Compania AstraTranscarpatic face parte din grupul de firme Astra Vagoane Călători Arad, controlat de cunoscutul om de afaceri Valer Bllidar. Compania a început probele cu un tren complet românesc care va opera pe ruta Arad-Bucureşti şi va oferi condiţii de lux. Cursele comerciale vor fi introduse din a doua parte a lunii ianuarie 2017.
“Trenul, care este o concepţie proprie a companiei, oferă condiţii deosebite, peste tot ceea ce avem acum în ţară. Printre dotări se află, vagoane de dormit dotate cu duşuri, condiţiile de transport vor fi ca în avion, în sensul că vom servi la vagonul de dormit clasa I, sandvişurri, cafea, apă, incluse în preţ, la cuşetă doar cafea şi apă. Va avea însoţitori de bord. Interior luxos. Trebuie văzut”, a declarat corespondentului MEDIAFAX omul de afaceri Valer Blidar, acţionarul majoritar al grupului de firme ASTRA.
În prima etapă, două locomotive cu 12 vagoane, care vor forma două garnituri. Un tren va avea şase vagoane: două de dormit, trei cuşetă şi unul de clasă.
Leave a Reply