BT Mic este o componentă esenţială a filosofiei pe baza căreia a fost construită şi dezvoltată Banca Transilvania şi anume că spriritul antreprenorial (puternic întipărit chiar în ADN-ul băncii) este esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unei societăţi şi trebuie susţinut şi încurajat încă de la început.
Abordarea clienţilor este personalizată, modelul de servisare BT Mic fiind acela că dincolo de cifre seci, trebuie înţeleasă structura fiecărei afaceri, care să permită mai departe construirea unei structuri de finanţare potrivite. Pentru că un credit nu trebuie să devină o povară, cu atât mai mult în cazul unei afaceri la început de drum, ci să reprezinte o soluţie de dezvoltare sustenabilă.
Avantajul pe care îl oferă BT Mic comparativ cu un credit bancar clasic este că acceptă la finanţare firme care au cel puţin trei luni de activitate şi care de obicei nu reuşesc să găsească o soluţie de finanţare prin bankingul clasic. Cu alte cuvinte, antreprenorii nu trebuie să aştepte până la încheierea primului bilanţ financiar pentru a putea cere un credit, riscând astfel să încetinească ritmul de dezvoltare a afacerii sau să rateze oportunităţi importante.
BT Mic deserveşte categoria întreprinzătorilor micro, cu o cifră anuală de până la 1 milion de lei, indiferent de sectorul de activitate sau de forma de organizare. Antreprenorii pot contracta atât credite pentru finanţarea activităţii de zi cu zi, dar şi pentru investiţii în dezvoltarea afacerilor.
Leave a Reply