Fondul Quantum, controlat de George Soros, a generat câştiguri de 5,5 miliarde dolari în 2013

 Ca valoare, randamentul Quantum a fost cel mai bun din ultimii patru ani, potrivit Financial Times. În 2009, Soros a reuşit un randament de 29%, pariind cu succes pe încheierea crizei financiare globale.

Fondul a înregistrat randamente procentuale mai ridicate, spre exemplu 32% în 2007, are au reprezentat însă câştiguri mai mici ca valoare având în vedere activele mai reduse de atunci.

Câştigurile de anul trecut semnifică stabilizarea fondului Quantum, închis de Soros în 2011 pentru investitorii din afara familiei şi apropiaţilor pentru a evita atenţia autorităţilor de reglementare.

Soros este consilier principal al fondului, operaţiunile de zi cu zi fiind supravegheazte de Scott Bessent, director executiv de investiţii.

Miliardarul şi-a câştigat renumele în 1992, când a declanşat prăbuşirea lirei sterline în “miercurea neagră”, câştigând 1 miliard de dolari de pe urma duelului cu Banca Angliei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *