Tag: Fisc

  • Veşti bune pentru datornici: Fiscul a şters o parte din datoriile românilor

    La începutul acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anulat în mod automat „creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului 2019, mai mici de 40 lei“, conform Codului de procedură Fiscală.

    În acest context, creanţele fiscal care se situează sub cuantului de 40 de lei, aflate în evidenţa ANAF la data de 31 decembrie 2019, au fost anulate în primele zile din anul acesta.

     „Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori „, conform alin. (5) art.266 din Codul de Procedură Fiscală

    Excepţia de la regulă prevede  că “în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi limita maximă prevăzută la alin. (5) “.

    Ordinul Nr. 3497/2015 din 2 decembrie 2015 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită prevede: “Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, al căror plafon este prevăzut pentru anulare de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se scad din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor”.

     

  • Fiscul trebuie să returneze 3,6 milioane de euro unei companii din afara ţării. Care sunt motivele

    Printr-o decizie recentă, Curtea de Apel Bucureşti a decis obligarea autorităţilor fiscale române la restituirea unei sume de peste 17 milioane lei (aproximativ 3,6 milioane Euro) reprezentând impozit pe veniturile obţinute din România în perioada ianuarie 2008 – ianuarie 2010 de o companie nerezidentă fiscal.  Această „decizie istorică”, cum o numeşte Daniela David, partenerul fondator al Vernon David şi coordonatorul departamentului de litigii a fost pronunţată de instanţele române în aplicarea principiului nediscriminării, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii avocaţilor Vernon David.  

    Astfel, instanţa a recunoscut tratamentul discriminatoriu aplicat în trecut de către statul român entităţilor nerezidente care erau supuse unui regim fiscal mai împovărător decât entităţile rezidente fiscal în România.  Prin decizia pronunţată, instanţa a decis restituirea către entitatea bancară nerezidentă a sumei mai sus menţionate.  La acest moment, Daniela David a declarat că aşteaptă redactarea deciziei pentru a vedea exact argumentele reţinute de instanţă şi, în ciuda faptului că decizia este supusă recursului, s-a arătat încrezătoare că această decizie, dacă va fi recurată, va fi „susţinută” şi de către Înalta Curte de Casatie şi Justiţie. 

    Echipa Vernon David care reprezintă entitatea bancară nerezidentă în cadrul acestui litigiu este condusă de Daniela David şi Irina Pârvulescu (Senior Associate). 

    Aceeaşi echipă de avocaţi de la Vernon  David este cea care în anul 2017 a obţinut anularea unei hotărâri de guvern şi a unui ordin al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei cu privire la certificatele verzi şi, de asemenea, în anul 2012 a obţinut obligarea statului român la plata dobânzii legale pentru TVA-ul nereturnat în termen.

    Vernon  David este o societate de avocatură înfiinţată în urmă cu 18 ani.  Partenerii fondatori ai societăţii sunt Charles Vernon şi Daniela David. În prezent, echipa este formată din cinci parteneri şi 30 de avocaţi asociaţi şi activează în România şi Moldova.  Compania a fost implicată în consilierea grupului TMK la achiziţia Combinatului Siderurgic de la Reşiţa, actualmente cel mai mare producător de oţel din România; asistarea Băncii Transilvania în ceea ce priveşte integrarea resurselor umane ca urmare a celor două mari achiziţii de pe piaţa bancară Volksbank şi Bancpost; asistarea Iulius Mall în dezvoltarea Palas Mall, unul dintre cele mai mari proiecte de retail din România, sau reprezentarea Xannat International (fostul grup Anglo-American şi cel mai mare producător de minereuri agregate) în tranzacţii de tip „management buy-out”.

  • Revoluţie la ANAF: Fiscul a dat drumul la licitaţia pentru SAF-T

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a dat drumul la licitaţia pentru SAF-T (Implementarea Fişierului Standard de Audit) prin care intenţionează să introducă noul sistem pentru toţi operatorii economici. 

    Prin implementarea acestui proiect, ANAF se aşteaptă ca Fişierul Standard de Audit (SAF-T) implementat, reprezentând o structură standardizată a informaţiilor relevante pentru controalele fiscal, să reducă costulul conformării societăţilor.

    Valoarea totală estimată a proiectului este de 3.020.000RON.

    ANAF va achiziţionaservicii de dezvoltare software, integrare şi instruire privind sistemul informatic „Fişierul Standard de Control (Standard Audit File – SAF-T)”, respectiv:

    a) Servicii de consultanţă privind sistemele informatice pentru:

    • Analiza sistemului informatic actual şi a necesarului tehnologic,

    • Analiza cerinţelor SAF-T,

    • Managementul proiectului.

    b) Servicii de consultanţă privind analiza cadrului legislativ în domeniul inspecţiei fiscale şi ale obligaţiilor de declarare ale contribuabililor, precum şi elaborarea de propuneri de amendare a legislaţiei primare şi secundare privind obligaţia contribuabilului de a depune SAF-T.

    c) Servicii de formare (instruire în utilizarea soluţiei informatice):

    • Destinate utilizatorilor interni (40 de anagajaţi ANAF in domeniul inspecţiei fiscale);

    • Destinate administratorilor şi dezvoltatorilor MFP-CNIF, în funcţie de necesităţi.

    d) Servicii de dezvoltare software, respectiv proiectare, dezvoltare, testare şi implementare în producţie. e) Servicii de întreţinere corectivă, adaptivă şi evolutivă a sistemului SAF-T.

    Ofertele pot fi depuse până pe 17 decembrie 2019, la ora 15:00.

  • „Le grand frère”: Fiscul francez vrea să colecteze date din Facebook şi Instagram pentru a detecta fraudele

    Preşedintele francez Emmanuel Macron vrea să ofere Fiscului francez autoritatea de a colecta date de la Facebook, Instagram şi alte reţele sociale pentru a ajuta la detectarea fraudelor, potrivit Bloomberg.

    Guvernul vrea ca parlamentul să includă un articol în Legea bugetului pe 2020 care să garanteze aceste puteri extinse pentru autorităţile de taxe şi pentru administraţiile vamale.

    Statul va urmări online pieţe precum Ebay, Vinted sau Le Bon Coin, ca parte a programului pilot ce ar trebui să se desfăşoare pe o perioadă de trei ani.

    „Această decizie nu este despre urmărirea datelor personale. Aceasta este despre unii oameni care vor să evite taxele”, spune Gerald Darmanin, ministrul de Buget al Franţei.

    El spune că guvernul s-a pregătit pentru ca acest articol să fie amendat de parlamentari, dar speră ca ideea de bază să fie păstrată.

    Administraţia Macron merge înainte cu acest plan în ciuda obiecţiilor formulate de autoritatea naţională pentru privacy. Organizaţia din Paris a anunţat în data de 30 septembrie că acest plan schimbă total modul în care guvernul se foloseşte de datele personale.

    „Acest mecanism prezintă provocări ridicate în ceea ce priveşte libertăţile oamenilor, ţinând cont de impactul mecanismului asupra privacy-ului şi posibilele efecte asupra libertăţii de exprimare în online”, spune Darmanin.

    Franţa nu este prima ţară care vrea să supravegheze internetul pentru a diminua fenomenul fraudei fiscale, încât şi autorităţile din Marea Britanie au început să strângă date în 2018 din acelaşi motiv.

     

  • ANAF iese la vânătoare: Fiscul a dat startul unei campanii masive de controale

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a dat săptămâna trecută startul unei acţiuni masive de control prin care încearcă să combată evaziunea fiscală şi doreşte creşterea conformării la declarare, potrivit unui anunţ oficial al instituţiei.
     

    În această campanie începută la 1 august este vizată, în principal, zona Bucureşti – Ilfov. În vederea desfăsurării în bune condiţii a acţiunii, efectivele au fost suplimentate cu 200 de inspectori. Astfel, în acest an vor fi desfăşurate 150.000 de controale care au această tematică de control.

    „Controalele sunt efectuate în baza analizelor de risc şi vor pune accent pe prevenţie şi îndrumare. Controalele vor determina identificarea în timp real a erorilor, care, dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligaţii fiscale accesorii mai mici, în comparaţie cu cele rezultate în urma unei inspecţii fiscale generale. Contribuabilii au posibilitatea de a-şi corecta declaraţiile şi de a se conforma la plata obligaţiilor, potrivit legii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Set de facilităţi pentru datornicii la Fisc. Cine beneficiază de măsura anunţată de Guvern

    “Adoptăm în şedinţa de astăzi un set de facilităţi fiscale pentru încurajarea contribuabililor să îşi plătească obligaţiile bugetare. Măsurile se vor aplica fără discriminare persoanelor fizice companiilor private şi de stat, organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor publice şi unităţilor administrativ teritoriale.

    Avem în vedere abordarea pe următoarele paliere: companiile cu capital privat, mixt sau de stat care au acumulat până la sfârşitul anului trecut obligaţii bugetare restante de peste un milion de lei pot beneficia în baza unui plan de restructurare de o serie de facilităţi fiscale care să menţină viabilitatea acestora şi repunerea în circuitul economic. În cazul companiilor care au acumulat datorii sub un milion de lei până la finalul anului trecut, vor fi anulate penalităţile şi dobânzile dacă obligaţiile bugetare principale sunt achitate până la 30 noiembrie 2019. În ceea ce priveşte persoanele fizice şi entităţile personalitate juridică, se aplică măsura anulări dobânzilor şi penalităţilor indiferent de cuantumul datoriilor acumulate către bugetul de stat, dacă achită obligaţiile principale până la data de 30 noiembrie, 2019″, a precizat premierul, în şedinţa de Guvern.

    Viorica Dăncilă a mai specificat faptul că aceste măsuri pot fi aplicate de autorităţi sau insituţii publice care administrează obligaţii bugetare, precum şi de unităţile adminsitraitv teritoriale. Facilităţile sunt valabile şi pentru unităţile adminsitrativ teritoriale care au datorii la bugetul de stat.

    “Măsura poate fi aplicată şi de către alte autorităţi sau instituţii publice care administrează obligaţii bugetare precum şi de unităţile administrativ teritoriale pentru contribuabili pe care îi administrează, de asemenea unităţile administrativ teritoriale care au datorii către bugetul de stat, vor beneficia de facilităţi similare dacă îşi achită până la data de 30 noiembrie 2019”, a completat Dăncilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revoluţie la ANAF: Ce prevede cel mai nou proiect al Fiscului care schimbă total instituţia

    ANAF a publicat în această săptămână, pe site-ul insituţiei, un plan de măsuri ce prevede eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat.

    Planul de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat, publicat în data de 25 iunie 2019, prevede o serie de măsuri pentru eficientizarea colectării de bani la bugetul de stat şi o serie de alte obiective, după cum urmează:

    I. Simplificarea procedurilor de administrare fiscală pentru susţinerea conformării voluntare  la declararea obligaţiilor fiscale

    Acţiunea 1: Reducerea numărului de formulare şi declaraţii la persoanele juridice

    Acţiunea 2: Reducerea frecvenţei de depunere a declaraţiilor fiscale la persoane juridice

    Acţiunea 3: Simplificarea declaraţiei unice pentru persoanele fizice

    Acţiunea 4: Depunerea electronică a tuturor declaraţiilor fiscale

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • La ce se uită inspectorii Fiscului când verifică marile companii: preţuri de transfer, împrumuturi intragrup, servicii şi tranzacţii cu bunuri

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) desfăşoară în prezent operaţiunea Iceberg, care prevede veri­ficarea unui număr de 487 de con­tribuabili mari şi mijlocii, iar ins­pec­torii Fiscului pun accent în principal pe aşa-numitele preţuri de transfer, explică specialiştii de la EY România.
     
    „Verificarea se desfăşoară în două etape. Controlul de la Antifraudă pune câteva întrebări, dar se uită cu predilecţie la preţurile de transfer. Deja de doi ani reprezentanţii guvernului, în special ANAF şi Minsterul de Finanţe, vorbesc despre multinaţionale şi despre tranzacţiile care se fac peste graniţă. Asta este cu predilecţie tema controalelor”, spune Alex Milcev, partener, liderul departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al firmei de audit şi consultanţă EY România.
     
  • EY România: Ne aşteptam la controale mai abuzive din partea Fiscului, dar e mai mult PR

    Controalele ANAF nu s-au schimbat în 2019 faţă de cele de anul trecut, iar atitudinea Fiscului nu este una „mai abuzivă” aşa cum era de aşteptat pe fondul modului în care a comunicat instituţia legate de operaţiunile desfăşurate, spun consultanţii EY România în cadrul unei întâlniri cu presa.

    „Ne aşteptam să fie controale mai aspre, mai abuzive, cu presiune mai mare faţă de cea normală din ultimii ani. Nu am văzut acest lucru. Nu înseamnă că sunt mai relaxate, dar nu am văzut schimbări majore într-o direcţie sau alta. Dată fiind retorica publică te aşteptai să fie multe mai multe abuzuri şi cazuri care ajung în instanţă”, spune Alex Milcev, partener, Liderul departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România.

    În schimb ANAF a pus accentul pe imagine şi PR mai mult decât în orice alt an.

    „Nivelul de PR făcut de ANAF în ultimele luni nu se compară cu nimic făcuţi în anii trecuţi. Interesantă abordarea educativă a ANAF despre acţiunile sale. (…) Accentul a fost pe PR. Calitativ nu s-au schimbat multe lucruri. Încurajator este faptul că contribuabilii, cel puţin cei intervievaţi de noi, nu se simt nedreptăţiţi de control sau abuzaţi, ceea ce mai auzim câteodată. Bineînţeles că se întâmplă şi aberaţii şi cazuri extreme, le avem şi noi în practica noastră dar se pare că lucrurile nu se abat foarte mult de la normal”, adaugă Milcev.

     

  • Analiza de risc şi cum calculează ANAF gradul de risc: Ce ştie Fiscul despre voi şi ce poate atrage atenţia controlului fiscal asupra companiilor

    Fiscul decide demararea unei inspecţii fiscale generale sau parţiale pe baza analizei de risc, iar această inspecţie se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicare legislaţiei fiscale.

    Contribuabilii sunt aleşi în funcţie de nivelul riscului pe care îl prezintă, stabilit în urma analizei de risc, a explicat Cristina Ştefan, Asociat în cadrul firmei de consulltanţă fiscală Servicii Premium TAX  şi ex–manager coordonator al inspecţiei fiscale de stat pe raza Bucureştiului şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei conferinţe de luna trecută.

    .În cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar împreună cu Servicii Premium TAX, consultantul Cristina Ştefan a explicat că analiza de risc porneşte de la comportamentul fiscal al contribuabilului – urmărit în funcţie de respectarea termenului de depunere al declaraţiilor fiscale, respectarea termenului de plată şi respectarea modului de întocmire a declaraţiilor fiscale prin corelarea informaţiilor cu alte declaraţii.
     
    Veniturile şi cheltuielile raporatate în Declaraţia  101”Declaraţie privind impozitul pe profit” şi cele raportate în bilanţ, Formularul 20- “Contul de profit şi pierderi” este doar una dintre corelaţiile pe care le poate urmări Fiscul, precum şi cheltuielile cu spoinsorizările efectuate declarate în Declaraţia  101”Declaraţie privind impozitul pe profit” pot fi correlate cu cele raportate în declaraţia 107 “Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private “.