Top 100 cei mai admiraţi CEO: Marius Ghenea, preşedinte FIT Distribution

Ghenea a fost mai întâi profesor de engleză la un liceu din Craiova, apoi ghid turistic, iar după ce s-a mutat la Bucureşti a lucrat ca inginer la Renel, societatea din domeniul electricităţii. În 1994 a mizat pe antreprenoriat, punând bazele Flamingo Computers, alături de Dragoş Cincă şi Varol Islam; a condus compania timp de opt ani, până în 2002, când a deschis FIT Distribution.

În 2009, prin intermediul Fit Distribution, a cumpărat compania PC Garage, plătind circa 1 milion de lei pentru o participaţie de 95%; anul acesta, a vândut pachetul de acţiuni către eMag, cel mai mare retailer online de pe plan local deţinut de grupul sud-african Naspers, iar tranzacţia este în prezent analizată de către Consiliul Concurenţei.

Fit Distribution operează în zona de distribuţie de produse electro-IT,  compania înregistrând anul trecut o cifră de afaceri netă de 9,8 milioane euro, în scădere cu 38% faţă de 2014, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, în timp ce profitul net s-a situat la aproximativ 20.000 euro.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *