate rânduri.

    HTC U Ultra vine cu o cameră principală de 16 MP UltraPixel, este dotată cu stabilizare optică şi are o deschidere a diafragmei de f/1,8 şi o cameră frontală de 12 MP. Am observat că imaginile capturate de camera de pe spate sunt foarte bune în timpul zilei, cu o gamă de culori naturale, fără a fi suprasaturate, nici măcar în modul HDR. Iar atunci când am surprins subiectul de aproape, fundalul este frumos înceţoşat, fără a părea fals, cum se întâmplă, de pildă, în cazul lui Huawei Mate 9. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre camera din faţă: selfie-urile arată foarte bine atunci când este lumină bună afară. Totuşi, şi asta este valabil în ambele cazuri, atunci când condiţiile de lumină nu sunt ideale, camerele încep să rateze subiectul sau imaginile să piardă din detalii.

    HTC era cunoscută în trecut ca fiind firma care făcea telefoanele cu unele dintre cele mai bune boxe de pe piaţă. Ei bine, nu mai este cazul cu acest model. Boxele încorporate nu au destul de mult volum, iar cu sonorul dat la maximum sunetul devine cam ascuţit. Nu este o problemă pentru mine, deoarece folosesc aproape tot timpul căşti, dar ar putea fi o problemă pentru cei care urmăresc filme fără căşti sau boxe Bluetooth. Vorbind de audio, HTC a scos jackul de 3,5 mm, dar cu toate acestea telefonul nu este foarte subţire (principalul motiv pentru care Apple a început această modă a fost, zic ei, pentru a putea subţia telefonul mai mult). Chiar şi aşa, experienţa cu căştile HTC este una plăcută, se aude foarte bine şi au un bas puternic şi adânc, perfect pentru cei care ascultă muzică electronică sau pop. Compania a implementat un sistem numit HTC Usonic prin intermediul căruia dispozitivul ar trebui să se adapteze la auzul purtătorului şi la mediul înconjurător. Nu ştiu exact dacă doar măreşte volumul sau basul pentru a acoperi zgomotul, dar funcţionează.

    Deşi telefonul este mare (ştiu că am mai zis asta, dar trebuie accentuat), bateria este una destul de modestă, de doar 3.000 mAh, şi cred că ar fi mers înghesuită una mai mare (3.500-4.000 mAh). În aceste condiţii, am găsit că autonomia bateriei nu este foarte bună şi telefonul trebuie încărcat după o zi, şi chiar în timpul zilei, dacă telefonul este folosit intens. Cred că v-aţi făcut o imagine: HTC U Ultra nu este cel mai bun exemplu al companiei din Taiwan, iar în momentul de faţă există variante la fel de scumpe care fac mai multe sau soluţii mai ieftine care fac la fel de bine ce face U Ultra. Totuşi, dacă sunteţi fani HTC, mai bine vă uitaţi spre U 11, lansat de curând în România.
     
    CASETĂ TEHNICĂ

    DIMENSIUNI 79,8 MM X 162,4 MM X 7,99 MM

    GREUTATE 170 G

    DISPLAY SUPER LCD 5, 2.560 X 1.440 PIXELI, 513 PPI,

    CORNING GORILLA GLASS 5

    PROCESOR QUALCOMM SNAPDRAGON 821 QUAD CORE

    RAM 4 GB

    STOCARE 64 GB + CARD MICROSD (PÂNĂ LA 2 TB)

    SISTEM DE OPERARE ANDROID 7.0

    CAMERĂ PRINCIPALĂ 16 MP, HTC ULTRAPIXEL, F/1,8, REZOLUŢIE VIDEO 4K, STABILIZARE OPTICĂ

    CAMERĂ FRONTALĂ 12 MP, DETECTAREA FEŢEI, AUTO-HDR, HYPERLAPSE

    BATERIE 3.000 MAH

    PREŢ PESTE 3.000 DE LEI

  • Ea a fost creierul din spatele mai multor afaceri din tehnologie şi desemnată ca fiind una dintre cele mai puternice femei din lume

    Născută la 14 septembrie 1968, Cher Wang este fiica lui Wang Yung-ching, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Taiwan, fondatorul conglomeratului de produse petrochimice şi materiale plastice care poartă numele de Farmosa Plastics Group. Tânăra cu genă de antreprenor a fost trimisă să locuiască în Los Angeles împreună cu sora ei, Charlene, când avea cincisprezece ani. După ce a absolvit liceul, ea a vrut să urmeze o carieră în muzică, dar a renunţat rapid la pasiunea sa pentru pian pentru a studia economia.

    După ce a absolvit Universitatea California cu diplomă de licenţă în economie, Wang a decis să se alăture companiei First International Computer, fondată de cumnatul său. Jobul său presupunea, printre altele, să călătorească în Europa pentru a  promova plăcile de bază ale companiei nou-înfiinţate. Mai târziu, Wang s-a concentrat cu precădere pe lansarea unui brand de computere, Leo Computers, dar care nu a atras publicul şi a intrat rapid în faliment.

    Însă, în timpul acestor excursii lungi prin Europa, Wang şi-a dat seama că PC-urile erau prea voluminoase pentru gusturile oamenilor, nu erau uşor de transportat şi piaţa avea nevoie de un nou dispozitiv, care putea fi purtat cu uşurinţă într-un buzunar sau într-o servietă. A împărtăşit această idee cu unul dintre prietenii ei apropiaţi, H.T. Cho. În 1997, Cher Wang a fost abordată de Microsoft, care căuta producători dispuşi să construiască dispozitive portabile, utilizând sistemul de operare Windows. Wang a văzut atunci o oportunitate excelentă de a-şi înfiinţa propria companie, iar HTC a fost înfiinţată în parteneriat cu Cho. Iniţial, nu exista tehnologia necesară creării unor ”computere portabile“, care să se încapă în buzunare, aşadar HTC a decis să construiască laptopuri. Acestea nu au avut succes, dar Cher avea deja un plan de urgenţă. Planul B însemna să construiască telefoane mobile în parteneriat cu alte companii.

    HTC a prins lozul norocos în anul 2000, când a semnat primul contract de producere a primului PDA marca Compaq Aero. După această înţelegere, HTC a devenit producătorul oficial de telefoane mobile şi PDA-uri pentru O2, T- Mobile, Orange şi Palm. Primul smartphone cu Android marca Google a fost produs de HTC. De-a lungul anilor, HTC şi-a construit reputaţia de producător oficial de dispozitive portabile pentru toate brandurile mari din telefonia mobilă.

    Totuşi, Cher avea o viziune diferită pentru afacerea sa. Şi-a dorit ca HTC să devină un brand mare de telefoane mobile, nu doar un producător contractat. Deşi ştia că această decizie i-ar afecta negativ compania în primii ani, asta nu a împiedicat-o să schimbe abordarea businessului.

    În 2006, preţul acţiunilor HTC a scăzut la jumătate din valoarea iniţială, prag menţinut timp de patru ani. Compania a mărit constant infuzia de capital pentru proiectarea de smartphone-uri sub numele de HTC, în timp ce fabrica, în paralel, telefoane pentru alţii. Iar când Wang a început să creadă că a făcut o greşeală, anul 2007 i-a adus o surpriză. Roadele colaborărilor cu marii operatorii de telefonie mobilă au început să se vadă, HTC semnând contracte de parteneriat şi devenind cea mai comercializată marcă de telefoane mobile de la T-Mobile, AT & T, Sprint şi Verizon Wireless. De-a lungul anilor, HTC a construit şi o relaţie puternică cu Microsoft, care s-a dovedit a fi utilă ulterior. Deşi HTC se axează pe smartphone-uri cu Android, a folosit şi sistemele de operare Windows 7 şi 8 înaintea telefoanelor Nokia. 

    Cher Wang este apreciată în special pentru perseverenţa sa, mai ales într-un domeniu în care puţine femei se aventurează. În ciuda numeroaselor sale realizări, Cher Wang este o persoană extrem de rezervată, fiind cunoscută pentru simplitatea sa, dar şi pentru actele de caritate săvârşite; printre acestea, o donaţie de 28 de milioane de dolari unei instituţii de învăţământ.
     
  • Gadget Review: telefon premium cu accent pe sunet – VIDEO

    Cel mai nou vârf de gamă de la HTC se află în ring cu greii din domeniu, precum Samsung sau Apple. Reuşeşte să facă faţă?

    HTC 10 este un telefon foarte arătos şi probabil unul dintre cele mai frumoase smartphone-uri de pe piaţă la ora actuală. Această variantă continuă tradiţia taiwanezilor în materie de design, creat dintr-o singură bucată de metal şi curbat la margini. HTC i-a ascultat pe fani şi a renunţat la spaţiul mort de pe ecran (de jos), iar logo-ul companiei nu mai apare acolo. Display-ul QHD (rezoluţie 2,560 x 1,440 şi 564 ppi) este acoperit de pelicula Corning Gorilla Glass 3, iar varianta testată de mine, Carbon Gray, mi-a adus aminte de monolitul negru din filmul lui Stanley Kubrick „2001: Odiseea spaţială“. Singurul inconvenient pentru mine la acest capitol a fost faptul că spatele telefonului este prea alunecos, iar eu nu-mi imaginez utilizând acest telefon fără o husă (ceea ce îi reduce farmecul).

    HTC 10 are un display Super LCD 5 de 5,2 inchi cu rezoluţie QHD. Este echipat cu un procesor Snapdragon 820 şi 4 GB RAM, iar varianta testată de mine, oferită de eMAG, are un spaţiu de stocare este de 32 GB (există şi varianta de 64 GB), cu posbilitatea de a extinde memoria printr-un card microSD. HTC are un acumulator de 3.000 mAh care a rezistat o zi şi jumătate (chiar două când nu l-am utilizat foarte mult). De asemenea este dotat cu senzor de amprentă, ce nu mi-a creat probleme, spre deosebire de cel de pe Samsung S7, difuzoare stereo, camere foto de 12, respectiv 5 MP, iar ambele dispun de stabilizare optică; cea principală este de tip Ultrapixel.

    Display-ul este unul luminos (se vede bine în razele soarelui), are culori vii şi naturale, iar unghiurile de vizualizare sunt foarte bune. La capitolul performanţă, cum este de aşteptat pentru un telefon de vârf, HTC 10 nu se împiedică şi se mişcă bine. Testul de benchmark al AnTuTu a indicat un scor de 100.000‑120.000 (faţă de cel mai performant, OnePlus3, cu un scor de 140.000) ceea ce îl încadrează în top 15 al celor mai bune smartphone-uri din punctul de vedere al performanţei.

    Însă utilizatorii obişnuiţi nu ar trebui să sesizeze reţineri în browsing, jocuri şi utilizare normală. Pentru gaming, taiwanezii au venit cu funcţia HTC Boost+, menită să administreze corect resursele smartphone-ului, în funcţie de cât de multă nevoie are de ele o aplicaţie într-un anumit moment, astfel încât jocul să ruleze perfect.

    Camerele foto sunt foarte bune şi ar trebui să satisfacă orice entuziast de fotografie. Am făcut fotografii şi noaptea, şi în timpul zilei, iar camera este rapidă şi scoate imagini frumoase, deşi am sesizat unele probleme cu expunerea (fie cerul era supraexpus, fie solul subexpus). Camera oferă posibilitatea de a filma 4K, de a realiza hyperlapse-uri, dar şi de a filma slow-motion. HTC 10 vine şi cu modul de fotografiere/filmare Zoe, prin care sunt capturate imagini timp de 3 secunde (ca un fel de GIF), dacă sunteţi interesaţi de aşa ceva.

    Dacă fotografierea normală are nişte „sughiţuri“, în schimb am rămas impresionat de camera de selfie, care deşi are doar 5MP, este fantastică, rapidă şi oferă imagini clare şi frumoase.

    În trecut, HTC era cunoscut pentru sunetul stereo de calitate pe care-l oferea; cu HTC 10 acest lucru nu se schimbă şi orice entuziast de muzică ar trebui să aibă acest telefon în buzunar. Tehnologia BoomSound este încă acolo (vine cu două moduri – cinema şi muzică), iar HTC 10 redă sunetele prin difuzorul de apeluri (cel de deasupra ecranului) şi prin cel de lângă portul USB C, astfel telefonul umple o cameră cu joase şi înalte la o calitate bună, fără să mai fie nevoie să apelezi la o boxă externă, în cazul în care izbucneşte o petrecere spontană şi aveţi nevoie de muzică. Cu toate acestea, rockerul din mine nu este complet fericit deoarece, mai ales în căştile din dotare, smartphone‑ul tinde să înăbuşe sunetul cu bas, dar acesta sigur va fi un aspect apreciat de către pasionaţii de muzică electronică.

    Taiwanezii de la HTC au realizat un telefon bun ce-şi face loc în top şi care sigur îşi va găsi fanii. Îl recomand celor care sunt în căutarea unui telefon arătos, capabil să redea muzică la un nivel înalt.

    Casetă tehnică:

    Procesor: Qualcomm Snapdragon 820 Quad-core (dual-core 2,15 GHz Kryo şi dual-core 1,6 GHz Kryo)

    GPU: Adreno 530

    Memorie: 4 GB RAM

    Spaţiu de stocare: 32 GB, cu posibilitate extindere prin card microSD până la 2 TB

    Display: 5,2 inchi Super LCD 5, QuadHD 1.440 x 2.560 pixels (565 ppi), Corning Gorilla Glass 3

    Camera foto principală: 12 MP Ultrapixel, f/1.8, 26 mm, 1/2,3 inchi mărime senzor, 1,55 µm mărime pixel, captură video 4K şi Full HD (1080p) la 30 fps

    Camera frontală: 5 MP, f/1,8, 23mm, OIS, autofocus, HDR

    Dimensiuni: 145,9 x 71,9 x 9 mm

    Greutate: 161 g

    Baterie: 3.000 mAh Litiu-Ion