Autorităţile sud coreene au descins la sediul Samsung şi la fondul naţional de pensii pentru a colecta probe în dosarul de investigaţie de corupţie al preşedintei Park Geun-hye, potrivit BBC.
Birourile Samsung au mai fost percheziţionate în legătură cu suspiciuni similare, iar percheziţiile de miercuri au legătură cu o fuziune din 2015 între filiala de construcţie a gigantului electronic, Samsung C&T, şi o firmă asociată, Cheil Industries.
Înţelegerea a continuat în ciuda opoziţiei acţionarilor, care au apreciat că deţinătorii de pachete minoritare vor fi afectaţi în timp ce familia lui Lee Kun-hee, proprietarul grupul Samsung, va beneficia de pe urma deciziei. Serviciul Naţional de Pensii al Coreei de Sud, care deţine acţiuni în ambele companii, a încheiat înţelegerea votând în favoarea acesteia.
Procurorii pretind că Samsung a dat 2,8 milioane de euro unei firme deţinute de prietena apropiată a preşedintei Park, Choi Soon-sil, după ce aceasta ar fi făcut presiuni pentru donaţii.
Samsung şi Fondul de Pensii au confirmat percheziţiile fără să adauge detalii.
Autorităţile încearcă să afle dacă preşedinta Coreei de Sud a făcut presiuni asupra fondului pentru a sprijini o fuziune Samsung, potrivit agenţiei de presă Yonhap, citată de BBC.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply