BusinessMagazin

Tag: nazism

  • Cum au reuşit medicii dintr-un spital italian să salveze pacienţii de nazişti inventând o boală falsă

    Când naziştii au început să caute pacienţi evrei în unităţile medicale din Roma, în spatele uşilor închise ale spitalului Fatebenefratelli se afla o secţie plină de pacienţi trataţi pentru sindromul K. Această boală nouă şi necunoscută – al cărei nume a evocat Sindromul Koch (tuberculoză) – a fost un puternic factor de descurajare pentru soldaţii nazişti care căutau evrei, partizani şi antifascişti. Temându-se de infecţie, naziştii nu au îndrăznit să intre în secţie, îndreptându-şi atenţia în altă parte, scriu cei de la Time.

    Pacienţii din această secţie fuseseră spitalizaţi şi clasificaţi ca suferind de sindromul K la sfârşitul anului 1943. La data de 16 octombrie a acelui an, naziştii au deportat din diverse zone ale Romei aproximativ 1.200 de evrei. Doar 15 au supravieţuit lagărelor de concentrare. Medicii şi asistenţii spitalului au hotărât aşadar să încerce să salveze un număr tot mai mare de pacienţi, inventând boala cu numele de sindromul K.

    Sindromul fost inventat de Giovanni Borromeo, medicul şef al spitalului, cu spijinul celorlalţi medici. Născut în 1898, Borromeo era un antifascist înrăit. Înainte de a prelua postul la Fatebenefratelli, i s-a oferit funcţia de medic şef în alte două spitale, dar le-a respins pe ambele, întrucât îi cereau să devină membru al Partidului Fascist. El a acceptat slujba la Fatebenefratelli întrucât era condusă de călugări catolici şi, conform unui acord între Biserica Catolică şi regimul fascist, era considerat un spital privat, detaşat de reglementările statului, neimpunându-le angajaţilor să aparţină de un partid politic.

    La spital, Borromeo a angajat mulţi medici care au fost discriminaţi de regim din diverse motive. Printre aceştia s-a numărat şi medicul evreu Vittorio Emanuele Sacerdoti, care i-a ascuns pe mulţi în spital. În lunile următoare, unitatea a devenit un centru de rezistenţă politică.

    Dar rezistenţa antifascistă la Fatebenefratelli nu s-a limitat la sindromul K. În colaborare cu călugării medici, Borromeo şi aliaţii săi au instalat o staţie de radio în interiorul spitalului şi au folosit-o pentru a comunica cu partizanii pentru a-şi organiza rezistenţa. Când Borromeo şi călugării şi-au dat seama că naziştii au identificat poziţia radioului, au aruncat totul în Tibru.

    Poziţia lui Fatebenefratelli pe Insulă şi în apropierea ghetoului au creat suspiciuni în rândul oficialilor nazişti. Borromeo şi colegii săi s-au pregătit pentru vizita inevitabilă. Evreii spitalizaţi (şi alţi pacienţi „politici”) au fost enumeraţi în documentele oficiale ca suferind de sindromul K. Numele a fost totuşi o glumă riscantă: Borromeo a numit boala fictivă „K” după Albert Kesselring sau Herbert Kappler. Kesselring a fost comandantul-şef nazist din sud şi a ordonat lui Kappler, care era şeful poliţiei naziste din Roma, să întreprindă masacrul din Peşterile Ardeatine, unde au fost ucise 335 de persoane (soldaţi şi civili). Atât Kesselring, cât şi Kappler au fost judecaţi pentru crime de război şi condamnaţi.

    „Sindromul K” a devenit curând un cod care se referea la persoanele ascunse în spital. Adriano Ossicini (care a devenit ulterior ministrul Sănătăţii Italiei în anii ’90), printre altele, a scris o serie de mesaje lui Borromeo prin care cerea un număr precis de paturi pentru a fi rezervate pacienţilor care sufereau de sindromul K şi urmau să ajungă la spital în zilele următoare. Spitalul a primit refugiaţi până în ziua în care aliaţii au intrat şi au eliberat Roma.

    Pietro Borromeo, fiul lui Giovanni, a dezvăluit că, aşa cum era de aşteptat, la sfârşitul lunii octombrie, naziştii au venit să caute în spital evrei şi antifascişti. Borromeo i-a condus în jurul spitalului şi a descris, în detaliu, efectele teribile pe care sindromul K le-a avut asupra victimelor sale. După ce a făcut acest lucru, i-a invitat să cerceteze secţiile. Naziştii, despre care Pietro Borromeo spune că erau însoţiţi de un medic, au respins invitaţia şi au plecat fără alte investigaţii.

    Există diferite versiuni ale modului în care naziştii i-au căutat pe evrei în spital, relatări diferite despre misiunea lui Borromeo şi estimări variate ale numărului de vieţi salvate. Fiecare versiune confirmă invenţia sindromului K. Pietro Borromeo a sugerat că întreaga aventură a fost o campanie planificată şi sistematizată în lupta împotriva fascismului, în timp ce medicii Ossicini şi Sacerdoti au sugerat, în mare parte, că aceasta este în cea mai mare parte improvizată, una dintre numeroasele forme de rezistenţă spontană şi neorganizată în faţa dictaturii.

    Indiferent de realitate, un lucru este cert: Sindromul K i-a ţinut pe nazişti departe de „pacienţi”, iar boala inventată a salvat multe vieţi. Meritul lui Borromeo a fost recunoscut atât în ​​Italia cât şi pe plan internaţional. În 2004, ani la mulţi ani după moartea sa din 1961, Yad Vashem, memorialul israelian oficial al victimelor Holocaustului, l-a recunoscut drept unul dintre cei mai aprigi protectori ai acestora, o onoare acordată celor care şi-au riscat viaţa pentru a salva evreii în timpul Holocaustului. Ca şi alţi bărbaţi şi femei care i-au ascuns pe evrei în casele lor, în spaţiile publice sau care au minţit pentru a-i salva, medicii şi călugării de la Fatebenefratelli şi-au pus viaţa şi libertatea în pericol.
    Oficialii nazişti din Roma nu au aflat niciodată că sindromul K nu exista. 

  • Scandal izbucnit în Parlament după ce un deputat a folosit termenul nazist “untermench” pentru a combate sloganul „Ciuma roşie”

    “Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale şi culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuşi eu nu înţeleg să suport şi să admit mârlănia unui individ care pentru mine este unterrmechian, că tot avem preşedinte german, şi care vorbeşte după ce am votat eu şi colegii mei despre decizii ruşinoase.

    Deciziile Parlamentului nu sunt ruşinoase şi neruşinoase, sunt deciziile Parlamentului. Să facem politică, să ne înfruntăm, dar să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon”, a afirmat deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, miercuri, în timpul şedinţei de plen din Camera Deputaţilor.

    Deputatul Ovidiu Gantz, reprezentantul minorităţilor germane l-a apostrofat pe Nicoale Bacalbaşa, acuzând PSD de o amplă campanie de discreditare a preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a etniei germane, pe care îi asociază cu regimul nazist.

    “Am asistat astăzi, din nou, la intervenţia unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30-40 la adresa unui coleg deputat, indiferent care ar fi acesta. Este absolut inacceptabil. Mai mult, asocierea ca să citez “că tot avem preşedinte german”, este o mizerie inimaginabilă. o nouă ticăloşie a unui reprezentant PSD la adresa preşedintelui României şi a unei minorităţi germane pe care eu o reprezint în Parlamnet. Şi eu sunt german domnule deputat şi ce legătură are aceasta cu regimul nazist din Germania şi cu terminologia acestor criminali. Nu vă este ruşine să veniţi în Parlamnetul României să vă adresaţi de maniera aceasta unui coleg? Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării? “, a declarat, miercrui, în plen, deputatul Ovidiu Gantz.

    Reprezentantul minorităţilor germane a mai spus că aceste declaraţii fac parte dintr-o campanie “ticăloasă” pe care PSD şi reprezentanţii PSD o folosesc împotriva etniei germane şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scandal izbucnit în Parlament după ce un deputat a folosit termenul nazist “untermench” pentru a combate sloganul „Ciuma roşie”

    “Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale şi culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuşi eu nu înţeleg să suport şi să admit mârlănia unui individ care pentru mine este unterrmechian, că tot avem preşedinte german, şi care vorbeşte după ce am votat eu şi colegii mei despre decizii ruşinoase.

    Deciziile Parlamentului nu sunt ruşinoase şi neruşinoase, sunt deciziile Parlamentului. Să facem politică, să ne înfruntăm, dar să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon”, a afirmat deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, miercuri, în timpul şedinţei de plen din Camera Deputaţilor.

    Deputatul Ovidiu Gantz, reprezentantul minorităţilor germane l-a apostrofat pe Nicoale Bacalbaşa, acuzând PSD de o amplă campanie de discreditare a preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a etniei germane, pe care îi asociază cu regimul nazist.

    “Am asistat astăzi, din nou, la intervenţia unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30-40 la adresa unui coleg deputat, indiferent care ar fi acesta. Este absolut inacceptabil. Mai mult, asocierea ca să citez “că tot avem preşedinte german”, este o mizerie inimaginabilă. o nouă ticăloşie a unui reprezentant PSD la adresa preşedintelui României şi a unei minorităţi germane pe care eu o reprezint în Parlamnet. Şi eu sunt german domnule deputat şi ce legătură are aceasta cu regimul nazist din Germania şi cu terminologia acestor criminali. Nu vă este ruşine să veniţi în Parlamnetul României să vă adresaţi de maniera aceasta unui coleg? Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării? “, a declarat, miercrui, în plen, deputatul Ovidiu Gantz.

    Reprezentantul minorităţilor germane a mai spus că aceste declaraţii fac parte dintr-o campanie “ticăloasă” pe care PSD şi reprezentanţii PSD o folosesc împotriva etniei germane şi a preşedintelui Klaus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea femeii care a fugit de nazişti, dar a ajuns apoi să aibă o avere de sute de milioane de lire sterline

    Stephanie Shiley spune că părinţii ei au făcut tot ce-i stă în putinţă pentru a o proteja pe ea şi sora ei de ororile naziştilor. “Au fost o mulţime de lucruri groaznice care se întâmplau în jur”, povesteşte ea celor de la BBC.
     
    Stephanie Shirley s-a născut Vera Buchthal în oraşul german Dortmund, tatăl său fiind un judecător evreu.
     
    El sperase că poziţia de putere în care se afla îi va proteja familia, dar, pe măsură ce guvernul nazist şi-a sporit persecuţia asupra evreilor germani, a decis să fugă împreună cu familia la Viena.
     
    În timp ce mulţi s-ar fi străduit să depăşească o astfel de traumă din copilărie, Stephanie Shirley spune că acei ani i-au dat determinarea să reuşească în viaţă. “Sunt încă condus de acel început în viaţă”, spune ea.
     
    Ea a fost un pionier în industria calculatoarelor şi a militat  pentru drepturile femeilor în anii 1950 şi 1960. 
     
    Stephanie Shirley a acumulat o avere de 150 de milioane de lire sterline, cea mai mare parte oferind-o organizaţiilor caritabile.

  • Povestea omului care a profitat de atrocităţile făcute de nazişti pentru a construii un imperiu. Nepoţii lui sunt miliardari şi în zilele noastre

    Cu toate acestea, au rămas suficienţi bani pentru ca Viktoria-Katharina Flick şi fratele său geamăn, Karl-Friedrich Flick, să devină la 19 ani cei mai tineri miliardari ai lumii.
     
    Fiecare deţine câte 1,8 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.
     
    Istoria întunecată a familiei începe cu Friedrich Flick, care a petrecut trei ani în închisoare după ce a fost condamnat pentru crime de război de către tribunalul de la Nurnberg. El construise un imperiu al oţelului, care s-a extins prin preluarea unor companii din teritoriile ocupate de nazişti. Potrivit unui studiu publicat în 2008, peste 4.000 de muncitori au murit în fabricile deţinute de Flick.
     
     
    Fiul său, Friedrich Karl Flick, a preluat frâiele afacerii de familie în 1972, devenind unic proprietar al celui mai mare conglomerat din Germania. În anii ’80, el a fost implicat într-un scandal legat de donaţiile către partide politic. Afacerile s-au prăbuşit, iar Flick a început să investească pe bursă; la moartea sa, el a lăsat celor doi copii câte un miliard de dolari.
     
    Banii au fost administraţi ulterior de Privatstiftung, un fond de investiţii austriac.

  • Moştenitorii PĂRINTELUI NAZISMULUI sunt MILIARDARI şi în zilele noastre – GALERIE FOTO

    “Dragul meu fiu! Suntem în buncărul Fuhrerului deja de şase zile. Tati, cei şase frăţiori ai tăi şi cu mine vom da vieţilor noastre naţionalist-socialiste un sfârşit onorabil. Harald, dragul meu fiu, vreau să-ţi transmit ce am învăţat în viaţă: Fii loial. Loial ţie, poporului tău şi ţării tale.” În primăvara anului 1945, Harald Quandt, un ofiţer de 23 de ani din divizia aeriană germană Luftwaffe, era ţinut prizonier de război în portul libian Benghazi, când a primit o scrisoare de rămas-bun de la mama sa, Magda Goebbels, soţia ministrului german al propagandei , Joseph Goebbels.

    Biletul scris de mână confirma vestea devastatoare pe care o primise zilele trecute: mama sa s-a sinucis alături de soţul ei, pe 1 mai, după ce au înghiţit capsule de cianură, alături de cei şase copii, Helga, Hildegard, Helmut, Hedwig, Holdine şi Heidrun – fraţii vitregi ai celor doi supravieţuitori, Herbert şi Harald.

    Cine sunt cei şase moştenitori ai naziştilor-miliardari

    Harald Quandt a fost eliberat din captivitate în 1947. Şapte ani mai târziu, el şi fratele său vitreg Herbert – Harald a fost singurul copil supravieţuitor din prima căsnicie a Magdei Goebbels cu Guenther Quandt, în timp ce Herbert este fiul lui Guenther Quandt cu o altă femeie – au moştenit imperiul industrial construit de tatăl lor, Guenther Quandt, producătorul armelor de foc Mauser şi al rachetelor antiaeriene pentru maşina de război al celui de-al Treilea Reich.

    Printre cele mai valoroase active se numără un pachet minoritar la constructorul de maşini Daimler AG. Câţiva ani mai târziu aveau să cumpere o parte din Bayerische Motoren Werke AG (BMW). Cei doi fraţi au murit acum câteva decenii, însă moştenirea lor s-a transmis copiilor. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, au rămas în atenţia publicului ca acţionari majoritari ai BMW.

    Fiicele miliardare ale lui Harald Quandt – Katarina Geller-Herr, de 64 ani, Gabriele Quandt, de 63 ani, Anette-Angelika May-Thies, în vârstă de 61 de ani şi Colleen-Bettina Rosenblat-Mo, de 53 de ani au preferat să rămână în umbră. Cele patru surori au moştenit 1,5 miliarde de mărci germane, după moartea mamei lor, Inge, în 1978, potrivit biografiei familiei, “Die Quandts”.

    Ele şi-au gestionat averea prin compania Harald Quandt Holding GmbH, o companie de investiţii denumită după tatăl lor. Fritz Becker, directorul general al companiilor familiei, susţinea că surorile realizau un profit anual de 7% de la fondarea companiei din 1981 până în 1996, crescând ulterior la 7,6% pe an. “Familia vrea să rămână în umbră, iar situaţia este convenabilă pentru mine”, spunea Becker într-un interviu din biroul său din Bad Homburg: “Ne investim banii pe tot mapamondul, iar dacă investim un milion, 500 de milioane sau trei miliarde, cui îi pasă?”. Împreună, cele patru surori – alături de cei doi copii ai unei rude decedate – împart o avere de cel puţin şase miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o avere netă de 1,2 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Ei nu au apărut niciodată în mod individual în vreunul din clasamentele internaţionale ale celor mai bogaţi oameni de pe Glob.

     

     

     

     

  • Povestea tragică a germanului care a refuzat să execute salutul lui Hitler

    August Landmesser, germanul singuratic care a refuzat să ridice braţul drept la o reuniune a lui Hitler din 1936 fusese un nazist loial.
    S-a alăturat partidului în 1931 şi a început să urce ierarhic în cadrul a ceea ce urma să vină singura afiliere politică legală din ţară.
    Doi ani mai târziu, Landmesser s-a îndrăgostit de Irma Eckler, o femeie de origine evreiască, pe care a şi cerut-o de soţie în 1935.

    După ce logodna lor a fost descoperită, Landmesser a fost exclus din partid. Au decis să aplice pentru căsătorie în Hamburg, dar reuniunea nu  a fost permisă din cauza noilor Legi din Nuremberg. Cuplul a avut prima fiică, pe Ingrid, în octombrie 1935. Un an mai târziu, în timpul unei ceremonii de botez a unui vas german, Landmesser a stat cu mâinile încrucişate în timp ce ceilalţi executau salutul oficial în semn de protest.

    În 1937 a încercat să fugă împreună cu familia în Danemarca, însă au fost prinşi; el a fost închis şi eliberat după un an, cu instrucţiunile clare de a nu continua relaţia cu Eckler.
    În 1938 a fost arestat din nou şi condamnat la trei ani într-o tabără de concentrare. Nu avea să îşi mai vadă niciodată familia. Eckler a fost arestată şi ea, deşi era însărcinată; a născut-o pe cea de-a doua fiică a familiei în închisoare şi apoi a fost trimisă într-o tabără de concentrare.

    După ce şi-a executat sentinţa de închisoare, Landmesser a avut câteva locuri de muncă până să fie chemat la război, în 1944. Câteva luni mai târziu a fost declarat dispărut în Croaţia.
     

  • Liderul local PSD care a postat o imagine trucată cu Iohannis în uniformă nazistă a demisionat

    Scandalul a izbucnit în weekend, după ce consilierul judeţean Constantin Guguianu a postat pe pagina sa de Facebook o imagine trucată care îl înfăţişează pe preşedintele României, Klaus Iohannis, îmbrăcat în uniformă nazistă.

    Numeroase comentarii au însoţit postarea, persoanele de pe reţeaua de socializare atrăgându-i atenţia consilierilului judeţean că face o infracţiune prin răspândirea de însemne naziste.

    Luni, reprezentanţii organizaţiei PSD Vrancea au anunţat că Guguianu a demisionat din Consiliul Judeţean şi din funcţiile deţinute în partid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit

    Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.
     

    Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.

    A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

    După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.

    Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.

    În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.

    Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.

    Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.

    În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi. 

  • Cărţile aproape distruse de către nazişti

    Potrivit BBC, George Salszmann este cel care a adunat toate cărţile interzise. Tatăl lui Salszmann a fost nazist. Acesta s-a împuşcat în 1945, când regimul lui Hitler a luat sfârşit. Pe atunci, colecţionarul de cărţi era un adolescent care s-a străduit să treacă peste acea experienţă. Mai târziu, interesul pentru literatură l-a făcut să dezvolte o pasiune pentru cărţile interzise din perioada nazistă.

    Pe perioada vieţii sale, Salszmann a adunat circa 12.000 de cărţi. În 2009 colecţia a fost vândută Universităţii din Augsburg, Germania. Astăzi, biblioteca cărţilor arse e parte din biblioteca de studii germane a universităţii.

    Literatura din colecţia Salszmann constă, în principal, din cărţi care au fost publicate cu mult înainte de 1993, dar apoi, din diferite motive, au devenit deranjante. Cei mai mulţi dintre aceştia erau autori evrei, alţii – socialişti sau comunişti, dar şi autori anti-război care şi-au experimentat dezaprobarea faţă de războiul mondial, sau pacifişti care au descris ororile războiului în romanele lor.

    George P Salszmann a început căutarea cărţilor interzise în 1976. Prima carte pe care a găsit-o a fost “Lupta” scrisă de Ernst Weiss şi publicată în 1916. Ernst Weiss a fost un medic evreu care a emigrat în Paris, Franţa. În momentul în care germanii au ajuns la Paris în 1940, acesta a sărit de pe fereastră, de teama de a fi prins.

    Aducerea cărţilor în biblioteca universităţii nu a fost uşoară. Colecţionarul a trebuit să fie convins. Îi era teamă că ştiinţa va bloca cărţile şi le va face accesibile doar pentru cercetători. Din acest motiv, reprezentanţii instituţiei au stabilit că vor lăsa accesul deschis pentru oricine.