Tag: elaborare

  • Regele Marocului a anunţat măsuri pentru reducerea inegalităţilor sociale

    Comisia va avea ca rol oferirea unor sugestii care să îmbunătăţească reformele în domenii precum educaţia, sănătatea, agricultura, investiţiile şi taxele, a mai adăugat monarhul.

    “Ceea ce subminează rezultatul pozitiv este faptul că progresul şi realizările făcute nu au fost, din păcate, simţite în toate segmentele societăţii din Maroc”, a afirmat acesta.

    Regele Mohammed al VI-lea a anumerat realizări obţinute în special în dezvoltarea infrastructurii, prin construirea unor nou autostrăzi, şosele de mare viteză, porturi, energie regenerabilă şi dezvoltare urbană.

    Sursa: mediafax.ro.

  • Cuc: lucrările la drumul Bacău – Neamţ vor începe la sfârşitul lui iunie 2020

    „Vorbeam de lansarea proiectului de Drum Expres Bacău – Neamţ. Iată că am ajuns la final cu această procedură: s-au depus 4 oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgenţă, Comisia şi să evalueze acest proiect, astfel încât până la sfârşitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Ca şi ţintă ne-am propus ca la sfârşitul lunii iunie 2020 să lansăm proiectarea şi execuţia. Deşi perioada de elaborare a studiului de fezabilitate este de 14 luni, voi discuta cu firma, care va fi desemnată câştigătoare să comprimăm acest termen”, a declarat minitrul, joi.

    Răzvan Cuc şi directorul general CNAIR au verificat stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură din judeţul Neamţ. Ministrul a declarat că lucrările evoluează conform aşteptărilor şi obiectivelor propuse la începutul mandatului: „La începutul mandatului, în judeţul Neamţ, am spus că se vor asfalta 150 km. Până în prezent s-au asfaltat 80 km, urmând ca încă 70 km să se facă între Moţca şi Castelul de Apă şi între Târgu Neamţ şi localităţile învecinate. Aici am fost în luna martie şi încă nu se întâmplase nimic. Acum vedeţi că lucrurile au luat o altă turnură. Investiţiile vor continua”, a afirmat acesta.C

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată actorii din serialul Game of Thrones în realitate – GALERIE FOTO

    Pentru a aduce la viaţă personajele din cartea lui George R. R. Martin, producţia HBO nu precupeţeşte niciun efort de a crea costume elaborate sau aripi complexe. Rezultatul este că o parte însemnată a actorilor care joacă în serial sunt aproape de nerecunoscut; poţi să treci pe lângă ei pe stradă fără a avea nici cea mai vagă idee că de fapt dau viaţă celebrelor personaje, relatează Tech Insider.

    VEZI AICI GALERIIA FOTO

    Ceea ce, de multe ori, este un veritabil avantaj pentru actorii care au milioane de fani; unii dintre actori povestesc că li se întâmplă des ca oamenii să-i privească de parcă i-ar cunoaşte de undeva, dar fără să ştie precis de unde. Şi asta pentru că diferă nu numai felul în care este aranjar părul, dar şi culoare şi lungimea acestuia, culoarea ochilor, iar machiajul are un rol cel puţin la fel de important.

    Pregătirea actorilor pentru a da viaţă personajelor este o muncă meticuloasă şi elaborată, iar industria filmului a ridicat de-a lungul deceniilor această activitate la niveluri foarte înalte, aşa cum s-a dezvoltat, de altfel, şi industria efectelor speciale.

    Actriţa britanică Emilia Clarke, care joacă rolul lui Daenerys, este de fapt brunetă.

    Actorul şi interpretul britanic Jacob Anderson nu poartă, de regulă, părul la fel de scurt ca personajul său, Grey Worm.

  • Liviu Dragnea anunţă elaborarea „în cel mai scurt timp” a unei noi legi a pensiilor militare

    „A fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieşit la pensie în ani diferiţi, având funcţii şi grade egale, dar şi acelaşi număr de ani lucraţi. Situaţia este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechităţi. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.
     
    La întâlnirea lui Liviu Dragnea cu reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere au mai participat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, secretarul Camerei Deputaţilor, Lia Olguţa Vasilescu, secretarul Comisiei pentru apărare a Senatului, Mihai Fifor şi chestorul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
     
  • Planul de pace elaborat de Administraţia Trump nu prevede crearea unui stat palestinian

    Conform planului pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian, palestinienii vor avea autonomie sporită în Fâşia Gaza şi în Cisiordania, dar coloniile evreieşti din Cisiordania vor fi menţinute, fără însă a fi extinse. În plus, palestinienii vor trebui să negocieze statutul “Zonei C” din Cisiordania, aflată acum sub control militar israelian.
     
    Administraţia Trump propune intensificarea cooperării între Israel, Iordania şi liderii palestinieni privind administrarea Moscheii Al-Aqsa.
     
    Cele mai multe puncte de control militar israelian vor fi eliminate, permiţând libera circulaţie a palestinienilor în Cisiordania. Unele zone din Cisiordania ar urma să rămână sub control israelian.
     
    Potrivit unor surse, vor fi făcute investiţii de 25 de miliarde de dolari în Fâşia Gaza şi în Cisiordania, iar Statele Unite vor trimite încă 40 de miliarde de dolari în Egipt, Iordania şi posibil în Liban “pentru a se asigura cooperarea necesară în implementarea acordului”.
     
    Jared Kushner, ginerele preşedintelui SUA Donald Trump, consilier prezidenţial pentru Afaceri politice şi emisar pentru Orientul Mijlociu, a declarat recent, într-un interviu acordat ediţiei de limbă arabă a postului tv Sky News, că planul de pace pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian va fi prezentat după scrutinul parlamentar din Israel şi va propune “soluţii realiste” care vor avea “un impact economic larg” asupra regiunii. 
     
  • “Acordul secolului”: Administraţia Trump a finalizat elaborarea planului de pace pentru conflictul israelo-palestinian

    Proiectul denumit “Acordul secolului” are între 175 şi 200 de pagini, iar la documentul complet au acces doar mai puţin de cinci persoane.
     
    “Planul este finalizat, iar preşedintele este mulţumit de termenii acordului”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei de la Washington.
     
    Planul de pace nu va fi prezentat public înainte de scrutinul parlamentar programat în Israel pe 9 aprilie.
     
    “Nu vom face nimic care ar ameninţa securitatea Israelului”, a declarat un alt oficial american, sub protecţia anonimatului.
     
    Preşedintele Donald Trump a fost consultat şi ţinut la curent cu activităţile de elaborare a acestui plan de ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, de consilierul politic Jared Kushner şi de emisarul special pentru Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt.
     
    Ministrul israelian al Justiţiei, Ayelet Shaked, a afirmat, la sfârşitul anului 2018, că planul de pace elaborat de Administraţia Donald Trump este “pierdere de vreme”. “Distanţa între poziţiile israelienilor şi palestinienilor este prea mare. Nu văd niciun mod prin care să apropiem aceste poziţii acum”, a declarat Ayelet Shaked, conform publicaţiei The Jerusalem Post. “Eu, personal, cred că (planul de pace -n.red.) este o pierdere de vreme. Deşi vreau pacea mai mult decât oricine altcineva, cred că sunt doar mai realistă, ştiu că în viitorul apropiat nu este posibil. Dar să vedem ce vor oferi Statele Unite”, a spus Ayelet Shaked. Întrebată dacă i-ar spune preşedintelui Donald Trump să nu îşi “piardă vremea” cu acest plan de pace, Ayelet Shaked a răspuns: “Absolut”.
     
  • Lider din opoziţie: Cei care au elaborat Ordonanţa lăcomiei trebuiau arestaţi

    „Cei care au elaborat Ordonanţa lăcomiei trebuiau arestaţi într-un stat în care se respectă regulile de piaţă, pentru că sunt nişte criminali. Pur şi simplu, alungă investitorii şi demolează orice speranţă de bună stare pentru români. Este incredibil ceea ce s-a întâmplat la finalul anului trecut, pentru că nimeni nu vine să investească într-o ţară unde înainte de Revelion sunt introduse taxe pe sub masă, fără a fi anunţate, fără a exista un impact bugetar calculat”, a declarat Eugen Tomac, la Parlament.
     
    Liderul PMP a punctat că „trădarea se pedepseşte cu închisoarea”.
     
    „Într-o ţară unde încălcarea şi trădarea se pedepseşte cu închisoarea, aceşti oameni ar fi fost arestaţi deja, pentru că lovitura este teribilă pentru economie şi nu mai putem să trăim cu speranţa că există soluţii şi în altă parte. Eu vreau ca românii să trăiască, aici, în ţara lor, cu locuri de muncă bine plătite, aici, şi acest lucru se poate realiza atunci când la Palatul Victoria există un guvern responsabil care se gândeşte la binele tuturor, nu la binele unei găşi care, repet, a stat în vacaţă o lună şi jumătate şi dintr-o dată s-au trezit că au de întocmit un buget pentru anul în curs”, a adăugat liderul PMP.
     
  • The Guardian: Uniunea Europeană pregăteşte AMÂNAREA Brexit/ Acordul elaborat de Bruxelles cu Theresa May riscă să fie respins

    Marea Britanie ar trebui să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar acest termen este considerat acum de Bruxelles foarte improbabil din cauza opoziţiei cu care se confruntă Guvernul britanic în Camera Comunelor. Bruxellesul aşteaptă din partea Londrei în următoarele săptămâni o cerere oficială de prelungire a Articolului 50 al Tratatului UE.

    După primirea solicitării formale, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ar urma să convoace un summit european special.
     

    Oficiali UE au declarat pentru cotidianul The Guardian că durata prelungirii termenului negocierilor în virtutea Articolului 50 va fi determinată în funcţie de motivul invocat de premierul Theresa May pentru solicitarea de amânare.

    O prelungire “tehnică” până în iulie va fi probabil primul pas pentru a oferi Guvernului Theresa May timp suplimentar pentru revizuirea şi ratificarea actualului Acord Brexit imediat după ce Downing Street va avea o idee clară despre ce vrea majoritatea din Camera Comunelor.

    Un oficial UE a declarat: “Dacă premierul britanic va rămâne în funcţie şi ne va informa că are nevoie de mai mult timp pentru a obţine aprobarea Acordului Brexit în Parlament, va fi oferită o extindere tehnică până în iulie”.

    Funcţionari europeni de rang înalt au explicat că ar putea fi oferită o amânare mai mare, printr-o altă decizie, în cazul în care în Marea Britanie vor fi convocate alegeri parlamentare anticipate ori un nou referendum pe tema apartenenţei la UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul ghid împotriva promoţiilor mincinoase. Campaniile vizate de ANPC

    Ghidul ar putea curăţa în sfârşit piaţa de mesajele false, care îi fac pe oameni să cumpere produse mai scumpe sau care nu sunt ca în reclamă.

    Sunt vizate campaniile cu un produs cadou, pe cale să expire, concursurile care oferă premii fictive, dar şi prezentarea exagerată a unor beneficii pentru sănătate, asociate alimentelor.
     
    Imunitatea creşte, dacă veţi mânca… un anumit tip de ouă. Un iaurt întăreşte oasele, iar altul ajută digestia. Un fel de biscuiţi asigură energie, iar cerealele subţiază silueta. Astfel de menţiuni vor deveni riscante, pentru producătorii care nu pot demonstra clar efectele asupra sănătăţii.
     
    Dorin Cojocaru, reprezentant APRIL: “Intră la înşelarea consumatorului sau la marketing înşelător şi atunci intră pe regulamentul 169, responsabil ANPC-ul. Lucrurile acestea ar trebui ca autorităţile care au jurisdicţie să le facă mai des consumatorului prin mass-media.
     
    Federaţia industriei alimentare, dar şi comercianţii şi Protecţia Consumatorului ar putea semna curând un document care detaliază principii prin care clientul să nu mai poate fi tras pe sfoară, sub umbrelă cuvintelor magice: oferta, cadou şi promoţie.

    Mihai Vişan, preşedintele ROMALIMENTA: “Ideea este să stabilim împreună un set de- hai să nu-i zicem reguli- de principii din spatele promoţiilor comerciale. E de folos pentru toată lumea şi speram să avansăm cât de rapid.”, scrie stirileprotv.ro

     

     

  • Proiectul privind Codul administrativ a fost retrimis la comisie

    Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea Codului Administrativ se va întâlni, miercuri, de la ora 13.00 pentru a dezbate din nou şi a da raport pe propunerea legislativă.

    Proiectul de lege privind Codul administrativ trebuia să fie adoptat de Camera Deputaţilor, miercuri, însă social-democraţii au cerut retrimiterea în Comisie a proiectului, solicitarea fiind aprobată. Printre prevederile proiectului legislativ se numără şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro