Povestea „nazistului cel bun”, singurul prieten al lui Hitler. Cum a reuşit să scape de spânzurătoare şi să strângă o avere

Albert Speer, născut în 1905, s-a implicat destul de tânăr în afacerile tatălui său, ce era specializat în arhitectură. Însă viaţa sa a luat o turnură aparte în 1933, când l-a cunoscut Adolf Hitler, ce a fost impresionat de manierele politicoase ale tânărului Speer şi răspunsurile sale directe şi precise. Ulterior, a fost cooptat de Hitler şi angajat pentru a-i renova cancelaria din Berlin. Nu a durat mult până când Speer a devenit o prezenţă constantă alături de Hitler la toate evenimentele. Pe de altă parte, era la rândul său un narcisit, ambiţios fără limite şi nu avea prieteni, fiind distant chiar şi faţă de soţia şi cei şase copii.

Speer a devenit, aşadar, prieten bun cu Hitler şi unul dintre puţinii oameni care îi cunoşteau gusturile, pretenţiile şi i le respectau întru totul. La rândul său, Furherul i-a recunoscut deseori talentul extraordinar de oraganizator al proiectelor sale  şi loialitatea pe care i-o arăta. Printre „proiectele” sale se numără  deportarea a peste zeci de mii de evrei – un eufemism pentru cei trimişi în lagărele morţii. Dintre aceştia, mulţi erau obligaţi să muncească până la epuizare, cu o dietă de 1.100 de calorii pe zi.

S-a arătat foarte surprins când a fost judecat, după căderea regimului, însă a reuşit să-şi creeze o apărare genială – a acceptat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, dar a pretins că nu ştia nimic despre uciderea în masă a evreilor. Calmul său de neclintit şi comportamentul educat, ce contrasta puternic cu fanaticii nazişti, a impresionat juriul, care l-a scăpat de spânzurătoare şi i-au dat 20 de ani de închisoare.

După eliberarea sa, în 1966, Speer şi-a publicat memoriile. Cititorii s-au arătat foarte curioşi de detaliile fascinante ale vieţii private a lui Hitler, iar volume sale au cunoscut un succes fenomenal. De asemenea, Speer a câştigat o avere din încasările acestora. Autoportretizarea sa,  ca „The good nazist”  (Nazistul cel bun), a absolvit de vină o întreagă generaţie de germani, ce purtau eticheta de „nazişti”. „Dacă un membru al cercului cel mai intim al lui Hitler nu ştia despre Holocaust, cum ar fi putut şi o persoană obişnuită?”, a fost ideea insuflată de Speer.