BusinessMagazin

Tag: sprijin

  • BERD sprijină prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din România

    Investiţia vine după ce cadrul legislativ privind obligaţiunile ipotecare din România a fost revizuit şi aliniat cu practicile Uniunii Europene, iniţiativă sprijinită de BERD. Noul cadru legislativ va permite băncilor să emită obligaţiuni ipotecare pentru a accesa fonduri pe termen lung şi a-şi diversifica structura de finanţare.

    Obligaţiunile ipotecare reprezintă un instrument important de finanţare al băncilor europene. Fiind garantate cu activele băncii emitente, obligaţiunile ipotecare sunt percepute ca investiţii cu risc scăzut. În valoare totală de peste 2.500 de miliarde de euro, reprezintă unul dintre cele mai mari segmente ale pieţei de obligaţiuni din UE.

    Obligaţiunile ipotecare emise de Alpha Bank România sunt garantate de un portofoliu de ipoteci predominant rezidenţiale şi au o maturitate de cinci ani. Acestea vor fi listate pe bursele din Luxemburg şi Bucureşti. Prima tranşă a emisiunii de obligaţiuni ipotecare a primit rating-ul Baa2 din partea Moody’s.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING: PSD a decis să-i retragă sprijinul politic ministrului Justiţiei. Cu cine ar putea fi înlocuit Tudorel Toader

     Decizia vine după criticile lui Dragnea adresate lui Toader privind realizarea ordonanţelor pentru modificarea codurilor penale şi contestaţia în anulare. După şedinţa Comitetului Exectutiv, PSD a convocat plenul la Senat pentru votul la moţiunea împotriva ministrului Justiţiei.
     

    Tudorel Toader a declarat zilele trecute că nu îl cuprind emoţiile în privinţa votului pe moţiunea adresată acestuia deoarece nu are de ce şi că va rămâne în funcţie până când în Monitorul Oficial va apărea cu nume şi prenume alt ministru.

    DECLARAŢII ÎNAINTE DE ŞEDINŢA PSD

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, înaintea şedinţei CEx al PSD, că o eventuală remaniere a ministrului Justiţiei va fi decisă de conducerea partidului, fiind un guvern politic şi că ”e normal” să discute acest lucru cu colegii săi de partid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franţa sprijină România în procesul de aderare la OCDE

    „Mulţumesc colegului şi prietenului meu Bruno Le Maire, ministrul finanţelor publice francez, pentru promisiunea sinceră a unui sprijin solid acordat candidaturii României la OCDE, sprijin materializat într-o scrisoare adresată dlui Angel Guarria, secretarul general al OCDE. Este încă o dovadă că partenerii europeni apreciază activitatea Guvernului României în cadrul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi suntem recunoscuţi drept un partener egal în cadrul comunităţii europene”, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

    Finanţele susţin că o eventuală aderare a României la OCDE implică o serie de avantaje cum ar fi: creşterea încrederii în economia românească, atât a marilor economii ale lumii (SUA, China, Japonia etc), cât şi a statelor din regiune cu aspiraţii europene precum Republica Moldova, Macedonia, Albania, Serbia etc.; accesul la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dominic Bruynseels, Preşedinte executiv / Piraeus Bank România: “Cu sprijinul noilor noştri acţionari, suntem deja un jucător mai puternic, cu acces la resurse financiare şi expertiză”

    Carte de vizită
    ¶ Dominic Bruynseels a fost numit în această vară preşedinte executiv al Piraeus Bank România
    ¶ El are o experienţă de 38 de ani în sectorul bancar şi a lucrat inclusiv în cadrul Standard Bank of South Africa şi Barclays Bank
    ¶ A fost CEO al BCR în perioada 2008 – 2012
    ¶ Anul acesta, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a intrat în acţionariatul Piraeus Bank România cu o participaţie de 19%, fondul de investiţii J.C. Flowers & Co. a cumpărat 76,1% din acţiuni, iar conducerea băncii deţine 4,9%
    ¶ Piraeus Bank a raportat pentru 2017 active de
    6,4 miliarde de lei şi a revenit pe profit, obţinând un câştig net de
    10,8 milioane de lei
    ¶ În luna decembrie a acestui an, banca îşi va schimba denumirea în First Bank

  • Cine este Sanjeev Gupta, omul de afaceri indian care cumpără Sidex Galaţi

    Supranumit de către Financial Times „Salvatorul Oţelului”, Sanjeev Gupta a făcut o serie rapidă de achiziţii, de la topitorii de aluminiu în Scoţia la oţelării în Australia, ce  au condus la crearea imaginii sale de salvator al industriei oţelului în ţările respective. Mai mult decât atât, Gupta a spus în cadrul interviurilor din presa internaţională că a ajutat la dezvoltarea comunităţii în ansamblul ei în acele ţări.

    Pe numele său complet Sanjeev Kumar Gupta, omul de afaceri cu origini indiene este fondatorul şi preşedintele executiv al companiei Liberty House, care a avut în 2017 o cifră de afaceri de aproape 15 miliarde de dolari. Compania Liberty House a fost fondată în 1992 de către Sanjeev Gupta, potrivit site-ului Liberty House, şi are sedii în Londra, Singapore, Dubai şi Hong Kong. În 2017, compania a achiziţionat divizia companiei Tata Steel Europe de fabricare a oţelului din mai multe zone din Marea Britanie. Tot în 2017, Liberty House cumpăra Arrium, companie australiană din industria metalurgică.

    Gupta conduce şi alianţa mondială GFG (Gupta Family Group), care are afaceri în mai multe sectoare, printre care bancar, minier, energetic, metalurgic, dar şi în construcţii şi imobiliare. Alianţa are peste 14.000 de angajaţi în întreaga lume.Cel mai recent pariu al său şi al companiei Liberty House este achiziţia combinatului Sidex de la Galaţi.

    Cum resuscitezi o industrie?

    Unul dintre cele mai ambiţioase planuri ale lui Sanjeev Gupta la Galaţi este să producă pentru industria auto din România. Deşi în România sunt doi mari producători din industria auto, Dacia şi Ford, Sidex nu furnizează tablă de caroserie pentru niciuna din ele două fabrici. Înainte de 1989 Sidex era unicul furnizor de tablă pentru caroserie din industria auto românească, dar astăzi calitatea tablei pe care o produce Sidex a rămas la fel cu cea dinainte de comunism.

    „Sunt primele zile pentru noi în România, dar ce pot spune este că 100% vom explora toate oportunităţile din industria auto (fabricile Renault şi Ford – n.red.), pentru că este, de asemenea, o parte cheie a strategiei noastre. În Marea Britanie suntem un furnizor important pentru industria auto, atât de componente de aluminiu, cât şi de oţel. Vrem să facem şi în România acelaşi lucru ca şi în Marea Britanie. România are anumite avantaje cheie în ceea ce priveşte industria auto.

    Aceasta este legată foarte mult de costuri. Să fii prezent în Europa şi să ai o bază de cost bună este o oportunitate cheie”, descrie Gupta una dintre liniile de dezvoltare a combinatului. El observă că alte ţări din regiune au valorificat deja acest avantaj, însă România nu, „dar noi intenţionăm să examinăm acest lucru“.

    În primă fază, compania vrea să mărească producţia de oţel cu 50%, de la 2 milioane de tone de oţel anual la 3 milioane. Planul de investiţii este pe 3-5 ani şi bugetul este de 330 de milioane de euro.

    „Intenţionăm să participăm în România nu doar pe partea de oţel. Putem aduce aici chiar şi partea de aluminiu, energie sau chiar afacerile din domeniul bancar, pentru că avem şi bănci, sau partea de construcţii şi imobiliare. Vom explora oportunităţile de dezvoltare din România. Aş spune că fiecare problemă ar putea fi o oportunitate”, spune Sanjeev Gupta.

    Acesta oferă ca repere ţări precum Australia şi Marea Britanie, unde au avut probleme cu energia, acolo fiind unele dintre cele mai mari preţuri din lume.

    „Noi folosim cuptoare cu arc electric, care sunt mari consumatori de curent electric, şi cu preţurile de acolo nu puteam supravieţui. Am rezolvat problema creându-ne propriile parcuri eoliene şi acum divizia de energie este una dintre cele mai importante din grupul nostru. Acesta nu furnizează curent doar pentru noi, ci şi pentru piaţă“, explică omul de afaceri.

    El mai spune că, în viitor, îşi doreşte să readucă combinatul de la Sidex Galaţi la adevăratul său potenţial, de a produce chiar şi 6 milioane de tone de oţel anual. Pentru acest lucru, un punct vital este cocseria, care în 2009 a fost închisă de către Mittal, fostul proprietar.
    „Există o posibilitate de a reporni activitatea de producere a cocsului la Galaţi.

    Este o posibilitate foarte interesantă, pentru că în mod normal nicio unitate mare de producţie de oţel nu se poate baza pe cocs adus, ci pe un cocs, dacă se poate, produs local, pentru că sunt multe implicaţii comerciale, dar şi legate de eficienţa energetică de a aduce versus a-ţi produce cocsul.”

    Potrivit explicaţiilor indianului, o cocserie este o parte critică a unui lanţ de producţie în industria oţelului. Din păcate, cocseria de la Galaţi a fost închisă în timpul crizei financiare din 2008, dar dacă vor să readucă producţia la nivelul de 6 milioane de tone de oţel anual, au nevoie de o baterie de cocsificare la Galaţi.“

    Cocseria de la Galaţi ar urma să fie aprovizonată cu cărbune cocsificabil de la minele GFG din Australia.
    „Avantajul nostru este că avem propriile mine de cărbune cocsificabil din Australia şi în loc să vindem acest cărbune pe piaţă, aşa cum facem acum, ar avea mai mult sens să-l integrăm în producţia de oţel de la Galaţi. Există o viziune pentru 3 milioane de tone producţie anuală, dar şi mai mult de atât, lucru care va implica foarte multă muncă şi investiţii foarte mari. Este nevoie de sprijin, dar în acest proiect există şi o componentă de eficienţă energetică şi de protejare a mediului şi ar trebui să ne calificăm pentru sprijinul pe care guvernul ar putea să ni-l acorde“, explică Sanjeev Gupta. Băncile au fost reticente în ultimii ani în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor din industria metalurgică, dar Gupta spune că nu este îngrijorat în ceea ce priveşte finanţarea afacerilor sale.

    „Este cât se poate de adevărat că industria metalurgică în ultima vreme nu a fost una dintre favoritele eforturilor investiţionale, dar sunt soluţii. Este, într-adevăr, o problemă, dar fiecare problemă vine cu o soluţie. Una este parteneriatul cu guvernul şi accesarea fondurilor europene, sprijinul european, pe regulile locale”, spune el. Alte soluţii includ participarea lor în sectorul de finanţare, cu servicii financiare foarte puternice care vor avea un rol cheie în finanţarea proiectelor.

    Exporturile, parte din strategie

    La închiderea cocseriei şi limitarea capacităţii de producţie a combinatului din trecut, 5% din exporturile ţării s-au evaporat; Gupta spune că şi-a propus să crească exporturile combinatului de la Galaţi.

    „Cu siguranţă vor fi schimbări în ceea ce priveşte exporturile. Dacă vom urca de la 2 la 3 milioane de tone de oţel anual şi chiar peste 3 milioane, ne vom concentra mai mult pe exporturi. Când vorbim de exporturi, vorbim de Europa. Ne vom concentra pe piaţa europeană, iar exporturile vor creşte în această zonă. Este o parte-cheie a planului nostru.”

    Alianţa mondială GFG are partea de laminare dezvoltată în Macedonia, Italia, Belgia, Luxemburg, unităţile recent cumpărate şi unităţile din Marea Britanie. Produsele de la Galaţi vor alimenta aceste laminoare: „Sigur că vom mai avea nevoie de investiţii pentru a mări calitatea produselor, însă intenţia este foarte clară – să integrăm aceste unităţi şi să facem un lanţ care ne va da competitivitate în Europa. Avem oportunitatea de a deveni un competitor important în Europa”.

    Gupta spune că România are multe probleme, însă el vede fiecare problemă ca pe o oportunitate, atât pentru dezvoltarea României, cât şi pentru dezvoltarea afacerilor.
    „Sunt, într-adevăr, probleme de infrastructură în România. Dunărea este una dintre probleme, pentru că navigaţia pe Dunăre poate fi limitată iarna din cauza îngheţului. Conexiunile feroviare şi porturile sunt o problemă, iar partea de autostrăzi este vizibilă. Acestea sunt provocările-cheie în a moderniza Galaţiul”, descrie Sanjeev Gupta câteva dintre provocările pe care le vede în atingerea obiectivelor sale de business în România.
    Combinatul de la Galaţi are nevoie de investiţii majore pentru a reveni la gloria de odinioară, însă infrastructura acestuia este o oportunitate pentru Sanjeev Gupta.

    „România are şi multe dezavantaje, dar şi avantaje. Primul avantaj este că acest combinat are o infrastructură grozavă. Sigur, unele părţi ar trebui modernizate. Avem şi un cost relativ bun şi vom folosi aceste avantaje pentru a moderniza combinatul şi pentru a ne apropia de standardele europene. Este un drum interesant şi suntem entuziaşti.”

    Din punctul lui de vedere, aceste provocări oferă companiei pe care o reprezintă posibilitatea să participe la dezvoltarea infrastructurii din România.„Am fost foarte încurajat de întâlnirea cu autorităţile române, în cadrul căreia am vorbit specific de un posibil parteneriat public-privat la care noi putem participa pentru dezvoltarea infrastructurii. Suntem aici nu numai să sprijinim Galaţiul şi să-l ridicăm, ci vom sprijini România şi prin divizia noastră de infrastructură.”

    Gupta spune că din ecuaţia dezvoltării combinatului face parte şi dezvoltarea comunităţii Galaţiului. „Am avut aceeaşi iniţiativă în Australia, unde este o situaţie foarte similară cu Galaţiul. Este un oraş de oţel, aşa cum şi Galaţiul este, şi cei mai mulţi din comunitate lucrează în combinat. Este un oraş izolat şi găsim la fel de multă pasiune pentru producţia de oţel ca în Galaţi.”

    Compania pe care o conduce participă în Australia la construcţia unei şcoli cu sprijin guvernamental, precum şi la modernizarea unei universităţi locale şi a şcolilor tehnice şi profesionale, de unde îşi ia viitorii angajaţi.

    „Combinatul nostru intră în parteneriate cu aceste instituţii pentru programe intensive de pregătire a elevilor şi studenţilor şi pentru a aduce competenţe noi în unităţile noastre. Suntem foarte hotărâţi să facem acelaşi lucru în Galaţi. Vom începe discuţiile cu comunitatea chiar înainte de a face această tranzacţie. Vrem să vedem cum putem face din Galaţi un oraş cu viitor, cu posibilitate de creştere, iar noi să avem posibilitatea să facem produse cu valoare adăugată mai mare şi într-un final ca oamenii să câştige mai mult. Acesta este planul general.”

    Omul de afaceri locuieşte în Australia în prezent, însă viziunea sa asupra industriei metalurgice se întinde pe toate continentele. 
    „Cererea de oţel în Europa creşte. După criza financiară din 2008, când a fost o scădere bruscă şi importantă a cererii de oţel, acum vedem o creştere maximă în Europa în privinţa producţiei. Europa nu este totuşi decuplată de restul lumii, iar o ţară precum China poate avea o influenţă majoră.

    Cea mai mare schimbare în industria metalurgică chineză este că devine din ce în ce mai conştientă de impactul asupra mediului şi există iniţiative de protecţie, precum Blue Sky, în cadrul căreia ei reduc anumite capacităţi de producţie a oţelului pentru a proteja mediul, dar China continuă să exporte oţel”, descrie el principalele tendinţe globale ale industriei metalurgice. Totodată, observă că se pune din ce în ce mai mult accentul pe zona de „oţel verde”, pentru că reciclarea fierului vechi este o activitate constantă şi benefică, atât pentru industrie, cât şi pentru mediu.

    El este de părere că lucrurile se pot schimba, iar companiile asemeni celei pe care o conduce el trebuie să fie competitive şi să supravieţuiască în orice condiţii. „Dacă eşti un producător care are costuri optimizate, vei putea supravieţui chiar şi când vor veni vremurile grele”, a subliniat Gupta.

    Povestea pe scurt a combinatului Sidex Galaţi, „mândria siderurgiei româneşti”

    Combinatul Siderurgic Sidex Galaţi a fost construit în anii ’60, acesta fiind unul dintre cele trei combinate europene din generaţia sa, la vremea respectivă fiind proiectat pentru o capacitate de producţie anuală de aproape 9 milioane de tone de oţel.
    Apogeul combinatului Sidex Galaţi a fost atins în 1988, când a produs aproape 9 milioane de tone de oţel, aflându-se în primii 10 producători de oţel din Europa. În 1996 a explodat furnalul 6, cel mai mare din Europa, astfel reducându-se capacitatea de producţie la 6 milioane de tone de oţel. Lovitura finală a venit prin închiderea cocseriei în 2009, când capacitatea a scăzut la 2 milioane de tone de oţel anual, iar redeschiderea cocseriei este imposibilă, încetarea activtăţii acesteia ducând inevitabil la demolare.
    În 2001, anul privatizării, combinatul de la Galaţi producea 4,5 milioane de tone de oţel anual cu cinci furnale şi obţinea o cifră de afaceri de 800 de milioane de dolari, potrivit lui Petrişor Peiu, preşedintele Sidex Galaţi în 1999-2000. Când grupul Mittal a cumpărat combinatul, acesta avea 27.000 de angajaţi. După un an de la cumpărare, combinatul, care avea capacităţi operative de 6 milioane de tone de oţel, a produs 4,5 milioane tone şi a avut un profit de peste 100 mil. euro. Cumpărarea s-a realizat contra sumei de 77 mil. dolari, însă specialiştii din industrie sunt de părere că de fapt Mittal nu a plătit nimic pentru cumpărare.
    Mittal a scos la vânzare combinatul în 2018, fiind nevoit să satisfacă rigorile legislaţiei concurenţei din Uniunea Europeană, în urma anunţării intenţiei de achiziţie a combinatului Ilva din Italia, cel mai mare din Europa şi din aceeaşi generaţie cu Sidex. Sidexul a rămas la producţie de oţel anuală înjumătăţită şi cu numai un singur furnal funcţional din cele cinci pe care le avea la privatizare.

  • De la agendă la Excel

    “Studiind piaţa, am vrut să vin în întâmpinarea hotelierilor cu un produs software complet, o experienţă la un alt nivel”, descrie Amalia Ştefan, fondatoarea platformei Juvo Hospitality, motivul pentru care a pus bazele businessului.

    A lansat software-ul Juvo Hospitality în luna noiembrie a anului trecut cu o investiţie iniţială de 500.000 de euro din fonduri proprii, sumă care a fost direcţionată spre tehnologie şi resursa umană. „Vânzarea softului a început în luna aprilie. Până în luna iunie am semnat contracte în valoare de 6.110 de euro. Pentru România, Juvo Hospitality este un business nou, ne aşteptăm la o creştere de 15% în urma târgului de turism WTM de la Londra, la care vom participa în noiembrie”, preconizează antreprenoarea.

    Echipa care a lucrat la crearea softului a fost alcătuită din 21 de persoane cu tot cu colaborări, acţionari fiind Amalia Ştefan şi Oxford Investment Alliance SRL. Softul internaţional dezvoltat şi în România prin Juvo Hospitality a fost lansat însă pentru prima dată în UK. Biroul din Londra, care în prezent deţine 310 unităţi hoteliere în portofoliu, a fost înfiinţat în urmă cu patru ani, iar în 2017 a generat venituri de 1,7 milioane de euro, cu o creştere de 35% în primele şase luni ale anului acestuia faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

    „Printr-un sistem automatizat, softul Juvo Hospitality îi ajută pe hotelierii locali să se conecteze şi să îşi dezvolte reţeaua de distribuţie la nivel internaţional, să gestioneze eficient rezervările, să îmbunătăţească sistemul operaţional, administrarea eficientă a hotelului şi managementul hotelier”, explică Amalia Ştefan rolul software-ului. Cum funcţionează însă acesta?

    „Juvo Hospitality este un CRS (Central Reservation System – sistem central de rezervare) creat pentru a conecta o proprietate sau un lanţ de proprietăţi la GDS (Global Distribution System – sistem global de distribuţie), care conectează peste 600.000 de agenţii de turism şi clienţi corporativi din întreaga lume, IDSuri (Internet Distribution Systems) compuse din portaluri de călătorie online, wholesaleri online şi operatori de turism de top şi orice centre de relaţii cu clienţii conectate la hotel. Toate acestea, într-un sistem unic, care include şi un BE (Booking Engine – motor de rezervări) online pentru site-ul oficial al hotelului.”

    Anul acesta, platforma a înregistrat o rată de creştere a numărului de clienţi de 38%, comparativ cu 2017. Clienţii Juvo Hospitality sunt reprezentaţi exclusiv de companii, software-ul fiind dedicat hotelurilor. La momentul actual, în portofoliul businessului se regăsesc peste 250 de unităţi de cazare, unul dintre cei mai mari clienţi de pe piaţa locală fiind Phoenicia Hotels.

    Businessul se monetizează prin pachete cu plată lunară, cu preţuri cuprinse între 99 euro şi 250 euro/lună, tarif care include servicii cum ar fi sistemul de management al proprietăţii, CRS, site, management reputaţional, comparaţii de preţuri etc.

    Amalia Ştefan a terminat Geografie la Universitatea Bucureşti şi şi-a început cariera în 2002, într-o mică agenţie de turism din Capitală. Cu tehnologia a luat contact pentru prima dată în 2009, în Praga, Cehia – în cadrul companiei Invia.cz, „un loc de suflet de unde am învăţat foarte mult”, unde a început pe o poziţie de team leader, iar după numai cinci luni a fost avansată ca sales manager pe România.

    În octombrie 2011, a plecat să lucreze într-o altă agenţie de turism din Bucureşti, unde a rămas până în 2015, când a ales Booking.com, unde a intrat „din dorinţa de a vedea cum se întâmplă lucrurile, cum se dezvoltă activitatea într-un OTA (Online Travel Agency)”. A fost timp de peste un an account manager şi spune că i-a plăcut foarte mult partea de partnership.

    A urmat eMAG, o companie „unde te poţi dezvolta, unde chiar poţi spune ce îţi doreşti să realizezi şi cu siguranţă eşti ajutat de întreaga echipă”, unde a lucrat timp de un an tot pe poziţia de account manager. „Consider că fiecare job, fiecare KPI (Key Performance Indicator – n. red.) atins m-a ajutat să construiesc o temelie solidă şi să mă dezvolt”, spune ea.

    Acum are 35 de ani, îşi împarte poziţia de CEO al Juvo Hospitality cu cea de mamă şi spune că pasiunile sale sunt cărţile şi timpul petrecut cu fetiţa ei, dar, bineînţeles, şi călătoriile, printre destinaţiile sale preferate numărându-se Tropea, Barcelona şi Havana: „Atunci când faci parte din industrie, călătoriile devin un viciu”.

    Antreprenoarea vede provocările ca pe o modalitate de a-şi depăşi limitele şi spune că o provocare majoră este să îi facă pe oameni „să înţeleagă că tehnologia îi ajută şi nu îi înlocuieşte”. În toate discuţiile cu diverşi oameni de afaceri, povesteşte că încearcă să îi facă pe aceştia să înţeleagă că tehnologia „le îmbunătăţeşte vieţile” şi le uşurează munca: „Cu ajutorul tehnologiei, din ce în ce mai multe companii îşi pot lăsa personalul să aleagă dacă vrea să lucreze din birou, de acasă sau dintr-o cafenea. Sunt companii care au făcut economii uriaşe alegând ca angajaţii lor să lucreze remote”, descrie ea unul dintre avantajele tehnologiei.

    Un alt proiect al Amaliei Ştefan este Academia Juvo, care „s-a născut din dorinţa de a oferi acces hotelierilor la ultimele noutăţi din domeniul turismului. A început prin a fi un proiect online, dar la solicitarea hotelierilor am susţinut workshopuri şi traininguri în mai multe locaţii din ţara. Am susţinut şi clase online prin webinarii, unde am discutat despre revenue management, operaţional şi marketing. Investiţia nu a fost financiară, am investit timp şi suflet”. Ea spune că, din punctul său de vedere, piaţa din sud-estul Europei „încă nu a atins apogeul pe partea tehnologiei. Acum studiază, încearcă să ajungă la un nivel atins de mai mulţi ani de piaţa din vest. Acesta a fost şi motivul pentru care am lansat Juvo Academy.“

    În ceea ce priveşte planurile de extindere pentru anul următor, antreprenoarea spune că „pentru 2019 ne dorim să ne consolidăm poziţia pe piaţa românească şi să lansăm Juvo Hospitality în Grecia şi Egipt”, proiecte pentru care are pregătită o investiţie de 100.000 de euro. „Tehnologia este o piaţă în continuă dezvoltare. Investiţiile sunt continue, tocmai pentru a oferi cele mai bune servicii clienţilor noştri.”
    Cât despre influenţa pe care o are digitalizarea în industria hotelieră, în opinia Amaliei Ştefan, există „în mod evident o tendinţă a unităţilor de cazare de a trece de la modelul clasic de lucru la modelul online”, completând că, totuşi, încă există „în acest moment multe unităţi de cazare care îşi ţin evidenţa pe agende sau care au un sistem de gestionare hotelieră clasic”.

    Povesteşte că a întâlnit oameni de afaceri şi investitori care încă mai consideră că a avea un sistem cloud este un lucru foarte rău, ba chiar periculos. „Percepţia acestora se schimbă când realizează că pot vedea situaţia hotelului cu un singur clic, când pot avea toate sistemele de rezervări într-un singur loc, având astfel acces la rapoarte detaliate rapid. Tehnologia poate uşura munca de zi cu zi, dar, în acelaşi timp, cu o strategie bună poţi creşte numărul rezervărilor online, ca şi prin canalele de distribuţie.”

    Antreprenoarea crede că platformele de tip Airbnb „nu afectează industria hotelieră. Un client obişnuit cu toate condiţiile unui hotel va fi mai reticent să închirieze un apartament sau o casă pe platforma Airbnb. Fiecare business are propria piaţă. Însă competiţia ne face mai buni şi ne ajută să ne creştem calitatea serviciilor oferite”, încheie ea.

    În prezent, Juvo Hospitality are cinci angajaţi în biroul din România şi 12 în cel din Marea Britanie. Amalia Ştefan spune că „piaţa din UK este mult mai axată pe revenue management şi tehnologie. Angajaţii nu sunt diferiţi, totul depinde de tine ca şi CEO, să creezi un cadru frumos de muncă, şi cu siguranţă vei fi răsplătit cu performanţă“. 

  • Victimele războiului din Ucraina devin deschizători de drumuri la Cernobîl

    Şi Vadim Minzuyk a fugit şi şi-a luat ideile de afaceri cu el. Acestui pionier, Cernobîl îi oferă şansa unui nou început şi, de ce nu, a succesului. Despre el scrie BBC într-un reportaj intitulat „Oamenii care s-au mutat la Cernobîl”.
    În fiecare zi, Vadim Minzuyk îşi plimbă câinele de-a lungul gardului de sârmă înalt care marchează începutul zonei de excludere. Este locul lui preferat, unde se bucură de ciripitul păsărilor şi de liniştea pădurii.

    „Este ca şi cum ai trăi în nordul Finlandei sau în Alaska“, spune Vadim. „Această zonă are cea mai mică densitate de populaţie de oriunde în Ucraina – doar două persoane pe kilometrul pătrat.“

    În oraşul de unde a plecat, Horlivka, din estul Ucrainei, Vadim era un întreprinzător cu afaceri de un milion de dolari pe an. Însă după ce oraşul a ajuns pe prima linie a frontului, lovite de artilerie, fabricile şi depozitele sale odinioară înfloritoare au fost rase de pe faţa pământului – pe locul unora dintre ele sunt acum doar cratere. Horlivka este încă pe linia frontului.

    Vadim îşi aminteşte că îi putea vedea prin fereastra din spatele casei pe rebeli ridicând o baricadă chiar din gardul său de la grădină. Uneori, cele două armate ajungeau la numai 100 de metri distanţă una de alta.

    Timp de peste un an, familia sa trecea prin verificări zilnice de identitate la punctele de control militare din oraş. Au văzut cadavre lăsate pe marginea drumului. Au fost chiar martori la o crimă, când un om a fost scos din maşină în faţa lor de rebeli şi executat ziua în amiaza mare.
    După ce şi-au scos copiii din oraş, Vadim şi soţia sa au plecat şi ei. Fugind cu maşina din Horlivka, au lăsat totul în spatele lor.

    Oamenii au plecat de teama radiaţIilor sau goniţi de sărăcia care a urmat. Natura şi-a reintrat complet în drepturi, cucerind străzi, blocuri, case şi fabrici ruinate. Acum, un nou dezastru zdruncină liniştea ucrainenilor – războiul din est dintre armata guvernamentală şi separatiştii sprijiniţi de ruşi. Conflictul a alungat oamenii, iar câţiva dintre ei şi-au ales ca refugiu casele dărăpănate de la marginea zonei de alienaţie.

    Timp de mai multe luni, trăind din economii, Vadim a călătorit prin Ucraina în căutarea unor şanse prin care familia să reînceapă o viaţă normală. Într-o zi, a primit un pont.

    O rudă a auzit despre o proprietate ieftină de vânzare pe lângă Cernobîl. S-a dus să vadă un siloz de cereale abandonat în satul Ditiatki. Situată la marginea zonei de excludere, proprietatea era ieftină şi suficient de aproape de capitala Kiev (115 km) pentru a deveni o oportunitate de afaceri viabilă.

    „Acoperişul curgea acolo unde localnicii scoseseră tot metalul. L-am întâlnit pe proprietar şi am ajuns la o înţelegere ieftină.“
    A cumpărat depozitul cu 1.400 de dolari şi alte trei case pentru doar 240 dolari, le-a conectat pe toate la reţeaua de electricitate şi şi-a deschis un mic furnal de oţelărie.
    „Strategia mea a fost să încep o afacere prin producerea unui produs făcut din deşeuri. Primul an a fost cel mai dificil, dar în ultimii doi ani a început să-mi meargă mult mai bine“.

    Vadim a recrutat şapte dintre foştii săi lucrători din Donbas, oferindu-le cazare. Pentru aceasta a transformat una dintre casele sale în cămin.
    „Pot să-mi câştig traiul prin muncă şi să-i ajut pe muncitorii mei să facă şi ei bani. Eu sunt cel mai mare contribuabil aici în sat. Până la urmă sunt ucrainean şi vreau să-mi ajut ţara.“

    Vadim spune că se gândeşte uneori la radiaţii. Chiar şi-a cumpărat un detector Geiger de mână pentru a măsura intensitatea acestora.
    Însă nu este îngrijorat. E convins că nivelul radiaţiilor atmosferice este suficient de scăzut pentru a nu-i afecta sănătatea.
    „După câte  am văzut în război, radiaţia nu este nimic. A fost un miracol că am supravieţuit.“ El se bucură de viaţa de aici. Nu este vorba doar absenţa războiului, ci şi de o linişte specială.

    Pe 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a produs cel mai grav dezastru nuclear din istoria omenirii.
    Un experiment conceput pentru a testa siguranţa centralei electrice a eşuat şi a provocat un incendiu care a generat radiaţii timp de 10 zile. Norii care transportau particule radioactive s-au deplasat la mii de kilometri faţă de epicentrul catastrofei, provocând o ploaie toxică peste tot în Europa.
    Cei care trăiau aproape de Cernobîl – aproximativ 116.000 de oameni – au fost evacuaţi imediat. O zonă de excludere de 30 km a fost impusă în jurul reactorului distrus. Aceasta a fost ulterior extinsă pentru a acoperi mai multe zone afectate.

    În următoarele câteva luni, încă 234.000 de persoane au fost mutate. Aproape toţi au plecat în grabă. Unii au primit doar câteva ore să-şi împacheteze toate bunurile. Alţii au crezut că vor fi plecaţi doar câteva zile, dar nu au fost lăsaţi să se întoarcă niciodată. Mulţi dintre evacuaţi, care practicau agricultura de subzistenţă, au fost mutaţi în blocuri-turn de beton.
    Însă unii oameni nu au plecat niciodată.
    Astăzi este încă ilegal să locuieşti în interiorul zonei de excludere. Cu toate acestea, aproximativ 130-150 de persoane o fac. Multe sunt femei, bătrâne, care încă trăiesc din ce le dă pământul pe care-l au din moşi-strămoşi.
    Vadim şi ai săi vorbesc despre plăcerea lor de a face plimbări lungi şi liniştite în pădure. Traiul este destul de primitiv, însă familia nu vrea să se mute într-un oraş mai mare, chiar dacă ar însemna mai mulţi prieteni sau oportunităţi. Nevoia lor de linişte după ce au fugit din haosul războiului îi aduce cu picioarele pe pământ.
    Vadim spune că soţia sa, Olena, uneori face comparaţii între ruinele din zona de excludere şi fostul lor oraş distrus de război.
    Însă există o distincţie clară – aici, la marginea zonei de excludere, Olena crede că familia lor are un viitor.
    „Am simţit ca şi cum am pierdut totul“, spune Vadim. „Dar acum, trăind aici, lucrurile se îmbunătăţesc.“
    Marina Kovalenko n-are spirit de întreprinzător. Însă are curaj. În această zi caldă de vară, se joacă fotbal în curte cu cele două fete ale sale. Irina şi Olena, la vârsta adolescenţei, râd de cum câinele de familie încearcă să prindă mingea, împrăştiind puii de găină uimiţi. Însă dincolo de gardul curţii din spatele casei, totul este tăcut şi nemişcat.
    Numeroase case, un magazin şi o bibliotecă stau pustii în satul Steşcina din nordul Ucrainei. Numai pădurea câştigă teren, pe măsură ce plantele târâtoare cuceresc crăpăturile din acest sat abandonat. Familia are câţiva vecini, dar aproape toţi sunt trecuţi de 70 de ani.
    În pofida lipsei de facilităţi sau de oportunităţi, în urmă cu patru ani, Marina şi fiicele ei au împachetat tot ceea ce puteau lua cu ele şi au străbătut sute de kilometri pentru a veni să locuiască aici – la doar 30 km de zona de alienaţie de la Cernobîl.
    Casa femeii şi a fiicelor sale are nevoie urgentă de reparaţii. Podelele putrezesc, iar caloriferele metalice sunt crăpate – o problemă majoră într-un loc unde temperaturile pot scădea şi sub -20C în timpul iernii.
    Au facilităţi de bază – gaze la butelie, electricitate şi semnal de telefonie mobilă, ceea ce înseamnă că au acces la internet. Însă pentru a merge la toaletă trebuie să iasă în curte. Apa este o problemă – singura lor sursă este un puţ poluat care se conectează la casă printr-o singură conductă. Apa trebuie fiartă înainte de a fi folosită.
    O casă în stare bună în sat ar putea costa 3.500 de dolari, dar astfel de proprietăţi sunt rare. Cele mai multe dintre casele pustii – multe din lemn – sunt vândute de foştii locatari pentru cel mult câteva sute de dolari.
    Marina era prea săracă pentru a cumpăra chiar şi una dintre acestea când a sosit. De aceea, consiliul de conducere a oferit familiei o soluţie de cazare neobişnuită. În schimbul dreptului de a locui acolo, familia trebuia să aibă grijă de un bărbat în vârstă în fazele terminale ale demenţei. Când acesta a murit în urmă cu doi ani, familia a moştenit casa.
    În curte, Irina şi Olena sunt mândre să-i prezinte pe ceilalţi membri ai familiei – câteva găini, iepuri, capre, chiar şi câţiva porcuşori de Guineea. Când nu sunt la şcoală – aflată la 5 km de mers pe jos – fetele îşi petrec mult timp ajutându-şi mama în grădină, cultivând legume şi îngrijind animalele.
    Singura sursă de venit a familiei sunt ajutoarele de la stat – 183 dolari pe lună (5.135 grivne ucrainene). Cultivarea hranei şi îngrijirea animalelor pentru lapte şi carne sunt esenţiale pentru bugetul lor.
    Marina şi fiicele ei au fugit din Toşkivka, un oraş industrial mare din regiunea Donbas din estul Ucrainei. În patru ani de conflict în estul ţării, aproximativ 10.000 de persoane au fost ucise şi aproximativ 2 milioane au ajuns pe drumuri. Conflictul a început în 2014. După anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, separatiştii înarmaţi care pretind că acţionează în numele localnicilor vorbitori de rusă din estul Ucrainei au decis să treacă la acţiune. Luptătorii au declarat două enclave separatiste în jurul oraşelor Doneţk şi Lugansk din Donbas, inima industriei cărbunelui din Ucraina.
    Când separatiştii proruşi au început să cucerească satele şi să-i scoată pe militarii ucraineni din oraşele şi localităţile din regiune, casa Marinei şi a fiicelor acesteia a ajuns sub ploaia de obuze.
    Cu excepţia câtorva ore în fiecare dimineaţă, bombardamentul era  neobosit. În timpul acestor armistiţii temporare, toată lumea încerca să recapete un sentiment de normalitate. Irina şi Olena se duceau la şcoală, în timp ce Marina se ducea la piaţă. Dar la prânz focul era deja în toi. Cele mai multe nopţi au fost petrecute în pivniţă. Venind de la şcoală într-una din aceste pauze, Irina şi Olena au fost prinse neaşteptat sub foc încrucişat. Cu grenadele de mortar picând ca ploaia, Marina nu putea ajunge la ele. Fetele au supravieţuit datorită unui negustor, care le-a târât de pe stradă în siguranţă în pivniţa sa.
    Pentru Marina, acela a fost semnul că trebuie să plece. Există cel puţin zece alte familii din regiunea Donbas care au făcut aceeaşi călătorie lungă în satele abandonate din apropierea zonei de excludere.
    La fel ca Marina, cei mai mulţi dintre ei au venit la recomandarea unor vechi prieteni sau vecini. O femeie chiar spune că pur şi simplu a căutat pe Google „cel mai ieftin loc de trăi din Ucraina“. Rezultatul – aproape de Cernobîl.
    De la dezastru, oamenii de ştiinţă au monitorizat încontinuu nivelurile de radiaţii din sol, de pe copaci, plante şi animale din jurul Cernobîlului, chiar şi în zonele din afara zonei de excludere.
    Nu mai există riscul de emisii de radiaţii în atmosferă, spune Valery Kasparov, de la Institutul de Radiologie Agricolă din Ucraina. Însă în unele zone contaminarea solului ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea oamenilor.
    Kasparov şi echipa sa au descoperit recent niveluri potenţial periculoase de cesiu-137 radioactiv în laptele de vacă produs în unele zone din afara zonei de excludere. Particulele de cesiu, absorbite de rădăcinile de iarbă, au fost transmise bovinelor.
    În cantităţi mari, ingerarea poate afecta celulele umane şi în unele cazuri poate duce la boli grave, cum ar fi cancerul tiroidian.
    Dar aceste riscuri, spune Kasparov, sunt limitate la zone specifice. Timp de peste 30 de ani, echipa sa a lucrat pentru a cartografia aceste zone fierbinţi, astfel încât să poată estima riscul potenţial pentru persoanele care locuiesc şi lucrează în jurul zonei de excludere.
    Pe o hartă care prezintă dispersia de cesiu-137 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, Kasparov se uită la satul Steşcina unde locuiesc Marina şi fiicele ei. El spune că riscul de a consuma legume sau lapte de capră produse într-un loc precum Steşcina este foarte scăzut. Însă zona este în curs de investigare pentru riscul de radiaţii în produsele alimentare sălbatice, cum ar fi ciupercile de pădure sau fructele de pădure.
    Marina spune că s-a gândit la posibilele riscuri generate de radiaţii. Însă se gândeşte şi la faptul că familia ei fugea de ceva mult mai periculos – ameninţarea războiului.
    „Radiaţia ne poate ucide încet, dar nu ne împuşcă şi nu ne bombardează“, spune Marina. „Este mai bine să trăieşti cu radiaţii decât cu războaie. Nu-mi pasă de radiaţii. Îmi pasă doar că nu mai există obuze care să zboare peste copiii mei, este linişte aici, dormim bine şi nu mai trebuie să ne ascundem.“

  • Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor: România are sprijinul Comisiei Europene pentru combaterea fraudei de TVA

    Ministrul român a prezentat principalele elemente ale politicii fiscal-bugetare pentru 2018 şi 2019, inclusiv măsurile luate şi avute în vedere pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, conform Pactului de Stabilitate şi Creştere. S-a mai discutat şi situaţia fraudei de TVA în România, având în vedere studiul publicat recent de Comisia Europeană conform căruia nivelul gap-ului de TVA este de 35,88% (date din 2016). În context, cei doi oficiali au convenit ca, în domeniul combaterii fraudei de TVA, Comisia Europeană să sprijine România în perioada imediat următoare.

    O altă temă discutată de cei doi oficiali a fost necesitatea respectării de către România a cerinţei ca acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

    ”Preşedinţia României la Consiliul UE va acţiona pentru aprofundarea Uniunii Economice Monetare şi a Uniunii Bancare prin atingerea unui consens acceptabil atât pentru statele membre ale Zonei Euro, cât şi pentru statele non-euro. În acelaşi timp, vom continua în pas accelerat demersurile preşedinţiilor anterioare în ceea ce priveşte pachetul de propuneri pentru viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, un loc important pe agenda preşedinţiei noastre urmând să îl joace iniţiative ca Programul de Sprijin pentru Reforme sau InvestEU.

    De asemenea, preşedinţia României la Consiliul UE va promova avansarea dosarelor din domeniul taxării, cu accent pe reforma cotelor de TVA. Nu în ultimul rând, vom fi extrem de preocupaţi de domeniul controalelor vamale, având în vedere nevoia de finanţare a echipamentelor de ultimă generaţie în domeniu şi faptul că ţara noastră face parte dintr-un trio de preşedinţii care asigură 60% din frontierele terestre ale UE. Îi mulţumesc domnului comisar Moscovici pentru tot sprijinul acordat României, este un lider european care şi-a respectat întotdeauna rădăcinile şi cuvântul”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cine este OMUL pe care liderii PSD doresc să îl pună în fruntea partidului după înlăturarea lui Dragnea de la putere

    Discuţiile informale dintre liderii judeţeni PSD privind instalarea secretarului general al partidului, Marian Neacşu, în funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii, au avut loc pe fondul consultării între preşedinţii de organizaţii care iau în calcul o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea social-democrată.

    „Toată lumea a zis că nu se bagă şi sunt de acord să îl lase pe Neacşu să fie interimar până la Congres pentru că Neacşu e un om echilibrat”, au spus sursele pentru MEDIAFAX.

    ”Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 20 de lideri PSD au discutat despre RETRAGEREA sprijinul lui Liviu Dragnea la şefia partidului

    ”Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.

    Printre liderii judeţeni participanţi la discuţii se numără şi preşedintele interimar PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, potrivit surselor citate.

    ”În total, ideea unei solicitări de demisie a şefului PSD a fost discutată de peste 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene ale partidului”, au mai arătat sursele citate.

    Susţinerea premierului Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului nu se află pe agenda liderilor organizaţiilor judeţene PSD care au discutat despre o retragere a lui Dragnea, au precizat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro