Jurnaliştii Wa Lone (33 de ani) şi Kyaw Soe Oo (29 de ani) se află de mai bine de 16 luni într-un centru de detenţie din localitatea Insein din Myanmar.
Cei doi jurnalişti de la Reuters au fost arestaţi în decembrie 2017 în timp ce lucrau la o investigaţie privind uciderea a 10 locuitori musulmani de etnie rohingya. Ei sunt acuzaţi de încălcarea Actului Secretelor Oficiale.
Ioan Becali era încarcerat la Penitenciarul Jilava şi a fost pus în libertate.
“În baza art. 425 ind.1 alin.7 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.142/05.03.2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, pe care o menţine . În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, a fost decizia Tribunalului Ialomiţa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Măsura a fost luată ca urmare a scăderii numărului de infracţiuni, în mod constant, de-a lungul ultimilor 13 ani.
Acest proces va duce la dispariţia a peste 2.000 de locuri de muncă; dintre cei care vor rămâne fără loc de muncă, 700 vor fi selectaţi pentru a lucra în cadrul sistemul olandez de justiţie.
Problema închisorilor goale a devenit atât de gravă, încât în septembrie 2016 Olanda a importat 240 de prizonieri din Norvegia pentru a umple celulele.
Există mai mulţi factori ce pot explica abilitatea Olandei de a menţine o rată minimă a criminalităţii: legile sunt extrem de permisive în ceea ce priveşte drogurile, în vreme ce guvernul se concentrează mai mult pe reabilitare decât pe pedepsirea celor găsiţi vinovaţi.
Un studiu publicat în 2008 a descoperit că sistemul olandez, ce prevede folosirea unei brăţări electronice în locul încarcerării, a scăzut număr recidiviştilor la jumătate.
Toate aceste lucruri au dus la numărul extrem de mic de prizonieri: cu toate că populaţia din Olanda numără 17 milioane de oameni, doar 11.600 de oameni sunt încarceraţi: o rată de 69 de cazuri la 100.000 de oameni. În Statele Unite, spre exemplu, rata este de 716 cazuri la 100.000 de oameni.
Albert Speer, născut în 1905, s-a implicat destul de tânăr în afacerile tatălui său, ce era specializat în arhitectură. Însă viaţa sa a luat o turnură aparte în 1933, când l-a cunoscut Adolf Hitler, ce a fost impresionat de manierele politicoase ale tânărului Speer şi răspunsurile sale directe şi precise. Ulterior, a fost cooptat de Hitler şi angajat pentru a-i renova cancelaria din Berlin. Nu a durat mult până când Speer a devenit o prezenţă constantă alături de Hitler la toate evenimentele. Pe de altă parte, era la rândul său un narcisit, ambiţios fără limite şi nu avea prieteni, fiind distant chiar şi faţă de soţia şi cei şase copii.
Speer a devenit, aşadar, prieten bun cu Hitler şi unul dintre puţinii oameni care îi cunoşteau gusturile, pretenţiile şi i le respectau întru totul. La rândul său, Furherul i-a recunoscut deseori talentul extraordinar de oraganizator al proiectelor sale şi loialitatea pe care i-o arăta. Printre „proiectele” sale se numără deportarea a peste zeci de mii de evrei – un eufemism pentru cei trimişi în lagărele morţii. Dintre aceştia, mulţi erau obligaţi să muncească până la epuizare, cu o dietă de 1.100 de calorii pe zi.
S-a arătat foarte surprins când a fost judecat, după căderea regimului, însă a reuşit să-şi creeze o apărare genială – a acceptat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, dar a pretins că nu ştia nimic despre uciderea în masă a evreilor. Calmul său de neclintit şi comportamentul educat, ce contrasta puternic cu fanaticii nazişti, a impresionat juriul, care l-a scăpat de spânzurătoare şi i-au dat 20 de ani de închisoare.
După eliberarea sa, în 1966, Speer şi-a publicat memoriile. Cititorii s-au arătat foarte curioşi de detaliile fascinante ale vieţii private a lui Hitler, iar volume sale au cunoscut un succes fenomenal. De asemenea, Speer a câştigat o avere din încasările acestora. Autoportretizarea sa, ca „The good nazist” (Nazistul cel bun), a absolvit de vină o întreagă generaţie de germani, ce purtau eticheta de „nazişti”. „Dacă un membru al cercului cel mai intim al lui Hitler nu ştia despre Holocaust, cum ar fi putut şi o persoană obişnuită?”, a fost ideea insuflată de Speer.
Măsura a fost luată ca urmare a scăderii numărului de infracţiuni, în mod constant, de-a lungul ultimilor 13 ani.
Acest proces va duce la dispariţia a peste 2.000 de locuri de muncă; dintre cei care vor rămâne fără loc de muncă, 700 vor fi selectaţi pentru a lucra în cadrul sistemul olandez de justiţie.
Problema închisorilor goale a devenit atât de gravă, încât în septembrie 2016 Olanda a importat 240 de prizonieri din Norvegia pentru a umple celulele.
Există mai mulţi factori ce pot explica abilitatea Olandei de a menţine o rată minimă a criminalităţii: legile sunt extrem de permisive în ceea ce priveşte drogurile, în vreme ce guvernul se concentrează mai mult pe reabilitare decât pe pedepsirea celor găsiţi vinovaţi.
Un studiu publicat în 2008 a descoperit că sistemul olandez, ce prevede folosirea unei brăţări electronice în locul încarcerării, a scăzut număr recidiviştilor la jumătate.
Toate aceste lucruri au dus la numărul extrem de mic de prizonieri: cu toate că populaţia din Olanda numără 17 milioane de oameni, doar 11.600 de oameni sunt încarceraţi: o rată de 69 de cazuri la 100.000 de oameni. În Statele Unite, spre exemplu, rata este de 716 cazuri la 100.000 de oameni.
Măsura a fost luată ca urmare a scăderii numărului de infracţiuni, în mod constant, de-a lungul ultimilor 13 ani.
Acest proces va duce la dispariţia a peste 2.000 de locuri de muncă; dintre cei care vor rămâne fără loc de muncă, 700 vor fi selectaţi pentru a lucra în cadrul sistemul olandez de justiţie.
Problema închisorilor goale a devenit atât de gravă, încât în septembrie 2016 Olanda a importat 240 de prizonieri din Norvegia pentru a umple celulele.
Există mai mulţi factori ce pot explica abilitatea Olandei de a menţine o rată minimă a criminalităţii: legile sunt extrem de permisive în ceea ce priveşte drogurile, în vreme ce guvernul se concentrează mai mult pe reabilitare decât pe pedepsirea celor găsiţi vinovaţi.
Un studiu publicat în 2008 a descoperit că sistemul olandez, ce prevede folosirea unei brăţări electronice în locul încarcerării, a scăzut număr recidiviştilor la jumătate.
Toate aceste lucruri au dus la numărul extrem de mic de prizonieri: cu toate că populaţia din Olanda numără 17 milioane de oameni, doar 11.600 de oameni sunt încarceraţi: o rată de 69 de cazuri la 100.000 de oameni. În Statele Unite, spre exemplu, rata este de 716 cazuri la 100.000 de oameni.
Albert Speer, născut în 1905, s-a implicat destul de tânăr în afacerile tatălui său, ce era specializat în arhitectură. Însă viaţa sa a luat o turnură aparte în 1933, când l-a cunoscut Adolf Hitler, ce a fost impresionat de manierele politicoase ale tânărului Speer şi răspunsurile sale directe şi precise. Ulterior, a fost cooptat de Hitler şi angajat pentru a-i renova cancelaria din Berlin. Nu a durat mult până când Speer a devenit o prezenţă constantă alături de Hitler la toate evenimentele. Pe de altă parte, era la rândul său un narcisit, ambiţios fără limite şi nu avea prieteni, fiind distant chiar şi faţă de soţia şi cei şase copii.
Speer a devenit, aşadar, prieten bun cu Hitler şi unul dintre puţinii oameni care îi cunoşteau gusturile, pretenţiile şi i le respectau întru totul. La rândul său, Furherul i-a recunoscut deseori talentul extraordinar de oraganizator al proiectelor sale şi loialitatea pe care i-o arăta. Printre „proiectele” sale se numără deportarea a peste zeci de mii de evrei – un eufemism pentru cei trimişi în lagărele morţii. Dintre aceştia, mulţi erau obligaţi să muncească până la epuizare, cu o dietă de 1.100 de calorii pe zi.
S-a arătat foarte surprins când a fost judecat, după căderea regimului, însă a reuşit să-şi creeze o apărare genială – a acceptat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, dar a pretins că nu ştia nimic despre uciderea în masă a evreilor. Calmul său de neclintit şi comportamentul educat, ce contrasta puternic cu fanaticii nazişti, a impresionat juriul, care l-a scăpat de spânzurătoare şi i-au dat 20 de ani de închisoare.
După eliberarea sa, în 1966, Speer şi-a publicat memoriile. Cititorii s-au arătat foarte curioşi de detaliile fascinante ale vieţii private a lui Hitler, iar volume sale au cunoscut un succes fenomenal. De asemenea, Speer a câştigat o avere din încasările acestora. Autoportretizarea sa, ca „The good nazist” (Nazistul cel bun), a absolvit de vină o întreagă generaţie de germani, ce purtau eticheta de „nazişti”. „Dacă un membru al cercului cel mai intim al lui Hitler nu ştia despre Holocaust, cum ar fi putut şi o persoană obişnuită?”, a fost ideea insuflată de Speer.
Albert Speer, născut în 1905, s-a implicat destul de tânăr în afacerile tatălui său, ce era specializat în arhitectură. Însă viaţa sa a luat o turnură aparte în 1933, când l-a cunoscut Adolf Hitler, ce a fost impresionat de manierele politicoase ale tânărului Speer şi răspunsurile sale directe şi precise. Ulterior, a fost cooptat de Hitler şi angajat pentru a-i renova cancelaria din Berlin. Nu a durat mult până când Speer a devenit o prezenţă constantă alături de Hitler la toate evenimentele. Pe de altă parte, era la rândul său un narcisit, ambiţios fără limite şi nu avea prieteni, fiind distant chiar şi faţă de soţia şi cei şase copii.
Speer a devenit, aşadar, prieten bun cu Hitler şi unul dintre puţinii oameni care îi cunoşteau gusturile, pretenţiile şi i le respectau întru totul. La rândul său, Furherul i-a recunoscut deseori talentul extraordinar de oraganizator al proiectelor sale şi loialitatea pe care i-o arăta. Printre „proiectele” sale se numără deportarea a peste zeci de mii de evrei – un eufemism pentru cei trimişi în lagărele morţii. Dintre aceştia, mulţi erau obligaţi să muncească până la epuizare, cu o dietă de 1.100 de calorii pe zi.
S-a arătat foarte surprins când a fost judecat, după căderea regimului, însă a reuşit să-şi creeze o apărare genială – a acceptat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale, dar a pretins că nu ştia nimic despre uciderea în masă a evreilor. Calmul său de neclintit şi comportamentul educat, ce contrasta puternic cu fanaticii nazişti, a impresionat juriul, care l-a scăpat de spânzurătoare şi i-au dat 20 de ani de închisoare.
După eliberarea sa, în 1966, Speer şi-a publicat memoriile. Cititorii s-au arătat foarte curioşi de detaliile fascinante ale vieţii private a lui Hitler, iar volume sale au cunoscut un succes fenomenal. De asemenea, Speer a câştigat o avere din încasările acestora. Autoportretizarea sa, ca „The good nazist” (Nazistul cel bun), a absolvit de vină o întreagă generaţie de germani, ce purtau eticheta de „nazişti”. „Dacă un membru al cercului cel mai intim al lui Hitler nu ştia despre Holocaust, cum ar fi putut şi o persoană obişnuită?”, a fost ideea insuflată de Speer.
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus vineri din Franţa în România, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliţiei Capitalei, au declarat surse din cadrul Poliţiei Române pentru MEDIAFAX.