Tag: mediafax

  • Surse Mediafax: Dăncilă a spus că are sentimentul că se doreşte un nou 10 august sau Colectiv – surse

    „A fost un pic stranie şedinţa. A început certându-ne pe toţi că nu apărem în presă să facem declaraţii. Ne tot spunea premierul că vedeţi că se pregăteşte un nou 10 august, că se continuă presiunea şi se doreşte un nou Colectiv, în sensul consecinţelor de la Colectiv. A mai spus despre USR că vedeţi declaraţiile lui Dan Barna şi le-a cerut să comenteze ce a zis Barna fiindcă a spus prostii. Era ca un reproş sistematic”, au afirmat sursele social-democrate, pentru MEDIAFAX.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Surse: Viorica Dăncilă, propunerea PSD pentru Preşedinţie, iar Gabriela Firea şi-ar fi retras candidatura

    Paul Stănescu şi Dumitru Buzatu au fost singurii care au votat împotriva deciziei luate de social-democraţii, în şedinţa Biroului Permanent Naţional au mai spus sursele citate. Hotărârea urmează să fie validată în şedinţa Comitetului Executiv al partidului.

    Primarul general al Capitalei Gabriela Firea şi-a anunţat colegii în Biroul Permanent Naţional al PSD că îşi retrage candidatura la alegerile prezidenţiale, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

    Înaintea hotărârii social-democraţilor, primarul general al Capitalei Gabriela Firea şi-a anunţat colegii în Biroul Permanent Naţional al PSD că îşi retrage candidatura la alegerile prezidenţiale, au afirmat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de protestatari la Sibiu. Care au fost motivele

    Aproximativ 20 de protestatari au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă care participă la alegerile conducerii locale a PSD Sibiu, având pancarte cu mesaje precum „Nu aţi înţeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillyca lasă-ne” sau „Guvernul PSD – ALDE – hoţie, prostie, incompetenţă”.

    Premierul a evitat protestatarii şi a intrat prin alt loc în Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde au loc alegerile.

    Când au aflat că premierul Dăncilă a evitat să îi întâlnească, protestatarii au scandat „Afară, afară cu PSD din ţară” şi „Demisia”.

    Conferinţa pentru alegerea conducerii locale a PSD a început în jurul orei 17.00, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, a miniştrilor Eugen Teodorovici, Roxana Mînzat, dar şi a secretarului general al PSD, Mihai Fifor.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată de protestatari la Sibiu. Care au fost motivele

    Aproximativ 20 de protestatari au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă care participă la alegerile conducerii locale a PSD Sibiu, având pancarte cu mesaje precum „Nu aţi înţeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillyca lasă-ne” sau „Guvernul PSD – ALDE – hoţie, prostie, incompetenţă”.

    Premierul a evitat protestatarii şi a intrat prin alt loc în Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde au loc alegerile.

    Când au aflat că premierul Dăncilă a evitat să îi întâlnească, protestatarii au scandat „Afară, afară cu PSD din ţară” şi „Demisia”.

    Conferinţa pentru alegerea conducerii locale a PSD a început în jurul orei 17.00, în prezenţa premierului Viorica Dăncilă, a miniştrilor Eugen Teodorovici, Roxana Mînzat, dar şi a secretarului general al PSD, Mihai Fifor.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Ce PEDEAPSĂ a primit soţul fiicei lui Vladimir Putin pentru ca a înşelat-o

    Recent s-a vehiculat că fiica cea mică a preşedintelui rus Vladimir Putin, Katerina Tikhonova, a fost înşelată de Kirill Shamalov. Vestea a apărut după ce s-a zvonit că magnatul ar avea legături cu o vedetă a lumii mondene, Zhanna Volkova, scrie Mediafax.

    Scandalul a izbucnit după ce Zhanna Volkova a fost fotografiată dansând tandru cu un bărbat misterios, de Ziua Sf. Valentin de anul trecut. Faţa bărbatului este acoperită în mod deliberat cu un emoticon zâmbitor, dar ceea ce se vede din acest partener de dans lasă să se creadă că el ar fi Shamalov, potrivit agenţiei de ştiri Open Media

    Drept pedeapsă pentru faptele sale, magnatul Kirill Shamalov ar fi rămas fără aproape jumătate din avere.

    Potrivit unei investigaţii a jurnaliştilor de la Reuters, Katerina a ajuns să deţină împreună cu Kirill Shamalov o avere de două miliarde de dolari, fiind astfel mult mai bogată chiar decât liderul de la Kremlin, care potrivit declaraţiei sale de venituri, preşedintele rus a câştigat în 2015 – 8,9 milioane de ruble.

     

  • INTERVIU: Fotograful Bogdan Gîrbovan, despre “prostii” şi dorinţa de a fi mediocru în sensul bun

    Artistul fotograf Bogdan Gîrbovan a explicat în ce fel “prostiile” pe care ni le dorim pot duce la lucruri constructive şi ce ascunde dorinţa de a fi mediocru în sensul bun, într-un interviu acordat pentru MEDIAFAX.
     
    Şi-a fotografiat vecinii de pe scară pentru proiectul de licenţă, “10/1”, şi a surprins ierarhiile din poliţie şi din Biserica Ortodoxă pentru proiectul “Uniforme şi Veşminte”, a stat câteva luni la ţară, în satul din care vine o parte din familia sa, dar unde el nu călcase până atunci, doar pentru a fotografia tot ce vedea în jur, de la oameni, la detalii din peisaj.
     
    Fotograful Bogdan Gîrbovan a vorbit pentru MEDIAFAX despre plăcerea pe care o aduce tehnica şi controlul în realizarea imaginilor, dar şi despre strădania de a fi mediocru, în sensul bun. Despre ce înseamnă să lucrezi cu cearşaful în cap pentru pasionaţii de fotografie şi cum se defineşte raportul dintre fotografie de artă şi fotografia pe care o facem fiecare dintre noi, a vorbit Gîrbovan în discuţia care prefaţează lansarea volumului “Categorii”, în care a adunat proiecte din ultimii 13 ani, miercuri, de la ora 18.00, la Modulul Cărtureşti din Bucureşti.
     
  • Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce trei persoane au murit într-o zi de gripă: Suntem în pragul unei epidemii

    “În acest moment putem spune că suntem în pragul unei epidemii de gripă, având în vedere că săptămâna trecută numărul de cazuri de îmbolnăviri a depăşit numărul de cazuri estimate, este vorba de săptămână epidemică. Dacă trei săptămâni la rând avem acest timp de săptămâni epidemice, atunci putem vorbi despre o epidemie”, a spus, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
     
    Ministrul Sănătăţii anunţă că a trimis atât Ministerului Educaţiei Naţionale, cât şi Direcţiilor de Sănătate Publică mai multe măsuri de prevenţie.
     
    “În cursul zilei de ieri m-am întâlnit cu specialiştii din cadrul ministerului Sănătăţii, în aşa-zisul comitet de gripă, şi am transmis în teritoriu Direcţiilor de Sănătate Publică, cât şi Ministerului Educaţiei, măsurile pentru această perioadă, pentru a evita circulaţia virusului gripal”, a precizat Sorina Pintea.
     
  • Şeful Poliţiei Capitalei a fost SCHIMBAT. Cine i-a luat locul

    Mihai Marius Voicu a confirmat, pentru MEDIAFAX, că a fost schimbat din funcţie şi că a fost pus la dispoziţie.
     
    Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a precizat că schimbarea s-a produs din cauză că întreaga structură se reorganizează.
     
    “Domnul Voicu a fost pus la dispoziţie şase luni datorită faptului că Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti se reorganizează, reorganizarea însemnând că toate posturile se vacantează şi pe urmă se pun pe funcţii din nou. Deci dânsul este pus la dispoziţie 6 luni şi pe poziţia de director general este împuternicit şase luni de zile domnul Miron Gheorghe, adjunctul inspectorului general. El a fost pus la dispoziţie şi va îndeplini sarcinile pe care i le trasează şeful direct în fişa postului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ioan Buda.
     
  • Trecerea de la Start-Up Nation la programul Scale-Up Nation

    Florin Jianu spune că propunerea urmăreşte ca România să-şi îmbunătăţească gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar următor. El a iniţiat programul Start-Up Nation când a ocupat funcţia de ministru delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, între martie şi decembrie 2014.

    De la aderarea din 1 ianuarie 2007 şi până în prezent, România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 16,5 miliarde de euro şi a primit 48,6 miliarde de euro. În actualul exerciţiu financiar, 2014 – 2020, România a primit 11 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 25,6% din totalul alocat pentru piaţa locală, de 43 de miliarde de euro. Prin politica de coeziune, România a primit până în prezent 6,3 miliarde de euro, reprezentând 20,3% din totalul alocat pentru fondurile europene structurale şi de investiţii, faţă de o medie europeană de 22%. Dintre cele 19,5 miliarde de euro, pentru perioada 2007 – 2014, România a cheltuit 17,5 miliarde de euro, dintre care aproximativ 14 – 15 miliarde au fost direct pentru proiecte, restul fiind viraţi după realizarea proiectelor.

    Prezent la eveniment, Alexandru Petrescu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a anunţat că, în curând, încă trei programe pentru antreprenori vor fi funcţionale, pe lângă Start-Up Nation, două dintre ele fiind în stadii incipiente.

    Sunt alte două programe la care asamblăm arhitectura primară. Le vom avea gata, ca fişe de produs, înainte de Crăciunul acestui an”, a precizat Alexandru Petrescu. Un prim program este pentru sectorul educaţional, respectiv pentru cei care doresc să construiască sau să amenajeze creşe, grădiniţe şi cluburi afterschool, precum şi alte facilităţi pentru creşterea nivelului de calitate a serviciilor din acest sector. „Un al doilea program este pentru firmele mici şi mijlocii care doresc să investească în construcţia de locuinţe de serviciu. Intenţia este ca aceasta să fie o soluţie în întâmpinarea unor probleme pe care toţi le ştim în ceea ce priveşte disponibilitatea redusă a forţei de muncă, creând astfel un grad de mobilitate a forţei de muncă mai mare şi, dincolo de un pachet salarial competitiv, să fie şi această ofertare de locuinţă de serviciu, astfel încât să poţi stimula apetitul unor persoane să plece dintr-o zonă geografică într-alta”, a detaliat Petrescu.

    Directorul general al Fondului a menţionat că aceste programe fac parte din procesul de transformare prin care trece instituţia. „Notorietatea instituţiei a fost legată mai mult de programe binecunoscute, cum ar fi Prima casă, care este unul dintre programele guvernamentale de succes, dar menirea principală şi scopul instituţional al Fondului este acela de a susţine IMM-urile. Aşa că centrul mandatului meu este refocusarea pe zona de IMM-uri, evident, în paralel, gestionând şi celelalte programe ce ţin de creditarea persoanelor fizice”, a explicat Alexandru Petrescu.
    În aceste condiţii, pentru IMM-uri, instituţia a identificat ca o necesitate imediată schimbarea portofoliului de produse de garantare. „Peste tot în Europa se trece de la adresabilitatea generalizată la adresabilitatea sectorială în ceea ce priveşte creditarea”, a mai spus Petrescu.
    Adresabilitatea sectorială se referă la susţinerea, ca strategie de ţară, a anumitor sectoare economice mai mult decât a altora. Directorul Fondului a dat exemplul Austriei, care îşi susţine prin programe specifice sectorul de turism.
    „Acum, la câteva luni de la această idee de transformare (n.red. – a FNGCIMM), putem spune că se află la un pas de materializare şi undeva în laboratorul nostru de creaţie, mă refer şi la colegii de la Ministerul de Finanţe şi la colegii de la Fondul Român de Contragarantare, Programul IMM Invest România, care a trecut, ca proiect de lege, prin Parlament şi suntem, de vreo câteva săptămâni, la punctul de a aproba normele metodologice de aplicare şi de «a-l avea pe raft», funcţional pentru antreprenori”, a subliniat Petrescu.
    Prin acest program, antreprenorii pot accesa o finanţare de 10 milioane de lei pentru investiţii, cu o scrisoare de garantare de 50%. „În ultimii 10 – 12 ani, creditarea pentru investiţii a scăzut de la 33% la 7%”, a motivat Petrescu orientarea către creditele pentru investiţii. „Putem, de asemenea, prin acest program, să încurajăm şi să garantăm creditarea pentru capital de lucru de până la 5 milioane de lei”, a adăugat Petrescu.
    De asemenea, prin acelaşi program, antreprenorii din turism pot accesa până la 1,25 de milioane de lei pentru a-şi dezvolta activităţi auxiliare în cadrul unităţilor turistice – centre de agreement, Spa şi „tot ce înseamnă facilităţi hoteliere care pot creşte media nopţilor de cazare într-o unitate hotelieră”, conform directorului general al FNGCIMM. „Să se treacă de la turismul de weekend şi să se meargă mai mult de două – trei nopţi.”
    Directorul Fondului a mai precizat că ştie de la colegii din Ministerul Mediului de Afaceri că se va lansa Start-Up Nation 2018 spre sfârşitul acestui an.
    FNGCIMM a emis scrisori de garanţie pentru 5.500 de credite, dintre cele 8.000 care au fost acceptate în Start-Up Nation 2017. Pe industrii, 42-43% dintre proiectele acceptate în Start-Up Nation 2017 sunt din producţie, în vreme ce 20% sunt din industriile creative, potrivit directorului Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
    „Zona de producţie are o bună reprezentare, ceea ce înseamnă că programul a avut beneficii, nu doar pentru cei care doreau şi simţeau şi aveau nevoie de acel ceva pentru a deschide o afacere, dar, în special, pe zona creării de valoare adăugată – şi vorbesc şi de standardul «Hai să nu mai exportăm roşii, ci suc de roşii». Este clar că, pe ciclul de producţie, Start-Up Nation şi-a găsit contribuţia în a aduce plusvaloare”, a punctat Petrescu.
    Creditele acordate prin programul Start-Up Nation 2017 au avut un nivel maxim de 200.000 de lei, pentru o perioadă maximă de 24 de luni şi fără garanţii suplimentare pentru proiectul propus. Aproximativ 8.000 de proiecte au primit acorduri de finanţare în cadrul programului Start-Up Nation, conform datelor prezentate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerţ şi Antreprenoriat.

  • Elev de clasa întâi, STRÂNS de gât de învăţător până a rămas fără aer

    Învăţătorul este acuzat că a strâns de gât un elev din clasa I, până când copilul ar fi rămas fără aer.

    Incidentul a avut loc joi, iar părinţii elevului au făcut o plângere la Poliţie împotriva dascălului.

    “Am înregistrat o sesizare şi poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru purtare abuzivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Alexandra Dascălu.

    În acest caz a fost declanşată o anchetă şi de către Inspectoratul Şcolar Botoşani, bărbatul fiind acuzat că şi în trecut ar fi agresat alţi elevi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro