Tag: feroviar

  • Cine sunt antreprenorii Florin Diaconu şi Ion Garoseanu, care controlează cele trei businessuri româneşti „curtate” de gigantul feroviar polonez PKP Cargo

    Grupul polonez de transport feroviar PKP Cargo, al doilea cel mai mare grup din Europa, a iniţiat negocierile pentru achiziţia companiilor româneşti Ferest Logistics, Vest Trans Rail şi Romcargounit, potrivit presei poloneze.

    Cele trei companii, Ferest Logistics, Vest Trans Rail şi Romcargounit, sunt controlate de antreprenorii români Florin Diaconu şi Ion Garoseanu, printr-o serie de parteneriate şi asocieri, potrivit termene.ro.

    Cea mai mare companie implicată în tranzacţia vehiculată de PolandIn este Vest Trans Rail, este deţinută în proporţie de 91% de Ion Garoseanu din Ploieşti şi în proporţie de 9% de Florin Diaconu din Bucureşti.

    Vest Trans Rail este o companie înregistrată cu transporturi de marfă pe cale ferată, cu o vechime de 27 de ani în piaţă şi 184 de angajaţi la finalul anului 2018. Cifra de afaceri pe anul trecut s-a ridicat la circa 69,8 milioane lei, la care a obţinut un profit de aproape 800.000 de lei.

    A doua companie menţionată este Ferest Logistics, înfiinţată în urmă cu 13 ani şi deţinută în proporţie de 76% de antreprenorul Florin Diaconu, cu restul de 24% în dreptul lui Ion Garoseanu.

    Firma înregistrată în alte activităţi conexe transporturilor are 6 angajaţi şi a înregistrat afaceri de aproximativ 20,2 milioane lei în 2018, şi un profit de 5,4 milioane lei.

    Compania Romcargounit, cu afaceri de peste 594.000 lei în 2018 şi un profit de 152.423 lei are un singur angajat şi a fost fondată în octombrie 2018. Aceasta se ocupă cu activităţi de închiriere şi leasing, iar structura acţionariatului este: Ferest Logistics-52%, Ion Garoseanu 24% şi Florin Diaconu 24%.

    Cei doi antreprenori români mai deţin împreună câte 50% din compania Ferocargo Eurotrans, iar Florin Diaconu controlează 99% din compania Railcargo Transped.

    „Companiile operează în transportul feroviar de marfă pe piaţa din România. Începutul negocierilor face parte din implementarea strategiei grupului PKP Cargo pentru perioada 2019-2023 în ceea ce priveşte extinderea pe pieţe externe în Europa Centrală şi de Est”, anunţă PKP Cargo, într-o declaraţie de presă citată de PolandIn.

    PKP Cargo Group este cel mai mare grup polonez de transport feroviar de marfă, şi al doilea cel mai mare din Europa, cu venituri de peste 1 miliard de euro şi profit de peste 100 milioane de euro în 2018, şi care transportă 116 milioane tone de marfă pe an.

    Board-ul companiei PKP Cargo a subliniat, totuşi, că negocierile ar putea să nu ducă la rezultatul dorit.

     

     

     

     

  • Cum a reuşit un melc să dea peste cap cel mai eficient sistem feroviar din lume

    Un melc a reuşit să încurce întregul sistem feroviar din sudul Japoniei, ţară cunoscută pentru eficienţa transportului de persoane.
     
    O pană masivă de curent survenită pe 30 mai a dus la anularea a 26 de trenuri, afectând mii de pasageri, scriu cei de la CNN.
     
    Specialiştii companiei JR Kitakyushu, care opera respectivele trenuri, au descoperit că pana fusese cauzată de un melc de 2-3 centimetri care intrase într-un panou electric, atingând un fir sub tensiune. Concluzia a fost că panoul avea un defect de proiectare, existând un spaţiu care permite intrarea insectelor sau a melcilor în interior.
     
    “Nu am avut prea multe astfel de incidente în ultimii ani”, a declarat celor de la CNN un reprezentant al companiei. “Dacă există probleme cu aparatura folosită, le vom rezolva în cel mai scurt timp”.
  • Tragedia din infrastructură: România are cel mai mic scor din UE privind infrastructura rutieră şi feroviară

    „ Recomandările se referă la transporturi, sustenabilitatea transporturilor. Am recomandat ca investiţiile să se concentreze pe politicile economice care privesc transporturi. Recomandăm îmbunătăţirea pregătirilor şi prioritizării proiectelor mari. Dacă privim transportul, România are cel mai mic scor faţă de alte ţări din UE privind infrastructura rutieră şi feroviară. Are un scor mai bun în ceea ce priveşte transportul aerian şi serviciile portuare. Noi recomandăm investiţii în infrastructură”, a declarat, vineri, Aurora Mordonu, şef adjunct de unitate la Direcţia Generală Piaţă Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri din cadrul Comisiei Europene.

    Oficialul european a afirmat că UE are un deficit foarte mare în investiţiile private şi publice: „Investiţiile au rămas în urmă foarte mult şi sunt foarte mici compoarativ cu situaţia de dinaintea crizei”, a precizat Aurora Murdonu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Circulaţia feroviară pe Viaductul Cârcea a fost redeschisă după aproximativ o lună de la accidentul de tren

    Potrivit unui comunicat transmis marţi seara de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, la ora 20.00 s-a redeschis firul II de pe Viaductul Cârcea, situat între staţiile Malu Mare – Banu Mărăcine, iar trenurile care asigură legătura pe magistrala Bucureşti – Craiova (şi retur) îşi vor relua circulaţia pe ruta directă Craiova – Caracal.

    „Lucrările din zona Viaductului Cârcea având un grad ridicat de dificultate au impus în primul rând analizarea tuturor soluţiilor identificate pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a operaţiunilor de ridicare a locomotivei şi a vagonului, rămase suspendate pe firului I, soluţia finală fiind intervenţia cu o macara rutieră de mare tonaj (600 tone).

    Până la ridicarea locomotivei şi a vagonului, în zona viaductului au fost necesare măsuri speciale de pregătire, personalul feroviar acţionând pentru îndepărtarea vagoanelor prăbuşite în râpă, construirea unui sistem provizoriu de susţinere a tablierului metalic pecare au rămas suspendate locomotiva şi vagonul, astfel încât să se evite prăbuşirea acestuia în timpul manevrelor de ridicare, iar pe o suprafaţă de aproximativ 1500 mp s-a construit platforma specială pentru fixarea macarelei rutiere de mare tonaj, care a fost asamblată pe module, la faţa locului, cu o altămacara rutieră, de 125 de tone”, se arată în comunicatul citat.

    Potrivit sursei citate, în paralel cu lucrările de intervenţie de pe firul I, pentru redeschiderea traficului pe un singur sens, s-a realizat şi expertiza tehnică a structurii viaductului pe firul II, în condiţiile în care tot traficul feroviar se va desfăşura în perioada următoare doar pe acest fir.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Au cheltuit 84 de milioane de dolari pentru a angaja un CEO. Opt luni mai târziu, acesta a murit

    CSX, una dintre cele mai mari companii de transporturi feroviare din Statele Unite, a cheltuit 84 de milioane de dolari pentru a-l angaja pe Hunter Harrison în funcţia de CEO în martie 2017.

    Membri boardului ştiau că starea de sănătate a acestuia era una precară; chiar dacă boala sa nu era cunoscută de public, Harrison folosea un tub de oxigen şi lucra mai mult de acasă. Cu toate acestea, reprezentanţii l-a considerat omul potrivit pentru o restructurare majoră a unei companii care-şi îndepărtase clienţii şi de la care plecau tot mai mulţi directori.

    Acţionarii au fost încântaţi de numire, iar acţiunile CSX au crescut cu 60%. Părea să fi fost decizia corectă, dar pe 16 decembrie, la vârsta de 73 de ani, Hunter Harrison s-a stins din viaţă.

    Ca urmare, boardul CSX a început să fie chestionat în legătură cu informaţiile pe care le deţinea despre boala lui Harrison şi dacă a fost totuşi înţelept să încredinţeze viitorul companiei unui om cu probleme atât de grave.

    La momentul angajării, Hunter Harrison nu a acceptat teste medicale, aducând în schimb o scrisoare de la un doctor care atesta că bărbatul este apt de muncă. Atunci când Wall Street Journal i-a adresat o întrebare legată de sănătatea sa, în luna mai, Harrison a răspuns: “Nu mă judecaţi după dosarul medical, judecaţi-mă după performanţe.”

  • Ian Pearson, Ford România: Avem nevoie de investiţii urgente în infrastructura rutieră şi feroviară pentru uzina din Craiova pentru a fi competitivi

    Ford România va demara anul viitor producţia celui de-al doilea mo­del în cadrul uzinei de la Cra­iova, însă pentru a-şi menţine com­petitivitatea în raport cu ce­lelalte uzine din cadrul Ford Euro­pa, are nevoie ca Execu­tivul de la Bucureşti să îşi respecte pro­mi­si­unile şi să livreze conform planului deja existent in­ves­tiţiile în dru­mul expres Craiova-Piteşti ală­turi de alte investiţii în creşterea vi­te­zei trenurilor de marfă, care în pre­zent au o viteză medie de nici 15 km/h. 

  • CFR, cu un picior în groapă. Ministrul Transporturilor se plânge de blocajul financiar al operatorului feroviar

    „În analizele pe care le fac, constat că în aproape fiecare zi de funcţionare CFR Marfă produce pierderi. Sunt o mulţime de contracte, cu mari companii energetice, făcute sub standardele de cost ale CFR Marfă”, a declarat Lucian Şova.

    „Şi managerii, şi liderii dev sindicat de la CFR Marfă ştiu că eu sunt implicat de o manieră legală, fără a-mi depăşi atribuţiile. La următoarele contracte, ar trebui ca CFR Marfă să oferteze la standardele corecte. O subofertare generează şi concurenţă neloială în piaţă”, a mai spus ministrul Transporturilor.

    CFR SA (administratorul infrastructurii feroviare) şi CFR Marfă „sunt două companii publice, nu se poate ca Infrastructura să nu-şi exercite prerogativele – impuse de lege – pentru recuperarea creanţelor. Manifest, însă, atenţie pentru că executorul judecătoresc ar putea într-o jumătate de oră să blocheze activitatea CFR Marfă”, a subliniat Lucian Şova.

    Oficialul a mai menţionat: „Eu nu înţeleg, ca ministru, să-i dau ordin directorului de la o companie de la care prertind să aibă o anumită calitate a şinelor, să nu fie atent cu ceea ce are de încasat de la client, oricare ar fi acel client”.

    CFR Marfă are de plătit datorii de 835,8 milioane de lei către CFR SA, dar are şi de încasat creanţe de 650,5 milioane de lei de la diverşi clienţi, fiind prinsă într-un blocaj financiar periculos. La sfârşitul lunii martie, sindicatele feroviare au cerut Preşedinţiei medierea conflictului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Traficul feroviar din Franţa este afectat de o grevă de amploare

    Cele patru mari sindicate din transportul feroviar au anunţat că vor face grevă câte două zile pe săptămână. 34% din personalul total al SNCF nu lucrează, iar 77% dintre mecanicii de locomotivă participă la proteste.

    Pentru ziua de marţi, doar unul din opt trenuri de mare viteză (TGV) efectuează curse, iar unul din cinci rute regionale sunt funcţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CFR Marfă este blocată financiar între creanţe şi datorii. Sindicatele cer medierea Preşedinţiei

    Pe de-o parte, CFR Marfă este somată să plătească o serie de facturi şi are conturile blocate, iar de cealaltă parte are de încasat sume consistente de la clienţi care se află ori în insolvenţă, ori în faliment, astfel că şi conturile acestora sunt blocate.

    „Din această cauză, a blocării conturilor inclusiv la clienţii de la care trebuie să încaseze bani, societatea CFR Marfă riscă să nu poată plăti salariile celor 7.500 de angajaţi tocmai acum, în pragul Sărbătorilor de Paşte”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei sindicale a Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulică Măntescu. El a precizat că a transmis, zilele trecute, o serie de Scrisori Deschise către preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, dar şi către Preşedinţia României, solicitând adoptarea urgentă a unor soluţii de redresare a situaţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova: Datoria CFR Marfă către CFR SA e de 100 mil. euro, ne aşteptăm la ce e mai rău de la Bruxelles

    „Mă preocupă într-un mod foarte serios faptul că CFR Marfă a acumulat o datorie prea mare, mult prea mare, la CFR (Infrastructură). Eu cred că dacă ar fi fost vorba de un agent privat, acesta nu ar fi putut să ajungă în această situaţie. Sunt preocupat de faptul că o astfel de datorie, de fapt, poate fi tratată şi ca o distorsiune în piaţă, ca un element de concurenţă neloială în raport cu alţi operatori”, a spus Lucian Şova, menţionând ulterior că datoria CFR Marfă către CFR SA „este de 100 de milioane de euro”.

    „Am cerut celor de la CFR Marfă să lichideze datoria pe care o are către CFR (Infrastructură), astfel că ne pregătim pentru ce e mai rău în ceea ce priveşte o decizie de la Bruxelles privind un eventual ajutor de stat”, a mai spus Lucian Şova, în deschiderea unei conferinţe pe teme de infrastructură.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro