Noul showroom este primul inaugurat anul acesta de eMAG în afara Bucureştiului, după lansarea de luna trecută a magazinului offline din cadrul Galeriilor Titan. eMAG estimează că peste 80.000 de comenzi vor fi livrate anual aici.
Clienţii eMAG vor putea testa aici, înainte de a plasa o comandă, peste 600 de produse şi accesorii expuse din categorii precum electrocasnice, electronice, produse şi soluţii IT, gaming, aparate de îngrijire personală şi smart tech.
eMAG a deschis primul showroom în 2008, în Bucureşti, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are două showroom-uri proprii în Capitală şi câte un showroom în oraşele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa şi Piteşti, şi încă 202 puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poşta Română.
Leave a Reply