Parlamentul European cere o mediere UE “la cel mai înalt nivel politic” în Ucraina

 Europarlamentarii, dintre care unii au afişat steagul Ucrainei în himiciclu, şi-au exprimat susţinerea faţă de manifestanţii de la Kiev, în acestă rezoluţie elaborată în comun de către principalele grupuri politice, adoptată într-o sesiune plenară la Strasbourg.

Textul cere “crearea imediată a unei noi comisii oficiale de mediere din partea Uniunii Europene, la cel mai înalt nivel politic”.

Această misiune ar urma să contribuie “la negocieri între Guvern şi opoziţia democratică şi societatea civilă şi să vegheze la o soluţionare paşnică a actualei crize”.

Eurodeputaţii şi-au exprimat, în acest text, regretul faţă de decizia autorităţilor ucrainene de a nu semna un acord de asociere cu UE şi au denunţat “presiuni politice şi economice inacceptabile, dar şi ameninţări cu sancţiuni comerciale exercitate de Rusia împotriva Ucrainei”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *