Rata şomajului din zona euro stagnează de 5 luni aproape de maximul istoric de 12%, situaţia de depresiune economică persistând în cea mai mare parte a continentului, cea mai vizibilă excepţie fiind Germania, transmite Bloomberg.
În Germania, cea mai mare economie europeană, numărul şomerilor a continaut să scadă în martie, în timp ce şomajul din Italia, a treia mare economie din zona euro, a atins în feburarie nivelul record de 13%.
În Spania şi Grecia, şomajul se menţine la cote alarmante de peste 25%, faţă de 4,8% în Austria, 5,1% în Germania sau 7,3% în Olanda.
Divergenţele subliniază situaţia dificilă în care se găseşte Banca Centrală Europeană (BCE), care trebuie să ajusteze politica monetară pentru cele 18 state din zona euro cu situaţii economice foarte diferite, într-o perioadă prelungită de presiune economică, cu riscuri de deflaţie.
Cititi mai multe pe www.meidafax.ro
Leave a Reply