Două luni de zile la coadă la fisc şi mai multe documente decât zile într-un an

Obositor, nu? Sunt cele 55 de zile ale anului în care contribuabilii din România trebuie să depună la Fisc cele 379 de declaraţii, situaţii centralizatoare, jurnale, cereri, plăţi sau solicitări aferente acestui an. Reducând un pic lucrurile la absurd, Contribuabilul Român stă aproape două luni la coadă la Fisc şi are de întocmit/plătit mai multe documente şi taxe decât sunt zile într-un an. Au viaţă grea producătorii şi furnizorii de produse accizabile, începând cu „gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate“ sau „micii producători de vinuri liniştite“ şi terminând cu toată lumea, pentru că, răsfoind „Calendarul obligaţiilor fiscale“, am trăit cu impresia că ne mai trebuie ceva români în plus faţă de cele 17 – 21 de milioane pentru a acoperi noianul de obligaţii.

Reţineţi că nu e nimic excepţional în toată această înşiruire de numere şi date calendaristice, pentru că la fel a fost şi în anii trecuţi, ba poate un pic mai rău, pentru că românii pierdeau înainte ceva mai multe ore decât cele 200 necesare în prezent unei companii sau unui contribuabil pentru a se conforma doar în zona plăţilor. Dar actualul sistem fiscal nu este nici în măsură să asigure o creştere economică fluentă, permanentă şi importantă, undeva la nivelul de 5% pe an, nivel necesar recuperării decalajelor care ne separă de restul europenilor, şi nici să uşureze situaţia companiilor sau a întreprinzătorilor. În continuare impozitarea muncii este unul dintre caii de bătaie ai sistemului de taxe şi impozite, pentru că jumătate din numărul taxelor şi trei sferturi din sume din totalul plăţilor efectuate de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. Pentru comparaţie, în Germania, cea mai mare economie europeană, taxele şi contribuţiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%.

Nu spun lucruri noi, dar cred că e bine ca anumite chestiuni să fie mereu şi mereu repetate, pentru ca ideile să izbutească să treacă de ţestele mult prea tari.

Ilustrez cu o stradă dintr-un oraş vechi, pictată de Alphonse de Neuville, un elev al lui Delacroix; simţiţi cât de încet se schimbă, câteodată, lucrurile?